30 iulie 2008

Amintiri cu pescăruşi


În fapt de seară, pescăruşii au luat în stăpânire plaja, dar şi marea. Par liberi, mândri şi… flămânzi. Oricum, au fiţe de vedete, fiindcă se lasă greu de tot la pozat. Nici eu nu m-am dat bătută însă, iar rezultatul strădaniilor mele îl vedeţi aici. Imaginea lor îmi va ţine de urât până la anul, în mohorâtele luni de toamnă şi iarnă ce ne aşteaptă. O pot admira suspinând după vremurile când mă plimbam pe nisipul fierbinte. Sau după frumuseţea inegalabilă a acelui ultim apus de concediu, când forfota pestriţă plajei s-a potolit şi natura, netulburată de turişti, m-a răsfăţat cu pastelurile ei.

29 iulie 2008

Anticorupţia căţeilor

Nu doar furia naturii dezlănţuite le dă de furcă guvernanţilor. Dînd apă la moară cercurilor portocalii, ne-a mai urecheat Comisia Europeană. E drept că am ieşit mai puţin şifonaţi decît Bulgaria, dar ce ne-au reproşat atotştiutorii de la Bruxelles, alternînd bătăile pe umăr nana-ul la funduleţ? Că, în ciuda intensificării eforturilor pentru eradicarea corupţiei, mecanismul încă scîrţîie şi viteza scade, mai ales între anchetă şi proces. Laudele zgîrcite au ajuns în curtea DNA şi a Ministerului Public, pornind de la ideea că procurorilor greu truditori li se pun beţe în roate. În "axa răului" intră parlamentarii care nu dau aviz pentru luarea la puricat a unor foşti membri ai Executivului şi ai Legislativului, dar şi judecătorii, blînzi în sentinţe. De aceea, mai zic europenii, nu s‑au înregistrat progrese reale în cazuri "grele" şi nici nu va fi mai bine pînă la depolitizarea justiţiei.

Citind învăţăturile de la Bruxelles, sînt de acord cu ele într-o privinţă: da, justiţia este politizată. Principalul instrument al supunerii perverse a oarbei cu balanţa de către politic îl reprezintă însă tocmai multlăudaţii procurori. Ei sînt cei care, de ani buni, reacţionează prompt la comenzile venite din partea preşedintelui Traian Băsescu. Şi s-a ajuns la o înţelegere atît de profundă a mesajului primului om în stat, că e de ajuns ca acesta să rostească o tiradă la ore de maximă audienţă, urmărit de toată ţara pe sticla televizorului, pentru ca oamenii criticaţi de el să devină brusc infractori. Nu am citit însă vreun cuvînt în acest ultim raport despre faptul că dosare importante se croiesc cu largheţea nepermisă a unui croitor atins de cataractă, că probele sînt adesea cam subţiri şi că prezumţia de nevinovăţie e eliminată din ecuaţie, adversarul politic fiind linşat mediatic cu mult timp înainte de finalizarea anchetei, prin "scurgeri" de imagini compromiţătoare, eventual montate astfel încît să dea bine la bobor. Fiindcă, indiferent care ar fi convingerea intimă a procurorilor, într-un stat democratic, judecătorii pronunţă verdictul pornind de la dovezile incriminatoare ce le-au fost prezentate. Iar că munca procurorilor nu e de cea mai bună calitate a recunoscut recent chiar şi principalul beneficiar al obedienţei lor, Traian Băsescu.

Dincolo însă de "bubele" interne, mai există un aspect care trebuie subliniat. Europenii s-au învăţat să ne dea lecţii şi să transforme într-un steag roşu cazul lui Adrian Năstase, privit ca numărul unu în materie de corupţie. Ce se întîmplă însă în ograda lor, cînd vine vorba de înalţi demnitari cu probleme în justiţie? Şi, dacă tot am vorbit de ex-premier, să ne aruncăm privirea spre unul în exerciţiu, din nu foarte îndepărtata Italie, patria lui Frattini, mult iubitoriu de Macovei. Silvio Berlusconi e de ceva vreme în vizorul procurorilor, care l-au tot audiat în ultimii 14 ani, sub acuzaţii precum fraudă, corupţie şi tentativă de a mitui un martor. Probabil sătul de astfel de neplăceri, dar şi să scoată milioane de euro din buzunar pentru cheltuieli de judecată, omul politic uns cu toate alifiile a pus piciorul în prag. Şi nu oricum, ci cu ajutorul confraţilor parlamentari, care au decis să ofere, prin lege, imunitate penală preşedintelui, primului ministru şi şefilor celor două camere ale legislativului. Promulgarea actului normativ nu a fost urmată de un raport european în care să se strige că se duce dracului anticorupţia. Ce n-au voie românii, se pare că italienilor le este permis. Dar, vorba ceea, anticorupţia europeană e doar pentru căţei. Că dulăii se înţeleg între ei...

28 iulie 2008

Să fie lungi şi drepte... doar în dormitor!

