30 decembrie 2008

Miliţianul hoţ

în oraşul rus Perm a început procesul unui miliţian acuzat de furt. În septembrie, după o catastrofă aviatică, acesta a luat lucruri din bagajele victimelor. Sergentul Konstantin Pleşivîh este acuzat că şi-a însuşit bani şi bijuterii ale pasagerilor ucişi odată cu prăbuşirea unui Boeing 737, pe 14 septembrie. După catastrofă, locul a fost îngrădit de forţele de ordine, tocmai pentru a împiedica infractorii să pătrundă. Toate lucrurile victimelor găsite printre bucăţile de avion – documente, bunuri preţioase, bani – au fost adunate şi predate secţiei de Miliţie, ca probe în dosar. Acestea au fost puse la păstrare într-o încăpere de la subsolul clădirii, de unde, în noaptea de 6/7 octombrie, au dispărut 60 de bijuterii, în valoare de 105.000 de ruble şi 100 de euro. Acestea au fost recuperate, după două zile, din apartamentul miliţianului. Sergentul intenţiona să vândă bijuteriile, dar n-a mai apucat. Fapta sa a şocat opinia publică.
Conducerea Miliţiei din zonă a cerut deja scuze rudelor celor decedaţi, iar Pleşevîh a fost dat afară din structură. Alţi angajaţi au suferit sancţiuni disciplinare, pentru că nu au urmărit de fac subordonaţii.
Avionul care s-a prăbuşit făcea o cursă între Moscova şi Perm. Avea 82 de pasageri şi un echipaj format din 6 membri. La două ore de la decolare, când deja ar fi trebuit să se pregătească de aterizare, a dispărut de pe ecranele radar, iar legătura cu echipajul s-a pierdut. Martorii au văzut avionul cuprins de flăcări, apoi îndreptându-se spre sol şi înfigându-se în acesta. După impact, au explodat rezervoarele de combustibil, flăcările depăsind în înălţime un bloc cu 10 etaje. Aceasta a fost una dintre cele mai mari catastrofe aviatice din istoria zonei.

29 decembrie 2008

Alb şi iar alb





Zăpada rămâne atracţia zilei. Ieri a fost ger tare, dar azi s-a mai înmuiat şi încă ninge liniştit. Aşa că pozele care se înghesuie să-şi găsească drumul spre blog sunt tot înzăpezite...

28 decembrie 2008

A nins!




M-am întors la treabă. Şi la blog… Odată cu mine, şi-au făcut de cap frigul şi ninsoarea. Prima serioasă de acest an, de care s-au bucurat deopotrivă oameni şi dobitoace.

25 decembrie 2008

Alţi brăduţi






Doar e Crăciunul... Iar după postarea asta, s-ar putea să iau o pauză sărbătoarească de câteva zile. Petreceţi cu măsură, oameni buni!

