Darul meu pentru voi: Pacea lui Armaghedon

Cum mi-am primit unul dintre darurile programate de Crăciun tocmai în ultima zi din anul ce se duse, zic să încep 2012 cu un cadou pentru voi, toţi prietenii mei. Ce altceva decât o povestire ?

Cu un oftat, Armaghedon Pătraşcu îşi mută degetele de pe sfârcurile şefei de cabinet pe tăblia lucioasă şi rece a biroului. Graţiela îl privi întrebător, balansându-şi sânii ca două mingi de fotbal, dar Armaghedon îi făcu semn să se ridice din poala sa.

-- Trebuie să răspund! îi zise răguşit. Tu vezi care-i treaba cu discursul pentru mâine...

Ca un fluture speriat, Graţiela îşi coborî şi apoi îşi ridică genele rimelate gros, îşi aruncă pe spate părul care începea să-şi arate castaniul la rădăcini şi se îndreptă abrupt, aşezându-şi cu încetinitorul bluza de un roz pal. Armaghedon îi ocoli privirea şi apucă telefonul, făcând ghiulul de pe degetul mic de la mâna stângă să reflecte lumina chioară a neonului. Graţiela îi întoarse ostentativ spatele. Armaghedon o urmări cum face primul pas spre uşă, accentuând şerpeşte unduirea şoldurilor.

-- Da, se răsti în receptor, masându-şi tâmplele.

-- Bună ziua, dom’ Pătraşcu! Basil Macarie sunt. Sper că nu v-am prins într-un moment prost...

Armaghedon tresări când Graţiela trânti uşa.

-- Nu, nici pe departe, răspunse răguşit. Suntem doar amici vechi, încap fandoseli de-astea între noi? Ce mai faceţi, dom’ senator? Toate bune?

Basil tăcu cam cât să se scobească în nas Armaghedon.

-- Ei, nu chiar, îi reveni vocea senatorului când Armaghedon căuta batista, să-şi şteargă degetele. Tocmai am aflat o veste proastă.

-- Aşa...

Începea să miroasă o trebşoară groasă. Armaghedon aduse mai aproape cutia cu trabucuri cubaneze.

-- Nici nu mă priveşte pe mine, spuse Basil. E vorba de-un fin de-al meu. Băiat bun, doar ceva mai repezit. Aşa sunt tinerii ăştia...

Armaghedon îşi simţi trupul fremătând mai ceva decât atunci când pipăise sânii Graţielei. Negocierile îl stârniseră de când avea zece ani şi le purta la colţ de stradă, pentru câţiva poli.

-- Vremuri noi, ce să-i faci? spuse.

-- Ei, băiatul ăsta tare mi-e drag...

Armaghedon surâse. Parlamentarul de Vrancea, prosper proprietar de vie şi evazionist fiscal înrăit, era la al treilea mandat şi ştia foarte bine unde să se oprească. Armaghedon aşteptă deci invitaţia.

-- Ce-aţi zice să ne vedem la un pahar de vorbă, dom’ Pătraşcu? zise moale Macarie. Să mai uit şi eu de supărare.

-- Ştiu şi eu? Sunt tare ocupat, spuse Armaghedon şi trase primul fum. Trebuie să pregătesc şi raportul pentru întâlnirea finală...

-- Da, da, înţeleg. Treabă serioasă, cum să nu! Păcat, că n-am mai schimbat demult un cuvinţel. Ultima oară ne-am întâlnit când se discuta proiectul ăla de lege, parcă? Eu l-am găsit foarte oportun, m-am mirat că n-a trecut...

Armaghedon rânji larg. Lucrurile mergeau cât se poate de bine.

-- Ia staţi să-mi verific agenda, dom’ senator! Poate reuşim să ne strecurăm între două întâlniri.

Foşni puţin ziarul de pe masă, aproape de receptor.

-- Uite că avem noroc! Pe la şapte, la Cina?

-- Minunat! Aşa rămâne.

Armaghedon puse receptorul în furcă şi începu să fluiere. Termină trabucul şi apăsă butonul interfonului. (Va urma)