31 iulie 2013

Jocurile foamei 2, un nou trailer

Felul meu de a-mi spune „la revedere”, fiindcă în concediu s-ar putea să mă ţin destul de departe de blog. Aşadar, savuraţi-l!

30 iulie 2013

Valiza de lecturi

Cum până la concediu mai sunt două zile, incluzând-o şi pe cea de azi, mi-am aranjat valiza… de lecturi. Lista cuprinde volume pe care le-am cumpărat în ultimele luni, dar n-am apucat să le citesc. Iată-le, cu menţiunea că prezentarea e luată de pe site-urile editurilor:

* Alastair Reynolds, Prefectul (Editura Trei)
În secolul al XXV-lea, apogeul civilizaţei umane îl constituie Inelul Sclipitor: 10.000 de habitate orbitale, cu o populaţie de 100 de milioane din jurul planetei Yellowstone, aflată în sistemul Epsilon Eridani. Habitatele reprezintă forme diverse de societăţi, legate însă toate prin practicarea demarhismului – forma finală a democraţiei, care este protejată de prefecţi.



* Max Brooks, Războiul Z ( Trei)
Un medic chinez asistă la primele cazuri ale unei epidemii inexplicabile, care cuprinde treptat întreaga lume. În mai puţin de un an, populaţia Americii îşi găseşte adăpost în lagărele pentru refugiaţi din Cuba, europenii se baricadează în castele medievale, iar Pakistanul abate asupra planetei iarna nucleară…



* Liviu Radu, Armata moliilor (Nemira)
Taravik este curier independent şi caftangiu contractual. Duce o viaţă palpitantă – cărând colete şi scrisori prin pustiu, cu ajutorul lui Kostik, pegasul său cu o singură aripă. Mai o alergătură prin deşert, mai o bere rece, mai un salt într-o râpă – timpul trece într-un mod interesant. Până în dimineaţa în care Marieţa, iubita lui, îl izgoneşte de acasă pentru că nu-i manierat şi nu ştie să se poarte…



* Jim Crace, Casa molimei (All)
Considerată cândva cel mai sigur şi mai prosper loc de pe pământ, America este acum un tărâm devastat, unde maşinăriile nu mai funcţionează, iar metalul este la mare preţ. Pământul este otrăvit, iar oamenii, atâţia câţi au mai rămas, pornesc într-un exod neîntrerupt spre est, spre Europa, ultima lor speranţă. Franklin Lopez, un fermier care încearcă să ajungă la ocean, o întâlneşte pe Margaret în Ferrytown, un fel de vamă pe frontiera simbolică dintre vest şi est. În urma unei tragedii, cei doi îşi unesc forţele şi pornesc într-o călătorie prin ruinele vechii Americi…



* Bogdan Teodorescu, Dacic parc (Tritonic)

Un preşedinte al României izbuteşte prin serviciile sale secrete şi ştiinţifice să aducă în prezent un erou al istoriei. După multe calcule politice, prezentate cu ironie, se decide că eroul convocat va fi Mihai Viteazul. Mihai Viteazul cel real, pentru care se aşterne covorul roşu, e un barbar urât care nu ştie româneşte. El urlă în slava veche şi atacă suita prezidenţiala cu paloşul. Panica se instalează şi, prin portalul uitat deschis, dinozaurii istoriei năvălesc în prezent.
Care-i lista voastra?

