31 decembrie 2009

La mulţi ani!

Ticăitul nerăbdător al ceasului ne apropie de sfîrşitul încă unui an. La zi de trist bilanţ pentru mai tot românul, artificiile pot părea lipsite de strălucire, masa – mai săracă, iar urările -- mai puţin vesele. Dar chiar şi pe timp de criză, azi e ziua cînd se cuvine să ne îmbrăcăm cu hainele de sărbătoare şi să ne înconjurăm de toţi cei dragi. Şi mai presus de toate, odată ce ultimul fir de nisip se scurge din clepsidra lui 2009, să ne luăm răgazul cuvenit pentru a privi înapoi, şi nu cu mînie.
Au fost luni de grele încercări, de privaţiuni şi dorinţe amînate pentru un mai tîrziu ce ar putea deveni niciodată. Aproape că nici nu-ţi vine să treci pragul timpului, într-un 2010 cu anunţate scumpiri şi disponibilizări. Dar care ceas e mai potrivit decît cel de al doisprezecelea pentru a sparge zidul cu care ne-am înconjurat speranţele?
Vin deci pentru voi toţi cu o urare pe care am făcut-o şi în paginile Evenimentului. Fie ca 2010 să vă aducă puterea de a trece peste orice greutăţi şi înţelepciunea de a gusta micile bucurii pe care viaţa le risipeşte, uneori pe neobservate, printre ele. Firimiturile împărţite altora din codrul vostru de pîine să vi se întoarcă însutit, iar buna înţelegere să domnească în căminul vostru. Şi fie ca, la anul pe vremea asta, să găsiţi înmugurind în suflet un zîmbet lipsit de povara regretelor tîrzii.

27 decembrie 2009

Am mai îmbătrânit puţin


Cu un an. Dar a fost unul blând cu mine, aşa că nu-mi pare rău că nu întineresc. Ce-o aduce anul viitor vom vedea. Mi-ar plăcea încă unul la fel, cu muncă multă, dar şi multe bucurii. Dar numai Mama Omiduţa ştie de ce vom avea parte cu toţii.

23 decembrie 2009

Moşul să nu vă uite!


Tuturor celor pe care îi cunosc, amicilor, dar şi românilor de care n-am auzit vreodată, doar urări de bine, ca în prag de sărbători. Să nu vă uite Moşul, cum nu m-a uitat nici pe mine în acest an al marilor speranţe!

19 decembrie 2009

Umor politic

* Emil Boc mergea pe plajă în şlapi. La un moment dat, pe nisip se văd doar urmele, dar premierul nu se mai vede.
-- Ce s-a întâmplat?
-- L-au ros şlapii...
* Anunţ important pentru ţară!
Pe perioada crizei economice, Guvernul va asigura slujbe pentru şomeri. Acestea vor fi oficiate de către preoţi, episcopi, mitropoliţi...

16 decembrie 2009

Interviu cu… mine

Puteţi citi, în Revista scriitorului, un interviu cu subsemnata. Cum e prima oară când mi se întâmplă asta, nu puteam să nu punctez momentul şi aici.

12 decembrie 2009

Bănculeţ juridic

Un tribunal din America...
-- Pe dumneavoastră v-am văzut foarte des! îi zice judecătorul acuzatului. De câte ori aţi mai fost condamnat?
-Niciodată, domnule judecător! Eu sunt portarul de la clubul streep-tease.

11 decembrie 2009

Încă o veste bună

Veştile minunate vin una după alta. Povestirea despre care vă spuneam zilele trecute a câştigat concursul de luna aceasta al Revistei Scriitorului. Luna sângerie e, zic eu, o lectură numai bună de sfâşit de săptămână. Sper să vă placă...

8 decembrie 2009

Povestirea mea, la… cafenea

Astăzi şi mîine, puteţi citi pe Revista scriitorului, la secţiunea Povestiri la cafenea, un text de-al meu, Luna sângerie. Sper să vă mai descreţească frunţile, după atâta încrâncenare politică...

6 decembrie 2009

Parfum de decembrie


Iată că ni s-au umplut ghetuţele şi s-au aprins luminile. De acum, începem să pregătim lista pentru Crăciun. Să visăm la bradul cel frumos mirositor, la luciri tainice de glob şi la Moşul cel mai darnic dintre toţi. Să reînviem copilul din noi, care crede statornic în minuni. Fiindcă se mai şi împlinesc, minunile astea, trebuie doar să nu uităm a spera în ele. La mulţi ani, Nicolai şi Nicolete!

5 decembrie 2009

Şi câştigătorul e...

Am primit azi dimineaţă o veste minunată. Au fost anunţaţi câştigătorii premiilor revistei Helion , iar numele meu figurează printre ei. Cu un premiu II care m-a cam făcut să ţopăi prin casă. Şi pe această cale, vreau să mulţumesc celor care mi-au apreciat proza şi să-i felicit pe ceilalţi câştigători din toată inima.

2 decembrie 2009

Iarnă sau primăvară?




Calendaristic, am intrat în iarnă. A apărut chiar şi bradul în Piaţa Unirii. Numai că vremea nu se uită la calendar: e cald, copacii încă îşi poartă haina galbenă. Să ne pregătim de vizita lui Moş Crăciun ori nu? Mda, e de meditat aici...


1 decembrie 2009

La mulţi ani, România!


Patriotismul o fi desuet pentru unii, dar azi urarea chiar merită rostită. Chiar şi de către cei care sărbătoresc prin muncă… Deci, la mulţi ani, România! Şi să nu-i uităm pe cei care au murit pentru ţară, nici pe cei care acum îi slujesc. Tuturor, doar zile bune!

24 noiembrie 2009

Mai trăiesc

Asta, daca se întreba cineva de ce nu mai dau semne de viaţă. Mă plimb prin Palatul de Justiţie şi (re)descopăr chestii interesante. De exemplu, că un WC e cu plată şi altul nu. Iar destui oameni de care am nevoie sunt în zilele de concediu fără plată. Nu şi infractorii...
Cum mai stau cu scrisul ? Am două povestiri la care lucrez în paralel şi sper să termin măcar una până la sfârşitul săptămânii. A, şi am finisat o proză scurtă de mainstream. Deci, toate bune şi frumoase.

20 noiembrie 2009

Banc mortuar

Trece un cortegiu funerar. Un trecător întreabă o blondă:
-- Cine e mortul?
Blonda se gândeşte puţin şi răspunde:
- Cred că ăla din sicriu..

18 noiembrie 2009

Mă întorc la prima dragoste

Cu alte cuvinte, la bătut cu talpa palatul de justiţie şi parchetele. De ce? Ei bine, mi-am dat demisia din funcţia de şef de secţie, redevenind astfel redactor al aceluiaşi ziar unde lucrez de 10 ani. Sunt ultimele zile de şefie, de fapt predau ştafeta şi îmi refac toate contactele juridice. De săptămâna viitoare, mă mut pe teren cu arme şi bagaje.

Nu e o mare schimbare, iar despre motivele ei nu are rost să vorbesc. O privesc, fără urmă de ipocrizie, ca pe un lucru bun, pentru că mă scapă de o parte a stresului ultimilor doi ani. Poate mai scap şi de vreo două kilograme. Sigur găsesc material suplimentar pentru scris. Restul nu contează.

