Pacea lui Armaghedon (3)

La Cina, aproape toate mesele erau ocupate. Armaghedon Pătraşcu studie cu ochi de cunoscător adunătura de funcţionari de rang înalt, interlopi, manelişti şi cocote. Toţi se întâlneau în văzul lumii, pentru a demonstra că nu au nimic de ascuns. Probabil, trei sferturi purtau în buzunarele costumelor indecent de scumpe detectoare de microfoane.

Câţiva funcţionari de la prima masă se ridicară la vederea sa, nişte băieţi deştepţi de mai departe, implicaţi în afaceri cu ţigări şi petrol, de văzul lumii mari mecenaţi, fluturară din mâini prieteneşte. Mişcându-se majestuos, el le zâmbi tuturor. Mulţi l-ar fi vrut pe năsălie, pentru că îi avea la mână. Le ştia tuturor micile păcate şi marile potlogării, adunase atâtea filmuleţe şi hârtii compromiţătoare! Taine negre pentru zilele gri ale bătrâneţii. Secretele erau mai valoroase decât aurul, asta era lecţia care-l făcuse om pe şmecherul de cartier. Dar aveau oare să fie de ajuns? Odată cu prima pastilă înghiţită, îndoiala începuse să se insinueze în mintea sa. Şi nu ura nimic mai mult decât îndoielile .

-- Să trăiţi, dom’ ministru! Ce plăcere să vă avem printre oaspeşţi, se gudură maitre d’hotelul. Masa dumneavoatră vă aşteaptă.

Armaghedon înclină condescendent bărbia, pipăind detectorul ultimul răcnet din buzunarul de la piept, adus direct din Japonia, prin comandă specială. Nici serviciile secrete n-aveau aşa ceva. Nu vibra, deci totul era în regulă. Oricum, aparatul era doar o măsură de precauţie. Nimeni n-ar fi putut mişca în front fără ca el să ştie. Nu până la alegeri...

-- Deocamdată, doar o cafea tare, comandă fără să se uite la meniu. Aştept pe cineva.

-- Imediat, dom’ ministru, susură chelnerul.

Murmurul conversaţiilor, întrerupt de apariţa sa, se reluă înainte să i se aducă braziliana. Vedea privirile celorlalţi întorcându-se la el des. Sigur se întrebau ce pune la cale şi, mai ales, dacă e vreun câştig şi pentru ei. Calcule, calcule... Afacerea asta era mult mai babană decât ar fi putut bănui vreunul dintre ei. Gândul i se întoarse la curbura de iapă de rasă a posteriorului Graţielei. Probabil, îi cheltuia deja banii. Nu-i nimic, dacă ieşea treaba putea compensa cu vârf şi îndesat totul.

Senatorul Macarie se apropiase pe nesimţite şi Armaghedon se ridică, întinzându-i mâna. Zumzetul din localul de cinci stele se intensificase, dar ministrul se prefăcu că nu observă.

-- Seara bună, dom’ ministru. Îmi pare rău că m-aţi aşteptat. Tot cu băiatul ăla m-am chinuit....

Armaghedon îşi privi ceasul Cartier, bătut cu rubine. Era fix şapte.

-- Da n-aţi întârziat deloc, dom’ Basil. Eu am venit ceva mai devreme. Îmi place să mă amestec printre oameni, să le arăt că sunt tot un cetăţean obişnuit ca şi ei, dar am tot mai puţin timp pentru asta.

-- Sunteţi gentil ca întotdeauna...

Chelnerul se apropie tiptil, cu ochii apoşi mijiţi de curiozitate. O picătură de informaţie şi putea scoate bani buni de la hienele care le adulmecau urmele.

-- Mâncăm ceva? propuse Armaghedon. Poate un grătar cu salată...

-- Da, şi pentru mine la fel, spuse Basil. Şi adu nişte apă minerală, amice.

Chelnerul se îndepărtă cu o mină dezamăgită.

-- Cu întâlnirea asta, n-am avut timp nici să răsuflu, darămite să mănânc. Toate structurile noastre au fost mobilizate pentru delegaţia de la UE. Bine că se termină mâine toată tărăşenia!

Senatorul sorbi lung din paharul cu apă minerală.

-- Da, răspunderea-i mare. Am văzut că aveţi de toate. Patrule pe şosele, supraveghere din elicopter... Ce mai, o desfăşurare de forţe impresionantă.

Armaghdon surâse discret.

-- Ei, ne străduim şi noi. Mai ales la aşa un ceas de sărbătoare. (Va urma)