19 mai 2009

Cucernicia trotuarului



După cum am mai zis, la mine în mahala găseşti puzderie de troiţe. Acum însă, am trecut la etapa următoare. Zilele trecute, o mână cucernică îi dojenea pe păcătoşii care trec pe lângă ele fără să-şi facă cruce. Mesajul a fost scris direct pe caldarâm, cu cretă şi desen explicativ. Oare ce urmează?

17 mai 2009

Glumiţe

Alte două bancuri. Unul din sfera noir, celălalt politic. Doar oarecum depăşit.

* Se termină luna de miere. Tânăra soţie se plânge mamei:
-- Mama, deja am avut prima ceartă serioasă în familie.
-- Nu-ţi fă griji, draga mea, asta se întâmplă în orice căsnicie.
-- Da, dar ce fac cu cadavrul?

* Un american şi un rus se lăudau.
-- La noi e super, zice americanul. Când trece Bush, toată lumea aruncă în el cu fructe, îl scuipă, îl injură...
-- La noi e şi mai mişto, spune rusul. Când trece Putin, toata lumea se pişă pe el...
-- Ei, hai să fim serioşi! Am exagerat şi eu puţin. Îl injurăm, dar mai în şoaptă... Aruncăm spre el, dar nu îl atinge nimeni.
-- Ei, păi şi eu am exagerat puţin. Într-adevăr, ne pişăm, dar nu ne dăm pantalonii jos...

14 mai 2009

11 mai 2009

Abramburim cu dor, abramburim cu spor

Aproape uitasem de ce, în mandatul precedent, Ecaterina Andronescu căpătase onoranta poreclă de Abramburica. Reînscăunat în fruntea Educaţiei, rectorul pesedist a avut grijă să-mi reamintească totul, ba şi cu asupra de măsură.
A reînceput, cu alte cuvinte, hora măsurilor anunţate-modificate-retractate, pentru care sînt întotdeauna vinovaţi alţii. Cei care n-au înţeles intenţia ministrului ori chiar au denaturat-o cu bună ştiinţă. Aşa a ieşit la rampă doamna Andronescu cu idei precum descongestionarea programei prin reducerea numărului de ore. De sport. Am aflat apoi că alea două eliminate de fapt sînt şi nu sînt. Adică sînt extracurriculare. Dar obligatorii. Aşa, ca să-şi facă elevii echipe!
A dispărut şi dirigenţia, pentru a fi reintrodusă. Dar centrată pe elevii cu probleme. Istoria a fost şi ea scoasă pentru clasa a XII-a, de la filiera tehnologică, dar a revenit după ce s-a iscat oleacă de scandal. Cel mai mult din seria asta însă mi-a plăcut ideea sporirii cunoştinţelor lingvistice ale elevilor surdo-muţi. Asta da concepţie! Pe lista planurilor măreţe (doar) enunţate s-a mai aflat masa caldă oferită învăţăceilor prin programe After School. A dispărut şi asta în neant, cum nici cu lefurile dascălilor nu prea se ştie ce se va întîmpla. Acum, ministrul mai meditează la eliminarea tezelor cu subiect unic.
Capul Educaţiei vrea schimbări. E dreptul lui să o facă, numai să fie... cu cap. Ceea ce pînă acum n-am prea văzut. După cum n-am observat nici ca doamna Andronescu să-i dea peste nas preşedintelui Traian Băsescu, atunci cînd i-a trîntit în braţe proiectele legislative formulate de comisia de la Cotroceni. Să-i spună măcar aşa, finuţ: Dom' preşedinte, da' parcă nu aveţi dreptul la iniţiativă legislativă. Poate şeful Ministerului Educaţiei şi-a dovedit abilităţile în negocierile cu profesorii (anunţat) grevişti? Au negociat la sînge, dar tot s-a lăsat cu o amînare a primei teze cu subiect unic. Iar examenele naţionale abia au început...
Şi fiindcă tot veni vorba de teza la română, nu ne poate scăpa profesionalismul specialiştilor pe care îi păstoreşte doamna Andronescu. Dacă nici măcar subiectele nu le pot formula corect, ci bulibăşesc numele personajelor lui Caragiale, ce pretenţii ar trebui să avem de la elevi? Cîrcotaşii mi-ar putea spune că Abramburica nu a formulat şi nu a verificat personal subiectele, pentru asta există organisme speciale. Da, numai că mai-marele Educaţiei o dă cu bîta-n baltă chiar mai rău decît funcţionarii din subordine, atunci cînd derapează nepermis de la gramatica limbii române. "Nici unul dintre elevii noştri n﷓au nimic de suferit", grăieşte cu tîlc profesorul universitar. Unul politehnist, e drept, şi totuşi toată indulgenţa care îmi mai rămăsese pentru bîlbele ministeriale se duce dracului.
Şi iac-aşa, după spornice abrambureli, aşteptăm cu interes alte examene şi alte ziceri ministeriale. Unele care să-i asigure dnei Andronescu un loc nemuritor în galeria gînditorilor neamului, alături de Gigi Becali ori Marian Vanghelie. Doar nu degeaba cel din urmă a garantat pentru ea! Poate vor deveni tovarăşi de almanahe. Care sunt...

