28 august 2008

Sunt vedetă?!


Încă o dată, chipul meu a fost folosit pentru a ilustra un material. Nu ştiu dacă o fi bine sau rău, dar ce să facă omul, se sacrifică pentru binele redacţiei ! E drept că, acum, priveliştea obrajilor mei se deschide doar acelora care intră pe pagina noastră web… Pentru cine se întreabă, poza cu pricina, menită să ilustreze ideea clonării şi a utilităţii produsului final al acesteia, a fost făcută în… baie. Mai că nu stătea săracul foto băiat cu piciorul în budă, să prindă unghiul bun. Riscurile meseriei, nu? Oricum, de dimineaţă colegii mă întâmpină cu replici de genul: «Ai făcut poză, Ştefana?» În fine, nu e prima şi nici ultima oară. Nu de alta, dar fusei şi exemplu de şef care stresează angajatul ori de salariat stresat (depindea de perspectivă), infractor cu telefonul ascultat de poliţişti sau «măicuţă» care deschide cartea şi citeşte viitorul. Cine ştie ce va urma? Mai bine să nu ghicesc…

26 august 2008

Zboară, puiule, zboară!



Spre deosebire de puiul din reclamă, păsăruicile astea chiar zboară. Iar când au obosit, se aşază pe vreun stâlp de iluminat. Sau pe capul lui Cuza. De ce nu? Aşa se simte şi domnitorul Unirii mai puţin sigur…

25 august 2008

Complicii măcelarului cu fustă

Cu destulă vreme în urmă, imaginile copiilor abuzaţi din orfelinatele româneşti făceau înconjurul lumii. Vorba vine, s-au luat măsuri şi situaţia s-a schimbat în centrele de plasament, iar mulţi copii lepădaţi de rude au ajuns în grija asistenţilor maternali. Oameni plătiţi decent de către stat, ca să le fie părinţi surogat unor mogîldeţe pe care soarta le-a bătut încă de la naştere. Şi iată că din nou o tragedie şochează o ţară întreagă.

O asistentă maternală şi-a ucis unul dintre "fii", de doar patru ani. Din păcate, nu e prima dată cînd un copil astfel îngrijit îşi pierde viaţa. Numai că, de data asta, amănuntele cazului sînt atît de îngrozitoare, încît te fac să te gîndeşti serios la aplicarea legii talionului. Văzînd urmele cumplite ale calvarului prin care a trecut vreme de un an bietul puşti, schingiuit de o dezaxată care ar fi putut lucra cu succes la Gestapo, nu poţi să nu-ţi spui că e ceva putred în maşinăria ocrotirii copilului. Fiindcă e inadmisibil ca nimeni să nu-şi pună întrebări, în opt ani de cînd e asistent maternal, în ce priveşte starea mentală a bistriţencei, ba chiar să fie foarte bine cotată! Şi nu cred că poate cineva spune că un om care muşcă din urechea unui copil, stinge ţigări pe el sau îi ciopîrteşte organele genitale, e întreg la minte! Cum nu a văzut nimeni că femeia asta era beţivă, de ce li se părea normal să aibă grijă de copiii altora o mamă care îşi alungă de acasă propriile odrasle?

Da, bietul micuţ era fiul unei hoaţe. Poate tocmai de aceea, soarta lui nu a interesat pe nimeni, doar pe maică-sa. Care, din nou spre ruşinea statului, a aflat din puşcărie mai multe decît inspectorii DGASPC, plătiţi tocmai pentru a elimina uscăturile din sistem! Ba a mai şi încercat să le atragă atenţia asupra abuzurilor la care era supus copilul ei... Într-o situaţie cumplită, ea a fost singura care a reacţionat. Nu au făcut-o nici asistenţii sociali care au verificat-o pe criminală, vorba vine, ultima dată în februarie, deşi legea prevede controale o dată la trei luni, nici medicul la care (potrivit şefilor DGASPC) a mai dus copilul, nici alpinistul utilitar care a văzut, din întîmplare, cum micuţul era abuzat, nici vecinii... Şi nu cred că băieţelul nu a ţipat niciodată de durere!