24 decembrie 2008

Urări de Crăciun


Acum, că în case s-a înstăpînit mirosul de cetină, beculeţele lucesc vesel deopotrivă în brad şi pe stradă, iar parfumul îmbătător al cozonacilor se luptă pentru supremaţie cu mireasma sarmalelor, e timpul pentru ceva urări. Făcute din toată inima, celor pe care îi ştiu şi pe care nu-i ştiu.
Politicienilor, indiferent de culoare, le doresc dară să se gîndească într-adevăr la interesul naţional măcar o dată pe trimestru (nu e prea mult, nu?) şi atunci, dacă se uită în oglindă, să ne le crape obrazul de ruşine. Cei din opoziţie să nu suspine după puterea pierdută atît de mult încît să-şi piardă pînă şi pofta de mîncare, iar cei ajunşi la guvernare să nu-şi dorească să fi rămas în opoziţie.
Funcţionarilor de toate rangurile şi din toate instituţiile le urez să nu ajungă prea devreme la capătul celălalt al ghişeului, pentru a urmări cu neputincioasă nerăbdare un confrate ocupat să-şi facă unghiile, să vorbească la telefon cu mama (soacră), să răsfoiască o gazetă sau să ţintuiască pereţii cu o privire plictisită.
Dascălilor sper că anii ce vor veni le vor aduce priceperea de a ajunge la sufletul şi mintea elevilor, pentru ca aceştia să-şi amintească mereu învăţăturile lor şi să nu-i facă de ruşine, dar şi ceva mai puţin zbucium (salarial). Iar tovarăşilor lor de agitaţie sindicală, urmaşilor lui Esculap, le doresc să învingă mai des moartea şi, mai ales, să nu o grăbească niciodată. Şi de-or fi bolnavi, să ajungă pe mîna unui medic la fel de sîrguincios şi priceput ca şi ei.
Celor mai strîmtoraţi la pungă le urez să afle că nu banii aduc (întotdeauna) fericirea, iar cînd vor ajunge la împăcarea adevărată a unei asemenea constatări, să li se umple în sfîrşit buzunarele. Şi celor bogaţi le spun să înveţe să i facă fericiţi şi pe alţii, pentru că astfel vor căpăta o avere ce nu-i va părăsi dacă pîrdalnica de criză va destrăma restul.
Stranierilor le doresc să-şi găsească drumul înapoi acasă sau, dacă şi-au găsit norocul pe aiurea, să nu-l piardă niciodată. Românilor care n-au părăsit plaiurile natale sper ca amintirile să le fie dulci ca turtele bunicii, iar viitorul – nu mai acru decît un borş dres de mîna unui bucătar iscusit.
Celor care încă nu şi au ales jumătatea, le urez să şi găsească pe cineva cu care să împartă necazurile, că bucuriile le pot duce şi singuri. Iar celor care împart deja totul pe din două, să nu şi dorească niciodată să se întoarcă la singurătate. Şi unii, şi alţii aş vrea să primească de la Moşul puterea de a ierta ce trebuie iertat, dar şi tăria de a pune piciorul în prag atunci cînd iertarea e doar o prelungire a suferinţei.
Bărbaţilor le doresc să descopere într-o singură femeie pe toate suratele Evei la care visează, dar să nu ignore realitatea din cauza visului. Femeilor mai sărace cu duhul, le urez să se mărite cu fotbalişti, iar celor prea deştepte – să înveţe să facă pe proastele cînd e cazul. Cele cu înfăţişare de manechin sper să primească de la Moşul înţelepciunea de a înţelege că bogăţia poate fi la fel de trecătoare ca frumuseţea, iar cele urîte – puterea de a se simţi frumoase şi de a i face şi pe ceilalţi să creadă în asta.
Pentru toţi părinţii, Crăciunul să fie o perioadă în care dragostea copiilor să-i învăluie ca o pătură groasă de lînă, iar pentru toţii copiii – una a împlinirii dorinţelor. Şi toţi să mai trăiască mult şi să se bucure de fiecare clipă petrecută împreună, nu să stea cu mintea la inevitabilele neînţelegeri care au apărut între ei.
Şi mie, ca tuturor românilor, îmi (ne) doresc să ne doară la trişcă de criză şi ca măcar un vis din 10 să mi (ni) se împlinească.

23 decembrie 2008

Cât de plin e sacul Moşului?






Astăzi e ultima zi de cumpărături pentru sacul lui Moş Crăciun. La mine deja a cam venit(şi eu, la rândul meu, am strigat Ho-ho-ho) şi bradul e împodobit. Pentru cei care încă sunt în pană de inspiraţie, iată câteva instantanee de la târgul de cadouri. Poate vă ajută. Sau nu…

22 decembrie 2008

Bătrân rănit într-un incendiu




Ieri, a izbucnit un incendiu într-un apartament de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Septuagenarul aflat în locuinţă s-a ales cu arsuri ce par profanului ca mine grave, vecinii – cu o sperietură pe cinste. S-au adunat repede pompieri şi poliţişti, focul a fost stins şi femeia chemată de familia omului pentru curăţenia de Crăciun a fost luată la întrebări. Speriată foc, că era prima zi de lucru, se întreba dacă n-o s-o tragă cineva la răspundere. Între timp, moşul, săracul, striga de durere în casă pînă au venit medicii. În zăpăceala generală, vreo trei oameni încercau în acelaşi timp să afle cum îl cheamă. Treabă încurcată, că nu era apartamentul lui, ci al unei rude. În fine, vecinii au reuşit să anunţe familia, moşul a fost coborît spre ambulanţă, strigînd «Hai mai repede, măi băieţi!» Maşina a plecat, în cruceala vecinilor şi zarva reporterilor. De la ziare şi teveuri, bucuroşi că au o ştire.

