Cine sunt

Mă numesc Ştefana Cristina Czeller şi locuiesc în Iaşi. Am absolvit Facultatea de Filologie (Limba şi Literatura rusă) a Universităţii de Stat Lomonosov din Moscova, cu o bursă a statului român. De peste un deceniu, scriu la cotidianul regional Evenimentul, acoperind mai ales domeniul justiţiei.

Am publicat proză scurtă în antologiile "Dansând pe Marte" (Băieţelul cel fierbinte şi Hârca Pământului), "Pangaia" ("Răzbunarea"), "Steampunk : A doua revoluţie" (Suflete de plumb) şi în revistele "Helion" (Nopţile stranii ale lui Vasile Cotineaţă, Necazuri în cer şi pe pământ) şi "Galileo" (Slujesc zeului câine, preluată şi în antologia Galileo 2011). În mediul virtual, povestirile mele au apărut în revistele "Nautilus" şi "Helion", pe site-ul SRSFF, pe LiterNet şi SFera online.

În volum, am debutat în martie 2011 cu romanul “Cerneală şi sânge”.

Am obţinut în 2009 premiul al doilea la concursul de proză scurtă sf al publicaţiei timişorene Helion şi premiul al treilea în 2010 şi 2011. Tot anul acesta, am primit Encouragement Award la Eurocon.

Sunt membru al cenaclului AtelierKult.

miercuri, 11 ianuarie 2012

„Cerneală şi sânge”, în format electronic

Romanul subsemnatei, "Cerneală şi sânge", este disponibil de acum şi în format electronic (epub şi mobi), pe Elefant.ro. La aceeaşi librărie online veţi găsi alte nouă titluri editate de Millennium Books: volumele de povestiri Atingerea şi Anotimpurile de Bogdan Tudor Bucheru, Între bariere de Doru Stoica, Singur pe Ormuza şi Modificatorii de Liviu Radu, Povestiri fantastice de Michael Haulică, Povestiri de duminică de Mircea Opriță, de nuvela Adrenergic a lui Sebastian A. Corn, precum şi volumul de publicistică Nici Torquemada al lui Michael Haulică. Preţul unui volum electronic este de 9,99 lei, iar cele două volume semnate de Bogdan-Tudor Bucheru pot fi descărcate gratuit.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Vox populi

Arhivă blog