31 ianuarie 2012

"Cerneală şi sânge", şi pe Kobo

Varianta electronică a romanului subsemnatei, „Cerneală şi sânge”, este de acum disponibilă nu doar pe Elefant.ro, ci şi pe site-ul Kobo. O puteţi cumpăra de aici. Spor la lectură!

30 ianuarie 2012

Lista scurtă pentru Premiile Galileo

Iată că, după o primă rundă de votare, au fost anunţate titlurile rămase în competiţie pentru Premiile Galileo 2012.

„Cel mai bun volum”:

* Bogdan-Tudor Bucheru – Anotimpurile

* Ştefana Cristina Czeller – Cerneală şi sînge, Millennium Books

* Dan Doboş – Demnet, Media-Tech

* Costi Gurgu – Cronici de la capătul pămîntului, Millennium Books

* Liviu Radu – Singur pe Ormuza, Millennium Books

 „Cea mai bună proză scurtă”:

* Aron Biro – Profeţii despre trecut (din antologia Steampunk: A doua revoluţie editată de Adrian Crăciun, Millennium Books)

* Oliviu Crâznic – Ultima clepsidră (din antologia Steampunk: A doua revoluţie editată de Adrian Crăciun, Millennium Books)

* Costi Gurgu – Mlaştinile din sud (din volumul Cronici de la capătul Pămîntului, Millennium Books)

* Costi Gurgu – Cetatea neagră (din antologia Steampunk: A doua revoluţie editată de Adrian Crăciun, Millennium Books)

* Michael Haulică – O hucă în minunatul Inand (din revista Galileo nr.3)

* Michael Haulică – Povestea lui Calistrat Hadîmbu din Vizireni, ucis mişeleşte de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureştilor (din antologia Steampunk: A doua revoluţie editată de Adrian Crăciun, Millennium Books)

* George Lazăr – De la ţigani (din antologia Steampunk: A doua revoluţie editată de Adrian Crăciun, Millennium Books)

„Cea mai bună antologie”:

* Steampunk: A doua revoluție – editor: Adrian Crăciun – Millennium, 2011

* Venus – editor: Antuza Genescu – Eagle & SRSFF, 2011

* Balaurul și Miorița – editor: Mihail Grămescu – Eagle, 2011

* Pangaia – editor: SRSFF – Eagle & SRSFF, 2010

* Premiile Galileo 2011 – editor: Horia Nicola Ursu – Millennium, 2011

Le mulţumesc tuturor celor care mi-au votat romanul. Dacă v-a plăcut cartea, contez în continuare pe suportul vostru! Iar dacă încă nu aţi citit-o, mai aveţi timp...


27 ianuarie 2012

Alunecaţi cu spor, alunecaţi cu dor!

Iată că a venit iarna şi la noi. E drept, situaţia nu e chiar aşa albastră ca-n sudul ţării, slavă Domnului! Nu avem troiene, în schimb nu ducem lipsă de patinoare ad hoc. Nu doar la mahala, ci şi în centrul Iaşului.

Pe trotuarul din faţa Secţiei Civile a Judecătoriei, de exemplu, nimeni nu s-a obosit azi să arunce o mână de nisip. Nici de la instanţă, nici de la unităţile comerciale sau asociaţiile de locatari de la blocurile cu bucluc. Trotuarul cu pricina, de altfel, este şi vara numai bun pentru o cursă cu obstacole, fiind în mare parte ocupat de maşinile care n-au loc pe carosabil.

Dacă mă gândesc bine, situaţia are logica ei strâmbă. Dacă tot ajungi să-ţi pui nădejdea în oarba cu balanţa, de ce n-ai avea şi tu vreo bubă? Un picior în ghips, să zicem… Poate aşa, şi judecătorii vor fi mai miloşi.

23 ianuarie 2012

Mix literar

Iată că a mai apărut o recenzie la romanul subsemnatei „Cerneală şi sânge”. Puteţi citi ce are de spus Ioan Todoran pe bookblog. Voi da un singur citat: „Romanul este construit foarte bine, omogen, cu personaje solide şi diverse, iar stilul autoarei este foarte cursiv, ritmul se păstrează pe tot parcursul romanului, iar suspansul este construit minuţios şi susţinut cu dibăcie”.

A început procesul de votare pentru premiile Galileo 2012, unde „Cerneală şi sânge” apare printre pretendenţi la „Cel mai bun volum”. Lista preliminară o găsiţi aici, la toate cele trei categorii.

22 ianuarie 2012

A început Transformarea

Întrebam nu demult ce au în comun un inel, un pumnal, o lumânare şi un motan. Iată şi răspunsul: sunt indicii care o vor ajuta pe Cristina Man să rezolve încă o enigmă sângeroasă şi să-şi confrunte demonii. Iar femeia care va şti răspunsurile la toate întrebările terifiante pe care i le pregătesc aliaţii şi duşmanii nu va fi chiar aceeaşi pe care o cunoaşteţi.

Iată deci şi anunţul promis, amânat din cauza evenimentelor politice care ne-au captat tuturor atenţia. Am aşternut pe hârtie primele pagini ale continuării la romanul care a văzut lumina tiparului anul trecut, “Cerneală şi sânge”. TRANSFORMAREA a început!

20 ianuarie 2012

Legea-i doar pentru căţei?