Alt banc genial

Tot de la un colegi cetire, un alt banc foarte reuşit.
În pădurea cu alune
Aveau casă trei pitici.
Vine pupăza şi spune:
Simptomatic, idiosincrazia dilematică îşi reverberează atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent şi disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievală capsulând filonul crepuscular sincretic şi aluziv metempsihotic al transmigraţiei alchimice înspre circumvoluţiunile interioare ale epocii istorice care tind să formeze adevărate supape paleontologice înspre propensiunea paradigmelor de orientare paseistă.
Pupăza a fost ucisă cu bestialitate de cei trei pitici.

20 decembrie 2008

Frumuseţea a coborât în stradă






Ieri dimineaţă, prin centrul Iaşului a fost parada alaiurilor populare. Oamenii s-au adunat pentru Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă. Şi chiar au avut ce arăta, că-ţi stătea inima-n loc de atâta frumuseţe. Mi-am desfătat deci şi eu ochii şi auzul, mulţumindu-le în gând oamenilor care au grijă să păstreze tradiţia.

19 decembrie 2008

Vânătoarea de morţi

Iată o postare total nesărbătoarească în spiritul ei, dar trist de adevărată. Medicii de pe ambulanţele din oraşul rus Celiabinsk au făcut plângere împotriva firmelor de pompe funebre, acuzându-le că le ascultă linia telefonică specială şi staţia radio, spun ziariştii de la Pravda. Bănuielile lor au fost stârnite de faptul că angajaţii acestor firme ajung la oameni înainte medicilor, ba chiar şi înainte ca aceştia să dea ortul popii! Fără să le pese că bolnavii încă răsuflă, ei le propun rudelor să le ajute cu înmormântarea…
Situaţii de acest gen s-au mai înregistrat în Rusia. Cu câţiva ani în urmă, procurorii din Penz l-au cercetat pe medicul şef al staţiei de ambulanţă, după ce şi-a obligat subalternii să comunice date despre decese firmelor de pompe funebre. Pentru fiecare «mortăciune», acestea plăteau 500 de ruble. Celebră a devenit şi o firmă din Petersburg ai cărei lucrători au ajuns la familia unui muribund, şi-au exprimat în modul cel mai politicos condoleanţele şi s-au oferit să acorde un discount important, dar numai dacă se semna contractul cât omul mai era în viaţă! Ei au recunoscut atunci că îi răsplătesc pe medicii cu câte 1.000 de ruble pentru adresa fiecărui pacient, dar au susţinut că sunt nevoiţi să procedeze astfel pentru a supravieţui pe piaţă.
Un caz cu adevărat strigător la cer s-a petrecut în Moscova, unde angajaţii unei firme au lovit un brancardier, pentru că le-a luat de sub nas… clientul. Omul ducea trupul decedatului pe targă, împreună cu şoferul, iar la ieşirea din scară a fost lovit în cap.
La noi încă nu se întâmplă aşa, slavă Domnului. O fi din cauză că piaţa e prea bogată în morţi sau că angajaţii Ambulanţei n-au nevoie de suplimentări de venit ?

18 decembrie 2008

15 decembrie 2008

Lumini, lumini...

În sfârşit, spiritul Crăciunului






S-a aprins în centru iluminatul festiv. Mai bine mai târziu decât niciodată, mai ales că e, într-adevăr, frumos. Şi încă un motiv de bucurie a ochiului şi a sufletului: bradul din mahalaua mea are de acum globuri roşii-roşii şi instalaţie festivă. În sfârşit, parcă se simte spiritul Crăciunului…

13 decembrie 2008

Programul lui peşte!

