29 august 2009

Vecinii noştri de oraş







Uneori ne deranjează. Alteori ne fac să zâmbim sau să ne înduioşăm. Oraşul e al lor pe cât e şi al nostru. Stâpân, intrus, noţiunile se învălmăşesc. Ghemul ăla de blană sau de pene din stradă e acolo unde ar trebui? Dar noi? El, animalul, are minte şi suflet mai blânde decât ale noastre? Inventariind zgârieturile de pe sufletele celor din jur şi al meu, câteodată îmi spun că răspunsul la întrebarea asta e da.

25 august 2009

Ce mai fac?

Asta, dacă vă muncea curiozitatea… Iaca, scriu. Am terminat numai ce o povestire al cărei gând a fost stârnit de o conversaţie iniţial indecentă din redacţie. Proza mea ieşi perfect decentă şi puţin amăruie. Despre moş Ghiţă şi ale lui tristeţi. Mai multe nu vă zic! O voi trimite undeva, când se întorc oamenii din concediu. Tot de pe frontul creator: am re-rescris o povestire hazlie cu ăia de sug sângele poporului (nu la politicieni mă refer !) şi m-am enervat când am văzut că titlul pe care-l alesesem pentru o istorie noir l-a pus altul. Cu vreo 30 de ani în urmă.
Mai am vreo trei texte care-şi aşteaptă finalul. Uneori, când îmi las personajele în mijlocul acţiunii, mă întreb dacă nu mă urăsc pentru asta. Mai ales dacă uit de ele când le e cel mai greu. Sper că nu…

22 august 2009

Blue

După cum se vede, blogul a ieşit din perioada neagră. A intrat într-una blue. O fi potrivită pentru sezonul toamnă-iarnă? Mă mai gândesc...

19 august 2009

18 august 2009

Să râdem şi în/de criză…

* În plină criză se întâlnesc doi manageri.
-- Auzi, tu îţi mai plăteşti angajaţii?
-- Nu. Tu îi plăteşti?
-- Nici eu.
-- Şi continuă să vină la muncă şi ai tăi, nu-i aşa?
-- Da, vin conştiincioşi.
-- Ştii ceva? Eu cred că ar trebui să le cerem o taxă de intrare în firmă.

* Fiul unui şeic studia în Londra. Întrebându-l părinţii cum se simte, le-a răspuns că în general bine. Doar că se jeneaza un pic cand el vine cu Mercedesul 500 la şcoală, iar profesorul lui coboară din tramvai. Peste câteva zile primeşte un cec de 1 milion de dolari şi o telegramă: «Nu ne face numele de ruşine! Cumpără-ţi şi tu un tramvai!»...

14 august 2009

Ce face dracul acum?