Acum, monstrul acesta de femeie a ajuns la închisoare, unde riscă să-şi petreacă toată viaţa. Mortul de la groapă însă nu se mai întoarce, după cum impactul psihic al traiului în casa torturii asupra celuilalt copil aflat în plasament e greu de anticipat. Asistenta cu suflet de măcelar e principalul vinovat pentru ce s-a întîmplat, dar nu singurul, iar într-un stat normal, şeful DGPDC Bistrinţa Năsăud ar fi trebuit să-şi dea demisia la 5 minute după aflarea grozăviei. La fel şi aceia care ar fi trebuit să o verifice serios pe asasină, dar i-au dat diplomă pentru cea mai bună asistentă maternală! Dincolo însă de vinovăţia, zic eu penală, a unor angajaţi ai structurii bistriţene şi de cea morală a multor altora, tragedia aceasta nu e un fenomen singular, ci, din păcate, o confirmare a unei reguli nescrise. Aceea că, în multe domenii importante ale vieţii noastre sociale, soarta ne este (şi) în mîna unor oameni după care plînge Spitalul nr. 7. Şi e suficient să ne gîndim la învăţămînt, unde controalele psihologice sînt la fel de formale, sau la diverse structuri de ordine, ai căror angajaţi se împuşcă una-două sau ciuruiesc pe alţii cu armele din dotare. Şi pînă lucrurile nu se vor schimba, lista victimelor nevinovate va tot creşte, ca şi cea a complicilor fără voie ai criminalilor.

22 august 2008

Caniculă


E cald. Soarele te bate în cap, concediul petrecut la mare pare deja scurs în anul trecut, aerul condiţionat de la serviciu e rău, da buun, numai să-i nimeşti temperatura potrivită. Hainele se lipesc de tine, jilave, le-ai scoate, da’ nu te lasă Legea 61/1991. Aia cu ultrajul la bunele moravuri. Deşi, poate, unii ar aprecia gestul… Ai merge la ştrand, dar colegii tocmai ţi-au povestit despre vizitatorii locului, cu slipul maro în zona zero, şi ţi-au tăiat orice chef pentru o astfel de expediţie. Fântânile din Piaţa Unirii sunt mai îmbietoare decât de obicei, ţi-ai muta calcultatorul la marginea lor, lăsând câte un strop jucăuş să-ţi ajungă pe spate. N-ai cum, fireşte. Dar e caniculă, derapajele în logică sunt scuzabile. Sau nu?

21 august 2008

Să îmbătrânim fericiţi?


A trecut o zi, a venit alta. Cu griji destule, poate şi cu bucurii… Ceasul biologic ticăie. Îmbătrânim. Măcar am o consolare : cică femeile îmbătrânesc mai fericite decât bărbaţii. Zic specialiştii, fireşte, care ştiu (aproape) tot pe lumea asta, iar ce nu ştiu inventează. Specialişti care adaugă că este recomandat să fii căsătorit, absolvent cu diplomă şi să ai un post de manager dacă vrei să trăieşti mai mult. Absolventă de Litere sunt, am un post de (oarecare) conducere, dar nu şi soţ. Ar veni deci cam una jumătate din trei. Mai am de lucru, dacă vreau să trec de vreo 80 de ani. Ori găsesc repede un nene care să îmbătrânească mai puţin fericit după ce trecem pe la Starea Civilă, ori avansez repede-repede pe scara ierarhică. Oare ce-o fi mai bine? Mă mai gândesc…

20 august 2008

Declaraţie de dragoste


Pe una dintre străduţele care urcă de la Kaufland Podu de Piatră la Mitropolie, un îndrăgostit şi-a declarat amorul pentru ştirea întregii lumi. Cu litere mari, roşii, pe peretele unei dărăpănături. Nu ştiu dacă misterioasa Felicia îi răspunde la arzătorul sentiment, dar omul măcar s-a străduit. Chiar dacă natura a cam conspirat împotriva lui, acoperind cuvântul cheie cu o plăntulă…