Oamenii au dreptul să-şi spună păsurile în stradă. Pentru asta s-a vărsat sânge în decembrie ’89 şi, într-o societate pauperizată, disperată, dreptul ăsta ajunge să ne fie singurul câştig. Sigur că protestele nu trebuie să degenereze în vandalism, iar jandarmii se află într-o poziţie ingrată, fiindcă şi ei sunt victimele măsurilor guvernamentale în aceeaşi proporţie ca românii ce-şi strigă oful. Şi totuşi…

Totuşi, obligaţia de a nu respecta legea nu le revine doar protestatarilor. Oamenii în uniformă ar trebuie să o se încadreze în normele ei în aceeaşi măsură. Ba chiar cu mai multă stricteţe, tocmai din cauza statutului lor de apărători ai legii. Când însă oamenii sunt ridicaţi de pe stradă la întâmplare, fără să se mai verifice cine a aruncat piatra, când românii sunt amendaţi doar fiindcă au strigat împotriva puternicilor zilei, sunt bătuţi şi băgaţi în dube în loc de ambulanţe, mesajul pe care îl transmite omul cu batonul e că legea-i doar pentru căţei.

Eu, care iau zilnic contact, în virtutea meseriei, cu jandarmi sau poliţişti şi credeam că zaresc OMUL ce poartă uniforma, nu pot decât să-mi spun că pană acum, poate, am avut vedenii. Dar mai ales să mă întreb de ce, când un ofiţer sub acoperire e umilit şi lovit de alţi poliţişti, procurorii strigă „Tortură!”, iar când este vorba despre demonstranţi cu oase rupte şi feţe însângerate, nu se autosesizează nimeni.

Poate atât jandarmii din stradă, cât şi superiorii lor, ar avea nevoie de o lecţie într-ale Codului Penal. Acesta defineşte tortura ca pe „fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane”. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă am trăi într-o Românie normală, jandarmii ar fi traşi la răspundere pentru tortură ori măcar pentru purtare abuzivă. Mă îndoiesc însă că asta se va întâmpla. Încă o dată, politicienii din spatele măsurilor represive fac o eroare capitală. Acţiunea pe principiul „întâi tragi, apoi întrebi” nu face decât SĂ LEGITIMEZE VIOLENŢELE. Iar acestea vor naşte alte mişcări de stradă, înrăindu-i şi pe cei mai moderaţi dintre protestatari. România riscă astfel să intre într-o spirală ce nu poate duce decât la o adevărată tragedie.

16 ianuarie 2012

Dacă noi suntem viermii, voi sunteţi hoiturile!

Un senator portocaliu se întreba retoric pe blog, într-o postare care ulterior a fost retrasă, dacă nu suntem nişte viermi care ne merităm soarta, fiindcă îndrăznim să protestăm împotriva Legii sănătăţii sau a lui Băsescu. Ei bine, senatorul cu pricina, care peste câteva luni se va milogi pentru voturile celor pe care i-a insultat grosolan, pare să aibă nevoie de ajutor medical măcar pentru pierderile sale de memorie.

Fiindcă a uitat că viermii ăştia, despre care vorbeşte cu atâta dispreţ, îi permit lui îmbuibarea. Tocmai ei asigură confortul întregului Legislativ, care-şi aprobă bugete mai mari în timp ce sărăcia năpădeşte ţara, care propune acte normative imbecile şi votează fără să ştie pentru ce ridică mâna, care şi-a făcut o practică din somnul în comodele băncuţe şi votul la trei mâini. Aceiaşi viermi îi oferă onor clasei politice posibilitatea de a-şi angaja toată cimotia în sistem, de a pune la cale afaceri bănoase şi ilegale pe bani publici, de a se plimba peste hotare fără să aducă vreun beneficiu ţării, de a uita pur şi simplu ce înseamnă să trăieşti în România reală, cea în care salariul şi nivelul serviciilor scad, iar taxele şi preţurile cresc.

Trebuie să-i recunoaştem totuşi politicianului portocaliu, al cărui nume nici măcar nu mai contează, curajul de a spune ce gândesc, probabil, mulţi dintre cei care au devenit demnitari cu ajutorul atâtor minciuni frumoase. Poate are şi dreptate. Om fi viermi, dacă ne-am lăsat atâta vreme călcaţi în picioare. Atunci însă, cei ca senatorul pe care l-a luat gura pe dinainte sunt hoituri. Da, el şi şleahta lui sunt cadavrele umblătoare ale speranţelor noastre! Când îşi vor găsi oare locul cuvenit?

Premiile Galileo 2012

Redacţia revistei Galileo a anunţat începerea fazei de selecţie pentru cea de a doua ediţie a premiilor Galileo, care se decernează anual pentru cele mai bune volume cu autori români şi pentru cel mai bun text de proză scurtă publicat de un autor român în anul precedent. Printre romanele şi culegerile de autor luate în considerare la secţiunea Cel mai bun volum se numără şi cel al subsemnatei Cerneală şi sânge. Vor mai fi decernate premii pentru cea mai bună proză scurtă din 2011 şi cea mai bună antologie. Amănunte găsiţi pe blogul lui Horia Ursu.

15 ianuarie 2012

Dincolo de strigăte şi de fum

Pe măsură ce iluziile mele în privinţa democraţiei noastre postdecembriste s-au spulberat, a scăzut şi dorinţa de a comenta asupra evenimentelor scenei politice. Totuşi, protestele ultimelor zile m-au făcut să simt nevoia de a spune câteva adevăruri pe care nu le pot ascunde nici fumul sticlelor incendiare, nici ceaţa gazelor lacrimogene, nici scandările mulţimii, nici tăcerea laşă a celor care conduc o ţară în agonie.

