30 septembrie 2011

Amintindu-mi cele 17 clipe ale unei primăveri

Când eram elevă de liceu, filmele de la televiziunea moscovită deveniseră singura alternativă la stupidele noastre programe. Am văzut atunci pentru prima oară serialul “Cele 17 clipe ale unei primăveri”. Ecranizare a unui roman tradus şi la noi, sub titlul “Valiza cu amprente”, acesta urmărea soarta unui spion rus insinuat în serviciile de contrainformatii hitleriste. Actiunea se petrece spre finalul celui de-al doilea război mondial. După atâţia ani, filmul rămâne încă printre preferatele mele, iar zilele astea am primit o veste tristă. După ce în 2009 s-a stins actorul care a jucat rolul principal, Viaceslav Tihonov, iată că a murit şi regizorul Tatiana Lioznova, “doamna de fier” a cinematografiei ruse.

28 septembrie 2011

Reflecţii rutiere cu,,, minijupă

Iaşul rutier este imprevizibil, mai ales din perspectiva pietonului. Chiar şi edilii au reuşit să ne lase cu gura căscată, sărbătorind Ziua fără maşini prin… Raliul Iaşului. Într-o aglomerare urbană în care maidanezii învaţă să traverseze pe marcaj iar culoarea verde a semaforului nu garantează că nu vei fi zdrobit, ai şi o firavă certitudine. Aceea că minijupa îi va face pe 99 la sută dintre şoferi să-ţi dea prioritate la traversare. Pe bune!

27 septembrie 2011

Când ficţiunea îţi bântuie nopţile

Vi s-a întâmplat să vi se lipească un personaj de suflet, să rezonaţi la drama lui ca la cea a unui prieten, uitând că e doar un caracter ficţional? Aşa am păţit eu cu Lucas North, din “Spooks”, şi nici măcar n-aş putea spune de ce tocmai acest suflet tulburat îmi bântuie nopţile. Poate, fiindcă frământările şi speranţele lui, reuşitele în lupta cu duşmanul, sunt doar o pauză între ani de tortură şi un sfârşit nemeritat, pe care i-l ştiu tot mai aproape. Căci sezonul 9 a fost deja difuzat când mă uit la cel cu numărul opt, iar finalul său aduce şi moartea lui Lucas.

26 septembrie 2011

Supernatural s-a întors!

A fost şi episodul 1 al sezonului 7 din Supernatural. Cassiel, ca autoproclamat Dumnezeu, a făcut toţi banii, Sam e iarăşi cu mintea-n pioneze, Dean îi oferă Morţii murături ca să-l ucidă pe noul boss şi se uită la porno japonez ca să uite că oamenii în jur mor pe capete… Dacă sezonul 6 a avut şi momente dezamăgitoare, debutul acestuia e chiar promiţător. Cool!

25 septembrie 2011

Cristian Mihail Teodorescu – SF Doi


De ceva vreme, mă bate gândul să scriu despre literatura SF românească a momentului, despre cărţile pe care le-am citit şi mi-au plăcut.

Am să încep cu un volum de povestiri primit recent chiar de la autorul său, Cristian Mihail Teodorescu. SF Doi are în sumar texte diferite şi ca temă, şi ca tonalitate. Este vorba despre Moartea domnului Teodorescu, Electronii sunt mai deştepţi decât noi, Bing bing, Larisa, Majoratul Ségolènei, Oraşul din ceaţă, Maestru imperial, Pisica Treişpe, Electro-magneto muza.

Cum înşir aici impresii subiective de lectură, am să mă refer doar la două dintre povestiri, preferatele mele de altfel. Cea care deschide volumul, Moartea domnului Teodorescu, este o distopie a cărei lectură stârneşte ba râsul, ba plânsul. Odată cu sfârşitul eroului din cauza apendicitei acute, boală incurabilă în Bucureştiul anului 2040, soţia sa are neplăcuta sarcină de a asista la ceea ce am putea numi culmea reciclării. Nu doar organele răposatului, de la richini şi ficat la testicule, piele ori creier, sunt recuperate. Resturile organice cărora nu li se găseşte altă utilizare sunt transformate în combustibil pentru maşini, iar lucrurile defunctului sunt şi ele predate statului. Finalul apoteotic vă las să-l descoperiţi singuri.