Zilele trecute, simţind nevoia unui aport de vitamine, mi-am cumpărat nişte struguri. Arătau de-ţi lăsa gura apă, dar cînd am şi gustat din ei, entuziasmul mi s-a topit pe dată. Fiindcă mi-am dat seama că, dacă aş fi avut ochii închişi şi cineva mi-ar fi oferit o boabă din acel ciorchine, nu aş fi putut spune ce mănînc. Cum însă păstrez buna dispoziţie reziduală a concediului tocmai terminat, am trecut pur şi simplu strugurii cu pricina în categoria pierderilor acceptabile. Alături, spre exemplu, de roşiile din Turcia sau alte legume/fructe total insipide, consumate în ultimii ani de voie, de nevoie. E drept însă că, măcar din punctul de vedere al greutăţii, ciorchinele cu bucluc corespundea întocmai standardelor UE, adică nu depăşea un kilogram.

De fapt, mare lucru sunt şi standardele astea europene! Păi, îşi zic probabil mai-marii de la Bruxelles, ce gospodină mai are griji, ştiind că banana proaspăt dobîndită (calitatea întîi!) nu e mai mică de 14 centimetri, iar castravetele i-a ajuns în mînă tare şi drept, numai bun de folosit? Şi aici, vă rog să nu nutriţi gînduri din registrul XXX, că mă refer strict la produsele culinare. Deşi cred că doamnele şi domnişoarele europene nu s-ar supăra deloc dacă s-ar introduce standarde similare şi pentru alte chestii esenţiale în gospodărie... Iar cine nu corespunde să nu ajungă pe piaţă! Lăsînd însă gluma la o parte, trebuie să recunosc sincer că nu m-a deranjat vreodată curbura castraveţilor ajunşi în salată ori morcovul bifurcat care a luat direct drumul borşului aburind, a cărui mireasmă îmbietoare te face să salivezi pe lîngă oală. Şi nici nu văd de ce ar trebui să ne preocupe atît de mult estetica legumelor şi a fructelor -- mai ales în varianta lor trasă la indigo, atîta vreme cît sînt proaspete, lipsite de substanţe potenţial dăunătoare şi, nu în ultimul rînd, aromate. Iar gîndindu-mă la perele ochios galbene şi zemoase ale copilăriei mele (din vremuri de tristă amintire, cînd IAS-urile chiar îşi adunau recoltele), gustul lor inegalabil e acela care mă face să suspin nostalgic. După cum voi prefera întotdeauna o roşie încremenită în orice formă excentrică uneia perfect sferice, dacă îmi umple castronul şi, mai ales, gura de savoarea legumei care a crescut leneş în grădină, udată spornic de ploaie, alintată de razele soarelui şi îngrijită de mîinile agere ale gospodarului sfătos.

Dincolo însă de preferinţele proprii (gusturile nu se discută, nu?), mi-e greu să împac dorinţa forurilor europene de înscriere a mamei naturi în standarde apropiate de absurd cu obsesia consumatorului european pentru produsele ecologice. Mai ales că şi normele cu pricina sînt explicate tot prin dorinţa de a proteja consumatorul! Nu vreau să comentez efectele unei asemenea politici, a cărei schimbare trebuie avută într-adevăr urgent în vedere, asupra producătorilor de legume şi fructe, mai ales că în magazinele din România încă nu se joacă doar după astfel de reguli. Nu pot însă să nu mă gîndesc cît de mult bine ar face toate produsele «rebutate» care nu ajung pe piaţa comunitară în acele zone ale globului în care oamenii mor de foame. Iar ameninţarea foametei nu mai e doar o umbră îndepărtată, legată de imaginea băştinaşului numai piele şi os dintr-o exotică ţară africană, văzută pe ecranul televizorului. Nu, tot mai multe voci îngrijorate vorbesc despre o posibilă criză mondială, în condiţiile unei scumpiri generale a alimentelor, dar şi ale schimbărilor climaterice tot mai evidente. Aşa că, oameni buni, haideţi să ne gîndim la lucruri mai serioase! Iar grija curburii şi a dimensiunilor extralarge să o lăsăm pentru dormitor...

27 iulie 2008

Marea Neagră fuse... verde




Iaca m-am întors de la mare. După cum am anunţat onor cetitorii, am fost la Mamaia. Staţiune de fiţe, plajă de românaşi de-ai noştri. În zona unde ne-am campat noi, adică pe lângă hotelul Doina, cam jumătate de plajă era pentru şezlonguri, iar restul – la liber, să-şi întindă doritorul cearşaful. Clienţi pentru tolăneală pe şezlonguri (15 lei unul pe zi) nu prea erau, mai ales că umbreluţă se dădea doar de la două plasticării de acest gen în sus. Prin nisip, mizeria obişnuită – mucuri de ţigară, sticle de ojă, seminţe, pachete de ţigări, ba chiar zării prin apă vreo două perechi de chiloţi şi un răhăţel care plutea discret pe lângă mal. Problema principală au constituit-o însă algele. Muuulte, multe, câtă frunză şi... iarbă. Verzi şi mari, of course. În unele porţiuni, atâ de dese, că aveai impresia că înoţi prin compot. Sau prin varză, după cum îţi zicea mintea. Pe la mal, era chiar naşpa rău, dar nu a fost chiar în fiecare zi aşa: le-a mai mutat curentul din stânga în dreapta, slavă Domnului! Oricum, dacă te duceai să-ţi ajungă apa cam până la gât, era cât de cât omeneşte. E drept că, uneori, te mai trezeai cu câte o pârdalnică de algă în slip, dar, la urma urmei, era material ecologic, nu? A, şi mai zării ceva meduze şi crabi, ba chiar lumea pe plajă spunea că, la colţul digului, îşi făcea veacul un delfin. Aici, tre’ să-i cred pe cuvânt, că eu nu l-am văzut.