O lecţie foarte importantă a protestelor, pe care ar trebui să şi-o însuşească în primul rând PDL, este că Traian Băsescu a devenit un produs politic expirat. E drept, ultima ieşire la rampă a preşedintelui a dovedit că nu pricepe încă asta. Traian Băsescu nu a pregetat să dojenească poporul ca în zilele bune, pentru că nu vrea să accepte înţelepciunea legii SALE. A mai demonstrat că nu-şi dă seama cât de disperată e naţia presupunând că retragerea legii de pe site-ul Ministerului Sănătăţii va rezolva lucrurile. Nu a făcut-o, ci a fost încă un afront pentru o mulţime care avea nevoie doar de un pretext ca să-şi reverse mânia. Iar pentru fiecare om ce a ieşit în stradă, aş pune pariu că sunt măcar zece dornici să ridice piatra.

Radicalizarea mesajului protestelor până la arderea pozelor şi sugerarea exterminării unor personaje ar trebui să fie ultimul semnal pentru PDL. Dacă vrea să obţină un scor cât de cât decent la alegeri, trebuie să se distanţeze de Traian Băsescu. E însă mai uşor de spus decât de făcut aşa ceva, în condiţiile în care ani de zile premierul Emil Boc a dovedit că-i lipseşte total coloana vertebrală. Iar o altă figură cheie PDL, cea ale cărei poşete şi rochii au înnebunit presa şi naţia, îi calcă vertiginos pe urme în mentalul popular unei alte Elene dintr-un cuplu odios.

Singurii care au vorbit zilele acestea au fost jandarmii. Au făcut-o în conferinţe de presă ori în stradă. Nu-mi place să fac predicţii într-o situaţie atât de volatilă, dar nu cred că a răspunde protestului, fie el şi minat de huligani, cu forţă brută în lipsa oricărui mesaj politic este o idee bună. Zilele următoare vor spune dacă am dreptate. Dar mie imaginea unui băiat care aruncă în jandarmi cu pietre mi se şterge mai repede de pe retină dacă e urmată de cea a unui om în uniformă sponind în bătaie cu bastonul un tânăr căzut la pământ. Să ne mai mirăm atunci că mulţi români privesc statul ca pe un organism hrăpăreţ, cu tendinţe represive şi dispreţ pentru legile pe care tot el le-a dat, ineficient când este vorba să răspundă nevoilor elementare ale cetăţenilor corecţi, dar mereu gata să ajute la îmbuibarea politicienilor? Ce le mai rămâne unor oameni puşi cu faţa la zid, după două decenii de libertate ce le-a adus doar insecuritate, decât să vrea să dărâme o ordine prin ea însăşi distructivă?

Se spune că istoria o scriu învingătorii. Dar cine vor fi ei? Lipsa alternativelor politice viabile este nu doar încă unul dintre vectorii haosului, ci adevărata tragedie a României de azi. În pieţe s-a strigat “Jos!”, nu “Sus!”, deşi şi-au făcut apariţia pe acolo şi vânătorii de voturi. Mulţi români au înţeles că “ai noştri” şi “ai voştri” vor fi întotdeauna “ai lor”, că demnitarii de toate culorile se scuipă în faţa camerelor şi-şi dau mâna când e vorba să ne spolieze, că promisiunile, doctrinele şi alianţele de azi valorează mâine mai puţin decât un rahat de maidanez. Pe oricine ai vota, nu o vei duce mai bine. Doar numele hoţului se va schimba.

Privind imaginile de la televizor, nu-mi rămâne decât să zâmbesc trist. Istoria o scriu învingătorii, dar România de azi are milioane de învinşi. Şi eu sunt unul dintre ei.

Ghicitoare

Ce au în comun un inel, un pumnal, o lumânare şi un motan? Răspunsul va veni în curând, împreună cu un anunţ.

12 ianuarie 2012

Pacea lui Armaghedon (7)

Redus la tăcere, Armaghedon se holbă la puţoi cum îşi îndesa plictisit hârtia în buzunar şi-şi aprindea încă o ţigară. Pe asfalt, sângele înconjurase capul zdrobit al Graţielei ca un nimb, dar ochii păstrau toată durerea şi teroarea unui păcătos sfârtecat de furcile iadului. Cu nasturii rupţi de izbitură, balonzaidul se desfăcuse, dezvelind sânii mari, mânjiţi de bucăţi de creier, şi părul creţ dintre picioare, pe care nu-l vopsise niciodată blond.

Fluierând în surdină, poliţistul o studia hulpav din rabla lui. Mercedesul ţâşni pe lângă Loganul hârbuit şi Armaghedon se feri în ultima clipă. Pe trotuarul de vizavi, o femeie ştirbă îşi făcea cruci mărunte.

-- La ce te uiţi, cucoană? se stropşi Armaghedon. Fă paşi, e treabă oficială!

Descărcarea mâniei îl dezmetici. Se întoarse spre agent.

-- Adu o pânză şi acoper-o, ce stai ca prostul! Şi să nu laşi pe nimeni să facă poze, auzi! Ai grijă să fie dusă la morgă şi ţine-ţi gura, dacă nu vrei să zbori chiar mâine din Poliţie.

În timp ce agentul căuta febril prin portbagaj, Armaghedon privi pentru ultima oară spre Graţiela. Îl luase cu durere de inimă, dar ochii săi căutau deja camerele de luat vederi. Trebuia să plece cât nu apărea vreun găozar.

Nu putea chema şoferul să-l ia de acolo, nici nu se simţea în stare să meargă cu tramvaiul. Oricum, era plin de drogaţi şi cerşetori. Până o identificau, până o căutau pe maică-sa în provincie, avea timp să se liniştească, să se întoarcă în apartamentul ei. Oricum trebuia să-şi strângă lucrurile de acolo.