Ucigă-L-Toaca butonează în draci telecomanda. Nu merge! Înjură mărunţel, pocnind din copite de ies scântei.
-- Îşi fac chiar de cap ăştia de la întreţinere! Las’ că-i le dau o sută de gărzi la rând la cazane, să se înveţe minte.
Scoate limba despicată, o trece peste telecomandă şi zice ceva în sanscrită. De fapt, putea s-o spună şi-n engleză ori pe româneşte, da-i place să se arate cunoscător de limbi rare. Chiar şi când madam Scaraoţchi nu-i acasă, să-l laude. Acu’ e plecată la moşie, la Cornele Caprei. De ce şi-o fi făcut tocmai acolo o casă, Întunericimea Sa nu s-a dumirit niciodată. Da’ nici nu insistă. Aşa-s femeile, dacă încerci să le înţelegi, îţi năpârleşte toată blana de supărare şi tot n-ai făcut nimic.
Ecranul televizorului (plat, doi pe doi metri) se luminează şi Tartorul se lasă pe spate în fotoliul de piele fină. Acuş începe telenovela. Reluarea cu numărul trei. Nu se mai satură de ea. De la «Sclava Isaura » n-a mai văzut una aşa de bună! În episodu’ ăsta, Betty se împacă în sfârşit cu Armando. Mult le-a mai luat! De ceva vreme, Belzebut şi-a notat în minte să frigă toţi scenariştii la foc mic atunci când ajung la el. Chiar dacă el are tot timpul din lume, nu-i place când alţii lungesc treaba peste poate.
Ecranul pâlpâie, imaginea se dă peste cap şi se aude un bâzâit prelung. A venit încă o tranşă de păcătoşi. Sarsailă scuipă într-o parte.
-- Tipu’ de la etaj chiar n-are măsură! Totodeauna îi trimite când să înceapă Betty. Zău aşa! După ce că nu primesc spor de condiţii periculoase ori suprasolicitare psihică, mă mai şi bruiază!
Noroc că e reclamă… Aia simpatică, de-i place şi lui, cu psihopatu’ slăbănog. De fapt, dacă te uiţi în mintea lor, aşa pirpirii sunt toţi. Mai jos, cineva urlă şi cere îndurare.
Scaraoţchi scoate capul pe fereastră şi tună:
-- Bă, potoliţi-i pe ăştia sau vă rup cozile!
Păcătosul ghiorăie încă puţin şi se opreşte. Gata, şi reclama s-a terminat! Necuratul îşi întinde buzele într-un zâmbet larg de să-i iasă de pe faţă. La mijlocul genericului, se simte deja mai iertător. Când s-o termina episodul, îi lasă şi pe păcătoşi să facă o pauză. De un sfert de oră.
Povestioara asta e răspunsul la o provocare lansată pe blogul Nemira. Mai multe, la http://www.nemira.ro/blog/concurs-cu-personaje-necurate

12 august 2009

Mamaia, de sus

Încheiem ciclul Mamaia cu imagini luate din telegondolă. Care, între noi fie vorba, mi-a creat un oareşce fior lăuntric. Acum însă e departe, iar concediul parcă nici nu l-am făcut. Zău că ar mai merge unul!



11 august 2009

Latinoo!

Guvernul reduce. Ba nu reduce! Taie. Ba nu taie! Măreşte poate ? Cine ştie… După atâta inconsecvenţă şi, mai ales, incompetenţă nici nu-ţi mai vine să te gândeşti la politică. Mai bine ascultăm ceva muzică. Tot de la Mamaia…