18 iulie 2008

Gata! Plec la Mamaia!



Îmi iau rămas bun de la publicul cetitor pentru câteva zile, fiindcă plec mâine la mare. La Mamaia, adică. De aceea, câteva zile nu vor fi postări. La întoarcere însă, vă promit ample expozeuri despre vreme, preţuri, mâncare, privelişti de pe plajă şi altele. Până atunci, să nu-mi duceţi dorul prea tare... Şi, pentru cei care mai au de aşteptat până la concediu, două poze de anul trecut, tot de pe Litoralul românesc, să le mai aline dorul.

17 iulie 2008

Îndemn guvernamental la sex oral

Guvernul britanic îi îndeammnă pe adolescenţi să facă sex oral, pentru a reduce numărul mare de sarcini nedorite. Tinerii ar trebui să se mângâie, să se sărute şi să se satisfacă prin sex oral, pentru a se proteja de o sarcină nedorită, spune un oficial din Guvernul Marii Britanii, citat de The Sun. „Sexul în adolescenţă este nesigur. Tinerii au mulţi parteneri sexuali şi de multe ori nu folosesc prezervativul. Ei ar trebui să încerce toate acele lucruri sexuale minunate care se pot face fără un contact propriu-zis. Şi dacă totuşi aleg să „o facă”, să nu uite de prezervativ”, i-a îndemnat Sir Liam Donaldson pe adolescenţii englezi. Donaldson a făcut aceste afirmaţii în încercarea de a opri explozia de sarcini nedorite şi de avorturi care au loc în Marea Britanie. Numai în 2006, peste 3.000 de adolescente sub 16 ani au născut un copil în Anglia şi Ţara Galilor, iar aproape 5.000 au făcut cel puţin un avort. Cu toate acestea, îndemnul la „sex oral” făcut de Guvernul britanic a fost catalogat drept „iresponsabil” de părinţii englezi.

16 iulie 2008

Virtuţile găinaţului în cap

Când merii făceau pere şi răchita micşunele (ceea ce, trebuie să spunem, supăra teribil gospodinele), Încurcală Vodă împărăţea pe tărâmurile unde iarna nu era niciodată ca vara. Şi era Vlădică văduv, fiindcă nevastă-sa se tot uitase la canalul pentru muieri disperate şi cam exagerase cu sportul şi curele de slăbire. Viaţa sa nu era însă lipsită de bucurii, pe lângă cele specifice unui cadru de conducere. Avea Vodă trei feciori: Musculosu, Supăratu şi Studiosu. Primul era slab ca un ţâr şi nevolnic nevoie mare, iar al doilea zâmbea mereu (e drept că avea gura lăbărţată) şi ştia un milion de bancuri. Mezinul, pe care nu-l prea băga nimeni în seamă, rămăsese repetent de vreo 2 ori în clasa întâi şi de 3 ori în clasa a doua, dar terminase şcoala, cu pile. Iar oricine îi vedea se întreba de unde le veniseră numele, însă Vodă nu răspundea, fiindcă ştia el ce ştia (cu limbă de moarte, madam Încurcală i-a povestit că, de fiecare dată când i-a dăruit un fecior, nu s-a mai trezit din beţie 3 zile, iar la momentul botezului nu mai ştia nici pe el cum îl cheamă).
Şi aveau tărâmurile acelea binecuvântate o bogăţie naţională -- tufişul cu flori cântătoare. Florile cu pricina semănau cu nişte verze mai schimonosite, dar la glas aduceau, în funcţie de dispoziţie, fie cu Benone Sinulescu, fie cu Celine Dion. Numai când se enervau peste poate, emiteau un amestec de muzică tehno şi scârţâit de uşi neunse pe care Vodă se gândea chiar să-l înregistreze la OSIM. Şi veneau oameni de peste mări şi ţări să audă trilurile tufişului, că se ridicase până la ceruri PIB-ul împărăţiei pe seama turismului. Azi aşa, mâine tot aşa, erau mereu pline hanurile târgului, ba chiar învăţaţii împărăţiei se tot perpeleau cum să obţină încă un copăcel, care să compună muzică simfonică sau să imite diverse personalităţi istorice. Numai că, într-o dimineaţă, când vine Încurcală Senior la tufiş, florile – nimic. Cade pe gânduri Vodă, le mai gâdilă, mai fluieră, mai le udă ca să le impulsioneze, dar degeaba. Văzând el aşa, îşi cheamă în şedinţă de urgenţă (top secret!) feciorii.
-- Hai să-i arătăm tufişului cine e stăpânul, că prea şi-a luat-o în cap de când e vedetă, spune Musculosu şi haţ, îl trage de crengi, ba mai îi dă şi un şut.
Tufişul însă, în loc să se pună iar pe cântat armonios, emite o serie de sunete care ruşinează toată familia, aducând izbitor aminte de nişte vânturi zdravene.
-- Lăsaţi-mă dară pe mine, se bagă în seamă Supăratu. Bietul de el, nimeni nu i-a mai şoptit ce talentat e şi nici nu l-a înveselit de ceva vreme! Cum să mai aibă chef de muzică?
Drept pentru care, zi de vară până-n seară, îi zice atâtea glume că toţi ceilalţi nu-şi mai simţeau buzele şi obrajii de atâta râs, dar tufişul nimic. Ba parcă, după fiecare banc, florile i se pleoşteau şi mai mult.
-- Haoleu, copiii mei, ce ne facem că ne crapă avuţia şi nu mai avem industrie turistică? strigă Încurcală Vodă şi începe să se tăvălească în ţărână, verde la chip.
Abia atunci grăieşte şi Studiosu, care stătuse mai într-o parte, ignorat ca de obicei.
-- Tătucă, pot să-mi încerc şi eu norocul?
-- Încearcă, dă din mână a lehamite Vodă, că nu poate fi mai rău!
Aduce Studiosu o păsărică (dresată în timpul liber) şi o pune să zboare pe acolo şi să se găinăţeze din belşug. Rezultatul e imediat: tufişul începe să cânte ca o privighetoare. Şi de atunci, zice povestea, aşa a ţinut-o până în ziua de astăzi, fără concediu de odihnă. Iar morala basmului e simplă, dragii babei: degeaba ai tufiş cântător, dacă n-ai şi păsărică să se uşureze în capul lui, ca să-i aducă aminte că poate fi şi mai rău.

