28 septembrie 2013

Ce mai fac pe frontul literar


Chiar dacă nu prea s-a văzut în ultima vreme din conţinutul blogului, scriu. Uneori cu spor, alteori cu dor. După cum am răspândit deja vestea pe Facebook, romanul subsemnatei Ozz tocmai s-a numărat printre câştigătorii concursului organizat de EdituraTracus Arte. Deocamdată, nu ofer amănunte despre tema sa, doar că l-am croit în aşa fel încât să-şi ţină cititorii cu sufletul la gură.
În rest? Păi, am alte câteva proiecte de mare anvergură în sertar, dar când vor fi terminate e deocamdată un mister. După cum voi avea timp şi inspiraţie, voi scrie atât de râvnitul sfârşit în subsolul romanului despre îngeri şi demoni coborâţi printre românaşi sau al volumului fantasy dedicat vestitorilor Celui din Turn. Ori, poate, unei saga la care lucrez pentru pura plăcere de a descrie un 007 spaţial... Într-un plan mai puţin ambiţios, am terminat sau sunt pe cale să termin şi câteva povestiri SF/fantasy, cu dedicaţie precisă. Unde şi când le veţi putea citi, vă voi anunţa ceva mai târziu.

Să fie mult, să fie puţin? Sună destul de bine, aş zice, dacă mă gândesc că toate astea se petrec printre picăturile de oroare ale ştirilor pentru gazeta unde cu onor lucrez. Oricum, abia aştept următoarea tranşă de concediu. În octombrie, probabil.  

25 septembrie 2013

Despre invidie… literară

Orice om are, dacă nu un model, o persoană pe care o priveşte cu admiraţie şi, de ce nu, cu un pic de invidie. Sau mai multă… Pentru unii e un mare sportiv, pentru alţii – o vedetă de cinema, un afacerist sau un inventator. Când e vorba de un scriitor – şi, cu toată modestia, am să îndrăznesc să mă numesc aşa – e aproape sigur că obiectul acelui mixt de sentimente va fi tot un om al literelor. Aşa stau lucrurile şi în cazul meu. Cel pe care-l respect enorm şi invidiez tot pe-atât nu e unul dintre marii scriitori ruşi, cum poate v-aţi aştepta dacă-mi ştiţi parcursul vieţii. Nu, e un autor american contemporan care, zilele trecute, a împlinit 66 de ani! Pe numele său, Stephen King.
Nu a fost volum de King pe care l-am deschis şi care să nu lase o urmă în sufletul meu. Ce invidiez la el? Păi, orice ! Felul cum reuşeşte să dea o nouă strălucire unor teme tradiţionale, cum ar fi cele ale vampirismului, bântuirii sau abilităţilor paranormale. Personajele sale, foarte vii chiar şi atunci când apar doar episodic. Scriitura în sine, desigur, ritmul acţiunii şi figurile de stil care mă surprind mereu, dar nu au nimic artificial.
Dacă ar fi să fac un Top 5 personal King, ar suna cam aşa (cu amendamentul că am inclus aici doar romane):
1. Ciclul Turnul întunecat, la egalitate cu JFK – 11/22/63 ;
2. Apocalipsa;
3. Talismanul (în colaborare cu Peter Straub);
4. Salem’s Lot;
5. Misery.
Dacă vă veţi întreba de ce n-am inclus aici Shinning sau It, vă voi spune că m-au speriat prea tare. Atât de tare, în cazul ultimului, că n-am reuşit să termin romanul. De altfel, capacitatea de a te îngrozi e una dintre calităţile pe care i le recunosc marelui scriitor, dar le invidiez mai puţin decât aceea de a te transporta în lumi paralele complexe şi extrem de coerente, precum cea din Talismanul sau cea a Pistolarului.
Zilele astea, am început Sub dom. Şi, din nou, King m-a prins în cârligul său scriitoricesc. Cu întârziere, dar nu pot să-i urez decât măcar încă vreo douăzeci de ani la fel de productivi. Fiindcă, e clar, King trece printr-un nou vârf de formă.
 


22 septembrie 2013

D-ale toamnei


Nu prea mai am chef de cuvinte zilele astea. Poate, fiindcă folosesc prea multe la slujbă şi la istoriile mele… Aşadar, doar imagini ale toamnei.



