23 mai 2008

Despre cei care mananca si cei care f...

Daca mi-ati dus dorul, am ignorat blogul din cauza diverselor framantari ale vietii personale dar, mai ales, profesionale din ultima vreme. Revin insa acum cu un banc trimis de un coleg, dar care mi se pare genial si, mai ales, foarte adevarat in ce priveste viata noastra, a romanilor, din ultima vreme.
Cine poate in timp de 7 minute sa calce o camasa, sa manance o paine si sa f... o femeie?
Neamtul: se apuca cu grija si calca toata camasa, dupa care vede ca nu mai are timp, musca o data din paine si se scurge timpul. Rusul: se apuca de femeie, o f.., apoi mai are timp sa manance o juma de paine si se se scurge timpul. Romanul: o pune pe femeie sa calce camasa si in timp femeia calca, o f..., mancand in acest timp painea. Castigator romanul.
Declaratii. Neamtul: Noi asa suntem , muncim si incercam sa facem treaba cat mai bine, apoi daca mai e timp, mancam si daca mai e timp ne distram. Rusul: Noi asa suntem, mai intai ne distram, apoi daca e timp mancam, apoi daca mai e timp muncim. Romanul: Noi asa suntem. Daca nu-l f... pe cel ce munceste, nu putem manca o paine!
Acum, fiecare dintre onor cetitori poate alege ce i se potriveste, adica daca e femeia care calca sau barbatul care mananca. Va intrebati ce sunt eu? Na, ca nu va spun!

11 mai 2008

Daţi-o dracului de treabă!

Încep prin a spune că nu urmăresc deloc emisiunile TVR Iaşi. De fapt, şi multe dintre cele ale postului naţional, plătit din banii publici şi băgat pe gât operatorilor de cablu, mi se par prea stupide. Dar, în fine, ăsta e gustul meu şi poate alţii stau toată ziua bleoştiţi în pătrăţetul ecranului când defilează vedetele TVR, adică bugetarii cu salarii de speriat copiii. Oricum ar sta însă lucrurile în alte privinţe, un segment din program pe care chiar îl apreciez este cel al transmisiunilor sportive. Aici, TVR procedează cum de altfel îi şi stă bine unui post naţional, adică e prezent la marile competiţii internaţionale. Şi, ca un fan constant al gimnasticii ce sunt, am anticipat de vineri momentul când mă voi proţăpi la telelevizor şi voi urmări, pe TVR 2, Campionatele Europene de Gimnastică Masculină. Pentru a căror transmitere îmi închipui că TVR a scos bani frumuşei din puşculiţă, ba a mai şi deplasat un comentator acolo. De prestaţia acestuia nu vreau să vorbesc, dar derularea evenimentelor de sâmbătă chiar m-a enervat peste poate. Recte, când mă uitam şi eu mai prinsă de tensiunea competiţiei, care abia ajunsese la jumătate, mi s-a rupt filmul. Adică, a intervenit TVR Iaşi cu emisiunile sale de «largă respiraţie». Păi bine, fraţilor, pentru ce puşca mea dau eu abonament la TVR dacă, într-unul dintre puţinele momente în care chiar vreau să văd ceva interesant, se procedează cu o asemenea lipsă de respect faţă de dorinţele telespectatorului? Chiar nu putea fi găsită o soluţie pentru ca iubitorii sportului să urmearescă partea a doua a competiţiei (tocmai aia în care se dau medaliile), iar TVR Iaşi să-şi vadă de jazzul lui ? Mai ales că sunt convinsă mie în sută că numărul celor care doreau să vadă jazz era insignifiant faţă de al celor interesaţi de sport. Nu se putea transmite respectivul festival pe un post cultural, cum are TVR, lăsând loc gimnasticii pe 2? Sau, dacă se ştia că acolo trebuie să intre musai studioul regional, nu putea fi adusă gimnastica pe 1? Zău că mi se pare modul în care s-a procedat, din păcate nu pentru prima oară, atât nepatriotic (şi nu e un cuvânt de care să-mi fie ruşine), cât şi o încălcare a drepturilor elementare ale oricărui consumator. Dar, ca întotdeauna, câinii latră şi caravana trece…

5 mai 2008

Cu tata ce-aţi avut?