De când a început luna decembrie, mă tot uit la televizor cu o senzaţie crescândă de invidie faţă de bucureşteni. La ei chiar simte omul că vin sărbătorile! Nu ştiu cum a reuşit Sorin Oprescu, dar s-au tot organizat târguri din acelea care bucură ochiul şi stomacul, cu bunătăţuri şi daruri de Crăciun, iluminatul stradal a fost pornit cu focuri de artificii şi arată bine, Moşii vor împărţi daruri pe stradă, bradul e împodobit... Totul cu sponsori! La noi? Dom’ primarele a fost prea ocupat cu alegerile şi negocieri postelectorale ca să se mai gândească şi la ieşeni. Ieri, consilierii locali au votat un program făcut în pripă, cu tot felul de acţiuni de doi lei, de genul serbărilor pe la şcoli sau al venirii urătorilor la Primărie... Ce vedem pe străzi? Iluminatul de sărbători e o bulibăşeală generală : în unele cartiere nu a fost montat, în altele da, dar nu funcţionează sau, pe alocuri, deja străluceşte. În Piaţa Unirii, deunăzi ornamentele erau aprinse, apoi o parte a lor s-a stins, în Piaţa Palatului Culturii, după legi doar de Moş Crăciun ştiute, ornamentele funcţionale stăteau alături de cele nefuncţionale. La mine în cartier, ghirlandele luminează, dar efectul e destul de anost. Mă rog, doar n-oi vrea să fie ca în Copou, unde locuieşte onor primarul! Brazii mai mari montaţi prin oraş nu sunt împodobiţi şi arată calicos, orăşel al copiilor nu avem şi nici idei originale. În mărinimia ei, Primăria ne va «răsfăţa» totuşi, pe ultima sută de metri, cu un târg de cadouri, un festival de datini care a intrat de decenii în tradiţia locală şi ceva concerte în cartiere. Iar de Revelion va cînta cineva. Nu se ştie cine... Ca să fie mai multe acţiuni, au fost trecute în program şi cele dedicate eroilor Revoluţiei sau lui 24 ianuarie. Să mă ierte Dumnezeu, dar ce are s... cu Prefectura, nu ştiu. Programul lui peşte, cu buget de balenă!

11 decembrie 2008

A ce miroase iarna?

"Miroase a iarnă", obişnuia să zică bunicul Constantin cînd, ţinînd strîns palma mea micuţă, ieşeam împreună pe bulevard, într-o zi geroasă. Îl ascultam cu sfinţenie şi, în mintea mea de copil, era omul cel mai înţelept. Nările îmi tremurau şi negreşit prindeam parfumul tare al iernii. Au trecut anii, cei din jur şi mai ales eu ne-am schimbat, iar bunicul şi bunica au ajuns în ţărînă. Îmi mai zîmbesc doar în visele mele şi în portretele de pe hol. Ştiu că bunicul nu era cel mai priceput om din lume, ci doar un moşneguţ sfătos şi cumsecade care mă iubea mult. Iarna are însă şi acum depotrivă miros, gust, sunet şi culoare. Ale amintirilor mele.

E parfumul celor cîteva portocale, primele din an, aduse victorios în plasa de rafie şi aşezate pe masă, în bucătăria strîmtă. O, cum mi se aduna saliva în vreme ce mîinile pricepute ale bunicii Marta rădeau meticulos coaja şi o aşezau, strat după strat, în borcănelul "pentru prăjituri"! Şi, Doamne, ce gust minunat aveau! Cum savuram fiecare feliuţă, lăsîndu-i sucul dulce-acrişor să se scurgă fără grabă de-a lungul gîtlejului, deja cu ochii pe următoarea petală a florii portocalii! Îngemănat pe veci cu el e mirosul bananelor misterios înfăşurate în pagini de ziar şi ascunse în adîncul negru ale cămării. Pentru mine încăperea aceea era un fel de peşteră a lui Aladin, izvoditoare a minunilor, care le prefăcea în galbene delicii de pe misterioase şi îndepărtate tărîmuri.