14 noiembrie 2009

Crăciun în noiembrie


E greu de spus ce am simţit ieri, când am avut pentru prima oară pe masă antologia cu numărul doi a AtelierKult. Pentru scriitorii în a căror onorantă companie am ajuns, priveliştea propriei poveşti între coperţi colorate şi lucioase o fi una obişnuită. Pentru mine e un lucru nou şi bucuria e încă strunită, ca a unui copil care abia a descoperit daruri multe sub brad şi se întreabă dacă sunt ale lui. Poate chiar se teme să nu i le ia de sub nas Moşul, fiindcă a descoperit că nu a fost aşa cuminte.
Deci azi ating cartea, mă minunez, o răsfoiesc. Mă întreb unde să o aşez. N-am un raft pentru producţiile proprii în bibliotecă... Poate va veni şi asta, poate nu. Deocamdată, pentru mine e Crăciun în noiembrie.

9 noiembrie 2009

Aşa e viaţa

Viaţa e uneori adesea haotică, neaşteptată, mereu minunată în bizareria ei. Ca să o poţi percepe aşa, trebuie doar să înţelegi că uşile închise înseamnă ferestre deschise. Şi că, poate, tocmai de fereastra aceea aveai nevoie, ca să arunci prin ea din balastul vieţii tale. Pe care, până atunci, n-aveai curajul să-l lepezi. Noroc de alţii că te-au ajutat...
Vorbesc încifrat? E ora 22 şi a fost o zi de luni lungă, în care mi s-au limpezit adevăruri despre alţii şi despre sine. Dar nu vă aşteptaţi la cine ştie ce anunţ dramatic după o asemenea introducere. Sunt tot eu. Cu micile mele plăceri adunate din litere, din culoarea unei flori sau a unui apus, cu oamenii care-mi stau alături. Cu speranţele mele, cu micile mele victorii şi luptele pe care ştiu că nu le pot câştiga. Am învăţat să-mi aleg bătăliile, pentru că merită să verşi sânge doar pentru ceea ce a intrat în fiinţa ta şi nu poţi smulge de acolo fără să te mutilezi. În bătălia asta, abia mi-am ales armele. Altele... Ei bine, aşa e viaţa!

6 noiembrie 2009

Întunericul (3)

Când creatura îşi dădu ultima suflare, clipa se sparse într-un vârtej de bucăţi îngheţate. Încă îmbătat de gustul victoriei, Mihail le văzu roind spre el. Îl înconjurară, i se înfipseră în carne, sfâşiind măruntaie, suflet şi minte. Cuţitul căzu şi fiinţa lui Mihail se destrămă în îmbrăţişarea negurii. Încovoiat de durere şi disperare, căută în zadar îmbărbătarea îngerilor.
Aştepta lumina şi îl cuprinse întunericul. Încercă să se pipăie şi nu-şi putu da seama dacă mai are trup.
-- Ai făcut treabă bună, băiete!
Vocea îl făcu să se înfioare. Avea o tărie pe care nu o mai simţise vreodată.
-- Cine eşti? strigă. Unde sunt?
-- Unde crezi?
Mihail suspină. Nu ştia. Adică, ştia unde ar fi trebuit să fie dacă îşi îndeplinise misiunea. Dar nu vedea lumina. Unde era lumina?
-- În Rai?
Hohote reci reverberară în jurul său.
-- Eşti haios, băieţaş! Ce-ţi aduci aminte?
Amintirile se închegau greu. Cu fiecare imagine care i se năştea în minte, siguranţa îi dispărea.
-- Am ucis...
-- Ai fost harnic, băieţaş, tare harnic... Şi pe cine ai ucis?
-- Demoni. Trimişi ai Întunericului. Creaturi odioase.
Vorbele i se aglomerau, se acopereau, striga în pustiul fără forme şi culori. Nu-şi simţea buzele sau limba. Îşi simţea doar îndoiala crescând şi o atingere îngheţată pe fruntea care nu exista. O mângâiere care durea mai rău decât o lovitură.
-- Mi-a plăcut să mă joc cu mintea ta, băieţaş. Atât de disperat erai... Vroiai sânge. Jinduiai după negarea propriei nebunii. Pământ fertil pentru sămânţa mea. A fost aşa de simplu să te conving că eşti buricul universului!
Glasul avea inflexiuni de milă. O milă care-l tăia ca un cuţit. Mihail vroia să plângă, dar lacrimile nu curgeau din ochi fără găvane.
-- Minţi! Cine eşti?
-- Ştii cine sunt...
Şoapta îi zbârlea părul pe care nu ştia dacă-l mai avea.
-- Nu! Nu eşti ca Ei!
De data asta, râsul deveni uragan.
-- Aici ai dreptate. Nu sunt ca Ei. Dar tu nici nu ştii cine-s Ei. Ce-ar fi să-ţi arăt?
Un pătrat de lumină răsări în faţa lui Mihail, şi totuşi bezna era tot acolo, împiedicându-l să-şi vadă mădularele. De nepătruns, parcă l-ar fi îngropat cineva de viu în cărbune... Gemu stins şi culori începură să clipească, forme se întrezăriră în lumină. Câteva secunde, şi femeia în balonzaid roşu cârmea pe strada împuţită. Mihail îşi opri respiraţia, aşteptând-o să se transforme. Se văzu pe sine urmărind-o, lovind-o, scăldându-se în sângele ei. De ce nu se schimba? Strada rămase pustie. Mihail strânse pumnii pe care nu-i vedea/simţea.
-- De ce?
Cuvintele i se opriră în gât. O lumină blândă cuprinse strada, făcând mizeria şi urâciunea ei să dispară. Se ridica din trupul femeii, crescând în putere. O clipă, două... Părea că va ajunge la cer, când Întunericul se întinse peste ea şi o ucise. Mihail închise ochii. Pleoapele îl ardeau şi, o secundă, crezu că a orbit. Dar înţelesul celor văzute îi era clar.
-- Ei... Ei... Erau îngeri? Mama, sora mea?
-- Da, băieţaş. Toţi, până la unul. Şi ce frumos i-ai spintecat! Crezi că vreunul dintr-ai noştri s-ar fi lăsat vânat aşa?
Mihail tremura.
-- Nu se poate! De ce?
-- Pentru că nu varsă sânge de om. Vor să vă călăuzească. De parcă s-ar putea... Aveţi răul în sânge, băieţaş!
-- Ce-am făcut? gemu Mihail.
Dacă ar fi putut, şi-ar fi smuls părul. S-ar fi lovit de pereţi, şi-ar fi tăiat beregata. Dar nu putea decât să sângereze pe dinăuntru.
-- Acum am destui oşteni. Toţi ca tine. A trecut ceva vreme, dar am descoperit că doar răutatea voastră îi poate ucide definitiv. Războiul dintre Întuneric şi Lumină e pe sfârşite, Mihail. Şi tu m-ai ajutat să-l câştig!
Mihail urlă cu glas de fiară rănită. Negura din jur îi invadă hohotit mintea.
Era din nou lângă trupul mutilat al Lenei. Trecuse o secundă, un minut, o zi? Cineva spărgea uşa. Se întoarse şi privi miliţienii care se năpusteau în hol. Cuţitul era pe podea. Nu încercă să-l atingă.
-- În genunchi! urlară patru voci.
Le ascultă. Îl trântiră la pământ, lovindu-l cu bocancii în faţă. Îl urcară în dubă, fără să-i şteargă sângele ce ţâşnea din buzele sparte. După doar o oră, era iar în camera albă. Nu avea să mai iasă de acolo. Dar nici nu-şi dorea.
Gândurile se iţiră din abrutizarea pastilelor după ore cărora le încurcase socoteala. Oriunde privea, vedea doar sânge şi fiere. Fiere şi sânge. Războiul dintre Întuneric şi Lumină... Oare glasul chiar existase? Ce era plăsmuire din toată viaţa lui? Se izbi cu umărul în peretele capitonat. Nu ştia ce să creadă. Nu mai avea un adevăr de care să se agaţe. Dacă slujise Întunericul, de ce Întunericul nu-l primise în el? Doar pentru că nu vroia să ajungă acolo? Sau poate îi era sortit să-i vâneze pe cei asemenea lui. Să-şi răscumpere păcatele! Sunet de trâmbiţe îl făcu să tresară. Dar dacă...?
Mihail se chirci şi îşi acoperi urechile. Nu mai vroia să audă nimic. Hohot scurt răzbătu de dincolo de uşă, deşi nimeni nu era acolo.