29 iulie 2013

Un spectacol de artificii

Am văzut aseară remake-ul la un film SF de referinţă. Total recall, varianta 2012, mi-a stârnit sentimente amestecate. Da, efectele speciale au fost mult superioare filmului original, ceea ce era şi de aşteptat. Colonia, care ia locul planetei Marte din varianta cu Arnold, e o lume interesantă din punct de vedere vizual, desfăşurată pe verticală, dar fără prea multă logică. E populată mai ales de asiatici, dar situată în Australia. Acolo plouă tot timpul,  fără să fie clar de ce. Se ajunge la ea cu un mijloc de locomoţie ingenios, folosit doar ca scenă pentru scene de acţiune. Dacă din colonie zărim bălţile, firmele luminoase şi speluncile, din Federaţia Britanică Unită, asupritoarea sa, vedem mai ales autostrăzile suspendate şi lifturile. De ce una o fi aşa bogată, iar alta aşa săracă şi dependentă de ea, nu catadicseşte nimeni să ne spună. Cum şi de ce au scăpat tocmai acele zone după războiul chimic devastator, de ce fac naveta cei din colonie în federaţie şi de ce folosesc tocmai acel sistem care trece pe lângă miezul Pământului, nici atât. Roboţii sunt o prezenţă constantă şi foarte activă, dar din nou nu ni se oferă explicaţii privind locul lor în schema socială.
În acest cadru se desfăşoară aventura plină de împuşcături şi urmăriri a agentului Hauser. Personal, îmi place Collin Farrel mai mult decât Arnold, dar scenariştii nu i-au dat mare lucru cu care să lucreze. Da, a jucat bine surpriza autodescoperirii, confuzia unui trecut necunoscut care-i afectează prezentul, întrebarea niciodată eliminată dacă tot ce se întâmplă nu-i doar în mintea sa. Dincolo de asta însă, alegerile sale de viaţă nu au cum marca spectatorul. Clar, fugi sau ripostezi dacă se trage în tine. Dar din ce raţiuni alegi o tabără într-un război al agenţilor secreţi despre care nu ştii nimic? De fapt, tocmai asta e problema filmului! În goana după acţiune şi efecte vizuale, se pierde acel ceva care te-ar face să te implici emoţional, dincolo de adrenalina clipei. Ca şi eroul principal, de fapt habar n-ai cum sunt locuitorii din colonii, în afară de statutul lor de cetăţeni de mâna a doua. Nu ştiu ce au făcut teroriştii, mai nimic despre conducătorul lor şi nici despre cancelar, nemesisul său. E… ca un spectacol de artificii. Ai aplaudat cât au pocnit, dar când s-a terminat, te duci liniştit acasă.
Scena mea preferată din film rămâne cea în care Hauser redescoperă Sonata pentru pian numărul 17 a lui Beethoven. Aici, într-o variantă puţin diferită la final (ultimele 20 de secunde, în care, în film, va apărea tot chipul lui Hauser):

28 iulie 2013

„Scena fusese pregătită de un regizor sadic, pentru spectatori nebuni...”

Vă spuneam zilele trecute că două capitole din romanul Transformarea, care-şi aşteaptă publicarea, au apărut în revista Argos. 

Acum, le puteţi găsi şi pe net. Iar ca să vă stârnesc, un scurt fragment:
Se întoarse în doi timpi. Credea că e gata pentru orice, dar când privi înspre masă, îşi dădu seama că nu era. Nu pentru asta. Scena fusese pregătită de un regizor sadic pentru spectatori nebuni, după reguli doar de el ştiute. Capul babei era aşezat în centrul mesei, pe o farfurie încadrată de cuţit şi furculiţă, cu o ceaşcă în faţă. Trupul rămăsese pe scaun, cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune. Vârfurile degetelor erau acoperite de o crustă purpurie. Chiar şi ţipătul i se ascunse Cristinei în străfundurile minţii, ca să se apere de oroarea priveliştii.


Mai multe, aici. Lectură plăcută!

25 iulie 2013

Vine, vine, vineeeeeeee!

Mai am o săptămână până la concediu. Cu alte cuvinte, vineeeeeeeeeee! Ca întotdeauna însă, ultimele zile sunt cele mai grele. Se întind, dragele de ele, ca elasticul de la o pereche de chiloţi XXL. Până una alta, îmi tot schimb imaginea de pe desktop, păcălindu-mă astfel că timpul trece mai repede. Azi, de exemplu, sunt întunecată rău!

22 iulie 2013

Un fragment din „Transformarea”, în Argos

Pe blogul lui Michael Haulică a apărut sumarul numărului 3, de august, al revistei SF & F Argos. Printre numele indicate îl veţi regăsi şi pe-al meu, cu un fragment din romanul ce-şi aşteaptă publicarea, „Transformarea”. Continuarea celui apărut în 2011, Cerneală şi sânge, un urban fantasy despre care puteţi afla destule în laterala blogului. Sumarul complet pentru Argos 3, aici

21 iulie 2013

Cine-a fost întâi: capul de mort ori ştirea?

Mi-am pus dimineaţă tricoul negru, cu cap de mort şi oase încrucişate, şi am plecat la slujbă. A fost o alegere vestimentară de ultim moment, care s-a dovedit însă în ton cu producţia gazetărească a zilei. Aşa de bine s-a nimerit, c-am ajuns să mă întreb dacă n-a fost un presentiment. Sau, dimpotrivă, craniul respectiv mi-a creat starea de spirit potrivită pentru a descoperi informaţii cu pricina? Da’ mai multe, nu vă zic azi. Exclusiv, vorba ceea!

