24 martie 2010

22 martie 2010

Şi a fost aniversarea Helion







Azi dimineaţă m-am întors de la Timişoara, de la aniversarea celor 30 de ani de Helion. Au fost două zile extraordinare, după care nu pot decât să-mi scot pălăria, vorba proteviştilor, în faţa organizatorilor, dar şi a oaspeţilor lor de marcă. Dar mai pe larg şi mai „oficial” despre sesiunea Helion voi scrie pentru următorul număr din Nautilus. Până atunci, am să fac o inventariere a... premierelor de care am avut parte în cele două zile cât am mâncat sf pe pâine.
Lista ar suna cam aşa:
* primul autograf semnat cu mână oarecum tremurândă;
* prima lectură în faţa unui public select, urcată pe un scaun, în mijlocul unui local;
* primul bal la care am participat şi am dansat îmbrăcată în blugi;
* prima vizită la Timişoara;
* prima oară când m-am întâlnit cu oameni pe care-i cunoşteam (şi apreciam) doar din spaţiul literar.
La final, nişte poze... literare.



17 martie 2010

Teaser

Cum voi lipsi din oraş câteva zile, un cadou de despărţire. Un teaser adică. Primul paragraf din povestirea pe care tocmai am terminat-o şi la al cărei titlu încă mai meditez.

Ca întotdeauna după scârbavnicul act, mă simţeam ruşinată şi în acelaşi timp uşurată, de parcă în mine ar fi fost două femei. Îmi săpuneam pentru a treia oară palmele, întrebându-mă dacă aveam să rezist până la sfârşitul zilei. Clăbucul se scurgea nepăsător în chiuvetă, îmbibându-mi hainele cu mirosul său chimic, greţos, iar pielea mă ustura parcă mai rău decât de obicei. În clipe ca asta îmi venea să ignor regula celor cinci dezinfectări şi să urc în fugă treptele abrupte care duceau la primul etaj, atentă să nu ating pereţii de culoarea oului stricat. 

 

 

13 martie 2010

Bancuri (demi)seci

* Vrăjitorul din Oz către Speritoarea de ciori:
-- Nu pot să-ţi dau creier, dar pot să-ţi dau o diplomă.

* Un elefant este un şoarece construit conform indicaţiilor guvernului.

10 martie 2010

O ce veste minunată!

O veste bună pentru toţi cei care gustă literatura SF vine de la Horia Nicola Ursu. Pe blogul său veţi găsi informaţii despre noua revistă Galileo şi oferta sa pentru abonamente. Să tot primim asemenea veşti!

7 martie 2010

Aniversarea Helion

A început numărătoarea inversă pentru manifestările dedicate celor 30 de ani de Helion. Iată programul, aşa cum a fost comunicat de către organizatori.

Vineri, 19 martie
ora 12.30 :: S.F.-ul timişorean în context naţional şi european. Dezbatere condusă de Cornel Ungureanu şi Lucian-Vasile Szabo
ora 15.30 :: Expoziţie de artă plastică: Omul invizibil văzut de elevi ai Liceului de artă Timişoara
ora 16.00 :: Trecute clipe. Mărturii despre întâmplări şi fapte din istoria clubului Helion
ora 17.00 :: Vernisajul expozanţilor Traian Abruda, Radu Cleţiu şi Cătălin Negrea
ora 17.30 :: Feţele viitorului între ficţiune şi prognoză (un meci intrat în prelungiri) – comunicări
ora 19.30 :: Prezentarea ultimelor apariţii Helion şi Biblioteca Nova (2010), filme de scurtmetraj realizate de Adrian Chifu şi Lucian Ionică
ora 20.30 :: Balul S.F. Înmânarea premiilor la concursul de proză scurtă din anii 2008 şi 2009

Sâmbătă, 20 martie
ora 10.00 :: Trecute clipe. Mărturii despre întâmplări şi fapte din istoria clubului Helion
ora 10.45 :: Via nanotehnologia, conferinţă susţinută de fizician drd Marius Chiriţă
ora 11.30 :: Tipologii ale războiului în S.F.-ul modern – comunicări
ora 15.30 :: Concluzii ale sesiunii de comunicări
ora 16.00 :: Alte Românii. Între provocare şi divertisment, prelegere şi dialog cu Mircea Opriţă
ora 17.00 :: Trecute clipe. Mărturii despre întâmplări şi fapte din istoria clubului Helion
ora 17.30 :: De ici, de colo, fragmente în lectura autorilor publicaţi în revista Helion
ora 20.00 :: Revoluţii, proiecţii audio-vizuale laser realizate de Adrian Bancu
ora 20.45 :: Dance on Back, spectacol muzical semnat de Mihai Alexandru

Aştept cu nerăbdare plecarea la Timişoara, şi nu doar pentru că mă număr printre premianţii anului 2009. Sunt sigură că voi avea ocazia să văd şi să aud lucruri interesante, başca să iau contact cu oraşul. Numai de-ar pleca şi iarna până atunci, că drumul cu trenul durează vreo 17 ore…

4 martie 2010

Gângăniile

În numărul din martie al Nautilusului, o altă producţie proprie. Am trecut prin vreo trei variante la povestirea asta, schimbând sfârşitul. Sper că a ieşit aia bună…

Arhivă blog