Cu Majoratul Ségolènei intrăm în cu totul altă lume, în care femeile sunt stăpâne absolute, în urma unei revoluţii economice. Bărbaţii sunt reduşi la stadiul de animale, „avortoni” furnizori de material genetic. Sperma lor este folosită pentru încărcarea Partandrilor, parteneri cu diverse componente electronice, uşor de schimbat printr-o simplă vizită la magazin. Numai că femeile nu sunt cu adevărat stăpânele planetei, iar eroina principală va avea parte de multe surprize şi, mai ales, alegeri dificile de făcut... Pentru un reprezentant al sexului tare, textul e cu adevărat surprinzător.

23 septembrie 2011

Mai multe şi mărunte

* A apărut un nou număr al Gazetei SF, în care găsim proză de Liviu Radu, Florin Pîtea, Alexandru Ioan Despina, Teodora Gheorghe, Florin Dan Prodan, Cătălina Fometici şi varianta revăzută şi adăugită a unei povestiri a subsemnatei, al cărei erou principal e un vrăjitor.

* Pe site-ul SRSFF, un fragment interesant din ghidul de creative writing al scriitoarei canadiene de origine română Nina Munteanu, „Scriitor de ficţiune: fii publicat, apucă-te de scris !” Volumul e în curs de apariţie la editura Paralela 45.

* Superoferta editurii Millennium Books intră pe ultima sută de metri. Până pe 25 septembrie, AtelierKult: povestiri fantastice, Dansînd pe Marte şi ale povestiri, Millennium 1: Fantasy & Science Fiction, Steampunk: a doua revoluţie, Sfîrşitul lumii şi Premiile Galileo 2011 pot fi achiziţionate la jumătate de preţ. Singura condiţie e să comandaţi cel puţin două titluri. La fiecare comandă, veţi primi gratuit antologia Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (editor Horia Nicola Ursu).

* Muzeul Literaturii Române din Iaşi lansează editia a II-a a Concursului Naţional de proză "Mihail Sadoveanu", care se va desfăşura în perioada 4-6 noiembrie. Pot participa autori de până la 40 de ani, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor şi nu au debutat editorial cu volume de proză. Alte amănunte, aici.

22 septembrie 2011

La Palatul de Justiţie, ca la Zoo

Nu mă refer la fauna umană, deşi e bogată şi, uneori, de-a dreptul feroce. Dacă nu demult am văzut un câine maidanez la grupul sanitar al Judecătoriei, ieri pe podeaua sălii de şedinţe penale de la Curtea de Apel se zăreau pene. Gri, albe, mari, mici… Probabil, un porumbel cu oareşce apetit infracţional a făcut peste noapte o vizită frauduloasă, printr-un geam uitat deschis. Mă întreb ce animal urmează. Poate o pisică?

19 septembrie 2011

Vampire diaries, sezonul 3

A inceput! Si am avut in primul episod de toate – decapitari, un varcolac torturat, un vampir care face sex supranatural cu un varcolac, suferinta din dragoste a iubitei unui vampir bun devenit rau de tot, fantome si un final care te lasa in suspans total…

16 septembrie 2011

Mă puteţi citi participând la încă un concurs Millennium

Bebe şi Nicu, adică echipa FanSF, au mai pregătit un concurs în care Millennium Books pune la bătaie cinci antologii :

* Sfârşitul lumii: Povestiri despre Apocalipsă

* Steampunk : A doua revoluţie

* Premiile Galileo 2011

* Millennium Fantasy & Science Fiction

* AtelierKult: Povestiri fantastice

Citiţi aici cum puteţi câştiga concursul. În volumele de la numărul doi şi trei, găsiţi şi povestiri ale subsemnatei. Noroc!

15 septembrie 2011

Spooks şi o întrebare amară

Un serial de televiziune mi-a prilejuit zilele acestea meditaţii destul de amare asupra naturii umane. Spooks urmăreşte misiunile unor agenţi MI 5, iar în sezonul cu numărul şapte, Lucas North, personajul interpretat de actorul Richard Armitage, intră în forţă pe scenă. Am descoperit după ce am văzut episodul al treilea, în care Lucas îşi aminteşte cum a fost interogat de serviciile speciale ruse, că Armitage a fost de acord să treacă printr-o experienţă îngrozitoare.