Îi luă jumătate de oră să adune totul. Sirena maşinii mortuare abia se stinsese şi Armaghedon îşi şterse obrajii. Nici el nu ştia de ce plânge: fiindcă trupul pietros al Graţielei nu avea să se mai lipească vreodată de al său ori de obidă. Ghicea deja titlurile zeflemiste ale ziarelor de a doua zi, aglomeraţia cu miros de bâlci de la înmormântarea unde avea să afişeze o mină sobră, strângând delicat braţul mamei Graţielei şi ferm pe cele ale colegilor ei din cabinet. Era timpul să plece, dar îşi simţea ochii roşii şi mersul şovăitor. Scoase mobilul din buzunar şi formă numărul Corei.

-- Trimite-l pe Renato cu Fiatul ăla mic! A fost un accident...

Vocea i se sparse, dar se sili să-i povestească totul în fraze scurte. Cora nu puse întrebări de prisos şi nici nu încercă să-l consoleze.

Înainte de a închide uşa, privirea îi căzu pe haina de vulpe argintie. O împături neglijent şi o îndesă în geamantan. Ca să intre, trebui să scoată punga de cosmeticale.

-- Ţie nu-ţi mai trebuie, murmură. Doar n-o să se piardă bunătate de haină! O fură tablagiii de numa-numa... Nici măcar la mă-ta nu ajunge.

Maşina trase discret pe aleea din spate şi Armaghedon urcă fără să-i spună şoferului o vorbă. Când Fiatul demară, ceva îi zornăi în bunzunar. Armaghedon scotoci absent şi extrase o cutie mică. O deschise şi fixă pastilele albastre cu ochi răi.

-- Grijania mamii voastre! Tot la voi mă-ntorc...

Renato îşi drese glasul.

-- Ce-i? se răsti Armaghedon.

-- E ceva sub banchetă. De la Cora...

Aruncând pastilele în pungă, Armaghedon vârî palma dedesubt şi scoase o carte groasă.

-- Codul penal şi legile speciale, şopti.

Îşi aprinse un trabuc şi începu să răsfoiască tomul. La prima curbă, îi făcu semn lui Renato să dea drumul la radio. Primele note ale unei simfonii îl făcură să se încrunte.

-- Pune şi tu ceva mai vesel! spuse Armaghedon. Ce dracu, doar nu suntem la înmormântare!

11 ianuarie 2012

„Cerneală şi sânge”, în format electronic

Romanul subsemnatei, "Cerneală şi sânge", este disponibil de acum şi în format electronic (epub şi mobi), pe Elefant.ro. La aceeaşi librărie online veţi găsi alte nouă titluri editate de Millennium Books: volumele de povestiri Atingerea şi Anotimpurile de Bogdan Tudor Bucheru, Între bariere de Doru Stoica, Singur pe Ormuza şi Modificatorii de Liviu Radu, Povestiri fantastice de Michael Haulică, Povestiri de duminică de Mircea Opriță, de nuvela Adrenergic a lui Sebastian A. Corn, precum şi volumul de publicistică Nici Torquemada al lui Michael Haulică. Preţul unui volum electronic este de 9,99 lei, iar cele două volume semnate de Bogdan-Tudor Bucheru pot fi descărcate gratuit.

8 ianuarie 2012

Pacea lui Armaghedon (6)

Cora se ridică de pe canapea cu sprinteneala unei fetişcane. Rămas singur, Armaghedon se lăsă să cadă pe divan şi începu să-şi roadă unghiile.

-- Uite, se întoarse Cora cu o farfurioară şi un pahar îmbrobonit, în care sticleau cuburi de gheaţă. Mănâncă şi nu te mai gândi în seara asta la nimic! Nici la copoi, nici la popi, nici la legi...

Palma lui Armaghedon se opri la jumătatea drumului. Se ridică şi o sărută pe Cora pe obraz.

-- Eşti tare, mătuşă!

Bătrâna îl privi siderată.

-- Ce zici?

Armaghedon ţopăia copilăreşte.

-- Nu trebuie să ascund accidentul. Trebuie doar să...

***

Ministrul era tolănit în fotoliul preferat, iar Graţiela trudea, îngenuncheată în faţa lui. Televizorul avea sonorul dat la maximum. După doar două zile de dezbateri, pachetul de legi pentru reforma justiţiei a fost adoptat, săptămâna trecută, de camerele reunite. Este un record postdecembrist, mai ales că actul normativ are prevederi controversate, ca intrarea în legalitate a caselor de toleranţă. Reamintim că un alt proiect de lege pe această temă a fost respins anul trecut. Acum însă, deputaţii şi senatorii au considerat că prin impozitarea veniturilor obţinute din această activitate vor fi sporite considerabil încasările la bugetul statului, iar prestatoarele de servicii sexuale şi clienţii lor vor beneficia de confort şi securitate. Ne putem deci aştepta...

Cu un icnet, Armaghedon apăsă butonul mute de la telecomandă şi se lăsă în voia buzelor hrăpăreţe ale Graţielei. Îşi trecu degetele prin părul ei, simţindu-se la fel de armăsar ca în urmă cu douăzeci de ani, când încerca marfa înaintea clienţilor.

-- Da, sunt tare, mormăi. Da, Graţiela. Daaaa!

Graţiela se ridică, ingenuă şi perversă în acelaşi timp, şi Armaghedon îi surâse împăcat. Poate avea să uite cu totul de blestematele alea de pastile.

-- Săptămâna viitoare deschidem oficial stabilimentul. Violet... Ce zici, îţi place?

Graţiela se şterse pe bărbie şi se ridică.

-- Mie-mi place orice-ţi place ţie, Armi...

-- Ţi-am cumpărat ceva frumos.

Scoase cutia şi o urmări cum descoperă haina de blană de vulpe argintie. Ochii ei se rotunjiră de bucurie şi începu să bată din palme.