Iarna înseamnă scîrţîitul zăpezii sub cizmuliţe, cînd bunelul mă scotea la plimbare şi paşii mei mici îi urmau ţopăit pe ai lui. Mă învăţase să citesc şi mă provoca să-mi dovedesc priceperea descifrînd literele de pe plăcuţele de înmatriculare. Eu eram însă mai ocupată să vorbesc despre Moş Gerilă. Vroiam de la el un pistol de cowboy, nu o păpuşă, dar fusesem destul de cuminte? Vigilenţa Moşului îmi stîrnea îndoieli, mă întrebam dacă şotiile mele nu putuseră scăpa de "radarul" lui. Iar într-un apus rece, bunicul îmi dezvălui secretul cel mare: Moşul urmăreşte copiii deghizat în cîine vagabond. L-am crezut. Îmi plăceau istoriile cu travestiuri şi spioni, chiar dacă nu auzisem de Bond, James Bond. Şi cred că de atunci am început să-i iubesc pe ei, cei veşnici în peisajul urban, care mi se încurcă între picioare şi azi. Săracul bunicul, nici nu şi-a dat seama că m-a legat pe viaţă de griveii de toate neamurile!

Şi bradul, fireşte. Verdele său, ascunzîndu-se pudic sub strălucirea globurilor şi a betelii. Galben, roşu, albastru, auriu... Unde îl aşezăm pe ăsta? Pisica privea placid agitaţia noastră, eu mă bucuram pur şi simplu să scurm în cutia lungă de carton, cu globuri a căror poveste se pierdea în anii cînd nu mă născusem. Cît timp mă încurcam printre picioarele lor, cei mari aşezau steaua în vîrf, beteala pe ramurile bogate, cu miros de pădure. Ultimele veneau luminiţele, strălucind magic în noapte. Cum putea Moşul să refuze un asemenea pom? Trebuia să aşeze sub el daruri, cu toate obrăzniciile mele! Aşa se şi întîmpla, numai că nu reuşeam niciodată să-l suprind intrînd pe geam. Doar un foşnet trădător, şi aproape imediat strigătul părinţilor sau al bunicilor: a venit, a venit! Mă năpusteam în cameră şi era prea tîrziu. Pachetele erau deja rînduite sub brad... Erau interesante, dar rămînea o undă de tristeţe: tare aş fi vrut să-i văd sania, să-l trag de barbă, să-i aud glasul. L-am pierdut iarăşi! Între bucurie şi necaz, pierdeam privirile părinţilor, înţelegerea şi mulţumirea mută: au scos-o la capăt şi anul ăsta.

Mai săracă ori mai bogată altfel, iarna avea negreşit ospeţele ei. Ce preţ plătea însă bunica pentru ele! O urmăream de pe scăunelul din colţ cum trudea neobosită în bucătărie. Fără să se plîngă, tăia legume, frămînta aluat, dichisea fripturi şi piftii, se învîrtea ca o zvîrlugă. Ore lungi, toată făptura părea să i se reverse în belşugul care avea să ne umple pîntecele. Şi ceva din hărnicia şi dragostea ei trebuie să-şi fi găsit drumul în forme, ingredient secret, de ieşea cozonacul aşa de galben şi pufos, iar checul ţi se topea în gură, nedînd răgaz fălcilor nici cît să laude bucatele! Vrăjită, stăteam înţepenită acolo, martor deloc dezinteresat, aşteptînd să ling cu spor tigaia de fiecare urmă a cremei pentru tort. Eram prea mică să-i simt oboseala sau să mă întreb cum, din puţinii bani pe care îi aveau bunicii, puteau să izvodească atîtea minuni.

Sunetul iernii era şi cel al buhaiului, al biciului şi al clopoţelului. Al florilor dalbe, flori de măr pe care le cîntau picii din vecini, mai răsăriţi decît mine şi deci vrednici să iasă la colindat şi apoi la urat. Şi cît de ciudate erau pentru urechile mele unele dintre vorbele lor! S-a sculat mai an Bădica Traian... Mai anul ăsta devenea în mintea mea zăpăcită "Maian", un fel de anexă a lui Traian, şi costumele amîndurora, întreaga lor făptură erau greu de închipuit. Le acopereau însă clinchetul discret al gologanilor pe care îi strîngea bunicul ca să-i răsplătească pe rapsozii de ocazie şi enervarea sa caraghioasă cînd vreunul dintre ei, mulţumit peste măsură de răsplată, suna pentru a doua oară la uşa noastră.