20 septembrie 2013

M-am jucat puţin






Incă o zi cu nori plângăreţi, revărsându-se peste copacii cu frunze blege. M-am deconectat însă puţin cu un editor online de poze – Pixlr. Lucrând cam la întâmplare, recunosc, am ajuns de la imaginea de mai sus a toamnei la...










sau la...


18 septembrie 2013

În ciuda vremii


Da, aşa-i postarea asta! În ciuda vremii care, de pe la începutul lui septembrie, e tot mai mohorâtă. Să ne reamintim aşadar roşul vibrant al altor zile, mai prietenoase cu trupurile şi sufletele noastre.

17 septembrie 2013

Coroniţă… antologică


Iată că a apărut o nouă cronică la antologia SRSFF Călătorii în timp, apărută la Nemira şi realizată de Antuza Genescu. De data aceasta, a făcut o trecere în revistă Mihai Iovănel, care a plasat povestirea subsemnatei, Paris, 1941, pe primul loc în topul personal. Cum s-ar zice, am primit coroniţa! Ce are de spus Mihai Iovănel despre antologie, puteţi citi aici.

16 septembrie 2013

O carte într-o frază: Liviu Radu, Armata moliilor


Un fantasy pe care vi-l recomand - ieşit din tipare, eroic şi în acelaşi timp hazliu, cu clare influenţe orientale, despre aventurile magice ale unui caftangiu şi ale pegasului său.

14 septembrie 2013

Serialele toamnei (4)


Ce mai pregătesc americanii?
* Lista neagră: ucigaşii şi teroriştii, vânaţi de un agent FBI începător şi de unul dintre cei mai căutaţi răufăcători. Pare promiţător, mai ales având în vedere şarmul lui James Spader.

* Supernatural, sezonul 9: ce se întâmplă cu Sam, Dean şi Castiel după ce cad îngerii?


* Once upon a time, sezonul 3: operaţiune de salvare în Neverland. Peter Pan pe post de ticălos suprem, Regina cea rea în rol de salvator. O interesantă schimbare a rolurilor.

12 septembrie 2013

Cine iubeşte şi lasă... în stradă


De când cu modificarea legilor privind maidanezii, asistăm la un adevărat circ al iubitorilor radicali de animale. Se murdăresc mâinile cu „sânge”, se postează poze şocante de pe alte meleaguri ca fiind de-ale noastre, se aruncă insulte celor care spun un lucru simplu – că vor să se simtă în siguranţă pe stradă. Şi eu mi-am primit porţia de vorbe grele despre „ura” mea pentru animale. Aşa că am să spun aici ce am replicat pe site-urile de socializare. Şi încă ceva în plus. Fiindcă m-am săturat de retorică!
Ni se zice criminali, dar, de fapt, cei ce se declară iubitori de animale pun semnul egalităţii între luarea lor de pe străzi şi moarte. Iată, au la dispoziţie două săptămâni pentru a lua câinii prinşi de hingheri de la padoc. Auzim oare glasurile acelea înecate de lacrimi cum pun la cale o adunare în fiecare oraş, pentru ca toţi cei cărora le pasă de animale să ia câte unul acasă? Nu, nici pe departe! Deschide cineva un cont prin care să se sponsorizeze ţinerea maidanezilor în adăposturi particulare, în huzur, până mor de bătrâneţe? Da de unde! E mai uşor doar să faci zgomot, de parcă animalul sterilizat n-ar muşca.
Din păcate, asemenea talibanisme sunt încurajate de ani de închidere a ochilor din partea autorităţilor. Ele le-au permis ONG-urilor să scoată câini din padocuri şi să-i arunce la colţ de stradă, dovedindu-şi astfel „dragostea” şi băgând donaţiile în buzunar. Acelaşi lucru li s-a părut acceptabil şi celor neînregimentaţi în structuri de vreun fel. Câinele e „al meu” când vin hingherii, dacă îşi fac totuşi apariţia. „Al meu” nu înseamnă însă să-l ţin în casă, să-l hrănesc, să-l spăl, să-l duc la veterinar, să-l plimb în lesă, să-i adun, scuzaţi expresia, rahatul în pungă, să răspund penal şi civil eu, ca stăpân al lui, pentru că muşcă pe cineva. Aşa că vocalii iubitori de animale au învăţat lecţia lipsei de responsabilitate, a aruncării vinei pentru orice atac al câinilor doar asupra... oamenilor. Ultimul exemplu l-am văzut chiar ieri. Cât de cretin trebuie să fii, şi-mi asum pe deplin cuvântul, ca atunci când un câine muşcă o femeie de se umple caldarâmul de sânge, să te gândeşti nu cum să-i dai victimei primul ajutor, ci cum să ascunzi câinele? Şi să mai şi speli sângele după aia...
Ce ar fi trebuit să facă autorităţile ca să nu ajungă pe străzi animalele „adoptate” pe semnătură? E foarte simplu. Să aplice Legea 9/2008, care defineşte infracţiunea de abandon prin lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical”. Iar infracţiunea asta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 1.000 la 10.000 lei şi confiscarea animalelor. Nu s-ar fi umplut puşcăriile, fireşte, dar măcar nişte amenzi  ar fi fost un bun început. Nu s-a întâmplat nimic, aşa că animalele se iubesc şi se lasă. În stradă. Mai ţineţi minte cum cânta Maria Tănase? Cine iubeşte şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă...