19 august 2008

Ţolul de la parabolică



În buricul târgului, nişte cetăţeni gospodari şi-au pus rufele la uscat… pe acoperiş. Nu oriunde, ci lângă antenele parabolice, acolo unde le stă mai bine. În fond, de ce nu? Unu la mână, se mai sfinţesc şi ele indirect, că au şi biserica aproape. Doi la mână, se culturalizează prin atracţie de la programele tv care curg prin antenele cu pricina. În plus, se simte şi stăpânul vedetă media. Că, la urma urmei, aşa poate spune în zilele vântoase (la modul figurat, dar ce contează): «Auzi, frate, mi-a dat şi mie ţolul la satelit!» Să moară de invidie Tom Cruise…

18 august 2008

Utopii şcolare

Aproape de finalul mandatului, conducerea Ministerului Sănătăţii s-a gîndit la (pre)şcolari, elaborînd două acte normative menite să îmbunătăţească substanţial calitatea timpului petrecut la cursuri şi a bucatelor savurate în pauză. Ordinele încă în proiect dovedesc însă optimismul incurabil al mai-marilor ministerului, dar şi unele derapaje în judecată.

Primul cuprinde un listoi al alimentelor de care nu se vor putea apropia copiii la şcoală. Intră aici infamii hamburgeri, pizza, cartofii prăjiţi şi mezelurile grase, bomboanele, alunele, seminţele, chips‑urile, snacks‑urile sau prăjiturile, sucurile, dar şi orice aliment vrac. Punînd punct listei infamiei şi recomandînd ca ăia mici să nu primească dimineaţa ceai cu pîine cu gem, şefii MS cred că au rezolvat problema. Zău? Păi ce-l opreşte pe elev să cumpere produsele tabu de la supermarket şi să vină cu ele în ghiozdan? Ba încă, probabil, le va căuta mai abitir, fiindcă vor avea farmecul lucrului interzis! Asta, pentru cei ai căror părinţi au cum să le dea gologani "de buzunar". Că şcolarilor din familii sărace, cum sînt destule la ţară, degeaba le recomanzi mîncare sănătoasă, din grupe, de consistenţă şi culori diferite, dacă acasă se bucură şi de un codru de pîine, iar luatul în rîs corn cu lapte e pentru ei o masă regească...

La fel de interesante sînt şi prevederile care vizează igiena în şcoli. Idei de genul băncilor cu mărime reglabilă, al mijloacelor de ventilaţie cu o viteză a curenţilor de aer sub 0,3 m/s ori al amplasării unităţilor în zone ferite de surse de poluare a atmosferei şi de zgomote sună frumos, dar pot fi aplicate doar în Utopia, nu în Românica noastră cea de toate zilele. Iar în acelaşi ciclu intră spaţiul de pînă la 50 mp/copil alocat activităţilor în aer liber, grupurile sanitare dotate cu săpun lichid şi dispozitiv electric de uscare a mîinilor ori interzicerea utilizării sobelor metalice, corelată cu asigurarea unui nivel al oscilaţiilor de temperatură sub două grade Celsius şi existenţa de pardoseli izoterme. Fiindcă, poate, toate acestea se asigură deja în unele unităţi urbane cu tradiţie şi, mai ales, elevi cu părinţi "baştani", dar ajungem din nou la problema şcolilor din mediul rural.

Şi ce au la dispoziţie destui învăţăcei din locul unde s-a născut veşnicia? Şcoli care dau să cadă pe ei (chiar şi dintre cele vorba vine reparate), la care WC-ul e într-adevăr veşnica bortă în pămînt, iar chiuveta – sticluţa cu apă de fîntînă, adusă în ghiozdan. Şi în cîte şcoli, nu doar de la ţară, copiii au învăţat iarna trecută înfofoliţi în paltoane, pentru că ori nu au fost lemne de foc, ori furnizorul de servicii de termoficare le-a debranşat din cauza datoriilor?