5 noiembrie 2009

Întunericul (2)

Un câine slăbănog se repezi la trupul cald, amuşinând sângele. Mihail nu-l goni. Aruncă hainele şi, aşa despuiat, lăsă ploaia să-l spele. Mereu începea să plouă după ce termina. Cineva, acolo sus, avea grijă de el. Scoase din rucsac hainele de schimb. Păcat că nu putea aştepta afundarea trupului în hăul unde-i era locul. Oricât ar fi vrut să-şi îngăduie acea măruntă plăcere omenească, trebuia să plece.
Miliţienii erau de-ai lor, ca şi doctorii. Ştia ce vroiau toţi de la el. Credeau că l-au învins, că a abandonat calea cea dreaptă. Că s-a resemnat să fie un trepăduş anonim, fără rost şi chemare. Dar el îi vâna, da, cum îi mai vâna! Avea să-i termine, chiar dacă asta îi va lua toată viaţa. Cu fiecare trimis al întunericului răpus, mâna îi devenise mai sigură, spiritul mai limpede. Grea era misiunea sa, dar îi stătea în puteri. Putea separa lupii de turma neştiutoare. Dacă maică-sa şi restul moscoviţilor scârbiseră îngerii cu orbirea lor, el, Mihail, le luase locul pe pământ. De când le auzise cântul de jale al înfrângerii, într-o cameră cu pereţi albi.
Mihail îşi înălţă chipul spre cerul pe care norii se băteau pentru fiecare crâmpei de albastru. Sângele lor străveziu îl spălase pe cel al necurăţeniei. Totul era aşa cum trebuia să fie. Se putea odihni până mâine.
Când intră în casă, o auzi pe maică-sa trebăluind la bucătărie. Se încovoiase şi încărunţise mult prea repede. Nu se mai mişca sprinten, nu mai gătea gustos ca altădată. Fusese totuşi încă vioaie când ieşise din spital… Cum hohotise fără sunet, fără tremur al buzelor pe socoteala vorbelor mari cu care o ameţiseră! Nu era bolnav, era binecuvântat cu adevăr. Doar că învăţase să nu-l proclame. Să fii deosebit înseamnă şi să ştii să te aperi de trimişii Întunericului. Nu putea conta pe sprijinul ei. Era doar o oaie din turma care-şi pierduse păstorul. Nimeni nu-l putea ajuta. Se avea doar pe sine şi trebuia să-şi cumpănească fiecare mişcare. Ca atunci când o împinsese pe soră-sa pe scări. Era deja în camera lui când ea atingea ultima treaptă, cu gâtul frânt şi nedumerirea încremenită în ochi. După un minut, o auzise pe maică-sa strigând. De atunci, ochii ei se întunecaseră.
Şi acum, când îi ieşi în întâmpinare, Lena avea o urmă de îndoială în privirea atentă.
-- Bună seara, mamă! Arăţi minunat azi, rosti cuvintele devenite litanie.
-- Totul e bine? îl întrebă şovăitor.
Totdeauna făcea aşa. Totdeauna el îi zâmbea, iar ea închidea doar pentru o clipă ochii. Deseori se întrebase ce-i trecea prin minte în secunda aia. De data asta însă, privirea ei se oprise undeva pe palma lui. O urmări şi zări pata roşie. Cum de-i scăpase? Devenea neglijent. Nu-şi putea permite asta.
-- Aha, bâigui. M-am tăiat într-un tomberon. Nu-i mare lucru.
Ochii ei căpătau o nuanţă roşiatică pe măsură ce gura i se strâmba de frică. Mihail respiră adânc, încercând să oprească timpul. Ştia ce se va întâmpla. Lena făcu primul pas înapoi. Deja pielea i se decojea, lăsând să se vadă faţa Întunericului. Dinţii se transformau în colţi, limba curgea peste bărbie. Mihail scoase cuţitul din mânecă, dar nu la fel de rapid ca de obicei. Creatura se clătină, căutând drumul spre uşă. Din doi paşi, Mihail îi blocă drumul. Înălţă cuţitul şi văzu că degetele îi tremură. Se surprinse ezitând.
-- Mişa! Ce faci? Sunt eu, mama...
Vocea ei se înălţă ca tunetul şi Mihail scutură din creştet. Îl străfulgeră o întrebare, dar o ascunse adânc în sine. Nu cădea în plasa ispitei Lor. Îşi trecu lama peste piele şi privi cum se desenează o dungă roşie. Durerea îl săgetă şi o îmbrăţişă. Era pedeapsa cuvenită pentru slăbiciunea pe care nu şi-o putea nici îngădui, nici explica.
-- Nu! urlă.
Creatura se întoarse spre scări. Încerca să se ascundă de el? Mihail hohoti şi o urmă. Era mai rapid decât ea. Era mai hotărât decât ea. O ajunse după a treia treaptă. O izbi în umăr, zdrobindu-i faţa de scări. Nu mai recunoştea în ea nimic din Lena. Cum se putuse îndoi? Cum de nu simţise în ea pulsaţia necurăţeniei?
-- Te rog, Mişa, scânci ea, scuipând bucăţi de dinte. Lasă-mă să te ajut!
Sângele îi şiroia din trupul rănit, vocea i se transforma în gâlgâit, dar Mihail nu se mai lăsa păcălit. Trâmbiţe celeste cântau pentru el, îi călăuzeau mâna. Îi înfipse cuţitul în ochiul drept şi răsuci, răsuci, răsuci...

4 noiembrie 2009

Întunericul (1)

Postez azi prima parte a unui text, la îndemnul unui confrate ale cărui povestiri le citesc cu plăcere. Restul, zilele următoare…


