31 august 2011

Viol cu biscuiţi

Ultima zi de vară şi de vacanţă judecătorească. Dimineaţa-i frig ca la sfârşitul lui septembrie. În tramvai ascult muzici şi număr bobocii literari ai ultimelor luni. Constat că, în vara asta, am terminat povestiri doar cu sula-n coaste (ori pentru un concurs, ori pentru site-ul SRSFF şi proiecte în derulare la MB).

Pe blog am postat mainstream curat. De nuvela fantasy pe care mi-o doresc roman nu m-am atins de când m-am accidentat şi-am stat la pat. Nunta lui Borcea m-a adus la marginea depresiei. Poate ar trebui să-mi mai zdrelesc ceva ca să-mi revină cheful de scris?

Pe frontul ziaristic, e drept, muncesc în draci, că totdeauna în vacanţă e mai greu să produci ştiri. La amiază se amestecă deci pe monitorul meu nişte spioni, un ucigaş şi (se poate altfel într-o zi productivă?) doi violatori. Nici măcar ăştia nu mă inspiră. Aşa că scriu despre ei ronţăind biscuiţi cu cremă de cacao. Parcă după al doilea merge violul mai bine.

Concluzionez că şi mâine e o zi, până îmi dau seama că se întorc judecătorii în săli, recte voi avea şi mai puţin timp. Vine toamna, naţiune!

26 august 2011

Prea mult negru…

În prag de toamnă, mi-am schimbat la faţă blogul. Am eliminat linkurile la povestirile din vechiul Nautilus, care nu mai sunt funcţionale. Am adăugat nişte site-uri ce merită vizitate. Mi-am ales un fundal negru. De ce?

Am trăit multă vreme cu speranţa într-un poimâine iluzoriu, cu istoriile de succes de Dincolo. Într-o seară, a venit şi conştientizarea târzie a faptului că, aici, oricât de muncitor şi talentat eşti, oricât de dispus să-ţi sacrifici o halcă prea mare poate din viaţă pentru profesia sau pasiunile tale, tot nu poţi visa la o viaţa ca a lor. A şmecherilor din politică, din sport, din…Nu vei fi ca ei. Niciodată!

Mă simt îmbătrânind la sfârşitul ăsta de vară şi mă descopăr obosită, furioasă, îngrozită de viitorul care se năpusteşte feroce peste noi. Mi-e sufletul negru.

24 august 2011

La o şuetă cu diavolul

Cine şi ce spune, citiţi aici. Ca să vă deschid apetitul, iată şi un mic fragment :

În dimineaţa aceea înnorată de luni, diavolul urcă în autobuz la aceeaşi staţie cu ea. Arăta cam la douăzeci de ani, avea fese bombate şi ochii săi dădeau un nou înţeles cântecului despre albastrul infinit. Coarnele portocalii, cam cât degetul mic al Sorinei, erau ascunse pe jumătate de pletele castanii, înfoiate de vântul jucăuş.

Vă place ori ba, nu vă sfiiţi să comentaţi!

18 august 2011

Migrena (5)

Sunt întins pe o canapea, într-un birou înghesuit. Peste faţa mea e aplecat un poliţai slăbănog, cu miros de ţăran. S-a umplut oraşul de ei în ultimii ani! Cum cei mai mulţi au mintea unei oi, îşi găsesc uşor slujbe la stat. Se fac poliţişti, de exemplu. Sau jandarmi. Dar izul de ceapă şi bălegar rămâne.

Mă ridic încet, încercând să ignor greaţa şi senzaţia că în următoarea secundă creierul îmi va eploda. Dacă tot a apărut ţărănoiul ăsta, poate măcar voi scăpa de coşmar.

-- Numele? latră la mine.

Nu-i iese mai mult de un cuvânt deodată?

-- Dorel, reuşesc cu greu să-mi descleştez buzele. Numele de familie nu i-l ştiu.

Se uită cruciş de încordare. Ce n-a înţeles şi ăsta?

-- Al cui? mă întreabă.

De unde a venit, de la Cucuieţii din Vale, unde ţăranii îşi violează progeniturile de două ori pe zi? Da, aşa l-or fi conceput şi pe el, cu o tăvăleală scurtă în fân, între două sticle de vin de surcele. Vorbesc mai rar, ca pentru tâmpiţi.

-- Al trogloditului care m-a atacat. Presupun că vreţi să-i daţi o amendă. Deşi cred că nu i-ar strica să stea măcar o noapte la răcoare.

Poliţistul clatină din cap. Doamne, ce nătâng e!

-- Amendez pe cineva, aşa-i. Dar nu pe agentul de pază. Numele dumneavoastră?