Am auzit la ştiri că şefii "dă Capitală" vor să‑i taie pe mama şi pe tata. Nu doar pe‑ai mei, ci pe ai tuturor. Doamnele nevricoase să nu se apuce de inimă, fiindcă nu mă refer la crime atroce, din acelea prezentate la ştirile de ora 5. Nu, nici pe departe! Am în vedere rubricuţa de pe cartea de identitate dedicată părinţilor, care va dispărea pentru a face loc alteia. Cea a cetăţeniei.
Nu cred că multă lume va sări în sus de bucurie la ideea că prenumele genitorilor va dispărea din actul care se arată cînd traversezi pe roşu. Cine ştie, poate va răsufla uşurat vreun nene care pe vremuri vindea brînză în piaţă, iar acum e om de afaceri cu lustru şi leu monden sau va face sute de cruci o duduie suavă cu nume de scenă exotic devenită, graţie protectorului de vîrsta a doua, star la rubrica meteo (şi care aspiră la o carieră fulminantă în muzică, deocamdată antrenîndu-şi în scopul ăsta nobil posteriorul). Că e o cruce grea de dus să vezi de cîte ori te pune dracul să-ţi scoţi CI-ul că ai fost rodul dragostei fierbinţi dintre Ghiţă şi Frăsina. De obicei însă, năpasta cade odată cu prenumele propriu, cel cu care te-au blagoslivit părinţii prea entuziaşti faţă de un anumit segment (sub)cultural sau funcţionarul de la Starea Civilă, cînd i-a alunecat ochiul la sticla de trăscău şi mîna pe certificatul de naştere.
Lăsînd însă la o parte pe cine bucură proiectul Ministerului Internelor şi pe cine supără, e interesant faptul că e motivat prin necesitatea de a ne alinia normelor europene. Care cer să fie precizată în actul de identitate şi cetăţenia, iar bieţii de ei nu puteau decît să renunţe la altă rubrică. Pot înţelege această nevoie, însă ceea ce mă nedumereşte că normele cu pricina, după cum recunosc chiar şefii MIRA, datează din frumosul an 2004. Şi abia acum, prea minunaţii noştri conducători şi-au dat seama de existenţa acestui mic amănunt. I-auzi, frate, şi-au zis ei, parcă era o normă de acum patru anişori în privinţa asta! Poate ar fi cazul să luăm măsuri.
E drept că normele autohtone în domeniu au fost schimbate prin 2006, cînd nu s-a suflat o vorbă despre asta, cu tot procesul de aliniere la aquis-ul comunitar. Şi tot drept e, că de ceva vreme, autorităţile centrale bîzîie despre acte electronice, tot amînînd însă momentul aplicării ideii. Dar ce contează? Las’ că mai schimbăm ceva pînă atunci, ca să fim ţara cu N-şpe feluri de acte de identitate. Adică, vor convieţui cu drag şi dor bătrînii care îşi păstrează buletinele "comuniste" pînă se întorc în ţărînă, cei care mine, care şi-au preschimbat recent actul nr. 1 şi se vor procopsi cu noua rubricuţă abia peste ceva anişori, şi românii cărora tocmai le vine rîndul să stea la coadă la Poliţie ca să se aleagă cu o altă carte de plastic. Într-o asemenea învălmăşeală generală şi în condiţiile în care există categorii sociale pentru care e nevoie de campanii gen "Hai, neamule, să-ţi iei actul de identitate!", zău dacă ştiu cum se vor evita erorile judiciare. Acelea care îl deranjau, recent, şi pe primul cîrmaci al ţării, cînd unul face şi tizul său o trage.
Dar, măcar din punctul ăsta de vedere, pot sta liniştită, că la ce nume am, e greu să mă încurce cineva. Mai rău era dacă mă chema Popescu...

Zambiti, va rog!


Cum e viata daca nu ai putin umor? Mai plicticoasa. Pana si fronda poate fi tot cu zambetul pe buze... Asa ca, zambiti, va rog! Sigur va face zilele mai frumoase sau macar mai usoare.

Arhivă blog