-- Vai, eşti un scump! Trebuie să sărbătorim! Şi tocmai acum am rămas fără băutură... Mă duc până jos să cumpăr ceva.

-- Nu-i nevoie, spuse Armaghedon.

Ea deja îmbrăcase un balonzaid bleu, adus de la Paris prin curier diplomatic. Nu avea nimic pe dedesubt.

-- Te rooog, Armi! E plăcerea mea să te răsplătesc fiindcă ai fost atât de bun cu mine.

Se aplecă peste umărul lui, atingându-i urechea cu buzele.

-- Şi mă excită peste poate să cobor aşa.

O lăsă să plece şi deschise iar sonorul televizorului. Într-o mahala de prin Botoşani se îmbulzeau tot felul de terfelogi la pomană, alimente expirate de doar câteva zile şi chiloţi purtaţi, aduşi o asociaţie de caritabilă. Oamenii îşi smulgeau pachetele din mâini, potoliţi doar de bastoanele jandarmilor. Armaghedon oftă satisfăcut.

-- Aşa, băiatule! Dă-i la gioale calicului!

Se gândi la Graţiela şi îşi simţi mădularul tresărind. Era iar gata de acţiune. De ce nu mai venea odată?

După un sfert de de oră, începu să se îngrijoreze. Nu avea de ce să stea atâta la magazin. De vreo zece ani nu mai vedeai cozi la supermarket. Închise televizorul şi începu să se îmbrace. Pe scări, o luă la fugă. Nu se opri decât la marcaj.

Sângele Graţielei mânjise liniile albe, iar Armaghedon ştiu că o pierduse pentru totdeauna, odată cu bărbăţia sa. Oprit ceva mai încolo, şoferul fuma liniştit o ţigară. Avea costum Armani şi se rezemase neglijent de Mercedesul alb, cu parbrizul spart. Nu părea să fi trecut de 19 ani. Lângă el, un poliţist completa tacticos formularul.

-- Amenda o puteţi plăti la jumătate, în primele 48 de ore.

Armeghedon se repezi la agent chiar când îi dădea şoferului hârtia.

- Ce faci, tablagiule?

Poliţistul îl privi bovin, îl recunoscu după câteva secunde şi păli.

-- Să trăiţi, domnule ministru! Care-i problema?

Armaghedon îl prinse de rever.

-- Care-i problema? Îi dai doar o amendă? A omorât-o pe femeia asta!

Poliţistul tuşi, evitându-i privirea.

-- Păi ştiţi şi dumneavoastră... Legea nouă... Nu mai e infracţiune... Nici măcar nu le luăm permisul... A intrat de azi în vigoare. (Va urma)

6 ianuarie 2012

Pacea lui Armaghedon (5)

Limuzina se opri în intersecţie. Strada era prea îngustă ca să încapă, iar şoferul nici măcar nu încercă vreo manevră. Armaghedon coborî şi traversă bucata de asfalt ciuruit, cu mâinile în buzunare. Casa cu două etaje şi acoperiş parcă făcut din staniol avea la toate geamurile jaluzele violet. Armaghedon sună de două ori şi, după o pauză scurtă, de încă trei ori. Un bâzâit prevesti deschiderea uşii. Privind scurt în spate, ministrul intră.

Holul, cu uşi roşii de o parte şi de alta, era luminat de o mulţime de veioze mov. Un miros dulceag îmbibase totul, chiar şi hainele malacului smead, îmbrăcat în blugi albi şi un tricou cu mânecile tăiate, proţăpit lângă uşă.

-- Cora? întrebă Armaghedon.

-- Bea o cafeluţă, răspunse malacul. E singură.

Armaghedon trecu pe lângă el spre scările spiralate, mărginite de o balustradă argintie. Urcă fără să se sprijine de balustradă şi intră fără să bată în prima încăpere de pe stânga. Pe divanul crem era întinsă o bătrână slabă şi aproape cheală, îmbrăcată într-un kimono negru cu puzderie de cocori.Ceaşca îi înţepeni în mână când îl văzu.

-- Ai demisionat? zise baba. A căzut guvernul? A dat canceru-n tine?

Armaghedon se aşeză lângă ea.

-- De ce te gândeşti numai la rele?

-- După patru ani, vii aici. N-are ce fi de bine. Cum afacerea e în regulă...

Armaghedon clătină din cap.

-- Nu cobi! murmură. E şi afacerea mea, pot veni aici când vreau.

_- Tu ai spus că e mai sigur aşa... Vrei o cafea sau o fată?

-- Nici una, nici alta. Aici am luat deciziile cele mai bune, care ne-au îmbogăţit pe amândoi. Aşa că ţine-ţi cloanţa şi lasă-mă să gândesc, Cora!

Bătrâna sorbi cu zgomot din cafea, fără să pară speriată.

-- Cum vrei...

Armaghedon rămase nemişcat aproape jumătate de oră, aparent studiind jaluzelele. Când o privi iar, Cora îşi flutura unghiile abia date cu ojă neagră.

-- N-am să fiu mereu ministru, spuse Armaghedon.

-- Păcat. În patru ani, nu ne-a călcat poliţia niciodată şi n-am dat un euroi şpagă.

Armaghedon luă sticluţa cu ojă de pe masa rotundă, cu un singur picior, şi începu s-o studieze în lumină.

-- Sondajele nu sunt bune. S-ar putea să pierdem, oricât am fura.

Bătrâna îl privi atent.

-- Chiar şi aşa, n-ar trebui să-ţi faci griji, Armaghedoane! La câte mizerii ştiai deja de la fete şi câte dosare ai adunat de când eşti la Interne...

Cu o clătinare din umeri, Armaghedon puse sticluţa la loc.