16 iulie 2013

Oldies: Spovedania

Ochi trişti, obraji supţi şi palizi, degete prea slabe ca să ţină şi cea mai subţire lumânare. Femeia care stă sub icoana Sfântului Nicolae, patronul călătorilor, e învelită în două broboade. Una de pânză albă şi alta de îndurerată resemnare. S-a urcat la ultima staţie şi de atunci o fixez fără să mă pot opri. Aş vrea să mă ridic, să-i spun ceva încurajator, dar nu găsesc nicio vorbă de alinare, doar diagnostice de ghicit.
-- Nu şi-a făcut cruce!
Ţipătul grăsancei de lângă mine, cu poşeta lucioasă asortată cu mătăniile verzi, de sticlă ieftină, aproape m-a asurzit. Tresar şi îi urmăresc privirea, căutând ateul aşa de prost încât să se dea de gol în tramvai. Toţi se uită la mine.
-- Eu? şoptesc. Nu...
O urmă de interes înviorează chipul femeii cu broboadă, în vreme ce din spatele ei se apropie doi bărbaţi cu figuri hotărâte. Îmi prind braţele la spate, iar başoalda îmi descheie haina. Cruciuliţa îi dezamăgeşte, văd, dar tot nu-i convinge. Pumnul unuia dintre bărbaţi se prăvale în faţa mea.
Când mă trezesc, sunt aşezat pe un scaun tare. De pe peretele de un gri mohorât, portretul Preafericitului Părinte Preşedinte Sioniu se uită sever la mine. Aş vrea să-mi pipăi falca, dar mâinile îmi sunt încătuşate la spate. Durerea mă opreşte repede să mă foiesc, reuşesc doar să-mi încordez auzul. Dintr-un birou vecin, se aud în surdină ştirile. Sfântul Sinod s-a întâlnit pentru a discuta bugetul pe anul 2021. Înaltpreasfinţitul Pangratie, Arhiepiscopul Târgoviştei, a propus majorarea alocaţiei bugetare pentru învăţământ.
Uşa se închide în spatele meu şi aparatul tace.
-- Alexandru Stratulat. Student la Medicină... Sunt părintele Meletie.
Încerc să nu sughiţ. Să cazi la pace cu părinţeii e ca şi cum te-ai târgui cu Dumnezeu. Cică, înainte să intre ei în Poliţie, puteai rezolva orice cu şpagă. Înainte de Revoluţia Bobotezei. Înainte ca oamenii să dea năvală la Parlament şi la Guvern, înainte ca zeci de demnitari să fie spânzuraţi de stâlpi pentru că jecmăneau poporul, înainte ca Biserica, singura în care oamenii mai aveau încredere, să preia frâiele puterii şi să aducă pacea.
-- Părinte, a fost o neînţelegere, îngaim.
-- Nu există neînţelegeri, fiule. Doar păcate.
Vocea i se înalţă de parcă deja priveşte prin porţile Raiului.
-- Dar eu chiar...
-- Minciuna e un păcat, mă întrerupe.