E nebun? Vrea să mă amendeze pe mine? În ce ţară trăim... Cum să nu-ţi vină să-ţi iei lumea-n cap?

-- E un abuz! strig. Eu sunt partea vătămată aici!

-- Actul dumneavoastră de identitate, vă rog! ridică tonul.

I s-a urcat puterea la cap prostului. Are nevoie de cineva care să-i reamintească locul.

-- Ce vină am eu, băşinosule, că nu pricepi o situaţie simplă? Du-te şi repetă clasa a doua! Poate până la optzeci de ani treci de ciclul primar!

-- Nene, potoleşte-te sau schimbăm foaia, îmi zice gângav. Dă-mi buletinul!

S-a obrăznicit de tot, neandertalianul. Mă ridic de pe canapea.

-- Băi tâmpitule, vezi că n-am păscut vacile împreună! Ce citeşti tu, hârtia roz de la budă? Sigur e mai pilduitoare decât miile de pagini pe care le-am citit eu doar pentru un curs!

I se bulbucă ochii şi începe să gesticuleze dezordonat.

-- Gata! Mergem şi la secţie!

I-auzi! Te pomeneşti că vrea să-mi pună şi cătuşe! Impotent complexat... I-o fi zis maică-sa, când mulgea oile, că ajunge mare sculă. De când şi-a dat seama că nu e aşa, se răzbună pe cei mai deştepţi ca el. Cu mine n-o să-i meargă!

-- Pe mă-ta s-o duci la secţie, fascistule!

Se întinde după baston. Ce fel de zi e şi asta? Chiar am devenit o ţară a degeneraţilor? Sunt eu ultima minte normală din România? Aşa se pare. E timpul să spun nu imbecilităţii, ţărănismului, abuzurilor. Îi smulg bastonul. O perdea roşie mi se lasă peste ochi.

Am ultimul cuvânt. Ce bizar sună, ultimul cuvânt! Judecătorul se uită la mine ca la o specie nouă de gândac. Ce-aş putea zice ca să-mi înţeleagă drama? Oricum, are faţă de corupt.

-- Nu voiam să-l omor. Aveam o migrenă îngrozitoare...

17 august 2011

Migrena (4)

În sfârşit, am scos-o din înţepeneală! Să rezolve problema, că în clipa asta vreau doar să ajung acasă. N-a fost o zi prea bună. Ce să faci, e plină România de tâmpiţi...

Dorel se dovedeşte un vlăjgan cu mustăţi pleoştite şi uniformă de paznic. Are un aer important de parc-ar fi măcar academician.

-- Domnu' face scandal, îi zice fufa. Şi-a băut apa înainte să ajungă la casă, iar acum nu o ia scannerul...

Ia te uită, scârba! Dorel se întoarce spre mine şi mă priveşte bovin.

-- Haideţi la birouri, să lămurim treaba, îmi spune.

Îmi sare muştarul de tot.

-- Ce treabă să lămurim? Ce-i cu voi, oameni buni? Ar trebui să cer despăgubiri pentru felul cum se lucrează în mizeria asta de magazin. Măcar o lună de cumpărături gratis! Presupunând că aş vrea să-mi mai calce piciorul pe aici...

Paznicul îşi lasă palma pe umărul meu drept. Cine s-o fi crezând şi ăsta?

-- Domnu’, dacă nu vă potoliţi, chemăm Poliţia. Haideţi la birouri, să discutăm!

Mă scutur de palma lui slinoasă.

-- Şi, mă rog, ce-am avea noi de discutat? Învăţăturile unei maimuţe analfabete? Dacă le pot pricepe... La urma urmei, am la CV doar două facultăţi, nişte masterate şi un doctorat!

Vlăjganul se încruntă. Oare are destui neuroni ca să mă înţeleagă? Mă îndoiesc.

E cazul să pună cineva punct unei situaţii absurde. Eu, dacă neghiobii aştia nu sunt în stare să o facă. Mă întind peste bandă şi trec fructele pe la scanner. Arunc apoi banii pentru ele şi pentru apă spre casieră. O monedă de cincizeci de bani o loveşte în obraz. Ups! Las’ c-o merită.

Casiera icneşte şi tâmpitul mă prinde de braţ. De data asta, strânge cât să-mi simt pielea învineţindu-se. Apoi încearcă să mă târască undeva spre stânga. E-te-te! N-am de gând să mă las umilit de un imbecil tare-n pumni. De aia de duce dracului ţara asta, fiindcă oamenii inteligenţi se lasă terorizaţi.