Mihail ştia că lumea se învârte în jurul său. Cei pe care-i întâlnea i-o spuneau chiar fără să-şi descleşteze buzele. De fapt, unii încercau aprig să-şi ascundă interesul pentru orice gest al său. Ca femeia cu balonzaid roşu... Nici măcar nu l-a privit când a trecut pe lângă el! Cei mai puţin pricepuţi aşa făceau când drumurile li se încrucişau în furnicarul veşnic schimbător al străzilor. Îl ocoleau cu privirea, ca şi cum ar fi fost încă o movilă din gunoiul pe care-l aduna. Ăia mai deştepţi îşi lăsau ochii să alunece peste el şi înclinau din cap. Unii chiar îl băteau uşor pe spate, spunându-i că face treabă bună! De parcă n-ar fi ştiut cine erau Ei... Mihail însă le descifra şaradele şi zâmbea pentru sine.
N-avea să le meargă! Şi ce dacă uneltirile lor îl lăsaseră fără o slujbă mai de Doamne-ajută, fără iubită, fără prieteni cu două feţe? Nu se dădea bătut aşa de uşor. Lupta cu ghearele şi cu dinţii pentru fiecare zi, pentru fiecare ceas. Îşi smulgea victoriile mici care o pregăteau pe cea mare. Devenise foarte bun la asta.
Ştia adevărul de când avea cincisprezece ani. Atunci le văzuse adevărata faţă. Prima fusese soră-sa mai mică, într-o dimineaţă cu miros de flori de cireş. Îi punea în faţă farfuria cu clătite şi, într-o bătaie de inimă, nu mai era puştoaica guralivă, cu degete plinuţe, ochi cârpiţi de somn şi păr ciufulit. Atunci nu ştia încă să se stăpânească. Izbucnise în plâns şi o luase la goană. Se ascunsese copilăreşte sub pat, de parcă el ar fi avut zece ani. Ca şi cum o bucată oarecare de lemn l-ar fi putut despărţi de Ei... Acum, putea să le râdă în faţă.
Întotdeauna venea clipa potrivită. Trebuia doar să aibă răbdare şi savura încă una dintre victoriile mici. Şi acum, împinsă din spate de vântul rece, care-i făcea să fluture poalele balonzaidului, femeia cotea pe o stradă îngustă. Erau doar ei acolo. El furişându-se, ea ţăcăind stupid cu tocurile cât cataligele. Mihail tremura, încercat de acea febră care-i vestea că e timpul să scoată cuţitul. Nu avea nevoie de medicamente ca să i-o potolească. Pastilele erau pentru bolnavi. El ştia. De atunci ştia, de la 15 ani. Doar că acum nu-şi mai repeta greşeala, nu se lăsa copleşit de revelaţie. Nu încerca să se ascundă de Ei. Nici să le spună că-i vedea.
Le vedea ghearele cu vârf de ac, lungi şi curbate. Ochii rotunzi, sângerii, fără iris. Şi gura strâmbă, băloasă. Colţii şi limba ascuţită, şerpuitoare. Maică-sa chemase doctorii când îi strigase adevărul. Mulţi veniseră peste el, da! Toţi la fel. Halate albe pe trupuri cu putoare de mlaştină. Nu o simţise niciodată, dar era sigur că aşa miroseau cele mai fetide adâncuri. Vorbe de încurajare ieşind cu împroşcătură de puroi, braţe neomeneşti strângându-l, sufocându-l. Maică-sa plângea şi îi repeta să fie cuminte, ca atunci când tata trântise uşa în urma sa. Îi spunea că doctorii o să-l ajute.
Îl ajutaseră, dar nu cum credea ea! În încăperea albă, cu pereţi capitonaţi, departe de toţi, se ascultase pe sine. Oricât îl îndopaseră cu pastile, nu se îndoise nicio clipă de adevărul revelaţiei sale. Doar dacă trebuia să-l vestească. Şi descoperise calea răbdării.
Femeia îl simţi şi se întoarse. Ca întodeauna, prea târziu. Ar fi putut să facă asta şi cu ochii închişi, atât de obişnuite îi deveniseră mişcările. Era a douăzecea, a treizecea? Le pierduse numărul. O prinse de păr, silind-o să îngenuncheze. Murmura ceva, dar lui nu-i păsa. Doar nu credea că-l păcăleşte cu o rugăciune! Cuţitul îi trecu peste gât mai uşor decât dacă ar fi tăiat aluat. Valul de sânge cald îl lovi pe Mihail, dar nu se feri. Îmbibat de scurgerile răului, se simţea aproape de o forţă mai presus de sine. Vorbea prin el, oriunde s-ar fi aflat. Chiar şi într-o fundătură mizerabilă, cu miros de urină. De animal, de om sau de amândouă.

3 noiembrie 2009

Întâlnire de gradul 3

M-am întâlnim dimineaţă, în redacţie, cu un şoarece. Rodea, pe masa unei colege, un rest de mâncare lăsat convenabil la îndemână. Era micuţ, cu ochi negri şi calm englezesc. Eu m-am speriat de el. El de mine, nu prea. Oricum, n-a strigat, ca mine. De fapt, a continuat să mănânce. Biscuiţi B+C, cu cremă de cacao. Abia după ce l-am inoportunat a doua oară, a întins-o. Dintr-un salt, era pe podea. A trecut pe lângă capcana montată de câteva săptămâni, a sărit o unitate de calculator şi dus a fost. Prefer să nu mă gândesc ce s-o fi întâmplat când mi-am mai lăsat eu punguţa cu pişcoturi pe masă…

1 noiembrie 2009

Fulgi de noiembrie

Azi dimineaţă, au căzut primii fulgi. Rari ca adevărurile unui politician, au zburat spre trotuar, pe lângă aburii respiraţiei mele. Sfioşi şi puţintei la trup, aveau nevoie de o privire scrutătoare pentru a ieşi în evidenţă. Dar, fiind pionerii iernii ce va să vină, le-am iertat discreţia. E 1 noiembrie, dar miroase a decembrie. Mă bucur şi mă întristez. Crăciunul mă va îmbătrâni cu încă un an.

22 octombrie 2009

Prima povestire tipărită

Dup-atâta frig şi ceaţă, o veste care mă încălzeşte. A intrat în pre-producţie, la editura Millennium Press, cea de a doua antologie a cenaclului AtelierKult, în care veţi găsi şi o povestire de-a mea. Fiind prima tipărită pe hârtie, şi nu în spaţiul virtual, pentru mine chiar e un eveniment important. Mai ales dacă mă gândesc la compania în care mă aflu în paginile volumului. Mai multe amănunte, găsiţi aici :

http://uglybadbear.wordpress.com/2009/10/21/cartile-toamnei-4-dansind-pe-marte-si-alte-povestiri/


19 octombrie 2009

Altă leapşă

Am găsit întrebările astea pe http://manjusri.wblog.ro/2009/09/25/leapsa-de-la-ffd/
Iată răspunsurile mele:
1. Dacă ai putea să intri şi să trăieşti într-o carte, care ar fi aceasta? Motivează alegerea făcută! (Dar într-un film? Dar într-un cântec?)
Carte – Cei trei muşchetari. Film – Lord of the rings (bate cartea, din punctul meu de vedere). Răspunsul e acelaşi pentru amândouă: cred că am în mine un filon de eroism nevalorificat.
2. Dacă ai putea să-ţi alegi prenumele care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus?
Cel de al doilea prenume, pe care însă nu-l foloseşte aproape nimeni, mă mulţumeşte cel mai mult. Cristina.
Dacă aş fi băiat, mi-aş tăia a-ul de la Ştefana. Ştiţi voi, mic la stat şi mare la sfat.
3. În ce altă ţară ai vrea să trăieşti pentru un an şi de ce?
Orice ţară tropicală. Ca să nu mai aud de CET şi (ne)furnizarea căldurii.
4. Care e visul cel mai neobişnuit pe care l-ai avut?
Că maică-mea avea coadă de crocodil şi o ascundea sub crinolină.
5. Povesteşte o zi din viaţa ta imaginându-ţi că eşti un animal.
Sunt un câine poliţist. Prind răufăcătorii şi îi muşc de părţile moi. Toată ziua…
6. Dacă ai putea trăi în pielea altcuiva pentru o perioadă limitată de timp, cine ar fi această persoană şi de ce ai ales-o?
Un Ludovic. Să văd şi eu cum e să fii rege şi să trăieşti la Versailles.
7. Dacă te-ai trezi singur pe lume, care crezi că ţi-ar fi primele gânduri şi ce ai face prima dată?
Chiar trebuie să gătesc doar eu? Cine îmi schimbă ochelarii? Serialele mele preferate se opresc?

16 octombrie 2009

Mă încălzesc cu glume

În redacţie e un frig de mi-a îngheţat şi sufletul. Acasă, la fel. Mă încălzesc şi eu cum pot. Cu bancuri…

* Două pirande vorbesc între ele:
-- Auzi, fa?... Ce le-ai făcut ieri de mâncare?
-- Macaroane!
-- Şi ce ai pus peste ele?
-- Capacul ăla albastru, vechi!

* Canibalul către copiii săi:
- Să fiţi cuminţi anul ăsta! Că, dacă nu vine Mos Crăciun, n-avem din ce face friptură…

* Codul Fiscal, rezumat în 2 rânduri:
1. Statul român va elimina impozitul pe venit, în două etape.
2. În prima etapă se va elimina venitul...