Ca şi alte norme elaborate de Ministerul Sănătăţii cu scopul declarat de a crea condiţii europene – acum şi în şcoli, după ce s-a ocupat de spitale, şi acestea au o "bubă" majoră, pe lîngă care acea evidentă eroare de calcul în ce priveşte mîncarea sănătoasă e un nimic. Şi anume, faptul că implică investiţii majore, foarte greu de acoperit de la bugetul central. Iar dacă sarcina va fi aruncată, ca în alte privinţe, pe umerii autorităţilor locale, normele atît de frumos sunătoare vor rămîne pe hîrtie. Dar, la urma urmei, iadul e pavat cu intenţii bune, nu? Ce mai contează că practica scîrţîie, dacă teoria gîdilă urechea...

17 august 2008

Încă un aur pentru România

Am cucerit a treia medalie de aur, la maraton, prin Constantina Diţă-Tomescu. Atleta română, care are 38 de ani, a devansat-o pe campioana mondială Catherine Ndereba (Kenya) şi o chinezoaică, terminând în 2 ore, 26 de minute şi 44 de secunde. Bravo! Cum mai avem azi finale la canotaj (8+1) şi gimnastică (sol, fete şi băieţi), mai avem speranţe la medalii. Ar fi frumos să fie de aur, dar nici din alt metal nu e rău. Oricum, pălăria jos în faţa oamenilor acestora, care au muncit enorm pentru performanţă. Dar şi în faţa celor care nu au reuşit să urce pe podium, deşi au încercat. Poate va veni şi ziua lor, olimpică sau nu.

14 august 2008

“Curcubeu” redacţional



A ieşit curcubeul şi pe strada noastră. A redacţiei adică, Crişan pre numele ei. De fapt, a răsărit direct pe perete, graţie eforturilor (involuntare) ale unei colege. Oricum, e semn bun, nu? Care dovedeşte că, dacă norocul nu-ţi zâmbeşte de la sine, poţi încerca să ţi-l «fabrici», chiar şi cu un PET şi un CD. Dacă se va dovedi chiar cu noroc sau înşelător, asta rămâne de văzut.

13 august 2008

Relule, ia nişte rudotel pentru Valică!

N-o fi politicos, dar cam ăsta era mesajul pe care-mi vine să-l transmit după ultimele perle slobozite, aşa cum numai el ştie, de şeful IRPC. Valerian Sălăvăstru, recidivist în astfel de ieşiri la rampă, a gândit îndelung şi a cuvântat din puţul înţelepciunii despre închiderea RCS/RDS. Are şi o justificare la fel de deşteaptă: cam 200 de reclamaţii (într-un an !) la adresa furnizorului de servicii de tv prin cablu, telefonie şi net. Cum să nu te minunezi de o astfel de concluzie, dacă e de ajuns să faci o regulă de trei simplă şi să constaţi că, la un operator care şi-a adjudecat 60 la sută din piaţa Iaşului, procentajul nemulţumiţilor e infim ! E ca şi cum ai omorî vacile care hrănesc vreo cinci sate, fiindcă doi gospodari s-au săturat să le miroase a baligă toată ziua...
Pe lângă erorile de judecată ar fi putut zămisli o asemenea aberaţie, din acelaşi ciclu cu zicerea la fel de profundă cu închiderea Poştei Române, nu poţi să nu te întrebi dacă aici nu sunt ascunse şi ceva interese obscure. Mai ales având în vedere pe ce canal pot fi urmărite acum meciurile din Liga 1... Căci, fireşte, e imposibil să nu ţi se nască o dilemă privind căşunarea lui Valică pe RCS, când destui oameni (printre care şi eu, de ce să nu recunosc) sînt mulţumiţi de serviciile primite şi, mai ales, de raportul calitate/preţ. De ce nu închide d-sa şi UPC, înjurat de ieşeni la greu, ori E.ON, de care se plânge o Moldovă întreagă? Asta, dacă tot îi vibrează corasonul la necazurile consumatorilor şi amenzile aplicate pentru nereguli nu-i mai ajung.
S-a întrebat oare domnia sa ce implicaţii ar avea o asemenea măsură pentru zeci de mii de ieşeni ? Ặia mulţi, care nu ar dori să ajungă în ograda altui operator sau chiar îşi fac cruce că au scăpat de el ? Pentru care, în nemărginita-i înţelepciune, ar oferi vreo două-trei săptămâni să se transfere la altă firmă. Interesant de ştiut e cum crede dl Sălăvăstru că s-ar rezolva o asemenea situaţie în vreo lună. Adică restul firmelor de cablu/telefonie, care nu au împreună o cotă de piaţa cât RCS, ar absorbi brusc vreo 59.000 de ieşeni... Păi de ce investiţii în infrastrucută e nevoie ca să faci asta, ce costuri se impun pentru firma cu pricina şi, în fond, pentru clientul care ar ajunge la mila altcuiva ? Dacă acum aştepţi până începi să beneficiezi de servicii (şi asta e un aspect la care angajaţii RCS mai au de lucru, într-adevăr), dapăi când s-ar buluci brusc pe piaţa zeci de mii de oameni debusolaţi! Şi zău dacă înţeleg de ce ar trebui eu să mă agit, să cheltui bani, timp şi nervi, să nu pot beneficia de dreptul meu la informare, numai pentru că dl Sălăvăstru gândeşte greu şi prost ori apără interesele firmelor concurente. Păi l-aş da în judecată şi aş cere nişte daune de să plătească până moare, şi cred că nu aş fi singura !
Pot doar să sper că semnalele deja primite de la ieşeni îl vor aduce cu picioarele pe pământ şi îi vor mai răvăşi puţin neuronii, ca să înţeleagă că trebuie să lase jocul să se desfăşoare după regulile pieţei. Cine e nemulţumit se poate adresa altui operator, fireşte, pentru nereguli să fie aplicate amenzi, dar nu să ajungem la situaţii de domeniul tragi-comicului, ba chiar la limita abuzului în serviciu. Aşa că dlui Sălăvăstru i-ar prinde bine un rudotel, oferit de colegii de partidoi, poate ar începe şi el să gândească la rece. Chiar dacă mai rar, da’ tot e bine şi aşa. Mai ales că acuş vin alegerile, şi abonaţii RCS ajung şi ei pe la urne...

