23 mai 2012

Fetiţă, ai să-ţi pierzi ţâţele!


Asta am auzit azi, când ieşeam ţanţoşă de la Parchet, iar codul galben nu bătuse soarele. Replica, însoţită de o elocventă fluturare de deget, venea de la un moşneag cu barba până pe la jumătatea pieptului. Am pus-o imediat pe seama mişcării jucăuşe a bustului propriu, eliberat de constrângerea unei anumite piese vestimentare. Moşul a trecut, iar eu am rămas cu întrebarea existenţială. Să mă bucur că, la douăzeci de ani de la terminarea liceului, mi se spune încă fetiţă sau să-mi păzesc mai bine chestiile care vin în pereche? Nu de alta, dar nu există birou de obiecte pierdute pentru ele!

16 mai 2012

The making of "Dincolo de noapte"


Revista Galileo continuă seria de articole dedicate, în avampremieră, antologiei Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului, care va fi lansată pe 2 iunie. Dacă ieri a fost prezentat sumarul, astăzi puteţi citi mărturisirile mele privind procesul de naştere a povestirii Spălaţi de sângele fecioarelor, inclusă în volum. Iată şi un scurt fragment:
După primele zece minute de gîndire, ajunsesem deja la o concluzie. Evident, o povestire cu vampiri ar fi fost calea cea mai uşoară. În fond, creasem cu succes astfel de personaje în romanul Cerneală şi sînge şi lucram deja la o continuare a acestuia. Am ales totuşi să nu păşesc pe drumul bătătorit, ci să răspund provocării într-un alt fel. Personajul meu principal avea să fie purtătorul unui secret formidabil, dar nu acela al unei creaturi a nopţii.
Restul articolului The making of... îl puteţi citi aici.


15 mai 2012

Iată şi sumarul antologiei gotice (cu o producţie proprie)


Am promis ieri şi alte amănunte despre antologia Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului. Astăzi, sumarul complet al volumului, aşa cum apare în revista Galileo:
Oliviu Crâznic – Cuvântul editorului: O epopeee cu final (sper!) aşteptat
Ştefana Czeller – Spălaţi de sângele fecioarelor
George Lazăr – Ziditorii de biserici
Liviu Radu – Diferite nuanţe de beznă
Narcisa Stoica – Argint Viu
Dan Doboş – Violet
Florin Pîtea – Văgăuna bîntuită
Raluca Băceanu – Fraţii de Saint-Yves
Cătălina Fometici – Sub vălul nopţii
Laura Sorin – Copiii Diavolului
Oliviu Crâznic – Pivniţele Palatului Charron
Ana-Maria Negrilă – Ora morţii
Ciprian Mitoceanu – Ispăşirea
Staţi pe recepţie şi pentru alte veşti pe tema asta, având în vedere că primul text din sumar este al subsemnatei!

14 mai 2012

Încă o surpriză de la Millennium


Seria antologiilor Millennium continuă cu o provocare incitantă, graţie scriitorului Oliviu Crâznic. Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului va lansată pe 2 iunie, la Bookfest. Iată şi o scurtă prezentare a antologiei:
Un detectiv particular damnat urmărind un ucigaş în serie, o însărcinare comunistă cu motivaţii oculte, călători în timp în vremea lui Jack Spintecătorul, victimele farmecelor şi consecinţele apelării la vrăjitoare, vizitatori americani la un cimitir străvechi din România, un călugăr medieval făcînd o descoperire zguduitoare, un frate şi o soră împinşi către crimă şi păcat, un sat bîntuit de lupi şi de legende, o diavoliţă luată prin surprindere de sfîrşitul lumii, un preot răpit de doi bărbaţi misterioşi şi forţat să trateze rănile unei tinere legate în lanţuri, un răzbunător înfruntînd o corporaţie dubioasă, o casă în care fantomele sunt prizoniere şi victime… pe scurt, 12 FEŢE ALE GOTICULUI.
Mai multe amănunte, în zilele următoare!