15 iulie 2008

Perle vechi şi noi

* Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
* Lebăda moare de cîte ori cîntă.
* Inima este împărţită în doua atricule şi două testicule.
* Lăpuşneanu s-a ţinut de cuvânt când a zis de mă voi scula, pre mulţi am sa popesc şi eu. * Dovadă că azi cel mai întâlnit nume este Popescu.
* Vitoria Lipan este un Hitler în variantă feminină.
* În cunoscuta baladă Mioriţa, sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnătoare şi un cioban care şochează prin prostia lui.
* Capitala SUA este Casa Albă.
* Nepoata lui Moţoc este furată de oastea leşească şi adusă ca captură.
* Zoe şi Tipătescu se iubeau pe la spate.
* Ion Creangă s-a născut între anii 1887 - 1889.
* Împăratul avea o grădină şi în fund un măr.
* Cristofel Columb a plecat în America unde s-a însurat cu o băştinoasă.
* Calistrat a făcut pipi pe el cum se mai spune în popor când a observat că Vitoria este atat de deşteaptă.
* Eminescu este trist pentru că nu a reuşit să facă nimic în viaţa lui.
* În pădurile Amazoniei trăieşte o junglă fioroasă.
* Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia. În "Scrisoarea a treia" se desfăşoară bătălia de la Rovinari.
* Animalele sălbatice trăiesc în pădurea zoologică.
* Pescarul din Lostriţa s-a înecat fiindcă nu a putut sintetiza oxigenul din apă.
* Ilie Cutiu era botezat buză de iepure deoarece un iepure violent i-a luat buza şi a mestecat-o.
* Vitoria este de 3 ori femeie pentru că umbla cu capul pe sus.
* Vitoria, pe lângă calitatea de mamă avea şi pe cea de tată, calitate care este mult mai dificil de îndeplinit.
* Răscoala de la Bobâlna a început pe un deal şi s-a terminat în 1438.
* Când a întors capul Agripina a văzut cai cu cap de turc.
* Calistrat Bogza a fost strangulat de câine.
* Gheorghiţă este foarte tăcut, dar explicit.
* În expoziţiune ne este prezentat mărul Împăratului.
* Mircea cel voinic era necăjit şi se simţea rău pentru că merele erau stropite, iar când a muşcat din măr i-a rămas în gât o bucată şi când şi-a dat seama era târziu.
* Basmul este sustras din popor.
* Basmul poate fi din popor sau de unul singur, asa cum este Eminescu, care interpretează opere de unul singur.
* Fraţii lui Prâslea erau nişte panarame care se dau mari.
* Zgripţuroaica, în zbor, râmâne fără energie şi îl roagă pe Prâslea să-i dea o bucată din fesa lui, dar pe care i-o va înapoia şi i-o va lipi cu salivă.
* Am petrecut o noapte de vis pe muşchii groşi ai pădurii.
* Casa bunicilor este aşezată într-o zonă de munte unde un miros coboară peste casele oamenilor, de parcă toţi s-au îmbătat.
* Genul dramatic a apărut înainte de Iisus.
* O scrisoare pierdută este o baladă a genului epic în care se desfăşoară o acţiune în mai multe părţi de vorbire.
* Caragiale a murit în literatura română atât prin operele sale, cât şi prin relaţiile sale dramatice.
* În haz râzi de nu mai poţi te pui pe jos şi râzi de pocneşti şi începi să îţi curgă lacrimile de bucurie!
* Merele erau atât de bune că feciorului de împărat îi lăsa apă.
* La bătrâneţe, feciorul de împărat se născu.