9 mai 2009

Invazie de politicieni





Ziua trei în unu. Adică a Victoriei, Independenţei şi Europei. Început de campanie = desant de politicieni. De la Tribun, la Gigi ori Adrian Năstase, toţi se coborâră pe plaiuri ieşene. Iată cum s-au văzut prin obiectivul aparatului de filmat.

8 mai 2009

De la Librex adunate

Am fost azi dimineaţă la Librex. Prima impresie a fost legată strict de spaţiul în care se desfăşoară în acest an, Sala Polivalentă. Mult mai generos decât cel al Palatului Culturii, ne-a dat nouă, potenţialilor citititori, posibilitatea de a ne desfăşura. Scăpând deci de nebunia generală a altor ani, am putut căuta în voie printre rafturi. Am găsit dară cărţi la reducere şi fără, mi-am bucurat (doar) ochii cu volume pentru cei mici, enciclopedii ori albume pentru care, din păcate, nu îmi ajungeau banii. Am observat chiar şi afişul de la standul unei edituri de renume: «Preţurile afişate include reducere».
Am făcut totuşi şi ceva cumpărături. De la RAO, ultimul volum din ciclul Eragon. S-a lăsat ceva aşteptat, cel cu numărul trei. Îl privesc şi anticipez momentul când voi savura ultimele aventuri ale Saphirei şi ale călăreţului său. Era vremea…
Am trecut şi pe la Nemira, fireşte. Am plecat cu nişte oldies. De exemplu, «Vatican, ultimul conclav» (proză scurtă de Robert Silverberg). Unele povestiri le-am citit în antologii (sau, vanghelizând, almanahe), dar e bine să le am împreună. Sau unul dintre preferaţii mei, Serge Brussolo. De data asta, «Krucifix».
În fine, m-am oprit la Corint şi am plecat cu «Evanghelia lui Iuda», de Roberto Pazzi. Din prezentare, văd că e o naraţiune plasată în vremurile Imperiului roman.Asta e surpriza zilei, nu ştiu dacă îmi va lăsa gust dulce ori amar.
Ce mai, nu-mi rămâne decât să-mi (şi să vă) doresc lectură plăcută. Poate mai trec şi mâine, să-l văd pe Găinuşă. Ori nu…

7 mai 2009

Winnie şi gripa

Din ciclul haz de necaz, o glumiţă despre gripa porcină care circulă pe mail. Eu am văzut-o pe Veronicisme (http://anaveronica.wordpress.com/).