-- Poate da. Da mulţi abia aşteaptă să se întoarcă roata! Ş-or mai fi din servicii destui care dau pe goarnă opoziţiei. Nu se ştie niciodată cum stă treaba când se schimbă puterea. Am fi bine dacă toate astea s-ar pupa cu legea.

Bătrâna pufni, dar Armaghedon zări în ochii ei o urmă de îngrijorare.

-- Ai încercat, nu? Proiectul a picat. Ipocriţii ăia vin aici, dar se tem de popi. Să fentăm UE a fost uşor. S-au prins sticleţii şi mahării că-i mai bine când corb la corb nu-şi scoate ochii? Gata, nu-i corupţia! Dar de popăret se tem...

Armaghedon se ridică şi începu să ocolească divanul.

-- Dacă aş putea..., murmură. Dar cum să muşamalizez accidentul, când l-a văzut bulangiul ăla?

Cora îşi puse palmele la ceafă şi se întinse ca o pisică leneşă.

-- Eşti mintos, ai să găseşti o cale. Totdeauna te-ai descurcat. De ce crezi că ţi-am zis Armaghedon când te-am adunat de pe stradă? M-am uitat la tine ş-am simţit că nici dracul nu te-opreşte să faci banu grămadă... Nu vrei nişte dulceaţă de cireşe amare? O nebunie! Am adus mai multă pentru secretatul ăla şpanchi, de la Educaţie. Îi place s-o lingă de pe fete.

Armaghedon suspină.

-- Poate două linguriţe...

-- Bine! Acuma ţi-aduc. (Va urma)

5 ianuarie 2012

Pacea lui Armaghedon (4)

Basil îşi şerse colţul gurii cu şerveţelul.

-- Chiar cu o patrulă de asta a intrat în bucluc finu-miu....

Armaghedon întoarse paharul din cristal roz, din serviciul păstrat doar pentru el.

-- M-aş bucura să vă pot da vreun sfat folositor, zise. Două minţi sunt totdeauna mai bune ca una. Cine ştie, poate dacă mai ceream vreun pont în februarie, avea şi proiectul ăla mai mult succes...

Basil începu să taie carnea cu o mină de canibal flămând.

-- Nu trebuie să renunţaţi aşa uşor la el, spuse. Chiar acum l-am recitit şi mi se pare foarte potrivit pentru momentul în care ne aflăm. Ajută şi bugetul, ajută şi structurile de ordine, ajută şi populaţia. S-au pripit colegii mei când l-au respins, s-au lăsat mânaţi de sentimente, nu de logică.

-- Da, şi eu zic la fel. Din păcate, am mâinile legate.

-- Cred că, dacă l-am repune pe ordinea de zi, colegii i-ar înţelege oportunitatea. Numai de s-ar găsi o soluţie procedurală pentru asta....

Armeghedon scuipă un bob de piper.

-- Da, e bună o discuţie d-asta de la suflet la suflet după o zi grea! Deja mă simt mai bine. Da vă văd tare necăjit. Ce-a păţit băiatul ăla?

Basil puse furculiţa deoparte.

-- Are maşină de maşină şi-i cam place să calce acceleraţia... A făcut un accident. E distrus acum, săracul! A trebuit să se interneze la Psihiatrie.

-- Înţeleg... Grav, accidentul?

-- A intrat în doi oameni pe marcaj... Poliţişti.

Armaghedon apucă paharul cu apă. Îl dădu tot pe gât şi îi făcu semn chelnerului să aducă nişte vin alb.

-- Răniţi? şopti.

-- Morţi amândoi.

Armaghedon trânti furculiţa în farfurie.

-- Pizda mă-sii! Unde s-a întâmplat?

-- Lângă Herăstrău... Azi la amiază. Partea proastă-i că era pe aproape nu-ş ce băgător de seamă din delegaţie.

Armaghedon se lăsă pe spate, cu ochii fixaţi pe tavan.

-- E foarte greu de dat un sfat în cazul ăsta.

-- Un om cu experienţa dumneavoastră...

-- Lăsaţi-mă să mă gândesc până mâine dimineaţă. (Va urma)

4 ianuarie 2012

Pacea lui Armaghedon (3)

La Cina, aproape toate mesele erau ocupate. Armaghedon Pătraşcu studie cu ochi de cunoscător adunătura de funcţionari de rang înalt, interlopi, manelişti şi cocote. Toţi se întâlneau în văzul lumii, pentru a demonstra că nu au nimic de ascuns. Probabil, trei sferturi purtau în buzunarele costumelor indecent de scumpe detectoare de microfoane.

Câţiva funcţionari de la prima masă se ridicară la vederea sa, nişte băieţi deştepţi de mai departe, implicaţi în afaceri cu ţigări şi petrol, de văzul lumii mari mecenaţi, fluturară din mâini prieteneşte. Mişcându-se majestuos, el le zâmbi tuturor. Mulţi l-ar fi vrut pe năsălie, pentru că îi avea la mână. Le ştia tuturor micile păcate şi marile potlogării, adunase atâtea filmuleţe şi hârtii compromiţătoare! Taine negre pentru zilele gri ale bătrâneţii. Secretele erau mai valoroase decât aurul, asta era lecţia care-l făcuse om pe şmecherul de cartier. Dar aveau oare să fie de ajuns? Odată cu prima pastilă înghiţită, îndoiala începuse să se insinueze în mintea sa. Şi nu ura nimic mai mult decât îndoielile .

-- Să trăiţi, dom’ ministru! Ce plăcere să vă avem printre oaspeşţi, se gudură maitre d’hotelul. Masa dumneavoatră vă aşteaptă.