14 iulie 2008

La mare, la soare, unde ţevile sînt goale

A început numărătoarea inversă şi pentru mine. Ce numărătoare? Pînă la Ziua H! Aceea la care visează românul tot anul, adică în care pleacă în concediu. Şi unde altundeva decît la mare, la soare şi la (vorba cîntecului) fetiţele goale. Ultimul aspect mă lasă rece, dar e greu de ignorat, atîta vreme cît reporterii TV nu scapă ocazia de a arăta domnişoare/doamne care fac plajă topless. Între noi fie vorba, în unele cazuri urmaşele Evei mai bine s-ar abţine, dar asta e treaba lor (şi ghinionul celor cărora nu le place priveliştea).
Ca orice gazetar care se respectă, ştiind din vreme staţiunea în care voi merge, de pe bătrînul Litoral românesc, am urmărit cu atenţie ştirile din zona Mării Negre. Nu de alta, dar să fiu pregătită pentru că mă aşteaptă în prea puţinele zile petrecute între nisip şi valuri. Şi ce am auzit? În primul rînd, că hotelierii o ţin din scumpire în scumpire, iar ce le scapă lor, jupoaie administratorii plajelor pentru sucuri, şezlonguri sau umbreluţe. Din păcate, an de an, românii amatori de plajă autohtonă aproape nu apucă să-şi tragă sufletul de la o scumpire la alta, deşi au acum şi alte variante la îndemînă, cum ar fi litoralul bulgăresc. De unde, în paranteză fie spus, tocmai s-a întors un coleg care, pentru un sejur la patru stele împreună cu nevasta şi juniorul, în regim all inclusive, a dat 500 de euro. Ai zice că sînt motive ca afaceriştii noştri să scadă din preţ, şi totuşi nu o fac. Iar motivul este simplu: chiar şi aşa, românii se îmbulzesc la mare. Doar la sfîrşitul ăsta de săptămînă, de exemplu, se îngrămădiră pe Litoral peste 80.000 de turişti! N-or sta chiar toţi la hotel, dar s-au adunat destui.
Care turişti au şi ei destule păcate, din nou puţin surprinzătoare. Aruncă pe plajă chiştoacele, cojile de banană sau seminţe, ba mai nou şi seringile pentru droguri, iar apoi strigă ca din gură de şarpe despre gunoaiele din jur. Păi cum să nu fie mizerie, oameni buni, dacă adesea confundaţi plaja cu un tomberon? La fel se întîmplă şi cu apa, mai zic colegii televizionişti, cîte un răhăţel plutind discret printre înotători. E drept că nici WC-urile şi nici cutiile de gunoi nu-s prea multe, dar dacă e s-o spunem pe-a dreaptă, şi oamenii sînt nesimţiţi sau chiar inconştienţi, acţionînd pe principiul "după noi, potopul (de mizerie şi infecţie)".
Adăugînd şi alte ştiri din acelaşi registru, cum ar fi cele privind hoţii care hălăduie prin hoteluri ori ţevile de pe fundul apei, numai bune de adus un tetanos mititel, ai zice că nu prea am de ce să fiu optimistă. Şi totuşi, număr zilele pînă voi sta tolănită la soare şi mă voi arunca în valuri. Aşa sînt eu, optimistă incurabilă şi mai dau o şansă Litoralului nostru. O fi bine, o fi rău? Ziceţi-mi voi!

12 iulie 2008

O buturugă cu flori


O imagine din Copou. Mi se pare superbă şi, într-un fel, dătătoare de optimism. Din bătrâneţe răsare frumuseţea tânără...

11 iulie 2008

Trebuie chiar să ştii ca să critici, dna Tatoiu!

Monica Tatoiu l-a tras de urechi în direct pe Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, la Realitatea, pentru greşelile proprii de exprimare, dar şi pentru cele ale Svetlanei, secretarul de stat agramat. Am urmărit filmuleţul de pe pagina web a postului şi, dincolo de incontestabilele bube în cap ale Svetlanei şi necazuri ale bacului, tare mi-a venit să-i pun cep la gură televizionistei cu pricina. În primul rând, nu înţeleg de ce inviţi un om în emisiune ca să strigi la el şi să nu-l laşi să-şi termine fraza? Poţi să critici, şi trebuie chiar să critici dacă ai ce, într-un mod care nu dă impresia că eşti la piaţă. Bineînţeles, Monicuţa nu a reuşit, ba chiar mă dureau urechile la un moment dat în urma eforturilor ei de a se arăta dură. Dincolo însă de stilul dialogului, e interesant de urmărit discursul dumneaei şi din punct de vedere gramatical. Că asta era tema, nu? S-a arătat foarte indignată Monicuţa şi i-a spus pe un ton didactic ministrului că, dacă eşti demnitar, «nu vorbeşti cu pe care». Păi de ce, stimată profesionistă de televiziune şi, vorba vine, formator de opinie, să nu vorbeşti cu pe care? Că, până schimbi matale gramatica limbii române, n-ai cum face altfel. Sau dacă totuşi preferi, spre exemplu, o formulare ca «băiatul care l-am văzut», măcar să ştii că eliminarea prepoziţiei pe, intrată poate în uz pentru mulţi, nu e în concordanţă cu norma. Însă Monicuţa habar n-are cum e treaba cu gramatica, atâta vreme cât urlă în microfon «şi părinţii îi deranjează aroganţa». Trebuie chiar să ştii ca să critici, dna Tatoiu!

