Pacea lui Armaghedon (2)

-- Graţiela, ia vino-ncoace, botoasă mică!

Şefa de cabinet îl lăsă să aştepte puţin. Încă era încruntată când îi trânti mapa pe birou.

-- Discursul...

-- Dă-l în mă-sa! spuse Armaghedon şi făcu vânt mapei. Hai să terminăm ce începusem!

-- Parcă nu era aşa de important.

-- Lasă, dragă, nu te mai supăra aşa! Hai, dă baloanele la tetea să se joace cu ele....

Graţiela se lăsă pipăită doar câteva secunde, după care se aşeză picior peste picior pe birou. Armaghedon îi simţi privirea coborând spre prohabul care se umflase.

-- M-ai stârnit, Armi, şi m-ai dat afară. Pentru un prăpădit din opoziţie...

Armaghedon îşi trecu palma peste pulpele ei pline, până la marginea fustei scurte.

-- Îmi pare rău, iubi. Las c-o să compensez.

Ea îşi lăsă pantoful să cadă din piciorul drept şi îşi puse talpa peste coapsa lui.

-- Cum?

Armaghedon se linse pe buze.

-- O bijuterie drăguţă?

Talpa ei îşi găsi drumul spre prohab.

-- Un colier...

-- Da, mormăi Armaghedon şi o trase spre el, ridicându-i fusta.

N-avea rost să se zgârcească. Ea avea totuşi douăzeci şi doi de ani şi era mult mai pricepută decât ştoarfele pe care le scoteau unii la produs pe post de dame de lux. De trei luni, de când o adusese de la Vaslui, nu mai avea nevoie de pastile. Graţiela habar n-avea că mandravela lui era tot mai obosită şi trebuia să profite de fiecare ocazie când dădea onorul, vorba doctorului de-l jupuise, mama lui de bou lihnit!

Termină cu un grohăit, iar Graţiela îi răspunse cu un geamăt adânc. Ţinu încă vreo cinci secunde ochii închişi, tremurând într-un orgasm atotstăpânitor care-l înnebunea, deşi îl bănuia de fiecare dată de falsitate. Uneori îşi spunea că e bizar ca tocmai el, prin patul căruia trecuseră atâtea trupuri de femei, să se lase stăpânit de o puţoiacă. Dar privind-o cum îşi trăgea fusta peste fesele perfecte, neacoperite vreodată de lenjerie, îşi spuse că merita fiecare euroi cheltuit cu ea. Se scotoci în portofel şi îi întinse banii.

-- În seara asta am treabă, îi spuse. Cumpără-ţi tu ce vrei, ieşi în oraş cu fetele...

Graţiela îi zâmbi dulce.

-- Cum spui tu, Armi. Ştii că te iubesc.

Îl sărută pe vârful nasului şi îşi vârî talpa în pantoful negru, cu tocul mai lung şi mai subţire decât creionul lui aurit, atenţie de la un mahăr din Turcia care vroia să prindă un contract baban. Din prag, Graţiela se întoarse şi îi făcu o bezea. Armaghedon se surprinse surâzând tâmp.

Rămas singur, deschise mapa şi privi scârbit paginile tipărite cu un corp de literă mare. Nu mai vedea aşa de bine, dar nu vroia să meargă şi la oftalmolog. Îi era suficientă o confirmare nenorocită şi scumpă a faptului că vârsta îl ajungea din urmă. Tuşi scurt şi începu să citească.

-- Doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi europeni. Întâlnirea noastră de astăzi vine într-un moment simbolic. Ministerul Internelor şi Justiţiei, în fruntea căruia mă aflu de aproape patru ani, a dus o luptă grea cu hidra corupţiei. Am avut şi momente de cumpănă, am pierdut poate bătălii, dar la trei decenii de la Revoluţie, putem spune cu mâna pe inimă că am câştigat războiul.... Ce porcărie! Tâmpiţi pot fi şi muiştii ăştia!

Până termină discursul, ceasul de pe perete arăta ora şase şi Armaghedon se ridică greoi. Vroia să facă un duş şi să se schimbe înainte de întâlnirea cu Basil. (Va urma)