10 august 2009

Biluţele din menghina FMI

Guvernul Boc îşi asumă iar răspunderea pentru ceva. De data asta, e vorba despre salarizarea unică şi reforma sistemului de pensii. Necesitatea măririi pasului în materie de combatere a crizei este argumentul invocat de premierul Emil Boc, prins zilele astea în chingile negocierii cu FMI. Singurul care poate avea o aparenţă de logică, în condiţiile în care majoritatea confortabilă a coaliţiei de guvernare elimină (măcar teoretic, că practic e după cum vrea PSD) orice pericol că legile nu vor trece.
O astfel de practică, pe care ades Opoziţia o arată cu degetul doar pentru a o încuraja cînd devine Putere, rămîne păguboasă. Eliminînd orice discuţie parlamentară, se renunţă din start şi la posibilitatea îmbunătăţirii legii. Aşa firavă cum era ea, lucru de altfel dovedit de multitudinea de acte normative abracadabrante adoptate după '89. Dar într-o ţară muribundă, vorba preşedintelui Traian Băsescu, trebuie să te grăbeşti cu resuscitarea! Numai că graba asta nu pare să fi fost ideea struţocămilei PDL-PSD, ci mai curînd a celor care ţin acum deschise baierile pungii. Adică negociatorii FMI, aceia care, în mărinimia lor, ne-au permis să schimbăm destinaţia unei noi tranşe din împrumutul internaţional.
Mie mărinimia asta îmi cam dă fiori, fiindcă dovedeşte că situaţia e putredă de tot pe plaiurile mioritice, iar guvernul s-a cam scobit în nas în loc să-şi suflece mînecile. De fapt, cele două partide au făcut totuşi ceva: s-au certat cu spor şi s-au gîndit la capitalul electoral necesar la prezidenţiale. În numele căruia au sacrificat însănătoşirea economiei, îndulcind ori amînînd la nesfîrşit măsuri pe care le anunţau de luni bune. Şi e suficient să amintim cum s-au purtat negocierile pentru legea salarizării. Şi nu numai. De fiecare dată cînd a venit vorba despre reduceri de personal ori de lefuri, miniştrii au fost de acord că trebuie făcute... la ceilalţi. Şi aşa a rămas sectorul privat să încaseze greul crizei, în vreme ce bugetarii au avut parte măcar de o relativă siguranţă.
Acum, cînd circulau tot mai insistent zvonuri privind un colaps financiar din toamnă, moş Boc şi ai lui s-au dus la FMI cu şepcile în mînă. Ba chiar şi preşedintele a pus o vorbă bună! Numai că pe Fond la trişcă-l doare de imaginea politicienilor şi i-a cam strîns de biluţe. Se zvoneşte deci că 100.000 de bugetari vor fi disponibilizaţi, iar salariile şi pensiile ar putea fi îngheţate, pînă la mijlocul anului viitor. Mai mult, toţi bugetarii ar urma să intre în concediu fără plată pentru 2‑3 săptămîni, din septembrie pînă în noiembrie. Asemenea veşti sînt proaste nu doar pentru bugetarii vizaţi, ci şi pentru cei în care măsurile ar ricoşa. Fiindcă e greu de închipuit, de exemplu, cum se vor desfăşura cursurile în prima parte a noului an şcolar, odată ce profesorii sînt trimişi forţat în concediu. Sau cum vor funcţiona spitalele, în care şi aşa adesea mori cu zile.
Poate că nu s-ar fi ajuns la asta dacă Emil Boc şi tovarăşii săi de la Palatul Victoria ar fi avut curajul să acţioneze atunci cînd trebuia. Şi nu să aştepte cu mîinile încrucişate ca o grămadă de firme să sucombe, ba chiar să dea o mînă de ajutor la asta! Dacă începea să se taie din salarii încă din ianuarie, oricît ar fi protestat sindicatele, poate oamenii ăştia îşi păstrau locurile de muncă. Dar pentru asta, era nevoie ca politicienii noştri să fie mai tari în biluţele aflate acum în menghina FMI.