15 octombrie 2009

12 octombrie 2009

Leapşă

Ana Veronica Mircea a pornit o leapsa pe blogul ei, una privind cuvintele şi expresiile enervante din limba română. O găsiţi aici:
http://anaveronica.wordpress.com/2009/10/11/leapsa-cuvinteexpresii-enervante/

Cum am primit invitaţia de a-mi da şi eu cu părerea, iată câteva dintre “preferatele” mele:
* mă (sau nu mă) risc;
* nu se merită;
* s-a întâmplat (ne vedem etc) la orele X;
* martorii oculari au văzut...;
* au ajuns la faţa locului ;
* organul de ordine ;
* e mişto, super sau chiar… super OK.
Primele trei sunt pur şi simplu incorecte. Cea de a patra – pleonastică. Numerele cinci şi şase fac parte din limbajul poliţienesc adoptat cu un entuziasm prea mare de ziariştii care acoperă domeniul infracţional. Iar despre ultima serie, nici măcar n-are rost să vorbesc…

11 octombrie 2009

Pelerinii au venit



S-a format rândul de credincioşi la moştele Sfintei Parascheva. Care au fost scoase pe esplanada catedralei mitropolitane. La doi paşi de redacţie, adică… Asta înseamnă că noi suntem vegheaţi de jandarmi vigilenţi, cu ceva chef de conversaţie, şi ascultăm slujba de la boxa montată pe stâlpul din faţă.

9 octombrie 2009

Meşteri, meşteri…




A început nebuneala. Aglomeraţie, trafic de coşmar, ca la Sărbătorile Iaşului… Dar şi primul târg. Cel al meşterilor populari. Iată ceva imagini de acolo.

8 octombrie 2009

OZN, gaură de vierme, fenomen meteo straniu ?

Preluat de pe un site rusesc (www.mreporter.ru).

Imagini înregistrate ieri, la Moscova.

width="320" height="261" NAME="Видео. Облако кольцеобразной формы над Москвой" ALIGN="" TYPE="application/x-shockwave-flash" PLUGINSPAGE="http://www.macromedia.com/go/getflashplayer">

6 cuvinte (5)

Ştiţi deja…

* Sunt monstrul monştrilor. Întunericul mă sperie.

* Eva către Dumnezeu:

-- Iadul cum e?

* Marţienii, valul doi.

-- Iar voi ?

-- Banzaaaai!

* Mesaj e-mail către soţi(e): «Schimbat copilul».

* Om ucide pisică. Pekinez ucide om.

* La poarta iadului.

-- Cumpărăm sufletele uzate!

* Apocalipsa, azi. Apocalipsa, mâine. Gata, bre!

* Lăcuste. Foamete. Ciumă. Beznă.

-- Da violu?

* -- Vă ordon, treceţi Prutul!

-- Cu ţigări?

* -- Robin, unde-i Batman?

-- În peştera muierii.

* Aragorn îmbrăcă rochia elfească.

-- Sunt frumuşică!

* Traian zise mahmur:

-- Plecăm din Dacia!

* -- Nicio masă fără peşte!

-- Oceanul duhneşte…

* Spaţiul, ultima frontieră. Am greşit vama!

* -- Unchiul T-Rex e bolnav.

-- Trece… Aaaahhh!

* -- Coborâţi, vă rog!

-- Suntem pe Marte?

* Dispar stelele. Dumnezeu -- plecat în Hawaii.

* Anunţ matrimoniale: Septuagenar, caut doamnă moartă.

7 octombrie 2009

În Nautilusul de octombrie

A apărut încă un număr al revistei Nautilus. În care găsiţi şi o povestire de-a mea, Patimile unui diavol de rangul trei. Linkul, în căsuţa textelor mele…

6 octombrie 2009

6 cuvinte (4)

Marfă nouă! Întâi, câteva răspunsuri la provocarea lui dariopecarov, tot pe site-ul Helion….

* Cain pândea. Abel se ruga Satanei.

* Cain plângea. Abel stricase toată recolta.

* Dumnezeu – în grevă. Satana – ture duble.

Şi….

* -- Distrugem Terra, E.T. ?

-- Au singuri grijă….

* Adam către Dumnezeu :

-- Foloseşte coasta ta!

* Adam spre Eva :

-- Am omorât şarpele.

* Dumnezeu se plictisea. Creă omul.

-- Văleuu !

4 octombrie 2009

6 cuvinte (3)

Acum, că soarele străluceşte şi am mai terminat un text, am ajuns la o stare de spirit filosofică. Aşa că vă mai ofer nişte minipovestiri de 6 cuvinte.

* -- Şi poruncile, Moise?

-- Asta erau? Ups!...

* -- Winston, jucam tabinet?

-- Prefer "Razboi", Adolf...

* Hobitul arunca inelul. Doar ura bijuteriile...

* Soarele – stins. Becul – ars. Adu lumânarea!

2 octombrie 2009

Mă enervează

Mă enervează eterna ciolaniadă politică. Mă enervează sociopaţii de al căror noroi nu te poţi apăra. Mă enervează tâmpiţii care-mi mănâncă energia şi timpul. Mă enervează vremea asta mohorâtă şi frigul din redacţie. Mă enervează că s-au terminat toate serialele preferate. Mi se trezesc chiar tendinţe asasine. Noroc că am destule personaje de omorât.

30 septembrie 2009

De râs. Noir

Dintr-un avion cuprins de flăcări sar pe rând pasagerii cu paraşuta exact peste un trib de canibali. Primul care îi vede este fiul capeteniei canibalilor, care fuge repede la tatăl său:

-- Tăticul, aterizează unul gras!

-- Gras? Cu varză!

După două minute:

-- Tăticule, aterizeaza unul slab!

-- Slab? La grătar!

Dupa alte două minute:

-- Tăticule, tăticuţule! Aterizează o blondă sexi!

-- Blondă, sexi? În colibă!

-- Şi mama?

-- Mama? Cu orez!

28 septembrie 2009

26 septembrie 2009

Şase cuvinte

Pe site-ul revistei « Helion », pornind de la concursul ce se apropie de sfârşit, s-a încins un schimb ad-hoc de povestiri de 6 cuvinte. Unul care s-ar putea transforma chiar în ceva oficial. Iată “producţiile” mele.

* Dracula la plajă:
-- Cam arde azi...

* Mama lui Hitler scoase cuţitul.
-- Aaadolf !

* Maimuţa privea iarba. Să coboare? Nu…

* Maşina timpului stricată. Rog trimiteţi Dacia.

Mai am nişte idei, dar încă le mai şlefuiesc... Altele foarte reuşite, de la Florin Pîtea, le găsiţi aici.
http://www.arsfan.ro/2009/07/concursul-de-proza-scurta-science-fiction-2009/comment-page-2/

24 septembrie 2009

De bine

Trebuie să mărturisesc: îmi plac şi mie laudele ca tuturor. Fiindcă şi muncesc din greu pentru fiecare cuvânt bun. Iată că numele meu a fost pomenit de o voce cu indiscutabilă autoritate în sf/fantasy românesc. Iar ca un neofit ce mi-s, nu pot să nu mă bucur de predicţia pe care o face Michael Haulică în ultimul număr al «Observatorului cultural». Care? O puteţi găsi aici http://www.observatorcultural.ro/FANTASY-SCIENCE-FICTION.-Proza-scurta*articleID_22497-articles_details.html

23 septembrie 2009

Fusta şi şoferii

Am remarcat o chestie: de câte ori ies din casă cu fusta mea cea mai scurtă, nu am probleme în trafic. Fusta cu pricina o am din studenţie. E simplă, neagră, tricotată. Nu indecentă, doar sexy. Am trecut de vârsta studenţiei, dar asta nu înseamnă că nu vreau să mă simt (măcar uneori) sexy. Bonusul e că nu trebuie să aştept la trecerile de pietoni, să se milostivească şoferul cu numărul 9 sau pe-acolo. Nu, de obicei opreşte primul. Chiar şi şoferiţele (o fi ceva pervers aici?)… Aşa că, dacă tot a venit toamna, iar traficul în Iaşi e naşpa rău cu şantierele astea, am să îmbrac mai des fusta mea cea neagră.