Palma lui se plimbă pe spatele meu, înfiorându-mă. Teama îmi stârneşte furia, aceeaşi care mă mai gâtuie când asist la vizita de dimineaţă a profesorului şi-l văd coborând ochii. Nu e o mânie pe care să o mărturiseşti la spovedania obligatorie, săptămânală.
-- Şi lovirea aproapelui nu e? mă ia gura pe dinainte.
Degetele lui găsesc uşor punctul nevralgic. Oare îi învaţă la Seminar şi anatomie? Mi-e greu să-mi imaginez o lecţie despre nervi, muşchi sau oase predată de oameni în sutane.
-- Mândria e tot păcat, spune şi apasă.
Gem de durere, dar şi de disperare. Dacă istoria asta îmi ajunge la dosar, nu mă mai primesc la «Caritatea». Să lucrezi pe hârburile din celelalte spitale e ca şi cum te-ai întoarce în Evul Mediu. Alt gând şugubăţ. Părintele Meletie se opreşte când glasul meu ajunge la hotarul urletului.
-- Am greşit, dar nu din necredinţă, bâigui printre lacrimi. Nu am observat biserica. Eram adâncit în gânduri.
-- Ce poate fi mai important decât casa Domnului? strigă.
Dă un şut scaunului şi, înainte să pot spune ceva, mă trezesc pe podea. Deşi obrazul începe să-mi zvâcnească şi simt gustul sângelui, îmi vine să râd. Măcar o să fiu umflat simetric… Îmi muşc buzele rănite ca să n-o fac, să nu-l supăr. Când mă ridică, îi văd ochii pentru prima oară. Sunt căprui şi strălucesc de nestrămutată credinţă, dar nu văd în ei urmă de bunătate. De altfel, nimic din înfăţişarea ascetică a părintelui Meletie nu duce cu gândul la îndurare, ci doar la pedeapsă. Înalt şi scheletic, vibrează ca o vergea înainte să lovească.
-- Spune-ţi rugăciunile, fiule! zice cu hotărârea unui martir gata să fie aruncat la lei. Necuratul te ispiteşte. Mă voi întoarce când eşti gata de spovedanie.
Aş protesta, dar nu vreau să mă împrietenesc cu podeaua. Mi s-a dat o şansă, mie, păcătosului.
-- Tatăl nostru, care eşti în ceruri...
Pleacă, dar lasă uşa deschisă. Vorbele mele curg fără ca mintea să le mai înregistreze. Le ştiu mai bine decât orice curs: le repet zi de zi, dimineaţa şi seara, la biserică, îngenuncheat pe stradă sau în magazin, după cum mă prinde ora rugăciunii. 
Ajung să trag iar cu urechea la radio. Departamentul Sanitar Veterinar a închis astăzi un magazin din Sectorul 2, iar proprietarul a fost arestat. Bărbatul vindea la negru mezeluri. Privirea mi se duce fără voie la calendar. Am intrat în Săptămâna Patimilor. Cum de uitasem, chiar şi pentru o clipă? Lovitura, probabil.
-- Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta..., murmur.
Ce l-o fi apucat şi pe negustorul ăla? O fi unul dintre cei care riscă orice pentru câştig. Au înnebunit destui când li s-a introdus taxa de caritate de 50 la sută. Sau un fost politician reprofilat? Cum zice manualul de istorie creştină contemporană? Epoca partidelor cârmuite de pizmă şi necurăţenie a apus, iar de atunci România e mai paşnică şi mai bogată sufleteşte. Orice-ar fi, să dea de pomană întregului cartier dacă doar o să-şi rupă spatele la vreuna dintre fabricile Mitropoliei, între orele de penitenţă.
Mi-e sete şi mi-e foame. Păstram un covrig în geantă şi amintirea m-ar face să salivez dacă n-aş avea gura uscată de spaimă şi durere. De undeva, de la subsol, se insinuează miros îmbătător de mâncărică de ciuperci. Mie mi s-a statornicit, fără îndoială, post mai negru decât rasele părinţeilor. Dar asta nu opreşte pântecele să ceară, aruncând mintea în hăul păcătos al poftelor.
Tăcerea mea tremurată parcă e un semnal, fiindcă uşa scârţâie iarăşi. Părintele Meletie s-a întors. Oare văd o urmă de sos sau de sânge pe palma lui?
-- Cum au murit părinţii tăi? spune, oprindu-se în faţa mea.