8 august 2009

Sîngele de pe mîinile îngerilor

Sînt tineri, inteligenţi, frumoşi. Copii cuminţi, aproape angelici în ochii părinţilor şi ai vecinilor. Sînt viitorul nostru. Cel care ucide. Nemilos, cu sînge rece, acoperindu-şi urmele.
Vorbesc nu doar despre eroii ultimei crime care a ţinut pagina întîi a ziarelor, cea de la Timişoara. Ea repetă aproape la indigo scenariul alteia, petrecute la Iaşi. Alţi protagonişti, cam aceleaşi împrejurări, sigur acelaşi sadism. Fie că e vorba despre moldovenii Alina Horeanu şi Vlad Scurtu-Irimia sau despre timişorenii Carmen Bejan şi Sergiu Florea, le putem rezuma povestea în cîteva rînduri. Un băiat şi o fată sînt iubiţi, dar ea îşi vinde trupul pentru ceva bănişori de buzunar. Afaceristul botoşănean ucis de primii s-a desfătat cu nurii Alinei, bănăţeanul n-a apucat, dar de plătit au plătit amîndoi la fel de scump. Cu viaţa, luată bestial, cu zeci de lovituri de cuţit. Fetei nu i-a tremurat mîna, chiar dacă din boxa acuzaţilor a aruncat vina mai ales pe băiat. De fiecare dată, crima a fost urmată de încercarea de a o ascunde. Alina şi Vlad au fost mai inspiraţi ori, poate, mai norocoşi. Au îngropat cadavrul şi au vîndut maşina mortului. Carmen şi Sergiu n-au mai reuşit să scape de trup, dar au apucat să tranşeze.
Sămînţa rea, dereglare psihică? Nu, e prea simplist! Toată această înşiruire de orori, nici pe departe epuizată, e un semnal că societatea românească e bolnavă. Atît de bolnavă că statutul de student, c-o fi la Medicină, Economie sau Informatică, nu e obţinut doar printr-o muncă susţinută şi nici nu mai garantează un minim standard etic. Şi de ce ar fi altfel, dacă mai toate căminele sînt focare de infecţie morală? Unde băieţi şi fete stau claie peste grămadă şi se întîmplă de toate, de la proxenetism la trafic de droguri. Unde copiii nedoriţi sînt născuţi în toaletă pentru a-şi găsi drumul spre tomberon, iar învăţatul pare să fie ruşinos. Că doar şmecherii îşi cumpără examene, lucrări de licenţă sau chiar diplome la facultăţi-fantomă, unde nici nu trebuie să te ştie profesorii la faţă!
Viaţa din căminul facultăţii, pe care o absorb ca un burete cei veniţi din medii poate exagerat de cuminţi, e doar pregătirea pentru teatrul absurd al vieţii româneşti. Una în care, de 20 de ani, tronează nonvaloarea, învîrteala, escrocheriile, relaţiile subterane. În politică, în afaceri, în divertisment, la obţinerea celei mai amărîte slujbe... Căutînd poate repere morale, copiii de azi văd cum politicieni ajung la dregătorii călcînd peste principii enunţate cu emfază, cum afacerişti de doi lei se îmbogăţesc prin contracte dubioase, cum dascăli îşi deschid conturi pe site-uri porno, cum călugări sînt filmaţi în toiul partidelor de amor, iar judecători conduc beţi şi scapă cu anii basma curată. De ce ar mai crede în altceva decît în parvenirea rapidă, prin orice mijloace?
E greu să fii părinte azi. E o muncă de ocnaş să găseşti slovele potrivite. Cele care să-l înveţe pe copilul tău că banii au totuşi miros şi că o conştiinţă curată înseamnă mai mult decît o teşcherea plină. Sau că merită să încerci a deveni cineva fără să-ţi găseşti licuriciul. Dar sigur vei eşua în delicata operaţie de modelare a sufletului dacă ai mai multe feţe, una pe care o arăţi doar acasă şi alta pentru ceilalţi. După cum eşti blestemat să adaugi cărămizi la pavajul Iadului dacă te uiţi la odraslele tale şi vezi fîlfîit de aripi acolo unde ispitele lumii stîrnesc vijelii lăuntrice. Ne înşeli sau te înşeli, îngerii pe care îi zugrăveşti vor avea mîinile însîngerate. Şi nici pocăinţa ta tîrzie nu le va putea curăţa.

3 august 2009

Artă în stradă

Primul filmuleţ din seria « văzute şi auzite la Mamaia ». Nu ştiu cine sunt artiştii, dar mi-a plăcut reprezentaţia.

1 august 2009

La mare, la soare











Şi m-am întors de la mare. A fost frumos, chiar dacă prea scurt sejurul. Vremea nu s-a jucat cu noi: doar duminica trecută de dimineaţă s-a burzuluit o furtună, dar după-amiază eram deja pe plajă cu arme şi bagaje. Preţurile? Ei bine, la autoserviri erau accesibile. Iar autoservirile au fost, vara asta, vedete incontestabilă a Mamaiei, în vreme ce terasele s-au chinuit să-şi atragă clienţii. Mai ales că mâncarea de la « împinge tava » nu era deloc rea. Aşa că am înghiţit cu spor şi pizza, şi friptură cu tot felul de garnituri, şi mâncăruri de legume, şi sarmale... Nu toate la aceeaşi masă, desigur. Să vă dau şi ceva preţuri, nu?
Plăcintele costau între 3 şi 5 lei, apa minerală (la magazin) – 2 ori 2,5 lei jumătatea, călătoria cu minicarul sau autobuzul decupat – 3 lei, un ness frape pe plajă – 10 lei, şezlongul – 15 lei, frigăruia de pui – 8 lei, un sote de ciuperi – 5 lei, ca şi o porţie de murătură ori una de piure. Cu 13 lei, am mâncat la «Balansoar » o salată superbă de fructe, cu îngheţată şi frişcă, în total 400 de grame care nici nu au încăput toate în stomacul meu...
Deocamdată, ceva poze de pe plajă. Plină doar în week-end, când era aproape imposibil să găseşti şi loc de parcare. Zilele viitoare, vor veni şi nişte filmuleţe.




Arhivă blog