27 februarie 2012

Mix literar

* Au fost anunţaţi câştigătorii premiilor Galileo 2012. Aceştia sunt:
-- pentru cel mai bun volum: Dan Doboş, cu "DemNet";
-- pentru cea mai bună proză scurtă: Michael Haulică şi a sa „Povestea lui Calistrat Hadîmbu din Vizireni, ucis mişeleşte de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureştilor”;
-- pentru cea mai bună antologie: Adrian Crăciun (editor), cu "Steampunk: A doua revoluţie" (care cuprinde si o povestire a subsemnatei, "Suflete de plumb").
Premiul Galileo 2012 pentru întreaga activitate îi va fi acordat lui Liviu Radu. Felicitări tuturor câştigătorilor!

* A început numărătoarea inversă pentru târgul de carte cel mai important al Iaşului, Librex. Acesta se va desfăşura mai devreme în 2012, adică între 29 februarie şi 4 martie. Aşteptăm cu interes momentul deschiderii porţilor.

* TRANSFORMAREA, anunţata continuare la romanul subsemnatei „Cerneală şi sânge”, şi-a găsit ritmul potrivit. Strunjesc în prezent la capitolul cu numărul 9. Până acum am aşternut pe hârtie o crimă feroce, viziuni terifiante, manevrele unui personaj care zguduie din temelii lumea Cristinei şi începutul... Ei, doar nu vreţi să ştiţi chiar tot, nu?

* Pe 24 şi 25 martie 2012, la Timişoara, în organizarea cluburilor HELION (Timişoara), QUASAR (Iaşi) şi VICTOR ANESTIN (Craiova) se va desfăşura nouă ediţie a Convenţiei Naţionale a Cluburilor şi Autorilor de Science Fiction din România. Amănunte despre programul evenimentelor şi costuri, dar şi o invitaţie de a participa la ROMCON, le găsiţi pe site-ul revistei Helion.

26 februarie 2012

Explozie în Dancu

Iată imagini surprinse de lucrătorii IJP după explozia produsă la un bloc în Dancu, sâmbătă dimineaţă. Un om a fost rănit şi 16 apartamente avariate.

19 februarie 2012

Castle s-a întors!

Aseară, pe Universal Channel, am văzut primele două episoade din sezonul 4 al unui serial poliţist aflat pe lista mea de preferate – Castle. Iată promo de la noul sezon.

16 februarie 2012

D-ale literelor

* TIUK! şi CDPL anunţă un concurs de proză scurtă. Până pe 15 aprilie se primesc pe mail manuscrisele, volum întreg sau texte pentru antologie, iar rezultatele vor fi anunţate pe 26 mai. Mai multe, citiţi aici.

* La Iaşi a apărut o nouă revistă literară -- Zona literară. Aceasta dedică un spaţiu generos tuturor genurilor şi în paginile primului număr găsim proză de Ovidiu Bufnilă. Puteţi lectura revista pe blogul redactorului şef, Paul Gorban.

* Am reaprins motoarele TRANSFORMĂRII. Curioşilor le spun că apar personaje şi provocări noi pentru Cristina Man, iar atmosfera e mai întunecată decât în „Cerneală şi sânge”.

13 februarie 2012

O dramă de carton

Am ales să mă uit la filmul lui Cătălin Mitulescu cu o doză sănătoasă de scepticism. L-am privit, trebuie să recunosc, întâi cu ochiul ziaristului care a urmărit destule anchete despre traficul de persoane. Şi, cel puţin din perspectiva asta, mi s-a părut fals. Da, am avut aceeaşi senzaţie de adevăr prefabricat, fără nicio legătură cu realitatea, pe care mi-a dat-o „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” în privinţa epocii ceauşiste.

Loverboy/Luca este un patron de atelier de reparaţii auto, care de fapt îşi scoate banii găsind fete pentru proxeneţi. Reţeta e cea clasică – fetele vin de la ţară, sunt plimbate pe la Constanţa, făcute să se îndrăgostească şi păcălite să-şi vândă trupul pentru a-l scăpa pe Luca de probleme. Activitatea asta e deja cunoscută de poliţişti, fir narativ pe care însă Mitulescu ajunge să nu-l valorifice suficient. Iar de aici nu mai pot crede.