Întrebarea mă ia pe nepregătite. Aveam 18 ani atunci, cât trebuia ca să nu ajung la vreunul dintre orfelinatele Sfintei Treimi. M-am angajat la o farmacie. Patroana îi cunoscuse pe ai mei şi mai ştia că ajutorul statului pentru un orfan nedornic să se călugărească nu e de ajuns ca să supravieţuiască.
-- Ce legătură are asta cu...? zic.
Îmi pune degetul mare peste gură şi aşteaptă. Mâneca rasei foşneşte discret, în ritmul respiraţiei mele. Nu se teme că am să i-o pătez de sânge? Eu mă tem de ce mi-ar mai putea face. 
-- Mama s-a îmbolnăvit de cancer, vorbesc opintit. Tata a făcut infarct cu o zi înainte să moară ea.
Nu-i povestesc şi cum implora mama să o lase să se stingă.
-- Crezi că a fost planul lui Dumnezeu? întreabă inchizitorial.
Noaptea, încă aud gemetele mamei când părintele spitalului i-a citat, blajin şi neîndurător, porunca. Să nu ucizi. Dau totuşi din cap aprobator.
-- Eşti la răspântie, Alexandre! Diavolul vrea sufletul tău, spune cântat părintele Meletie.
Eu vreau doar un covrig. O jumătate de covrig, o gură de apă şi să am braţele libere. Poate, să sper încă la un post la „Caritatea”.
-- Ajută-mă, părinte! şoptesc. Binecuvântează-mă, părinte duhovnicesc, ca să-mi pot mărturisi toate păcatele.
Biblia e chiar lângă mine, pe masă. Nu volumul ieftin, prins lângă cărţile de telefon sau listele de coduri poştale. Unul vechi, cu încrustaţii aurite. Mă spovedesc.
-- Încă mai ai de mărturisit, fiule, îmi zice după obişnuitele păcate. Nu-l poţi păcăli pe Dumnezeu.
Oftez şi caut în minte.
-- Când aveam cincisprezece ani, părinte, am citit o revistă de contrabandă. Cu femei goale... Neruşinate... Mi-a plăcut... M-am atins, părinte.
-- Cine ţi-a dat revista? Cine te-a ajutat să cazi în păcatul desfrânării?
Inflexiunea rece apărută brusc în glasul său seamănă cu cea a unui contabil care face inventarul. Scutur din cap.
-- Un amic. A murit, părinte. L-a lovit o maşină.
-- L-a lovit mâna Celui de Sus, revine la tonul cântat.
Oare ce ar face dacă Dumnezeu i-ar da şi lui vreo doi pumni în faţă? Ochii ni se încrucişează pentru o clipă.
-- Cazi des în păcatul mâniei, fiule! spuse părintele Meletie. O citesc în privirea ta...
Mă prinde de păr şi-mi trage capul pe spate. Gem şi, când îmi dă drumul, cobor supus privirea. Ştiu ce-l poate convinge.
-- Aşa-i, să mă ierte Dumnezeu! izbucnesc. Lângă groapa părinţilor mei, am înjurat preotul în minte. I-am dorit lucruri rele, părinte. Îngrozitoare.
Surâde satisfăcut. Simte că mi-a decojit sufletul, chiar dacă a trebuit să vâre cuţitul adânc în el, sângerându-l.
-- Penitenţă grea ţi se cuvine, fiule.
-- Orice, părinte! şoptesc. Pentru toate aceste păcate, ca şi pentru acelea de care nu-mi mai aduc aminte, mă căiesc, îmi pare foarte rău şi mă hotărăsc din toată inima a nu le mai face, şi mă rog a-mi da canon, dezlegare şi iertare.
--  Trebuie să veghezi la îndreptarea aproapelui tău, aşa cum noi veghem la întoarcerea în turmă a oiţei rătăcite. Căci nimic nu-l bucură mai mult pe Domnul.
Vrea să fiu informator ? Da, o văd în felul cum îşi ridică doar o idee sprâncenele subţiri, cum îşi încrucişează degetele lungi, cu unghii îngrijite.
-- O voi face, părinte, promit.
Îmi scoate cătuşele şi îmi întinde o hârtie cu un număr de telefon.
-- Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule,  şi să-ţi lase ţie toate păcatele. Iar eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Să mă suni în ultima vineri din fiecare lună.
Sunt liber să plec.
Las ploaia să mă ude. Privesc în urmă şi văd o umbră lungă, la capătul străzii. Mă închin la troiţa de la colţ şi abia apoi muşc din covrig. Dumnezeu i-a afurisit pe oamenii ăştia înaintea mea. Dar mă voi preface şi voi primi postul dorit. Voi minţi cât trebuie şi voi avea grijă ca bolnavii să nu se chinuie ca mama. Niciodată.
 