Artistul britanic s-a supus de bunăvoie unei torturi practicate pe scară largă şi de amicii noştri americani în războiul cu teroriştii, simularea de înec. Armitage a discutat cu experţi din FSB şi CIA şi s-a lăsat convins că metoda are mai degrabă efecte psihologice, fiind una… umană. Filmarea scenelor respective s-a dovedit însă cumplită. Actorul a fost legat de o scândură, cu capul în jos, i s-a pus o cârpă pe gură şi s-a turnat apă peste el. A rezistat doar cinci, maxim zece secunde. “Când plângeam ca să se termine, nu mă prefăceam”, a povestit Armitage. Aici, puteţi vedea despre ce vorbeşte.

Când ştii că scena a fost filmată fără efecte speciale sau dublură, impactul emoţional e şi mai profund. Te face însă să te gândeşti serios la cei care au suferit nu doar câteva secunde, în numele unui adevăr pe care fiecare tabără îl consideră absolut. Oare noi, oamenii, chiar suntem în stare să ne facem orice unii altora?

14 septembrie 2011

Oliviu Crâznic, despre "Cerneală şi sânge"

Pe blogul său, scriitorul Oliviu Crâznic dedică o însemnare din seria consacrată vampirismului în literatura română romanului subsemnatei, "Cerneală şi sânge". Mai multe, citiţi aici.

13 septembrie 2011

Întâlnire suprarealistă la Judecătorie

Între două procese, o vizită scurtă la baia Judecătoriei. Când ies, dau nas în nas cu un câine. Mic, puţin crăcănat, negru, destul de murdar, dar vioi. Evident, maidanez. Deloc intimidat că, vorba organelor de ordine, nu-şi justifică prezenţa acolo.

Trece tacticos pe lângă mine şi se uită care cabină e liberă. Încercată de un fior suprarealist, îi zic jandarmului (care ar trebui să păzească intrarea) că au un musafir nepoftit. Primesc un răspuns umoristic: "O fi având şi el proces". Mă duc la Tribunal, întrebându-mă unde ţinea maidanezul citaţia.


12 septembrie 2011

Amintiri din altă viaţă


Încă un an şcolar începe azi. Privind la tinerii pentru care prima zi de cursuri s-a încheiat la mall, îmi dau seama că suntem două specii diferite. În deja îndepărtata mea viaţă şcolărească, uniforma nu era un subiect de dispută legislativă, pe Moş Crăciun îl chema Moş Gerilă şi pe lista lui nu intrau nici măcar în cele mai demente vise MP3 playerul, laptopul sau chiar telefonul mobil, iar admiterea la facultatea însemna garanţia succesului în viaţă. Privind în urmă nici cu mânie, dar nici cu duioşie, dau peste frânturi de amintiri ca acestea:

* Când am avut parte de prima coroniţă, în clasa întâi, am refuzat s-o scot până acasă. Fiindcă vremea era urâtă, am ajuns s-o port peste haina de ploaie. La vreme respectivă deja nu-l mai credeam pe bunicul când îmi spunea că ploaia înseamnă că fac pipi îngeraşii...

* Până să descopăr să sunt sublim de afonă, în ciclul primar adică, obişnuiam să cânt din toţi bojocii. Am reuşit astfel să sperii un student venit în practică la clasa noastră. După aceea, am învăţat doar să mimez la ore. Pe chestia asta, era să ajung să… cânt în cor!

* Ca să ne pedepsească dacă eram prea zburdalnici, învăţătoarea ne lua cravata de pionier şi ne-o ascundea în dulap. Când am ajuns la gimnaziu, metodele de disciplinare au început să varieze. Profesorul de chimie i-a dat jos pantalonii unui coleg mai şmecheraş.

* În vacanţele petrecute la Jupiter ori Venus, suprema opulenţă mi se părea să bei Cola din cutie. În studenţia deja democratică, m-am îmbuibat de băutura americană, probabil pentru a compensa poftele copilăriei. Îngheţata cea mai bună, în schimb, încă mi se pare cea în pahar de vafe.

* Unul dintre primele momente când am simţit că mi se face o nedreptate a fost la rezumatul baladei lui Toma Alimoş. Maică-mea încă îmi verifica lecţiile şi a sărit în sus văzând ideea principală „Toma îşi adună maţele şi le prinde cu chimirul”. Am încercat să-i explic că amănuntul este esenţial, dar n-am avut câştig de cauză. Momentul mi se pare şi azi important pentru caracterizarea lui Toma...