Armaghedon înclină condescendent bărbia, pipăind detectorul ultimul răcnet din buzunarul de la piept, adus direct din Japonia, prin comandă specială. Nici serviciile secrete n-aveau aşa ceva. Nu vibra, deci totul era în regulă. Oricum, aparatul era doar o măsură de precauţie. Nimeni n-ar fi putut mişca în front fără ca el să ştie. Nu până la alegeri...

-- Deocamdată, doar o cafea tare, comandă fără să se uite la meniu. Aştept pe cineva.

-- Imediat, dom’ ministru, susură chelnerul.

Murmurul conversaţiilor, întrerupt de apariţa sa, se reluă înainte să i se aducă braziliana. Vedea privirile celorlalţi întorcându-se la el des. Sigur se întrebau ce pune la cale şi, mai ales, dacă e vreun câştig şi pentru ei. Calcule, calcule... Afacerea asta era mult mai babană decât ar fi putut bănui vreunul dintre ei. Gândul i se întoarse la curbura de iapă de rasă a posteriorului Graţielei. Probabil, îi cheltuia deja banii. Nu-i nimic, dacă ieşea treaba putea compensa cu vârf şi îndesat totul.

Senatorul Macarie se apropiase pe nesimţite şi Armaghedon se ridică, întinzându-i mâna. Zumzetul din localul de cinci stele se intensificase, dar ministrul se prefăcu că nu observă.

-- Seara bună, dom’ ministru. Îmi pare rău că m-aţi aşteptat. Tot cu băiatul ăla m-am chinuit....

Armaghedon îşi privi ceasul Cartier, bătut cu rubine. Era fix şapte.

-- Da n-aţi întârziat deloc, dom’ Basil. Eu am venit ceva mai devreme. Îmi place să mă amestec printre oameni, să le arăt că sunt tot un cetăţean obişnuit ca şi ei, dar am tot mai puţin timp pentru asta.

-- Sunteţi gentil ca întotdeauna...

Chelnerul se apropie tiptil, cu ochii apoşi mijiţi de curiozitate. O picătură de informaţie şi putea scoate bani buni de la hienele care le adulmecau urmele.

-- Mâncăm ceva? propuse Armaghedon. Poate un grătar cu salată...

-- Da, şi pentru mine la fel, spuse Basil. Şi adu nişte apă minerală, amice.

Chelnerul se îndepărtă cu o mină dezamăgită.

-- Cu întâlnirea asta, n-am avut timp nici să răsuflu, darămite să mănânc. Toate structurile noastre au fost mobilizate pentru delegaţia de la UE. Bine că se termină mâine toată tărăşenia!

Senatorul sorbi lung din paharul cu apă minerală.

-- Da, răspunderea-i mare. Am văzut că aveţi de toate. Patrule pe şosele, supraveghere din elicopter... Ce mai, o desfăşurare de forţe impresionantă.

Armaghdon surâse discret.

-- Ei, ne străduim şi noi. Mai ales la aşa un ceas de sărbătoare. (Va urma)

3 ianuarie 2012

Vandalii rup o barieră

Imagini surprinse de o cameră video, lângă Palatul de Justiţie (partea interesantă e la minutul 1 şi vreo 20 de secunde). Amănunte mâine, în Evenimentul.

2 ianuarie 2012

Pacea lui Armaghedon (2)

-- Graţiela, ia vino-ncoace, botoasă mică!

Şefa de cabinet îl lăsă să aştepte puţin. Încă era încruntată când îi trânti mapa pe birou.

-- Discursul...

-- Dă-l în mă-sa! spuse Armaghedon şi făcu vânt mapei. Hai să terminăm ce începusem!

-- Parcă nu era aşa de important.

-- Lasă, dragă, nu te mai supăra aşa! Hai, dă baloanele la tetea să se joace cu ele....

Graţiela se lăsă pipăită doar câteva secunde, după care se aşeză picior peste picior pe birou. Armaghedon îi simţi privirea coborând spre prohabul care se umflase.

-- M-ai stârnit, Armi, şi m-ai dat afară. Pentru un prăpădit din opoziţie...

Armaghedon îşi trecu palma peste pulpele ei pline, până la marginea fustei scurte.

-- Îmi pare rău, iubi. Las c-o să compensez.

Ea îşi lăsă pantoful să cadă din piciorul drept şi îşi puse talpa peste coapsa lui.

-- Cum?

Armaghedon se linse pe buze.

-- O bijuterie drăguţă?

Talpa ei îşi găsi drumul spre prohab.

-- Un colier...

-- Da, mormăi Armaghedon şi o trase spre el, ridicându-i fusta.

N-avea rost să se zgârcească. Ea avea totuşi douăzeci şi doi de ani şi era mult mai pricepută decât ştoarfele pe care le scoteau unii la produs pe post de dame de lux. De trei luni, de când o adusese de la Vaslui, nu mai avea nevoie de pastile. Graţiela habar n-avea că mandravela lui era tot mai obosită şi trebuia să profite de fiecare ocazie când dădea onorul, vorba doctorului de-l jupuise, mama lui de bou lihnit!

Termină cu un grohăit, iar Graţiela îi răspunse cu un geamăt adânc. Ţinu încă vreo cinci secunde ochii închişi, tremurând într-un orgasm atotstăpânitor care-l înnebunea, deşi îl bănuia de fiecare dată de falsitate. Uneori îşi spunea că e bizar ca tocmai el, prin patul căruia trecuseră atâtea trupuri de femei, să se lase stăpânit de o puţoiacă. Dar privind-o cum îşi trăgea fusta peste fesele perfecte, neacoperite vreodată de lenjerie, îşi spuse că merita fiecare euroi cheltuit cu ea. Se scotoci în portofel şi îi întinse banii.