Îi dau cu boncancul la gleznă. Să vadă el că şi intelighenţia se poate apăra! Scoate un spray şi jetul îmi vine drept în faţă. Ce...? (Va urma)

16 august 2011

Migrena (3)

Până la urmă, n-am să iau portocale. Mai bine nişte lămâi şi vreo două kiwi. Au conţinut bogat de vitamina C. Pun fructele în pungă şi plec fără să mă uit înapoi. Nu mă mai apuc să caut ceai, mă duc direct la casă.
-- Aţi deschis sticla, zice casiera şi mă priveşte nătâng.
-- Ştiu, îi răspund. Ce contează? Doar n-am băut şi eticheta.
Senzaţia că o grămadă de pitici nebuni joacă rubgy în capul meu n-a dispărut. Şi doar pastilele astea ar trebui să acţioneze repede!
-- Politica magazinului..., începe.
-- Mă doare undeva de politica magazinului, spun. Puneţi-o la socoteală şi gata! Mă grăbesc.
De unde le-o fi adunând pe femeile astea? Parcă e concurs de prostie la angajare. Fufa dă ochii peste cap şi trece sticla goală peste scanner. Nu piuie. Mai încearcă o dată. La fel.
-- Nu o ia, zice.
Dau din umeri. Mă crede orb sau imbecil?
-- De ce-ar fi treaba mea? Rezolvaţi problema!
Bate codul în casă. Tot nimic. Oftează parcă-i într-o telenovelă, probabil singura producţie cinematografică pe care o pricepe.
-- Vedeţi? Dacă nu o desfăceaţi, aduceam altă sticlă. Aşa, ce facem?
Încep să mă enervez iar. Mă apuc de tâmple, de parcă aş putea potoli piticii.
-- Nu mai abera, femeie! Când ai avut dreptate? La ce bob de mazăre ai în loc de creier, e imposibil să ai vreodată dreptate. În universul ăsta şi încă în vreo douăzeci paralele!
-- Domnu', vă rog să vorbiţi frumos! se răsteşte. Eu doar v-am atras atenţia...
Tropăie rău, pigmeii ăia! Îmi imaginez că un vânător de capete îi doboară unul după altul, dar nu mă ajută. Îmi imaginez că vânătorul taie capul casierei. După ce a violat-o de vreo zece ori pe toate părţile. Zâmbesc răuprevestitor.
-- De aia ai ajuns vânzătoare, că n-ai trecut mai departe de tabla înmulţirii! Deşi, dacă stau să mă gândesc, probabil şi aia a fost prea mult pentru cineva cu un IQ de găină. Probabil ai intrat la magazin după ce ţi-ai dat fustele-n cap...
Potopit de atâta prostie răuvoitoare, dau cu pumnul în bandă. Toanta sare într-o parte.
-- Doreeel! strigă de să-mi spargă timpanele. (Va urma)

15 august 2011

Migrena (2)

Scot sticla din frigiderul bucşit. Ce rece e! O să mă doară şi dinţii până-mi trece capul, dar nu mai suport durerea cât să caut alta, mai aproape de temperatura normală. Degetele deja îmi tremură când sfâşii ambalajul pastilelor. Pun pe limbă două hapuri deodată şi înghit pe nerăsuflate jumătate din apă.

De alături, de la vinuri, o moşnegărie se holbează, dezvelindu-şi dizgraţios proteza care pare second hand. Mă înec şi scuip pe mine restul de Borsec. Îl privesc scurt, dorindu-mi să-i trag măcar un cot în stomac, după exemplul istericei de la farmacie. Te caută moartea pe-acasă, băşinosule! Nu vezi că te desclei la fiecare pas? Uite ce-ai făcut! Cred că înţelege mesajul fără cuvinte şi o ia la picior ca un iepure sperios.

Mă duc glonţ la raionul de fructe. O ţaţă şi-a proptit căruciorul în mijlocul drumului şi, bineînţeles, blochează tocmai portocalele. Le pipăie tacticos pe toate şi-mi vine s-o iau la palme. N-ai auzit de porcină, cucoană? Ar trebui! Ai ochi de scroafă. Şi forme de scroafă. Se mai îngraşă omul, da’ chiar aşa? Vede că o privesc şi îmi zâmbeşte. O fi crezând că-i irezistibilă, toanta...

Uite că a terminat. Ba nu, le ia din nou la rând... Pân-aici! Îi împing uşurel căruciorul ca să-mi fac loc. Se aude un zgomot ciudat şi cade o pungă. Imediat, începe să curgă o zeamă din ea. Surâsul se şterge de pe faţa porcelinei.

-- Ce faci, domnule? Unde te crezi? strigă la mine.

Surâd, cu toată durerea. Felul în care i s-au adunat buzele într-un rât stacojiu e comic rău de tot. Când s-o fi uitat ultima oară în oglindă? Mă prinde de mânecă.