* Am pregătit pentru o oră de dirigenţie un megatext despre tinereţea revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Când am ajuns la pasajul cu ochii lui vultureşti, m-a pufnit râsul.

* În clasa a noua, la practică (aveam şi de-asta, deşi eram la Colegiul Naţional) am meşterit piuliţa fluture şi am făcut recensământul animalelor. Registrul pe care-l căram prin cartierul Galata era cam la fel de mare ca mine. Tot atunci, o profesoară ne verifica zilnic panglica...

* Într-a zecea, scăpaţi în paradisul democratic, am învăţat câtă încredere poţi avea în cuvintele politicienilor. Petre Roman ne-a spus că treapta a doua „practic s-a desfiinţat”. Am fost ultima generaţie care a susţinut examenul. Acelaşi examen mi-a prilejuit şi o confruntare cu părinţii. Eu voiam să dau la umană, ei la reală. A fost ultima oară când a câştigat mama.

Fotografia e de la absolvirea liceului.


8 septembrie 2011

Umor criminal pe ogorul presei

Dialog între doi colegi, în aşteptarea conferinţei de presă despre o crimă între interlopi :

-- Auzi, mai ai cuţitul ăla în maşină?

-- Normal că da! Mai am şi cadavrul ăla…

Între timp, crima cu pricina s-a fumat, nu mai e nici de glumă. A întrecut-o prostituata moartă din portbagaj, găsită după un accident rutier. Autopsia nu e gata, deci misterul continuă. Şi se mai întreabă unii de unde-mi vin ideile.

4 septembrie 2011

Câştigaţi-mă la concurs!

Bebe şi Voicu, simpaticii fani sf, mă pun la bătaie într-un concurs literar. Cititorul norocos care va răspunde până miercuri, la ora 20, corect la întrebarea „La ce dată a debutat noul blog al editorului de la Millennium Books, Metatexte?” va intra în posesia a cinci romane. Câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi, iar lista include şi volumul de debut al subsemnatei:

* Ştefana Czeller – Cerneală şi sânge

* Bogdan Tudor Bucheru – Anotimpurile

* Liviu Radu – Singur pe Ormuza

* Costi Gurgu – Cronici de la capătul Pământului

* George Lazăr – Îngerul păzitor.

Succes!


2 septembrie 2011

Trei poeţi despre dragoste

Anna Ahmatova

Мне больше ног моих не надо,

Пусть превратятся в рыбий хвост!

Плыву, и радостна прохлада,

Белеет тускло дальний мост.

Не надо мне души покорной,

Пусть станет дымом, легок дым,

Взлетев над набережной черной,

Он будет нежно-голубым.

Смотри, как глубоко ныряю,

Держусь за водоросль рукой,

Ничьих я слов не повторяю

И не пленюсь ничьей тоской...

А ты, мой дальний, неужели

Стал бледен и печально-нем?

Что слышу? Целых три недели

Все шепчешь: «Бедная, зачем?!»

Мarina Ţvetaeva

Мне нравится, что вы больны не мной,
Мне нравится, что я больна не вами,
Что никогда тяжелый шар земной
Не уплывет под нашими ногами.
Мне нравится, что можно быть смешной -
Распущенной - и не играть словами,
И не краснеть удушливой волной,
Слегка соприкоснувшись рукавами.
Мне нравится еще, что вы при мне
Спокойно обнимаете другую,
Не прочите мне в адовом огне
Гореть за то, что я не вас целую.
Что имя нежное мое, мой нежный, не
Упоминаете ни днем, ни ночью - всуе...
Что никогда в церковной тишине
Не пропоют над нами: аллилуйя!
Спасибо вам и сердцем и рукой
За то, что вы меня - не зная сами! -
Так любите: за мой ночной покой,
За редкость встреч закатными часами,
За наши не-гулянья под луной.
За солнце не у нас над головами, -
За то, что вы больны - увы! - не мной,
За то, что я больна - увы! - не вами!

Aleksandr Sergheevici Puşkin

Я вас любил: любовь еще, быть может,
В душе моей угасла не совсем;
Но пусть она вас больше не тревожит;
Я не хочу печалить вас ничем.
Я вас любил безмолвно, безнадежно,
То робостью, то ревностью томим;
Я вас любил так искренно, так нежно,
Как дай вам бог любимой быть другим.


Arhivă blog