Balada tomberonului sau (Nu) lăsaţi gunoiul să vină la mine!




În fapt de seară, în faţa blocului meu apăru un tomberon. Verzuliu, mare şi gol, stătea stingher, încurcând circulaţia şi stricând aspectul estetic, dar cu un afiş misterios: Nu puneţi gunoi! Bietul container, m-am gândit, un asemenea mesaj trebuie să-i fi creat o criză de identitate. Nu de alta, da’ îi neagă însăşi raţiunea existenţială. La urma urmei, era ca şi cum ai fi scris pe o cană “nu bea” sau pe hârtia igienică «a nu se apropia de partea posterioară». După ceva muncă investigaţii, i-am elucidat însă misterul provenienţei şi, mai ales, al scopului său ascuns. Menit să înmagazineze mizeriile scoase din subsol, în timpul unei elaborate operaţiuni de curăţenie, avea să se întoarcă după 24 de ore în ograda Salubris. Numai că dereticatul a rămas doar în plan, iar până azi dimineaţă, destui vecini nu au rezistat tentaţiei de a-l reda gunoaielor. Ce dovadă mai bună vreţi că, de cele mai multe ori, e greu să-şi depăşeşti condiţia, mai ales dacă te ajută şi alţii…

10 iulie 2008

Crucişătorul simbol al revoluţiei bolşevice, implicat într-un accident

Ieri dimineaţă, pe la ora 5, la Sankt Petersburg, o şalupă de agrement a intrat în crucişătorul Aurora, ancorat la chei. Cei doi pasageri ai şalupei, un bărbat şi o femeie, au fost răniţi. Bărbatul a fost internat în stare gravă, însă femeia, după ce a primit îngrijiri, a dispărut de la locul accidentului. Aurora nu a suferit avarii importante, dar i-a fost afectată scara. Crucişătorul a fost construit în 1900, a luat parte la bătălia de la Tsushima, din timpul războiului ruso-japonez , iar pe 25 octombrie 1917 (pe stil vechi), de la bordul său a pornit salva care a dat semnalul pentru atacarea Palatului de Iarnă. Ocuparea acestuia a fost primul moment de triumf al bolşevicilor conduşi de Vladimir Ilici Lenin, iar Aurora s-a transformat într-un simbol al revoluţiei şi al puterii comuniste.

Prânz în oraş


Vegetariană convinsă, o vrăbiuţă care a ieşit să iasa masa în oraş a optat pentru nişte salată. O alegere bună, am spune, mai ales că e sezonul legumelor şi al fructelor. Nu riscă o toxiinfecţie şi, în plus, nici nu strică la siluetă...

9 iulie 2008

Pentru un abdomen suplu

Cooperativa dor de muncă




Harnici tare muncitorii de la fosta RAJAC, noua ApaVital. După ce marţi dimineaţă, în trotuarul de lângă Select a apărut o gropiţă destul de mică în diametru, dar adâncă de aproape un metru, ieri dimineaţă se «lucra» la remedierea problemei în dulcele stil românesc. Necazul a pornit de la prăbuşirea unui canal colector de la reţeaua de canalizare. Zona a fost împrejmuită cu preaminunata bandă galbenă, circulaţia a fost deviată, sub supravegherea atentă a unui poliţist, iar progresul lucrărilor era evident de dimineaţă: în trotuar a apărut, în locul gropiii discrete, una de dimensiuni mult mai mari, din care se înălţa capătul unei scări. Iar în jurul ei, se puteau vedea vreo cinci tovărăşei harnici ca albinuţele. Trei în salopete albastre, doi în ţinută de şef, toţi uitându-se cu drag şi dor spre fundul gropii. Poate găsesc acolo piatra filosofală, cine ştie. Sau un dinozaur micuţ, pitit din preistorie…