11 mai 2012

Interviu pentru Bookaholic

Iată că am dat încă un interviu, de data asta pentru Bookaholic. Ce am avut de spus despre cărţile care-mi plac, despre meseria mea şi despre drumul meu literat, citiţi aici.

9 mai 2012

Fascinaţia violului de ora cinci


Între două conferinţe, la Parchet, descoperim minunea: un aparat nou-nouţ de cafea. Care oferă, pe lângă licoarea respectivă în diferite variante pe care le sperăm mai gustoase, chiar şi sucuri ori chipsuri! Subsemnata se învârte în jurul lui, descoperind mecanismul si anticipând cu oareşce fior momentul când va obţine o cutie de Cola în schimbul a doi lei. Între timp, o doamnă de vârsta a doua bagă banul pentru o cafea.
Din discuţia mea cu un posesor de uniformă, doamna deduce că sunt ziaristă.
-- Ce aflaţi aicea daţi la ziar? mă întreabă oareşcum naiv.
 Recunosc spăsită că da, oricum prin zonă foiesc o mulţime de colegi şi camere de luat vederi.
-- Şi acum ce aşteptaţi?
Mergând pe linia sincerităţii absolute, zic că mă interesează un viol.
-- Care? vine imediat întrebarea cheie.
Ei, na! Le-o fi ştiind doamna pe toate?
-- Cu tipul ăla de ieri, de-a violat trei femei, o anunţ în avanpremieră.
-- Da ce era, armăsar? Cu trei odată?
Râd.
-- Nu, că le-a violat pe rând.
-- Aaaa... Ia spuneţi-mi şi mie cum a fost, că nu-l ştiu pe ăsta!
Ei, să mai spună cineva că ştirile de ora cinci nu au căutare!

2 mai 2012

Conspiraţia mititeilor


Timp de trei zile, am văzut la ştiri aproape doar mititei. Când onor televiziunile nu ne-au arătat românaşul lângă grătarul propriu, cu berea şi maneaua aferentă, ni l-au servit îmbulzindu-se la pomană, ori pe plajă şi în club. Trebuie să recunosc, spectacolul mi s-a părut la un moment dat dezgustător.
Veţi spune că vorbeşte invidia pălmaşului care, în toate cele trei zile, a asudat la slujbă. Sigur, nu mi-ar fi stricat nici mie o zi de repaus. Dar n-am fost singura care a lucrat zilele acestea, şi nu mă consider un martir. Mi-ar fi plăcut să văd, în atâtea zile libere, măcar un minut consacrat celor care au muncit când alţii se distrau – medici, poliţişti, lucrători la salubritate sau din transportul în comun, vânzători, taximetrişti şi mulţi alţii. Cei cărora sărbătoarea asta le era, de fapt, dedicată.
După cum nici nu văd  de ce e o ştire, şi încă prezentată surâzând, faptul că unii se îndoapă şi lasă în urmă mormane de gunoaie în puţinele oaze de verdeaţă pe care le mai avem, iar comisarii de mediu le dau în cel mai bun caz un avertisment. Sau că plozi de bani gata aruncă mii de lei pe o noapte în club, fără să fi muncit o zi în viaţa lor. Şi lăudându-se cu asta! Ori că pentru alţi tineri, cu buzunarele goale, ce-i drept, distracţia înseamnă să bea şi să se drogheze până nu mai ştiu de ei, după ce au campat direct pe plajă, opt într-un cort de doi.
Nu zic să nu ne distrăm, dar s-o facem cu măsură. Prinşi în conspiraţia asta a mititeilor, românii s-au dat încă o dată în spectacol, iar reporterii de televiziune l-au savurat. Acum, unii îşi tratează mahmureala, alţii îşi măsoară ratingul. Semnificaţia zilei de 1 mai a fost cu totul uitată.

Arhivă blog