12 august 2008

Bravo, Covaliu!

Covaliu al nostru a luat medalia de bronz la sabie, la Olimpiada. Păcat că n-a reuşit să ajungă în finală, dar e bun şi bronzul. Ironic e că l-a învins un francez, iar el a pus cu botul pe labe tot un francez. Oricum, frumos! Bravo!

Banc

L-am primit de la un amic, vi-l spun şi vouă. E umor noir, fără îndoială.
Un tip trece prin cimitir şi vede pe un mormânt un alt tip care făcea sex sălbatic cu una.
-- Prietene, pot să particip şi eu? Intreabă.
-- Nu! Ia lopată şi caută-ţi alta!

11 august 2008

Pisoarul tuturor sau sugativa unui singur licurici?

Îmi place Rembrandt. Îmi place Pissaro. Privirile mi se opresc cu plăcere asupra unui tablou de Grigorescu. O aschimodie roz cu o zvastică în partea dorsală nu-mi stîrneşte vreun fior artistic şi nu-mi transmite nici un mesaj. De fapt, nu numai că n-aş cumpăra astfel de "opere", dar nu le-aş accepta în casă nici să fiu plătită regeşte. Dar astea sînt gusturile mele şi ele mă interesează doar pe mine sau pe cei apropiaţi mie. De ce? Pentru că nu sînt un personaj care se erijează în reprezentant al societăţii civile şi, mai ales, un exponent al statului român, sub patronajul Preşedinţiei, într-o superputere mondială. Dacă însă eşti un astfel de nene de "viţă nobilă", trebuie să ai cîlţi în loc de creier ca să nu anticipezi efectele în plan neartistic ale unei expoziţii ca aceea organizată recent la New York. Şi, tot în calitate de trimis al României, primul lucru la care ar trebui să te gîndeşti este cum va afecta un astfel de demers (zice-se) cultural imaginea ţării în străinătate. Una pătată şi aşa destul de des.