22 septembrie 2009

Răspuns la ghicitori

Eram datoare cu o explicaţie. Vorbim despre o metodă originală de promovare a unui festival internaţional de film, care se va desfăşura la Iaşi în perioada 25 septembrie – 3 octombrie. Mai multe amănunte găsiţi pe http://www.iasifilmfest.ro/

21 septembrie 2009

18 septembrie 2009

Iaşul, pe o pagină




Astăzi, în ziarul “Evenimentul” mi-a apărut un fotoreportaj de o pagină dedicat zonei centrale a Iaşului. Din păcate, nu este disponibil decât în varianta tipărită, nu şi în cea electronică a ziarului. De aceea, vă ofer o poză a… ziarului şi două dintre imaginile prezentate. Data viitoare, cele care n-au intrat…

16 septembrie 2009

Curcubeu


Zilele trecute, cerul era plin de nori negri. Ieri, a plouat puţintel. Apoi am avut parte de o mândreţe de curcubeu. Semn că iese soarele şi pe strada noastră, nu?


15 septembrie 2009

Alt banc

Soţul, venind acasă, găseşte soţia cu un amant. Scoate pistolul, zicând:

-- Hai cu mine.

Ajungând în faţa blocului, soţul îi propune amantului:

-- Eu trag în aer de două ori şi cădem amândoi. La care din noi se va apropia mai întâi soţia mea, acela va rămâne cu ea.

Soţia aude două împuşcături. Priveşte pe fereastră, apoi strigă:

-- Ioaneeeee, ieşi de sub pat. Boii ăştia s-au împuşcat unul pe altul!

13 septembrie 2009

Călătoria lui Gruber şi a mea

După cum ziceam, vineri seară am fost la premiera ieşeană a filmului «Călătoria lui Gruber ». Până la urmă, toată seara s-a dovedit o experienţă bizară, începând cu faptul că proiecţia a fost precedată de un miniconcert. O fanfară (de la Zece Prăjini) a cântat muzică evreiască. Rezultatul a fost un fel de conglomerat ciudat, în care melodia se recunoştea destul de greu. Totuşi, publicul a aplaudat la fragmentul cel mai uşor de distins şi, probabil, emblematic pentru oricine când vine vorba despre cultura evreiască.

Despre film… Ei bine, în primul rând progromul de la Iaşi e mai mult un pretext pentru o satiră la adresa naturii românului. Văzută prin ochii unui străin, jurnalistul italian Curzio Malaparte, care petrece câteva zile la Iaşi, chiar după plecarea trenurilor morţii. Malaparte, interpretat de Piersic jr, e lovit de o criză teribilă de alergie şi porneşte în căutarea unui specialist evreu, Iosef Gruber. I se spune că este posibil să fi fost «mutat» mai departe de linia frontului, odată cu ceilalţi. Aşa ajunge străinul să se perinde pe la autorităţile române, în încercarea de a afla unde a fost dus medicul şi de a-l recupera. Lipsit deci de motivaţii morale şi mânat de cele strict practice, el se loveşte de obstacole lingviste şi birocratice. Răcani care nu-l înţeleg şi îi vâră puşca sub nas ori nu-l lasă să intre la şefi. Poliţişti de frunte care-l tratează cu indiferenţă dispreţuitoare până se lămuresc că e totuşi pasăre de soi, apoi pasează sarcina semnării unui document periculos trepăduşilor din subordine. Militari de grad mai înalt care acum îl linguşesc şi-i promit tot sprijinul, acum se isterizează şi consideră mai importantă devalizarea unor pivniţe decât să ştie pe cine au ucis. De fapt, pogromul pare să fi însemnat pentru autorităţi o majoră problemă birocratică, degenerată într-un haloimăs pe care-l regăsim şi azi în viaţa noastră.

Nu doar autorităţile sunt factori de haos pentru Malaparte, care din când în când cedează nervos şi se stropşeşte la vreun român. Un alt doctor îl tratează cu… Valium pentru alergie, de ajunge să doarmă ca mortul chiar în timpul unui bombardament, La farmacie, o armată de oameni se înghesuie cu reţete, iar farmacistul habar n-are ce cocteil i s-a prescris italianului, dar îl cheamă peste câteva zile să i-l dea. Într-un cuvânt, un fel de absurd ne-al nostru românesc, în care drama victimelor Holocausrului nu este prezentată direct. Nu vedem nici măcar o scenă din trenurile morţii, ci pete de sânge la prefectură, magazine evreieşti devastate, vagoane de marfă care put şi din care se aud voci implorând ajutor), o groapă comună în care trupurile sunt deja acoperite cu var, iar pirandele adună papuci.

Dintre actori, prestaţia lui Claudiu Bleonţ este pur şi simplu genială, în vreme ce Florin Piersic jr. scoate maximul din ce-i oferă scenariul. Adică, nu prea multă profunzime morală.

Una peste alta, filmul totuşi mi-a plăcut. Nu şi călătoria cu taxiul până acasă, la care am avut impresia distinctă că şoferul caută pretexte pentru a ajunge în cu totul alt loc decât destinaţia indicată. Pentru ce, prefer să nu mă gândesc. Important că e am pus capăt la timp unei situaţii potenţial periculoase.

11 septembrie 2009

Să dăm colţul… cultural

Cum tot zise omul-magnet (de unde s-o fi luat şi ăsta?) că vine cutremurul ăl mare duminică, şi încă la ora 9, am zis să-mi dedic ultimele zile activităţilor culturale. Am mai început o povestire, diseară mă duc la o premieră cinematografică ieşeană. De gală. «Călătoria lui Gruber ». Oare îl zărim (pe viu) şi pe Piersic jr ? Om vedea. Sâmbătă, am să mă delectez cu volumul primit în urma concursului de la Nemira. «Evanghelia după Satana ». Deocamdată, am remarcat condiţiile grafice excelente şi am citit primul paragraf. Promite! Dacă mai trăiesc duminică, vă povestesc despre film. Dacă nu, să vă cutremuraţi bine!

10 septembrie 2009

Pe Bahlui în jos…


Avem şi noi, ieşenii, un râu. Ar putea fi frumos, dacă ar fi şi curăţat. Dar cine să se ocupe? Până una alta, pe apa Bahluiului curg doar necazurile noastre şi umbrele norilor. Nori pe cer, nori în suflet.


8 septembrie 2009

Viaţa bate literatura. Chiar SF

Ce mi s-a mai întâmplat în ultimele zile? Tot felul de chestii «de bine». Aseară, un câine s-a apucat să latre ca turbatul la mine, din senin, pe stradă. Încă mă mir că nu m-a muşcat. Azi dimineaţă, un şofer zurliu era să mă calce, după ce a intrat într-o zonă în care accesul auto era interzis, pe motiv de lucrări.

În acelaşi interval de timp, o colegă căreia i-am mai spus ce şi cum prevede legislaţia mi-a zis că am “figuri la cap” şi mi-a făcut procese de intenţie total nemeritate. Iar un confrate literar cu care nu ne-am lovit în concepte a încheiat discuţia concluzionând că am făcut facultatea pe pile. Deja, mă încearcă un fior privind evoluţia evenimentelor până diseară. Hotărât, viaţa bate literatura. Chiar şi cea SF.