15 iulie 2013

10 iulie 2013

Cad îngerii!

O imagine pe care cu greu o poţi egala, în finalul sezonului 8 din Supernatural. Cu toate suişurile şi coborâşurile sale, e unul dintre serialele mele preferate. Recent, a fost anunţată şi data premierei americane a sezonului 9 – 15 octombrie.

6 iulie 2013

Lecţia de hoţie


Mă uitam aseară la televizor la scenele de la Liceul Bolintineanu şi mă cruceam. Tragedie naţională, fiindcă procurorii au vrut să discute cu elevii! Declaraţii ale părinţilor, că ar călca anchetatorii numai ca să-şi apere puiul, pe care nimeni n-are voie să-l atingă. Spumegări ale analiştilor, cum de şi-au permis procurorii să ia la întrebări absolvenţii de liceu. Nimeni nu punea însă întrebările potrivite.
Până la urmă, dincolo de formalităţi, de ce se temeau părinţii aceia? Că odraselele lor vor spune adevărul? Că acel adevăr înseamnă o recunoaştere a vinovăţiei lor? Pentru că, dacă n-au dat bani ca să promoveze, nu au de ce să fugă de procurori. Dovadă că, tot ieri, unii elevi au cerut singuri să fie audiaţi şi să termine cu toată povestea asta.
Numai că tocmai ăsta e primul lucru pe care indigaţii zilei îl “uită” în mod convenabil. Şpaga pentru directoare, profesorii supraveghetori şi comisia de examen n-a aruncat-o Sfântul Duh direct în sutien! Nu, banii ăia au venit de la nişte copii şi familiile lor. Care copii, dacă nu s-au autodenunţat până să se sesizeze anchetatorii, au comis o infracţiune. Dare de mită, pentru care ajungi la puşcărie. Şi, cum nici unii, nici alţii nu sunt copii de ţâţă, ar fi trebuit să ştie exact ce fac şi ce riscă. Faptul că astfel de lucruri s-au mai întâmplat şi la liceul cu bucluc, şi în multe alte şcoli româneşti postrevoluţionare nu schimbă cu nimic caracterul penal al unei asemenea isprăvi. Dimpotrivă, generalizarea fenomenului îl face chiar mai periculos!
Iar banii au fost daţi pentru un scop la fel de puţin curat ca manevra în sine. Loazele cu pricina au vrut să trişeze, să obţină o notă mare cu subiecte rezolvate de alţii. Cu alte cuvinte, să-şi bată joc de munca acelora care îşi iau notele, mai mari ori mai mici, pe cunoştinţele acumulate în liceu. Şi miza aici nu e doar de orgoliu, de laudă pentru părinţi în faţa vecinului. Media de la bacalaureat contează pentru admiterea la facultate. Cu alte cuvinte, un elev bătut în cap, dar cu o medie umflată hoţeşte, va putea fura şi şansa altuia, mai silitor decât el.
Iar pe lângă lecţia hoţiei, ce altă pildă le-au servit părinţii copiilor lor? Păi, că forţa poate sfida legea, când se adună un grup suficient de mare de presiune, fiindcă autorităţile vor face măcar un pas înapoi. Că totul e permis pentru a-ţi apăra interesul, greşit ori ba, dacă te afli în compania potrivită şi eşti suficient de motivat. Şi vei scăpa fără măcar o amendă! E genul de atitudine care îl va face, mâine-poimâine, pe un tânăr beat la volan chiar să omoare cu maşina un poliţist.
La final, şi câteva cuvinte despre felul cum au gestionat autorităţile scandalul. Păi, frate, atunci când ai programat audieri pentru 200 şi ceva de elevi şi vii cu autobuzul la şcoală, trebuie să te aştepţi că vor ieşi scântei! Se puteau găsi şi alte modalităţi de a aduce elevii la audieri, nu ca la stadion. Dar dacă alegi o demonstraţie de forţă, pentru a transmite un mesaj populaţiei ori din motive ce ţin de psihologia anchetei, atunci o organizezi impecabil şi rămâi pe poziţie. Cu alte cuvinte, nu sunt permise nici bâlbâieli în privinţa procedurilor, nici crearea premiselor pentru o confruntare directă cu părinţii, nici ca elevii aceia să stea cu orele în clase fără mâncare, apă sau medicamente, fără să ştie ce se va întâmpla. Iar părinţii trebuie atenţionaţi că scandalul are şi un nume penal -- ultraj la bunele moravuri şi, eventual, la poliţist. Altfel, o dai cu muci-n fasole.   

5 iulie 2013

4 iulie 2013

Întuneric

Clipul acesta, descoperit azi din întâmplare, se potriveşte cu dispoziţia părţii mele literare din ultimele zile. Aşa că... bucuraţi-vă de întuneric!


3 iulie 2013

Am văzut şi mi-a plăcut

* Florin Pîtea prezintă, în Gazeta SF, un serial dedicat scrierii creative, ajuns la cea de a doua parte. Ce sfaturi are cunoscutul scriitor, citiţi aici şi aici.  
* Alexandru Ioan Despina, în revista Nautilus, dedică un spaţiu generos începutului unei proze şi rolului său în atragerea cititorului, respectiv a editorului către textul respectiv. Amănunte, aici.
* Mircea Pricăjan ne face cunoştinţă, în Revista de suspans, cu unul dintre pionierii literaturii horror, Răzvan Ţuculescu.
* Horia Ursu ne reaminteşte că azi va avea loc lansarea unei noi colecţii a editurii Paladin, Crime Masters, cu romanele Rebus: X şi zero, respectiv Ultima cursă spre Woodstock. Date în plus, aici.

Arhivă blog