-- În seara asta am treabă, îi spuse. Cumpără-ţi tu ce vrei, ieşi în oraş cu fetele...

Graţiela îi zâmbi dulce.

-- Cum spui tu, Armi. Ştii că te iubesc.

Îl sărută pe vârful nasului şi îşi vârî talpa în pantoful negru, cu tocul mai lung şi mai subţire decât creionul lui aurit, atenţie de la un mahăr din Turcia care vroia să prindă un contract baban. Din prag, Graţiela se întoarse şi îi făcu o bezea. Armaghedon se surprinse surâzând tâmp.

Rămas singur, deschise mapa şi privi scârbit paginile tipărite cu un corp de literă mare. Nu mai vedea aşa de bine, dar nu vroia să meargă şi la oftalmolog. Îi era suficientă o confirmare nenorocită şi scumpă a faptului că vârsta îl ajungea din urmă. Tuşi scurt şi începu să citească.

-- Doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi europeni. Întâlnirea noastră de astăzi vine într-un moment simbolic. Ministerul Internelor şi Justiţiei, în fruntea căruia mă aflu de aproape patru ani, a dus o luptă grea cu hidra corupţiei. Am avut şi momente de cumpănă, am pierdut poate bătălii, dar la trei decenii de la Revoluţie, putem spune cu mâna pe inimă că am câştigat războiul.... Ce porcărie! Tâmpiţi pot fi şi muiştii ăştia!

Până termină discursul, ceasul de pe perete arăta ora şase şi Armaghedon se ridică greoi. Vroia să facă un duş şi să se schimbe înainte de întâlnirea cu Basil. (Va urma)

1 ianuarie 2012

Darul meu pentru voi: Pacea lui Armaghedon


Cum mi-am primit unul dintre darurile programate de Crăciun tocmai în ultima zi din anul ce se duse, zic să încep 2012 cu un cadou pentru voi, toţi prietenii mei. Ce altceva decât o povestire ?

Cu un oftat, Armaghedon Pătraşcu îşi mută degetele de pe sfârcurile şefei de cabinet pe tăblia lucioasă şi rece a biroului. Graţiela îl privi întrebător, balansându-şi sânii ca două mingi de fotbal, dar Armaghedon îi făcu semn să se ridice din poala sa.

-- Trebuie să răspund! îi zise răguşit. Tu vezi care-i treaba cu discursul pentru mâine...

Ca un fluture speriat, Graţiela îşi coborî şi apoi îşi ridică genele rimelate gros, îşi aruncă pe spate părul care începea să-şi arate castaniul la rădăcini şi se îndreptă abrupt, aşezându-şi cu încetinitorul bluza de un roz pal. Armaghedon îi ocoli privirea şi apucă telefonul, făcând ghiulul de pe degetul mic de la mâna stângă să reflecte lumina chioară a neonului. Graţiela îi întoarse ostentativ spatele. Armaghedon o urmări cum face primul pas spre uşă, accentuând şerpeşte unduirea şoldurilor.

-- Da, se răsti în receptor, masându-şi tâmplele.

-- Bună ziua, dom’ Pătraşcu! Basil Macarie sunt. Sper că nu v-am prins într-un moment prost...

Armaghedon tresări când Graţiela trânti uşa.

-- Nu, nici pe departe, răspunse răguşit. Suntem doar amici vechi, încap fandoseli de-astea între noi? Ce mai faceţi, dom’ senator? Toate bune?

Basil tăcu cam cât să se scobească în nas Armaghedon.

-- Ei, nu chiar, îi reveni vocea senatorului când Armaghedon căuta batista, să-şi şteargă degetele. Tocmai am aflat o veste proastă.

-- Aşa...

Începea să miroasă o trebşoară groasă. Armaghedon aduse mai aproape cutia cu trabucuri cubaneze.

-- Nici nu mă priveşte pe mine, spuse Basil. E vorba de-un fin de-al meu. Băiat bun, doar ceva mai repezit. Aşa sunt tinerii ăştia...

Armaghedon îşi simţi trupul fremătând mai ceva decât atunci când pipăise sânii Graţielei. Negocierile îl stârniseră de când avea zece ani şi le purta la colţ de stradă, pentru câţiva poli.

-- Vremuri noi, ce să-i faci? spuse.

-- Ei, băiatul ăsta tare mi-e drag...

Armaghedon surâse. Parlamentarul de Vrancea, prosper proprietar de vie şi evazionist fiscal înrăit, era la al treilea mandat şi ştia foarte bine unde să se oprească. Armaghedon aşteptă deci invitaţia.

-- Ce-aţi zice să ne vedem la un pahar de vorbă, dom’ Pătraşcu? zise moale Macarie. Să mai uit şi eu de supărare.

-- Ştiu şi eu? Sunt tare ocupat, spuse Armaghedon şi trase primul fum. Trebuie să pregătesc şi raportul pentru întâlnirea finală...

-- Da, da, înţeleg. Treabă serioasă, cum să nu! Păcat, că n-am mai schimbat demult un cuvinţel. Ultima oară ne-am întâlnit când se discuta proiectul ăla de lege, parcă? Eu l-am găsit foarte oportun, m-am mirat că n-a trecut...

Armaghedon rânji larg. Lucrurile mergeau cât se poate de bine.

-- Ia staţi să-mi verific agenda, dom’ senator! Poate reuşim să ne strecurăm între două întâlniri.

Foşni puţin ziarul de pe masă, aproape de receptor.

-- Uite că avem noroc! Pe la şapte, la Cina?

-- Minunat! Aşa rămâne.

Armaghedon puse receptorul în furcă şi începu să fluiere. Termină trabucul şi apăsă butonul interfonului. (Va urma)

Arhivă blog