4 septembrie 2009

Încă o povestire în Nautilus

De curând, vă spuneam că am mai terminat o povestire, despre moş Ghiţă. Una mai scurtă, ca de sfârşit de vacanţă. Ei bine, a apărut în Nautilusul de septembrie. Linkul în găsiţi pe lateral, în Povestirile mele. Cel la «Tristeţile meşterului pietrar».

3 septembrie 2009

Glumiţă

Se spune că, în deşert, nisipul este atât de fierbinte, încât poţi să prăjeşti ouă pe el. Din cauza asta, cămilele au picioare atât de lungi.

2 septembrie 2009

De la festivalul Cătălina





Pentru cei care nu ştiu, la Iaşi a început un festival folcloric pentru copii. Au defilat pe străzile oraşului ansambluri de-ale noastre, din Moldova, dar şi din Turcia sau Bulgaria. Iată ce mi-a atras ochiul şi obiectivul.


29 august 2009

Vecinii noştri de oraş







Uneori ne deranjează. Alteori ne fac să zâmbim sau să ne înduioşăm. Oraşul e al lor pe cât e şi al nostru. Stâpân, intrus, noţiunile se învălmăşesc. Ghemul ăla de blană sau de pene din stradă e acolo unde ar trebui? Dar noi? El, animalul, are minte şi suflet mai blânde decât ale noastre? Inventariind zgârieturile de pe sufletele celor din jur şi al meu, câteodată îmi spun că răspunsul la întrebarea asta e da.

25 august 2009

Ce mai fac?

Asta, dacă vă muncea curiozitatea… Iaca, scriu. Am terminat numai ce o povestire al cărei gând a fost stârnit de o conversaţie iniţial indecentă din redacţie. Proza mea ieşi perfect decentă şi puţin amăruie. Despre moş Ghiţă şi ale lui tristeţi. Mai multe nu vă zic! O voi trimite undeva, când se întorc oamenii din concediu. Tot de pe frontul creator: am re-rescris o povestire hazlie cu ăia de sug sângele poporului (nu la politicieni mă refer !) şi m-am enervat când am văzut că titlul pe care-l alesesem pentru o istorie noir l-a pus altul. Cu vreo 30 de ani în urmă.
Mai am vreo trei texte care-şi aşteaptă finalul. Uneori, când îmi las personajele în mijlocul acţiunii, mă întreb dacă nu mă urăsc pentru asta. Mai ales dacă uit de ele când le e cel mai greu. Sper că nu…

22 august 2009

Blue

După cum se vede, blogul a ieşit din perioada neagră. A intrat într-una blue. O fi potrivită pentru sezonul toamnă-iarnă? Mă mai gândesc...

19 august 2009

18 august 2009

Să râdem şi în/de criză…

* În plină criză se întâlnesc doi manageri.
-- Auzi, tu îţi mai plăteşti angajaţii?
-- Nu. Tu îi plăteşti?
-- Nici eu.
-- Şi continuă să vină la muncă şi ai tăi, nu-i aşa?
-- Da, vin conştiincioşi.
-- Ştii ceva? Eu cred că ar trebui să le cerem o taxă de intrare în firmă.

* Fiul unui şeic studia în Londra. Întrebându-l părinţii cum se simte, le-a răspuns că în general bine. Doar că se jeneaza un pic cand el vine cu Mercedesul 500 la şcoală, iar profesorul lui coboară din tramvai. Peste câteva zile primeşte un cec de 1 milion de dolari şi o telegramă: «Nu ne face numele de ruşine! Cumpără-ţi şi tu un tramvai!»...

14 august 2009

Ce face dracul acum?

Ucigă-L-Toaca butonează în draci telecomanda. Nu merge! Înjură mărunţel, pocnind din copite de ies scântei.
-- Îşi fac chiar de cap ăştia de la întreţinere! Las’ că-i le dau o sută de gărzi la rând la cazane, să se înveţe minte.
Scoate limba despicată, o trece peste telecomandă şi zice ceva în sanscrită. De fapt, putea s-o spună şi-n engleză ori pe româneşte, da-i place să se arate cunoscător de limbi rare. Chiar şi când madam Scaraoţchi nu-i acasă, să-l laude. Acu’ e plecată la moşie, la Cornele Caprei. De ce şi-o fi făcut tocmai acolo o casă, Întunericimea Sa nu s-a dumirit niciodată. Da’ nici nu insistă. Aşa-s femeile, dacă încerci să le înţelegi, îţi năpârleşte toată blana de supărare şi tot n-ai făcut nimic.
Ecranul televizorului (plat, doi pe doi metri) se luminează şi Tartorul se lasă pe spate în fotoliul de piele fină. Acuş începe telenovela. Reluarea cu numărul trei. Nu se mai satură de ea. De la «Sclava Isaura » n-a mai văzut una aşa de bună! În episodu’ ăsta, Betty se împacă în sfârşit cu Armando. Mult le-a mai luat! De ceva vreme, Belzebut şi-a notat în minte să frigă toţi scenariştii la foc mic atunci când ajung la el. Chiar dacă el are tot timpul din lume, nu-i place când alţii lungesc treaba peste poate.
Ecranul pâlpâie, imaginea se dă peste cap şi se aude un bâzâit prelung. A venit încă o tranşă de păcătoşi. Sarsailă scuipă într-o parte.
-- Tipu’ de la etaj chiar n-are măsură! Totodeauna îi trimite când să înceapă Betty. Zău aşa! După ce că nu primesc spor de condiţii periculoase ori suprasolicitare psihică, mă mai şi bruiază!
Noroc că e reclamă… Aia simpatică, de-i place şi lui, cu psihopatu’ slăbănog. De fapt, dacă te uiţi în mintea lor, aşa pirpirii sunt toţi. Mai jos, cineva urlă şi cere îndurare.
Scaraoţchi scoate capul pe fereastră şi tună:
-- Bă, potoliţi-i pe ăştia sau vă rup cozile!
Păcătosul ghiorăie încă puţin şi se opreşte. Gata, şi reclama s-a terminat! Necuratul îşi întinde buzele într-un zâmbet larg de să-i iasă de pe faţă. La mijlocul genericului, se simte deja mai iertător. Când s-o termina episodul, îi lasă şi pe păcătoşi să facă o pauză. De un sfert de oră.
Povestioara asta e răspunsul la o provocare lansată pe blogul Nemira. Mai multe, la http://www.nemira.ro/blog/concurs-cu-personaje-necurate

12 august 2009

Mamaia, de sus

Încheiem ciclul Mamaia cu imagini luate din telegondolă. Care, între noi fie vorba, mi-a creat un oareşce fior lăuntric. Acum însă e departe, iar concediul parcă nici nu l-am făcut. Zău că ar mai merge unul!



11 august 2009

Latinoo!