Însă, atunci cînd te cheamă Patapievici, lucrurile stau altfel. Pentru că e greu să-i ceri să bată pentru ţara sa inimii unui om căruia îi e ruşine că este român. Unui filosof care vorbeşte atît de frumos despre substanţa tîrîtă a poporului român, de fapt o turmă care ar trebui însemnată cu fierul roşu şi care e obişnuită să fie pisoarul altor naţii, sau despre plaiul mioritic al fecalei. Un scriitor pe care nu-l doare sufletul să-l numească pe Eminescu cadavrul nostru din debara şi care ar folosi limba română doar pentru înjurături. Şi cu aceste cîteva citate n-am epuizat nici pe departe perlele de înţelepciune a GDS-istului devenit directorul Institutului Cultural Român, dar am definit scîrba sa existenţială faţa de naţia pe care ar trebui să o prezinte într-o lumină cît de cît favorabilă peste mări şi ţări. Dar nu şi faţă de primul ei cîrmaci, Traian Băsescu, singurul preşedinte pe care îl apreciază. Fiindcă s-a luat la trîntă cu, nu-i aşa, hidra comunismului.... Şi cu regulile elementare ale diplomaţiei ori cu litera Constituţiei, am zice noi, dar ce mai contează!

Traian Băsescu şi cel care-l apreciază astfel, (şi) pentru că i-a oferit o poziţie pentru care nu-l recomandă nici pe departe modul său de gîndire, sînt însă o pereche potrivită. Amîndoi aruncă invectivele cu o uşurinţă uimitoare - e drept, în contexte diferite şi fiecare după priceperea sa. Amîndoi sînt încercaţi de fapt de un profund dispreţ faţă de popor (şi nu cred că ăsta e un cuvînt comunist !), privit de omul de cultură ca o adunătură de ţoape lipsită de demnitate şi supusă altor naţii, iar de cel politic - ca un instrument pentru accederea la putere, la care coarda populismului e uşor de mînuit. Şi cum cel din urmă nu prea suportă să fie contrazis (a dovedit-o de atîtea ori!), cel dintîi ştie că e profitabil să te afli în tagma lăudacilor. Are, în fond, experienţa societăţii civile -B o altă gogoaşă postdecembristă, un grup de autopropuşi guru ai naţiunii, nărăviţi să ne dea lecţii despre toate. Că doar cine ne poate învăţa mai bine că albul celor trăite e negru decît autori de opere "subversive" cu motani şi progenituri de activişti cu state vechi care acum dau lecţii despre ororile comunismului, ori procurori ceauşişti renăscuţi în apărători ai drepturilor omului şi apoi transformaţi în miniştri născocitori de legi care încalcă tocmai aceste drepturi? Nu pot să nu mă întreb dacă şi pe ei îi înscrie dl Patapievici în categoria celor cărora le plac obiceiurile bivolariene. Sau au trecut în mai fericita societate a oamenilor dedicaţi pînă în adîncul sufletului democraţiei, cărora le place să o sugă de la licuriciul principal? Că doar de acolo vin şi fondurile...

8 august 2008

Umor rusesc (2)

Peşti mai mari, peşti mai mici





Pentru cei cărora le plac locuitorii mediului acvatic, iată câteva instantanee de la Acvariul din Constanţa, care, mi s-a părut, tocmai şi-a cam înnoit «populaţia». Nu mă întrebaţi cum îi cheamă pe micuţii ăştia cu ochi bulbucaţi, că nu vă pot spune. Încântă ochiul şi pentru mine asta e de ajuns.

7 august 2008

Singur acasă?


İn fapt de seară, stăpânii şi-au lăsat câinele la aer. De pe pervaz... Oricum, bietul de el pare dornic de o plimbare. Una pe iarbă, poate alături de alţi tovarăşi cu patru labe şi coadă...

6 august 2008

Alte imagini după furtună





No comment.

