22 octombrie 2009

Prima povestire tipărită

Dup-atâta frig şi ceaţă, o veste care mă încălzeşte. A intrat în pre-producţie, la editura Millennium Press, cea de a doua antologie a cenaclului AtelierKult, în care veţi găsi şi o povestire de-a mea. Fiind prima tipărită pe hârtie, şi nu în spaţiul virtual, pentru mine chiar e un eveniment important. Mai ales dacă mă gândesc la compania în care mă aflu în paginile volumului. Mai multe amănunte, găsiţi aici :

http://uglybadbear.wordpress.com/2009/10/21/cartile-toamnei-4-dansind-pe-marte-si-alte-povestiri/


19 octombrie 2009

Altă leapşă

Am găsit întrebările astea pe http://manjusri.wblog.ro/2009/09/25/leapsa-de-la-ffd/
Iată răspunsurile mele:
1. Dacă ai putea să intri şi să trăieşti într-o carte, care ar fi aceasta? Motivează alegerea făcută! (Dar într-un film? Dar într-un cântec?)
Carte – Cei trei muşchetari. Film – Lord of the rings (bate cartea, din punctul meu de vedere). Răspunsul e acelaşi pentru amândouă: cred că am în mine un filon de eroism nevalorificat.
2. Dacă ai putea să-ţi alegi prenumele care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus?
Cel de al doilea prenume, pe care însă nu-l foloseşte aproape nimeni, mă mulţumeşte cel mai mult. Cristina.
Dacă aş fi băiat, mi-aş tăia a-ul de la Ştefana. Ştiţi voi, mic la stat şi mare la sfat.
3. În ce altă ţară ai vrea să trăieşti pentru un an şi de ce?
Orice ţară tropicală. Ca să nu mai aud de CET şi (ne)furnizarea căldurii.
4. Care e visul cel mai neobişnuit pe care l-ai avut?
Că maică-mea avea coadă de crocodil şi o ascundea sub crinolină.
5. Povesteşte o zi din viaţa ta imaginându-ţi că eşti un animal.
Sunt un câine poliţist. Prind răufăcătorii şi îi muşc de părţile moi. Toată ziua…
6. Dacă ai putea trăi în pielea altcuiva pentru o perioadă limitată de timp, cine ar fi această persoană şi de ce ai ales-o?
Un Ludovic. Să văd şi eu cum e să fii rege şi să trăieşti la Versailles.
7. Dacă te-ai trezi singur pe lume, care crezi că ţi-ar fi primele gânduri şi ce ai face prima dată?
Chiar trebuie să gătesc doar eu? Cine îmi schimbă ochelarii? Serialele mele preferate se opresc?

16 octombrie 2009

Mă încălzesc cu glume

În redacţie e un frig de mi-a îngheţat şi sufletul. Acasă, la fel. Mă încălzesc şi eu cum pot. Cu bancuri…

* Două pirande vorbesc între ele:
-- Auzi, fa?... Ce le-ai făcut ieri de mâncare?
-- Macaroane!
-- Şi ce ai pus peste ele?
-- Capacul ăla albastru, vechi!

* Canibalul către copiii săi:
- Să fiţi cuminţi anul ăsta! Că, dacă nu vine Mos Crăciun, n-avem din ce face friptură…

* Codul Fiscal, rezumat în 2 rânduri:
1. Statul român va elimina impozitul pe venit, în două etape.
2. În prima etapă se va elimina venitul...

15 octombrie 2009

12 octombrie 2009

Leapşă

Ana Veronica Mircea a pornit o leapsa pe blogul ei, una privind cuvintele şi expresiile enervante din limba română. O găsiţi aici:
http://anaveronica.wordpress.com/2009/10/11/leapsa-cuvinteexpresii-enervante/

Cum am primit invitaţia de a-mi da şi eu cu părerea, iată câteva dintre “preferatele” mele:
* mă (sau nu mă) risc;
* nu se merită;
* s-a întâmplat (ne vedem etc) la orele X;
* martorii oculari au văzut...;
* au ajuns la faţa locului ;
* organul de ordine ;
* e mişto, super sau chiar… super OK.
Primele trei sunt pur şi simplu incorecte. Cea de a patra – pleonastică. Numerele cinci şi şase fac parte din limbajul poliţienesc adoptat cu un entuziasm prea mare de ziariştii care acoperă domeniul infracţional. Iar despre ultima serie, nici măcar n-are rost să vorbesc…

11 octombrie 2009

Pelerinii au venit



S-a format rândul de credincioşi la moştele Sfintei Parascheva. Care au fost scoase pe esplanada catedralei mitropolitane. La doi paşi de redacţie, adică… Asta înseamnă că noi suntem vegheaţi de jandarmi vigilenţi, cu ceva chef de conversaţie, şi ascultăm slujba de la boxa montată pe stâlpul din faţă.