-- Ţi se pare hazliu, nesimţitule? zice, împrăştiind salivă. Să-mi plăteşti ouăle sparte!

Asta-i chiar culmea, să mă atace în plin magazin! Încerc totuşi să-mi păstrez calmul. Doar suntem oameni, vorba vine fiinţe superioare, nu animale. Cel puţin unii dintre noi. Îi desprind degetele şi geme, dar habar n-am de ce.

-- Cucoană, mie cine-mi plăteşte timpul pierdut aşteptând? o întreb. Şi riscul să-mi transmiţi cine ştie ce virus? Depăşeşte mult costul ouălor ălora amărâte!

Ţaţa s-a înroşit toată şi îşi freacă palma. Închide şi deschide gura fără scoată un sunet, privind pierdută balta de sub coş. Aşa-i trebuie balenei, dacă nu are cei şapte ani de acasă! Era suficient să aşeze normal căruciorul şi nu se întâmpla nimic. (Va urma)

14 august 2011

Migrena (1)

În ultima vreme, perioadele de tăcere de pe blog au fost destul de mari. Vacanţa e de vină, dar nu fiindcă aş fi tândălit. Oricum, azi postez prima parte a unui text care nu are nimic fantastic în el. Personajul vi se pare cunoscut?

Din cauza moşnegăriilor ălora sinistre, m-am căptuşit cu o migrenă îngrozitoare. Taca-taca, taca-taca, toată ziua! De ce nu ies la pensie? Ne-am săturat să-i vedem cum îşi poartă trupurile băşinoase şi minţile ramolite pe holurile universităţii... Dar nu, trebuie să strângem din dinţi, să le ridicăm oasanale şi să aşteptăm să crape! Şi să le ascultăm zilnic amintirile. Le tot morfolesc printre gingiile uscate, ca pe nişte zgârciuri de pui supte la nesfârşit. Îmi provoacă o senzaţie de greaţă, ca glumele proaste de la revelioane, reluate încă o săptămână. Nici pe stradă nu scapi de relicve ceauşiste. Nici în tramvai. Nici la farmacie. De aia eu, cu vreo treizeci şi ceva de ani mai tânăr, dar în mai multă suferinţă, mă scurg pe lângă tejghea. Unde-o fi dreptatea în asta?

Poate reuşesc să mă strecor pe lângă ruina cu pardesiu de pe vreme lui Pazvante cât îşi caută reţeta în poşeta oribilă, de culoarea vomei. Ce-o fi adunat acolo, hârtii de la tomberon? Ori, poate, e ecologistă. Vrea să salveze o pădure. Sau să-i rămână lemn de sicriu.

-- Nu te împinge, tinere! mă apostrofează cu glas de uşă neunsă.

Îşi înfige cotul ascuţit în stomacul meu. E încă puternică, baba...

-- Doamnă, nu vă enervaţi, îi zic politicos. La vârsta dumneavoastră, nu vă face bine. Doamne fereşte, vă cedează inima!

Se holbează la mine şi bărbia începe să-i tremure, dar tot nu mă lasă să trec. Chiar nu vede că mi-e rău?

-- Îmi trebuie doar nişte nurofen, îi zic. Nu durează mult.

Nimic! Parcă a prins rădăcini în linoleum.

-- Ai răbdare! mormăie. Eşti tânăr, în putere, nu ca mine.

Am trecut deja pe pertu? Doar n-o să mă terorizeze o babă care pute a naftalină! Probabil, am fost prea gentil.

-- Cucoană, spun, poţi să aştepţi cinci minute! Tot la cimitir ajungi.

Se prinde de inimă. Aşa-s babele, le place teatrul ieftin. Profit de moment şi o depăşesc. La ţanc!

-- Trei nurofene, vă rog! îi zic farmacistei, încercând un zâmbet chinuit.

De ce s-o fi uitând aşa urât la mine? Nesimţită! Şi aştia din servicii, nu s-au dezvăţat de apucăturile Epocii de aur. Îmi aruncă pe masă pastilele de parcă aş fi cerşetor. Şi doar te ustură la buzunar flecuşteţele astea!

În spate, baba horcăie, dar n-am timp de dramoleta ei. Capul mă doare şi mai rău. Mă uit după sticla de apă. Formidabil, a apucat-o tot baba! O secundă, mă gândesc să fac ceva pe tema asta. Dup-aia îmi zic că n-are rost. Farmacista a fugit la ea, vezi dragă Doamne îngrijorată. Ce s-o mai ajuţi, pe năsălie direct! Las’ că-i supermarketul după colţ. Iau un Borsec, e sănătos. Poate şi nişte fructe sau ceai de sunătoare pentru acasă. Cică ajută. (Va urma)

Arhivă blog