Nu cred că o tânără care a făcut plângere pentru că a fost traficată în Italia este lăsată de capul ei de poliţişti, fiindcă nu l-a identificat pe Luca din prima. Nu cred că fata nici măcar nu mai este urmărită, ci e cazată iarăşi de reţeaua respectivă într-un hotel şi apoi ucisă. Nu cred că un inspector oareşcare (anchetele de genul ăsta sunt de fapt de competenţa DIICOT) vine şi-şi roagă frumuşel suspectul să-l însoţească la poliţie ca să dea declaraţie, se opreşte la pauză de pipi pentru el într-o benzinărie, îl urmăreşte oarecum dezgustat cum îşi cumpără ochelari de soare. Nu cred că interogatoriul durează cinci minute, în care replicile se pot număra pe degete. Nu cred nici că, după moartea celei care a făcut plângere, acelaşi poliţist îl aduce la morgă pe Luca, îi spune că nu-i el criminalul, îl lasă să nege din nou tot şi se despart aproape prieteneşte, cu simpla înmânare a unei cărţi de vizită. Ba chiar, în tot acest timp, Luca nu e nici el supravegheat când se întâlneşte cu proxeneţii şi caută nestingherit următoarea victimă.

Arta nu trebuie să corespundă realităţii, veţi spune. Ei bine, această ficţiune cinematografică mi-a dat nu numai senzaţia de fals, ci şi de sărac. O sărăcie a dialogului şi a întâmplărilor poate aleasă special, dar care, dublată de fragmentarea lor, pe mine m-a plictisit. Luca dezvirginează, Luca poate iubeşte, dar răbufneşte violent când e cazul, Luca are grijă de moşul său bolnav şi-l învaţă să zică iarăşi pizdă, Veli serveşte la birtul de peste drum. Vara trece şi, odată cu toamna, Veli îşi reneagă părinţii şi ajunge să-şi aleagă soarta de prostituată. Începe chiar cu amicii lui Luca.

Nu se întâmplă nimic spectaculos, nici în ce priveşte acţiunea, nici relaţiile dintre cei doi. Luca nu iubeşte atât de mult cât să salveze, Veli îl iubeşte destul de mult cât să accepte oarecum lejer să facă bani pentru el. Mediul e sordid, peisajele nu au urmă din frumuseţea aceea care-ţi rămâne în suflet a litoralului. Scenelor de intimitate dintre cei doi le lipseşte orice poezie a erotismului şi sunt punctate de replici de genul „Tu de ce te fuţi?”, fondul muzical e din manele. Nu intervine nimic surprinzător, niciunul dintre eroi nu face eforturi pentru a-şi depăşi predestinarea, tacticile lui Luca sunt stereotipe însă funcţionează. Totul e banalitate şi zădărnicie, nimic nu te ţine cu sufletul la gură, nu te face să trăieşti alături de personaje, să vezi istoria lor ca pe o dramă. La final, nu reuşesc să simt nici părere de rău pentru Veli, nici ură pentru Luca. E doar o altă istorie de carton.

 

12 februarie 2012

Premierul către naţie: Comenteeeezi?

Iată că operaţiunea de credibilizare a PD-L a fost începută în forţă de premierul Răzvan Ungureanu. Ajuns, în sfârşit, în zonele calamitate de viscol şi căderile abundente de zăpadă, mai-marele Guvernului a găsit de cuviinţă nu să aducă măcar o vorbă de alinare oamenilor, ci să-i certe pentru lene şi strigătele de ajutor. Comenteeezi, adică?

O asemenea reacţie este ciudată din partea unui fost ministru de Externe, dar şi şef de serviciu secret, care ar trebui să aibă people skills. Poate că Răzvan Ungureanu are şi o sămânţă de adevăr, oamenii în putere ar fi trebuit să pună mâna pe lopată. De aici însă şi până la a considera că aceia care au scos utilajele în drum abia după zile întregi de ştiri apocaliptice sunt curaţi ca lacrima e cale tare lungă.