6 mai 2009

Vocaţia protestului

Iată că mai asistăm la o dramoletă politico-sindicală, una în mijlocul căreia sînt prinşi mii de copii. Şi cred că s-a jucat doar începutul ei, chiar dacă sindicaliştii şi reprezentanţii Guvernului au căzut aparent la pace. O pace cît o victorie pentru sindicalişti. Încă o dată, guvernanţii au cedat şantajului lor, primind în schimb mai nimic. Ieri nu a fost grevă, dar nici teză unică la limba română. Ce va fi joi încă nu se ştie. La urma urmei, sindicaliştii s-ar putea burzului iar şi iar...
Punctul zero al acestei situaţii extrem de tensionate este legat, ca în multe alte situaţii, de cretinismul unei mari părţi a politicienilor români. Acea parte care în toamna trecută spumega preelectoral în favoarea măririi cu 50 la sută a salariilor profesorilor. Şi ne amintim prea bine că printre politicienii care se jurau pe roşu că măsura va fi aplicată, că sînt pentru ea resurse bugetare se numărau şi Emil Boc, şi Mircea Geoană, şi Ecaterina Andronescu! Spunea oare cea care este acum un ministru prins la înghesuială că o asemenea majorare aplicată tuturor dascălilor, indiferent de capacităţile profesionale şi de leafă, este o eroare gravă? Că şi un buget sănătos, darămite unul de criză, nu o poate susţine? Nu, domnia sa lăcrima de bucurie cînd a trecut legea! După cum preşedintele Traian Băsescu nu doar o promulga, ci rostea sentinţe privind statul de drept, în care este imposibil ca legile să nu fie respectate.
Zilele trecute, într-o ieşire la rampă menită a părea sinceră, locatarul de la Cotroceni îşi asuma, alături de întreaga clasă politică, eroarea promulgării Legii salarizării cadrelor didactice. L-aş fi crezut, poate, dacă nu dezvolta o subită amnezie. Nu întreaga clasă politică a greşit. A existat un partid care a avut curajul să spună stop şi pentru asta a pierdut bătălia electorală. A existat un premier liberal care a îndrăznit să se opună unei măsuri ce nu putea stîrni decît degringoladă financiară. De Călin Popescu Tăriceanu, pe care îl acuza anul trecut de lipsa voinţei politice pentru majorare, a uitat preşedintele. Dacă vroia să fie sincer, ar fi recunoscut că duşmanul său politic a avut dreptate. Aşa, am asistat la încă un joc de imagine.
Dincolo însă de năravul promisiunilor a căror respectare este uitată din momentul facerii, atît de familiar tuturor politicienilor, nu trebuie scăpat din vedere nici rolul sindicatelor în acest război pe nervii părinţilor şi ai copiilor. Da, dascălii resimt criza. Ca toţi românii, vor să nu-şi piardă slujbele şi nici drepturile salariale cîştigate. Înţeleg foarte bine asta. Dar simpatia mea pentru modelatorii de minţi şi de suflete se mai destramă cînd unul dintre liderii lor se răsteşte, deranjat de lecţiile de economie date de ministrul Finanţelor. Oameni buni, ăsta e rostul ministrului, să vă spună dacă sînt ori nu bani! Şi acum e evident că nu sînt. Bugetul se goleşte precum vistieria patronilor de firme, cărora şi aşa statul nu mai ştie cum să le bage mîna în buzunar. Firme care susţin, din puţinul lor, sectorul bugetar. Şi în privinţa asta trebuie să-i dau dreptate lui Traian Băsescu: dacă vrem să supravieţuim crizei, trebuie să ne adaptăm la realitate şi să fim solidari.
Numai că sindicaliştii din sectorul bugetar, inclusiv profesorii, înţeleg solidaritatea după principiul "alţii dau, noi primim". Între sectoarele bugetare, educaţia e unul foarte important, fără îndoială. Pentru dascăli însă, asta se traduce doar în resurse investite. Cînd vine vorba despre instituirea unui control mai strict, a unei salarizări după competenţe, lucrurile se împotmolesc. Ca şi preşedintele, uită ceva. Că, pînă la urmă, profesorii sînt în slujba românilor. O slujbă complexă, onorantă, care cere vocaţie, dar tot o slujbă. Iar dacă ai într-adevăr acea vocaţie a domnului Trandafir, nu vei pune în pericol viitorul învăţăceilor tăi boicotînd examene cruciale.

4 mai 2009

Banc virtual

Revin, după încă o pauză de prăşeală în alte spaţii creatoare, cu un banc dat de un coleg. Mi se pare foarte potrivit sferei virtuale şi sună cam aşa:
Preotul se întâlneşte cu un tânăr enoriaş.
-- Ce te aduce la biserică, Ioane?
-- Iaca, am venit să mă spovedesc.
-- Nu-i nevoie, ţi-am citit blogul...

Arhivă blog