După furtună






Dimineaţă, se muncea de zor pentru înlăturarea urmelor furtunii. În Copou, muncitorii DSPM asudau din greu adunând copacii rupţi de furtuna de aseară, dar în Alexandru cel Bun, copertina unui magazin încă zăcea la pământ. Vântul turbat a smuls şi o reclamă de pe un panou publicitar, care pe la 10 stătea încă mototolită pe trotuar. Victimă inocentă a prăpădului, dintr-o vrăbiuţă mai rămăseseră câteva pene…

5 august 2008

Instrumentul din chiloţi


Continuând ciclul aparent fără sfârşit al amintirilor estivale, vă voi dezvălui ce am văzut eu în recent încheiatul şi prea scurtul sejur la Mamaia. Şi unde altundeva, decât în satul de vacanţa? Se făleau acolo, între delfini gonflabili, iepuraşi de pluş, hamsii aburinde şi tirbuşoane cu cap de marinel, chiloţi cu instrument. De plastic. Colorat cum trebuie, ba şi cu “vegetaţia” aferentă. Tot falsă, fireşte. Era agăţaţi la vedere, nici măcar foarte scumpi (25 de lei). Oare pe cine să bucure mai mult, m-am întrebat? Doamnele ai căror parteneri nu se pot lăuda cu performanţe deosebite? Le-ar putea arăta mândreţea de chestie şi să le spune : «Uite, dom’le, aşa ceva mi-ar trebui şi mie, nu ghinda aia a ta!» Sau taţii singuri, fără inspiraţie la ora de educaţie sexuală. Decât să descrii odraslei echipamentul sexului advers, mai bine îi pui în faţă materialul demonstrativ. Nu cel propriu, că nu e corect si te leagă pentru abuz, ci unul simulat, însă la dimensiuni naturale. Iar dacă progenitura e pusă pe rele şi-l rupe, cum fac unele fete apucate de amoc cu mâinile păpuşilor, paguba e reparabilă, nu calci pe urmele lui Ciomu.
E bun şi pentru farse. Să mergi cu ei la serviciu, să zicem. Ori la piaţă, să fluturi mădularul de plastic atunci când cumperi lobodă. E drept că rişti să te alegi cu un p…an în spate de la alt organ, ăla de ordine, dar ăsta e pericolul unei glume reuşite. Iar la serviciu, doar să nu te întâlneşti cu şefu. Dacă, doamne fereşte, îl faci invidios ? Da, posibilităţile sunt nelimitate…

4 august 2008

Ghid video (misogin) de ars gagicile

Nevasta ori prietena îţi dau bătăi de cap ? La Casa fantomelor, din satul de vacanţă de la Mamaia, ţi se oferă un ghid practic de rezolvare a acestei probleme. Nu e vorba de cursuri, ci de puterea exemplului ca să înţelegi cum să procedezi. E de ajuns să te holbezi un minuţel la exteriorul spookie şi concluzia e gata. Ba chiar, în varianta sădicuţă şi mai puţin.
Cea nerecomandată minorilor e simplă: ca să nu mai ai probleme, e suficient să o arzi. Cu grijă totuşi, să o învârţi pe toate părţile. Oricum, nu mai zice nimic dup-aia. Cel puţin teoretic, având în vedere că e şi tranşată.
Varianta milostivă ? Dacă tipa e o vrăjitoare, o urci pe mătură şi o învârţi până ameţeşte şi tace. De data asta, e nevoie de mai puţine ustensile, da şi de ceva muşchi.
Mă întreb dacă variantele astea sînt aplicabile şi de către femei, pentru parteneri. Poate cu puţin ajutor…

Deşteptul de la Cotroceni

Într-o perioadă în care toată lumea politică se gîndeşte la campania electorală pentru alegerile parlamentare, preşedintele Traian Băsescu ne-a răsfăţat cu încă o perlă de înţelepciune şi - cum altfel? - diplomaţie, numind un ministru imbecil, într-o consfătuire cu primarii de comune. Asta, între plîngeri reciproce pe umăr privind mărimea salariului şi atacuri la adresa "politrucilor" de la centru. Ce mai, locatarul de la Cotroceni a tunat şi a fulgerat cu drag şi spor, păstrîndu-şi probabil cealaltă armă, lacrimile, pentru campanie. Revenind însă la epitetul cu care l-a alintat pe demnitarul care a păcătuit prin faptul că le-a cerut primarilor din zonele afectate de inundaţii să vină la el, dom' preşedinte poate fi considerat recidivist la astfel de ieşiri.