În mod normal, prefecţii din Buzău, Vrancea şi Ialomiţa ar fi trebuit demişi din clipa când s-a format noul guvern. Nu cred că, într-o altă ţară din UE, s-ar putea vorbi despre mulţumire generală când încă există sate rupte de lume, fără electricitate, fără apă curentă, cu bordeie înconjurate de tranşee de zăpadă ca la poli, în care oamenii plâng fiindcă n-au nici pâine şi, ajunşi la disperare, scriu bilete de adio! Poate că şi primarii sunt vinovaţi, poate că şi românii de rând s-au făcut mai haini la suflet, dar e clar că Răzvan Ungureanu şi-a pus bine pe nas perechea de ochelari de cal atât de dragă politicienilor. Iar zilele următoare, ar putea trage de urechi şi morţii fiindcă au avut nesimţirea să îngheţe în case, stricându-i statisticile…


8 februarie 2012

DNA Iaşi sifonează la greu, Bucureştiul ridică din umeri

De câte ori îl suni pe şeful DNA Iaşi pentru o informaţie, ţi se cere să faci cerere scrisă ca apoi să ţi se spună că datele sunt secrete. Totuşi, cineva din ograda sa sifonează la greu. Căci zi de bună zi, un cotidian ieşean are informaţii despre anchetele DNA. Un onor reporter ştie nu doar ce primari, funcţionari, medici, profesori ş.a. sunt în vizorul procurorilor, ci şi ce pagube au fost calculate, ce probe au anchetatorii, ce acte au fost depuse la dosare (eventual citează din ele), ba chiar ce demersuri AU DE GÂND să facă procurorii. Respectivul ziar este atât de sigur de exclusivitatea sa, încât a ajuns să-şi anunţe subiectele pe net, cu o zi înainte!

Tocmai un astfel de enunţ ne-a băgat pe toţi în priză. Bineînţeles, încercarea de a obţine date pe cale oficială despre o şpagă de milioane de euro s-a soldat cu un eşec răsunător. Am ajuns astfel să iau legătura cu purtătorul de cuvânt al structurii centrale, ceea ce a degenerat într-un adevărat dialog al surzilor.

Doamna procuror cu pricina m-a sfătuit întâi să fac o reclamaţie administrativă, ca ea să ancheteze situaţia. Căci – cum altfel? – se îndoia că un anchetator ar fi fost sursa foarte prietenoasă a respectivei publicaţii. Era convinsă că de fapt datele ce prejudiciază imaginea diverselor persoane ar veni chiar de la ele, de la avocaţi sau de la cei veniţi cu jalba-n proţap la DNA! Când i-am spus că nu vreau să fac rău nici vreunui procuror, nici vreunui ziarist, ci doresc egalitatea de tratament cu care de altfel se şi laudă structura, lucrurile s-au împotmolit de tot. Am fost informată că purtătorul de cuvânt al DNA Bucureşti nu ştie cum să pună problema în faţa celor de la Iaşi. Iar finalul apoteotic a fost că mi s-a cerut să dau numele persoanei sau alte date din dosarul cu bucluc, pe care tocmai încercam să le aflu!  

Iarna poate fi şi hazlie




Instrumentul muncii, albastru ca situaţia! 





Unde dragoste nu e...

7 februarie 2012

Iarnă grea (2)











Ieri dimineaţă, doar micii negustori dădeau la lopată. Utilajele de deszăpezire ale Primăriei şi-au făcut apariţia la „mahala” abia seara. Au lăsat mormane de omăt, pe marginea sau chiar în mijlocul străzii.


Parcul din apropierea Halei centrale, domeniu public de altfel, era chiar şi azi dimineaţă o mare de zăpadă.

6 februarie 2012

Iarnă grea









Aşa se vede oraşul din tramvai.







Porneşte, nu porneşte?

Alecsandri are căciulă nouă.











La Hală, cupola pieţei e ca un iglu.

5 februarie 2012

Am aflat cum mor


Graţie (cum altfel?) unei aplicaţii pe Facebook, m-am lămurit în urmă cu ceva vreme cât mai trăiesc. Rezultatul îl vedeţi chiar aici. La o adică, n-ar fi rău să se adeverească data. La cum se circulă acum, restul “predicţiei” s-ar putea împlini chiar mai devreme



2 februarie 2012

Prea frig ca să scriu

Am alergat zilele astea între instanţe şi parchet, tot sperând că gerul se va mai înmuia. Da de unde! Când am plecat de acasă, azi dimineaţă, erau minus 20 de grade. Prea frig ca să respiri altfel decât prin fular, prea frig ca să aştepţi tramvaiul transformat în congelator pe şine, prea frig ca să-ţi aminteşti măcar cum e vara. De scris altceva decât ştiri cu vioale şi panaramă între oficialităţi nici nu poate fi vorba. Gândurile au încremenit, personajele "Transformării" sunt statui de gheaţă. Cine mai ştie cum va fi şi mâine…

Arhivă blog