Guvernul reduce. Ba nu reduce! Taie. Ba nu taie! Măreşte poate ? Cine ştie… După atâta inconsecvenţă şi, mai ales, incompetenţă nici nu-ţi mai vine să te gândeşti la politică. Mai bine ascultăm ceva muzică. Tot de la Mamaia…

10 august 2009

Biluţele din menghina FMI

Guvernul Boc îşi asumă iar răspunderea pentru ceva. De data asta, e vorba despre salarizarea unică şi reforma sistemului de pensii. Necesitatea măririi pasului în materie de combatere a crizei este argumentul invocat de premierul Emil Boc, prins zilele astea în chingile negocierii cu FMI. Singurul care poate avea o aparenţă de logică, în condiţiile în care majoritatea confortabilă a coaliţiei de guvernare elimină (măcar teoretic, că practic e după cum vrea PSD) orice pericol că legile nu vor trece.
O astfel de practică, pe care ades Opoziţia o arată cu degetul doar pentru a o încuraja cînd devine Putere, rămîne păguboasă. Eliminînd orice discuţie parlamentară, se renunţă din start şi la posibilitatea îmbunătăţirii legii. Aşa firavă cum era ea, lucru de altfel dovedit de multitudinea de acte normative abracadabrante adoptate după '89. Dar într-o ţară muribundă, vorba preşedintelui Traian Băsescu, trebuie să te grăbeşti cu resuscitarea! Numai că graba asta nu pare să fi fost ideea struţocămilei PDL-PSD, ci mai curînd a celor care ţin acum deschise baierile pungii. Adică negociatorii FMI, aceia care, în mărinimia lor, ne-au permis să schimbăm destinaţia unei noi tranşe din împrumutul internaţional.
Mie mărinimia asta îmi cam dă fiori, fiindcă dovedeşte că situaţia e putredă de tot pe plaiurile mioritice, iar guvernul s-a cam scobit în nas în loc să-şi suflece mînecile. De fapt, cele două partide au făcut totuşi ceva: s-au certat cu spor şi s-au gîndit la capitalul electoral necesar la prezidenţiale. În numele căruia au sacrificat însănătoşirea economiei, îndulcind ori amînînd la nesfîrşit măsuri pe care le anunţau de luni bune. Şi e suficient să amintim cum s-au purtat negocierile pentru legea salarizării. Şi nu numai. De fiecare dată cînd a venit vorba despre reduceri de personal ori de lefuri, miniştrii au fost de acord că trebuie făcute... la ceilalţi. Şi aşa a rămas sectorul privat să încaseze greul crizei, în vreme ce bugetarii au avut parte măcar de o relativă siguranţă.
Acum, cînd circulau tot mai insistent zvonuri privind un colaps financiar din toamnă, moş Boc şi ai lui s-au dus la FMI cu şepcile în mînă. Ba chiar şi preşedintele a pus o vorbă bună! Numai că pe Fond la trişcă-l doare de imaginea politicienilor şi i-a cam strîns de biluţe. Se zvoneşte deci că 100.000 de bugetari vor fi disponibilizaţi, iar salariile şi pensiile ar putea fi îngheţate, pînă la mijlocul anului viitor. Mai mult, toţi bugetarii ar urma să intre în concediu fără plată pentru 2‑3 săptămîni, din septembrie pînă în noiembrie. Asemenea veşti sînt proaste nu doar pentru bugetarii vizaţi, ci şi pentru cei în care măsurile ar ricoşa. Fiindcă e greu de închipuit, de exemplu, cum se vor desfăşura cursurile în prima parte a noului an şcolar, odată ce profesorii sînt trimişi forţat în concediu. Sau cum vor funcţiona spitalele, în care şi aşa adesea mori cu zile.
Poate că nu s-ar fi ajuns la asta dacă Emil Boc şi tovarăşii săi de la Palatul Victoria ar fi avut curajul să acţioneze atunci cînd trebuia. Şi nu să aştepte cu mîinile încrucişate ca o grămadă de firme să sucombe, ba chiar să dea o mînă de ajutor la asta! Dacă începea să se taie din salarii încă din ianuarie, oricît ar fi protestat sindicatele, poate oamenii ăştia îşi păstrau locurile de muncă. Dar pentru asta, era nevoie ca politicienii noştri să fie mai tari în biluţele aflate acum în menghina FMI.

8 august 2009

Sîngele de pe mîinile îngerilor

Sînt tineri, inteligenţi, frumoşi. Copii cuminţi, aproape angelici în ochii părinţilor şi ai vecinilor. Sînt viitorul nostru. Cel care ucide. Nemilos, cu sînge rece, acoperindu-şi urmele.
Vorbesc nu doar despre eroii ultimei crime care a ţinut pagina întîi a ziarelor, cea de la Timişoara. Ea repetă aproape la indigo scenariul alteia, petrecute la Iaşi. Alţi protagonişti, cam aceleaşi împrejurări, sigur acelaşi sadism. Fie că e vorba despre moldovenii Alina Horeanu şi Vlad Scurtu-Irimia sau despre timişorenii Carmen Bejan şi Sergiu Florea, le putem rezuma povestea în cîteva rînduri. Un băiat şi o fată sînt iubiţi, dar ea îşi vinde trupul pentru ceva bănişori de buzunar. Afaceristul botoşănean ucis de primii s-a desfătat cu nurii Alinei, bănăţeanul n-a apucat, dar de plătit au plătit amîndoi la fel de scump. Cu viaţa, luată bestial, cu zeci de lovituri de cuţit. Fetei nu i-a tremurat mîna, chiar dacă din boxa acuzaţilor a aruncat vina mai ales pe băiat. De fiecare dată, crima a fost urmată de încercarea de a o ascunde. Alina şi Vlad au fost mai inspiraţi ori, poate, mai norocoşi. Au îngropat cadavrul şi au vîndut maşina mortului. Carmen şi Sergiu n-au mai reuşit să scape de trup, dar au apucat să tranşeze.
Sămînţa rea, dereglare psihică? Nu, e prea simplist! Toată această înşiruire de orori, nici pe departe epuizată, e un semnal că societatea românească e bolnavă. Atît de bolnavă că statutul de student, c-o fi la Medicină, Economie sau Informatică, nu e obţinut doar printr-o muncă susţinută şi nici nu mai garantează un minim standard etic. Şi de ce ar fi altfel, dacă mai toate căminele sînt focare de infecţie morală? Unde băieţi şi fete stau claie peste grămadă şi se întîmplă de toate, de la proxenetism la trafic de droguri. Unde copiii nedoriţi sînt născuţi în toaletă pentru a-şi găsi drumul spre tomberon, iar învăţatul pare să fie ruşinos. Că doar şmecherii îşi cumpără examene, lucrări de licenţă sau chiar diplome la facultăţi-fantomă, unde nici nu trebuie să te ştie profesorii la faţă!
Viaţa din căminul facultăţii, pe care o absorb ca un burete cei veniţi din medii poate exagerat de cuminţi, e doar pregătirea pentru teatrul absurd al vieţii româneşti. Una în care, de 20 de ani, tronează nonvaloarea, învîrteala, escrocheriile, relaţiile subterane. În politică, în afaceri, în divertisment, la obţinerea celei mai amărîte slujbe... Căutînd poate repere morale, copiii de azi văd cum politicieni ajung la dregătorii călcînd peste principii enunţate cu emfază, cum afacerişti de doi lei se îmbogăţesc prin contracte dubioase, cum dascăli îşi deschid conturi pe site-uri porno, cum călugări sînt filmaţi în toiul partidelor de amor, iar judecători conduc beţi şi scapă cu anii basma curată. De ce ar mai crede în altceva decît în parvenirea rapidă, prin orice mijloace?
E greu să fii părinte azi. E o muncă de ocnaş să găseşti slovele potrivite. Cele care să-l înveţe pe copilul tău că banii au totuşi miros şi că o conştiinţă curată înseamnă mai mult decît o teşcherea plină. Sau că merită să încerci a deveni cineva fără să-ţi găseşti licuriciul. Dar sigur vei eşua în delicata operaţie de modelare a sufletului dacă ai mai multe feţe, una pe care o arăţi doar acasă şi alta pentru ceilalţi. După cum eşti blestemat să adaugi cărămizi la pavajul Iadului dacă te uiţi la odraslele tale şi vezi fîlfîit de aripi acolo unde ispitele lumii stîrnesc vijelii lăuntrice. Ne înşeli sau te înşeli, îngerii pe care îi zugrăveşti vor avea mîinile însîngerate. Şi nici pocăinţa ta tîrzie nu le va putea curăţa.

Arhivă blog