9 octombrie 2009

Meşteri, meşteri…




A început nebuneala. Aglomeraţie, trafic de coşmar, ca la Sărbătorile Iaşului… Dar şi primul târg. Cel al meşterilor populari. Iată ceva imagini de acolo.

8 octombrie 2009

OZN, gaură de vierme, fenomen meteo straniu ?

Preluat de pe un site rusesc (www.mreporter.ru).

Imagini înregistrate ieri, la Moscova.

width="320" height="261" NAME="Видео. Облако кольцеобразной формы над Москвой" ALIGN="" TYPE="application/x-shockwave-flash" PLUGINSPAGE="http://www.macromedia.com/go/getflashplayer">

6 cuvinte (5)

Ştiţi deja…

* Sunt monstrul monştrilor. Întunericul mă sperie.

* Eva către Dumnezeu:

-- Iadul cum e?

* Marţienii, valul doi.

-- Iar voi ?

-- Banzaaaai!

* Mesaj e-mail către soţi(e): «Schimbat copilul».

* Om ucide pisică. Pekinez ucide om.

* La poarta iadului.

-- Cumpărăm sufletele uzate!

* Apocalipsa, azi. Apocalipsa, mâine. Gata, bre!

* Lăcuste. Foamete. Ciumă. Beznă.

-- Da violu?

* -- Vă ordon, treceţi Prutul!

-- Cu ţigări?

* -- Robin, unde-i Batman?

-- În peştera muierii.

* Aragorn îmbrăcă rochia elfească.

-- Sunt frumuşică!

* Traian zise mahmur:

-- Plecăm din Dacia!

* -- Nicio masă fără peşte!

-- Oceanul duhneşte…

* Spaţiul, ultima frontieră. Am greşit vama!

* -- Unchiul T-Rex e bolnav.

-- Trece… Aaaahhh!

* -- Coborâţi, vă rog!

-- Suntem pe Marte?

* Dispar stelele. Dumnezeu -- plecat în Hawaii.

* Anunţ matrimoniale: Septuagenar, caut doamnă moartă.

7 octombrie 2009

În Nautilusul de octombrie

A apărut încă un număr al revistei Nautilus. În care găsiţi şi o povestire de-a mea, Patimile unui diavol de rangul trei. Linkul, în căsuţa textelor mele…

6 octombrie 2009

6 cuvinte (4)

Marfă nouă! Întâi, câteva răspunsuri la provocarea lui dariopecarov, tot pe site-ul Helion….

* Cain pândea. Abel se ruga Satanei.

* Cain plângea. Abel stricase toată recolta.

* Dumnezeu – în grevă. Satana – ture duble.

Şi….

* -- Distrugem Terra, E.T. ?

-- Au singuri grijă….

* Adam către Dumnezeu :

-- Foloseşte coasta ta!

* Adam spre Eva :

-- Am omorât şarpele.

* Dumnezeu se plictisea. Creă omul.

-- Văleuu !

4 octombrie 2009

6 cuvinte (3)

Acum, că soarele străluceşte şi am mai terminat un text, am ajuns la o stare de spirit filosofică. Aşa că vă mai ofer nişte minipovestiri de 6 cuvinte.

* -- Şi poruncile, Moise?

-- Asta erau? Ups!...

* -- Winston, jucam tabinet?

-- Prefer "Razboi", Adolf...

* Hobitul arunca inelul. Doar ura bijuteriile...

* Soarele – stins. Becul – ars. Adu lumânarea!

2 octombrie 2009

Mă enervează

Mă enervează eterna ciolaniadă politică. Mă enervează sociopaţii de al căror noroi nu te poţi apăra. Mă enervează tâmpiţii care-mi mănâncă energia şi timpul. Mă enervează vremea asta mohorâtă şi frigul din redacţie. Mă enervează că s-au terminat toate serialele preferate. Mi se trezesc chiar tendinţe asasine. Noroc că am destule personaje de omorât.

Arhivă blog