7 iulie 2008

Tot păsărele tembele

Plicul de pe catedră

După admiterea în licee, iată că s-a mai terminat şi un bacalaureat. Şi, fireşte, a fost tot unul cu ameninţări ministeriale privind acuzaţii penale, interziceri drastice ale protocolului şi, mai ales, zvonuri despre fraude. Le-am auzit cu toţii, ba s-au apucat puştanii chiar să se laude prin tramvai, luminînd oamenii în privinţa metodelor celor mai uzitate de a-ţi asigura o medie bună, dar mai ales a sumelor sacrificate. Mai mici pentru o oportună pauză de cafea în timpul supravegherii, mai mărişoare pentru rezolvări date pe tavă sau pentru o probă cu rezultatul ştiut dinainte de... săritură, toate făcînd de ruşine ostracizata masă plină, ca să nu sufere comisia de foame. Ca şi în alţi ani, furtuna se va potoli fără să-i atingă pe mulţi dintre cei implicaţii în astfel de istorii. Aceştia şi-au făcut plinul pînă data viitoare, iar proaspeţii ex-liceeni vor duce dosărelul la facultăţi. Unde sînt destule locuri, dacă nu finanţate de la buget, măcar cu taxă. Numai portofelul să nu se fi golit de tot!
Rădăcinile acestui tablou destul de sumbru nu trebuie căutate prea departe. O primă cauză e avalanşa schimbărilor postrevoluţionare din domeniul educaţiei, prea puţin încadrate într-o strategie cît de cît coerentă şi centrată pe performanţă. An de an, elevii au fost carne de tun, subiecţi fără voie ai experimentelor guvernamentale care s-au succedat ca într-un carusel. Şi e suficient numai să ne gîndim la bătrîna treaptă întîi, înlocuită cu examenul de capacitate, testele naţionale şi, acum, tezele naţionale... Nici bacalaureatul nu a scăpat de avalanşa schimbărilor, iar ultima bîlbă a vizat educaţia fizică, ba scoasă din examen, ba reintrodusă.
Din păcate, toate aceste schimbări privind punctele nodale din traseul educaţional nu au fost nici pe departe croite încît să aducă o concurenţă echitabilă. Şi totul porneşte de la admiterea la liceu, prin care, în vremurile apuse, fiecare îşi dovedea cunoştinţele luptîndu-se pentru unul dintre locurile puse la bătaie de unitatea aleasă. E drept, aveai o singură şansă să arăţi ce poţi, dar condiţiile erau aceleaşi pentru toţi candidaţii, indiferent de mediul din care proveneau. Nu la fel au stat lucrurile la testele urmate de o repartizare computerizată făcută pe baza unor liste cu zeci de opţiuni, dar şi a unei medii în care intră note date diferit la ţară sau la oraş, la liceul de elită ori la cel de "mahala". Şi cu atît mai puţin relevante sînt tezele din acest an şcolar, cu subiect unic, dar cu supraveghetori îngăduitori şi destule note din burtă. Iar cînd bacalaureatul depinde de grosimea pliculeţului aşezat discret pe catedră, nu faci decît să continui linia eliminării competiţiei reale, pe care o închei prin căpătarea carnetului de student după un concurs de dosare. Şi omul care iese de pe băncile facultăţii, la finalul acestui tur de forţă... financiară, e unul convins că banul bate materia cenuşie. Aşa că va face orice ca să-l obţină. Dar despre asta, altădată.

6 iulie 2008

Cinci medii de 10 la bacalaureat

S-au dat sâmbătă rezultatele la bacalaureat. Promovabilitatea pe judeţul Iaşi este de 72 la sută, adică 5.704 candidaţi reuşiţi şi 2.211 respinşi. Cinci elevi au media 10 – cîte unul de la Colegiul ieşean «Costache Negruzzi», Liceul «Mihail Sadoveanu» din Paşcani, liceele «Mihai Eminescu», «Miron Costin» şi «Al.I. Cuza» din Iaşi. Bravo lor! Interesant că pe lista decarilor nu au intrat şi învăţăcei de la alte unităţi de elită, ca «Racoviţă» sau Naţionalul. Măcar i-am depăşit pe confraţii botoşăneni, care se pot lăuda cu doar două medii de 10. În fine, pentru cei interesati, rezultatele pot fi găsite pe site la MECT, la adresa http://bacalaureat.edu.ro/2008/rapoarte/index.html. Să vedem ce-o mai fi după rezolvarea contestaţiilor.

Păsărici strecheate


Zbor nebun de păsărele, înainte de furtună.

4 iulie 2008

Frumoasă-i vecina noastră, îi scot capul pe fereastră

Cam aşa ar trebui rescris textul unui cunoscut şlagăr, acela cu “frumoasă-i vecina noastră, scoate capul pe fereastră” (poate mai puţin partea cu aspectul estetic), în lumina celor petrecute aseară, în Tudor. Unde un nene supărat pe viaţă i-a tăiat capul mamei şi l-a aşezat pe pervaz. Ca la expoziţie. E drept că s-a şi aruncat de la fereastră, dar nu a dat colţul. Cred că şocul vecinilor e uşor de înţeles, cu toată că e clar că omul, cuprins se pare de un fel de delir religios, are oarece probleme la bibilică. O astfel de crimă şocantă dovedeşte încă o dată că pericolul cel mai cumplit şi, poate, imposibil de anticipat, ne pândeşte nu de la infractorul cu figură lombroziană şi cazier care bântuie în fapt de seară pe stradă. Nu, e ascuns în mintea oamenilor pe care crezi că îi cunoşti bine, cei care te înconjoară, cărora le dai bună dimineaţa pe stradă, în scara blocului sau chiar la serviciu, de care zici «X e băiat bun, poate puţin cam ciudat» . Din păcate, în ultima vreme au fost tot mai multe astfel de atrocităţi, că mai că-ţi vine să zici, ca babele, că vine sfârşitul lumii, maică!
Oricum, evenimentul cu pricina se va şterge greu din mintea vecinilor lui tetea Florin decapitatorul, mai ales dacă ne gândim că respectiva căpăţână a stat câteva ore pe geam, în vreme ce poliţiştii făceau cercetări. Cine ştie, poate se va lansa şi o modă, înlocuind astfel clasicele ghivece de flori. Se pot diversifica şi metodele de recoltare, eventual în funcţie de sezon… Dar, fiind încă dimineaţă, mă opresc aici. În fond, e soare, vreme caldă şi am avut destule gânduri sinistre.