Mă uit la ce-am scris şi văd că deja am înşirat amintiri cît pentru o întreagă zi de sărbătoare, deşi mai e ceva vreme pînă la Crăciun. Iarna copilăriei mele va fi întotdeauna vegheată de icoanele bunicilor şi de pacea trăită în vremuri poate mai oropsite, dar în care sărbătorile nu erau niciodată încrîncenate. Iar zăpadă se aduna din belşug pentru omul rotofei al speranţelor şi viselor noastre... A ce miroase iarna, buni?

9 decembrie 2008

A nu iubi animalele = misiune imposibilă

Sexul bate criza

Ieri seară, într-un moment de răgaz, am mai intrat pe trafic.ro. Îţi oferă băieţii ăştia, printre altele, posibilitatea unui “duel” între cuvinte, să vezi astfel care a fost căutat mai abitir de internauţi în ultima săptămână. Aşa că m-am jucat şi eu olecuţică. Am început cu politichia, că doar a fost o perioadă intensă postelectorală. Şi aşa am aflat că Năstase e ceva mai popular decât Boc (884 de căutări versus 329), în schimb Băse îl bate la funduleţ pe Tăriceanu (4.080 faţă de 1.071). Elena Udrea, în schimb, a pierdut net bătălia cu domnişoara Crăciuniţă: un zdrobitor 0 la 10.511! Guvernul însă e mai norocos în faţa unui erou cunoscut al momentului magic de pe 24 decembrie. El l-a întrecut pe renul Rudolf cu 6.022 la 16.
Iar dacă tot veni vorba de sărbători, Moş Crăciun e campion în faţa lui Obama (222.373 vs 443), în vreme ce Moş Nicolae îl surclasează net pe Ben Laden (155.831 vs 21). Ce moşi, aţi putea zice, când criza e cât capra! Aşa e, când vine criza, nu mai ai bani de ieşit în oraş şi stai acasă. Unde nu poţi nici să-ţi numeri gologanii, deci ce faci? Aţi ghicit, sexul bate criza (99.821 căutări, faţă de 7.992). Nu şi cel solitar însă – ce-şi face omul cu mâna lui adună doar 1.557 de căutări. Asta-i treaba, dragi cititori !

7 decembrie 2008

Banc genial

L-am citit într-un calendar pe 2009 şi sună cam asa.
Îi cheamă Dumnezeu la el pe Bush, Bin Laden şi Băsescu şi le spune să transmită popoarelor lor că trebuie să petreacă următorii 20 de ani curăţând excremente.
Se întoarce Bush la Casa Albă şi zice neamului american:
-- People, am o veste bună şi una rea. Aia bună e că Dumnezeu există, iar fraierii ăia de musulmani au crezut tot timpul în ceva inexistent. Iar vestea rea e că trebuie să curăţăm rahat următorii 20 de ani.
Transmite şi Bin Laden un mesaj prin Al Jazeera:
-- Fraţi musulmani, am două veşti proaste! Una e că Dumnezeul creştinilor există şi noi am crezut ca fraierii în ceva inexistent. Iar a doua, că vom curăţa rahat vreme de 20 de ani.
Revine şi Băsescu la Cotroceni şi iese pe sticlă :
-- Dragi români, am două veşti bune pentru voi! Prima e că tata se simte bine şi vă transmite salutări, iar a două că avem locuri de muncă pentru următorii 20 de ani.

6 decembrie 2008

Spiritul Crăciunului



Montarea iluminatului festiv în tot oraşul încă e în stadiul de facere, temeperatura e mai degrabă de septembrie, dar spiritul Crăciunului tot se simte. Mai dai ochii cu un om de zăpadă, mai de un Moş Crăciun... Haideţi să ne bucurăm!

Arhivă blog