Venind de la înălţimea politică a unui om care a dovedit lacune nu doar la educaţie rutieră, ci şi la cei şapte ani de acasă, ultimul discurs prezidenţial nu mai miră deci pe nimeni. În fond, de ce ar beneficia acel coleg neprecizat (dar nu e David, zice dom' preşedinte!) al lui Călin Popescu Tăriceanu de alt tratament decît tovarăşii săi de invective Chiuariu, Cioroianu, Adomniţei sau Vosganian? Unul a fost mafiot obraznic, altul - nepregătit, al treilea - corigent, iar ultimul - armean incompetent. Acum, primul om al naţiunii ne lasă să ghicim dacă e vorba tot de şeful Finanţelor, de cel al Mediului, al Muncii... Şi poate o face special, că unde sînt mai mulţi e mai vesel. Ce contează că nu e normal ca, la ceas de restrişte, preşedintele să insulte, în loc să încerce să coalizeze toate forţele politice în jurul său, pentru binele celor loviţi de nenorocire? Cum să-şi exprime nemulţumirile, fondate sau nu, pe un ton moderat şi într-un cadru mai potrivit, cînd astfel de tirade dau bine la bobor şi, speră el, mai înfig un cui în talpa Guvernului iubit ca sarea-n ochi?

Dacă însă tot vorbim de comportamentul celor din fruntea naţiei la ceas de restrişte, să ne întoarcem puţin cu gîndul la vizitele lui Traian Băsescu în teritoriu. Ce a făcut d-sa printre sinistraţi, în afară de a-şi arăta tricoul galben-portocaliu? Păi ia să vedem! S-a plimbat printre băbuţe gîrbovite, ba chiar s-a pozat cu cîte una, a bătut pe umăr pe alta şi a spus tot felul de lucruri interesante. I-a îndemnat pe oamenii în nevoie să aibă răbdare, să fie solidari, să nu caute vinovaţi şi să nu politizeze situaţia. Sună minunat, dar sînt tocmai greşelile pe care le-a făcut acum Traian Băsescu. El are însă voie, cei care şi-au pierdut agoniseala într-o clipă, nu!

Toate aceste învăţături au fost presărate cu hi-hi-urile caracteristice, cu glumiţe despre apa dată de Dumnezeu şi cu promisiuni în numele acelei adunături de incompetenţi şi imbecili (în viziunea prezidenţială) de la Palatul Victoria. Care vor ajuta oamenii, cum au făcut-o şi pînă acum, fiindcă nu a fost inundaţie la care Guvernul să nu refacă infrastructura şi casele, uneori chiar mai bine decît înainte de puhoaie! Ba a mai găsit şi scuze Guvernului care, săracul de el, nu poate în acelaşi timp să mărească salariile şi pensiile şi să construiască diguri. Totuşi, chiar şi aici, Băse şi-a dat arama pe faţă, luîndu-se în gură cu "bolşevicii de ultimă speţă", cei care "fac propagandă şi cu apa la gură". Probabil însă, răbufnirile oamenilor l-au cam pus pe gînduri pe preşedinte, care a trecut astfel la atac aşa cum îl ştie el mai bine, adică mitocăneşte. E strategie cam uzată, dar i se potriveşte ca o mănuşă lui Traian Băsescu, deşteptul de la Cotroceni. Pînă la alegeri va mai curge totuşi ceva apă pe gîrlă şi cine ştie pe cine va duce cu ea...

1 august 2008

Vacanţă de VIP, vacanţă de «amărăştean»




La mare, la soare, şi vacanţa e după buzunar. VIP-urile stau la hotel de patru stele, fac plajă lângă piscină sau se plimbă cu yahtul. Oamenii obişnuiţi, ca mine şi mulţi alţii, se îngrămădesc pe plajă, la cearşaf sau la şezlong, şi fac baie chiar şi printre alge (mai strâmbând din nas). Asta e şi cine are punga subţire la visează la mai mult, dar se mulţumeşte să-şi construiască un castel de nisip.

Arhivă blog