2 iulie 2008

Copil de 4 ani, ucis la «tăierea împrejur»

Un copil de 4 ani a murit, la Spitalul clinic de copii din Kazan (Federaţia Rusă – Republica Tatarstan), în urma unei operaţii de circumcizie. Rifat şi fratele său geamăn Ilfat au fost duşi la unitatea medicală pentru procedura rituală specifică atât evreilor, cât şi musulmanilor, fiind supuşi în prealabil mai multor investigaţii. Potrivit medicilor, acestea nu au scos la iveală nici un fel de contraindicaţii atât în privinţa operaţiei în sine, cât şi a antesteziei. Ilfat a fost operat cu succes, iar Rifat şi-a pierdut viaţa. De anestezie s-a ocupat un medic cu experienţă, s-au respectat regulile obişnuite, şi totuşi doctorii s-au declarat învinşi, după ce au încercat să-l reanimeze pe băiat două ore şi jumătate. Deocamdată, se aşteaptă rezultatele necropsiei şi cele ale expertizei privind componenţa chimică a medicamentelor folosite.

Nedumeriri, sex şi bloguri

Am produs pentru ziarul de astăzi, în colaborare cu nişte colegi, un material despre blogurile cu un conţinut sexual implicit. Fireşte, pe lângă opinii avizate, de la poliţişti sau psihologi, sarea şi piperul unei astfel de producţii ziaristice sunt citatele din operele bloggerilor cu pricina. Şi trebuie să mărturisesc: dificultatea majoră a documentării a fost nu să găsesc astfel de pagini web, ci să aleg din ele pasajele incitant-decente. În fine, făcu materialul ăsta deschidere, iar un onor cetitor s-a arătat interesat dacă nu cumva am citat din blogul propriu. Pentru oricine are curiozitatea să-l citească, se vede că nu este cazul. Nedumerirea asta m-a făcut însă să simt nevoia unei precizări pentru aceia care identifică omul cu gazeta: trebuie făcută distincţia între politica redacţională şi, hai să spunem, înclinaţiile personale ale ziariştilor de la orice publicaţie. Blogul rămâne, pentru mine cel puţin, o extensie a eului intim, chiar dacă se hrăneşte (mai ales) din experienţa de presar, cu bunele şi relele ei. Poate îmi place să mai arunc o vorbă în doi peri şi nu pot înţelege pudibonzii, dar nu voi produce pentru sufletul meu proză virtuală pornografică, şi mai ales dintr-aceea cu ilustraţii grăitoare. Asta, deşi atât în presa românească a momentului, cât şi în spaţiul virtual, sânii şi fesele, poftele Simonei Sensual ori amorul ghebos de fotbalist vor face întotdeauna audienţă mai mare decât, să zicem, o anchetă muncită din greu ori un reportaj în care slovele curg ca mierea. Dar asta e lumea în care trăim şi fiecare îşi găseşte locul în ea după puteri, aspiraţii şi noroc. Iar să-ţi păstrezi umorul şi mintea limpede în orice situaţie ajută, că eşti ziarist, profesor ori electrician. Chiar şi când e vorba de sex pe blog…

1 iulie 2008

Umor rusesc, pentru cine pricepe

Atenţie la biluţe!

Scena – trotuarul de lângă Facultatea de Teologie. Personajul principal – un nene între două vârste, în haine de lucru, înarmat cu o foarfecă.
Actul 1: nenea vine şi trage cu nădejde de o poartă (aşa o fi, da n-am văzut-o vreodată deschisă) din gardul care împrejmuieşte clădirea. Gard lucrat cu nădejde, din fier forjat şi cu stâlpi de beton. Cum nu pare Superman, se împinge degeaba. Exasperat, da cu şutul. Aproape mă aştept să-l văd sărind în sus, ca Tom în desenele animate, când l-a faultat Jerry. Nu o face, dar nici nu-i reuşeşte manevra de deschidere.
Actul 2: nenea îşi aruncă unealta peste gard, se uită în jur şi se caţără. Nu e nici Spiderman, aşa că arată destul de neîndemânatic. Ajuns chiar în vârful gardului, are un moment de ezitare. Cauza e evidentă : ostreţele au în vârf câte o biluţă ornamentală care ar putea afecta biluţele personale. Se mişcă deci cu atenţia celui care nu vrea să devină spărgătorul de nuci… proprii. Totuşi, cu chiu cu vai, ajunge pe partea cealaltă intact, dacă e să judec după felul cum se mişcă.
Actul 3: nenea îşi recuperează foarfeca şi mai încearcă o dată poarta, de data asta de pe dinăuntru. Rata de succes e aceeaşi, adică zero. Tăiat în patru. Supărat probabil, mai ales că de acum m-a văzut cum mă holbez la el, se repede asupra unui boschet. Îl distruge cu furie proletară şi trece la celălalt. Probabil, asta era sarcina lui principală pe ziua de azi. Mă întreb însă de ce nu a ales o metodă mai comodă de a o face şi, mai ales, cum se va întoarce pe trotuar. Mai că-mi vine să-i strig: «Atenţie la biluţe!» Mă abţin. În fond, sunt ale lui şi deci ştie să le poarte grija.

Arhivă blog