8 septembrie 2013

Serialele toamnei (3)

În mintea criminalului, sezonul 2, Diva

Capcana minţii, primul sezon, Universal Channel

Răzbunarea, sezonul 2, Euforia


În curând, câte ceva despre serialele promiţătoare care vor avea premiera pe micile ecrane americane, dar şi noile sezoane ale celor deja consacrate.

7 septembrie 2013

Cum să evadezi din puşcăria logicii


Translatorul ăsta de la Google e belea, iar unii chiar îl folosesc pentru subtitrări! Se dă replica asta, într-o discuţie privind organizarea unei evadări dintr-o puşcărie: “She wants to bust Travis”. Traducerea? “Ea vrea să bustul Travis”. Ei, mai aveţi ceva de zis? Până la urmă, tot de-o evadare vorbim, dar din puşcăria logicii.

5 septembrie 2013

4 septembrie 2013

De ce iubim câinii mai mult decât oamenii?


Am tot scris despre maidanezi. Probabil, n-aş fi reluat subiectul azi, cu referire la ultima tragedie de la Bucureşti, dacă n-aş fi auzit ieri acele câteva cuvinte ale femeii care a eliberat de la padoc maidanezul ucigaş, pentru un ONG. Doamna cu pricina, numele ei e total irelevant, s-a declarat cu conştiinţa împăcată, pentru că măcar salvează animale. Fireşte, n-a avut nici măcar un cuvânt de zis despre o viaţă de copil care s-a pierdut.
 Şi de ce ar fi fost altfel? De ani buni, români isterici se bat cu pumnul în piept pentru “bietele animale”. Tot de ani buni, primăriile, prin serviciile de carisaj, şi ONG-urile fituie sume uriaşe. Primele ca să asigure siguranţa şi sănătatea publică, iar cele din urmă ca să aibă grijă de maidanezi. Bineînţeles, câinii rămân tot în stradă, sterilizaţi ori nu. Care stradă, ni se spune, ar fi arealul lor natural. Şi unde, nu-i aşa, duc o viaţă de huzur şi împăcare spirituală, că de aia sunt gata să-ţi sară la beregată! Dacă îndrăzneşti să spui că, iubiţi ori ba, tot sunt periculoşi, în cel mai bun caz te alegi cu o grămadă de înjurături. Ferească Dumnezeu să mai dai şi exemplul străinătăţii, unde adevăraţii iubitori de animale chiar le adună în padocuri, le hrănesc şi le caută stăpâni. Nu doar cu numele, nu dintre cei care îi duc până la colţ şi îi lasă de izbelişte, pradă frigului şi bolilor!
Am putea vorbi mult şi bine despre învârtelile unora, despre neglijenţa altora, despre faptul că nimeni n-are, scuzaţi-mi expresia, coaiele politice necesare pentru a rezolva problema. Ne-am putea întreba de ce până şi puţinele prevederi legale care apără oamenii de câini, cu stăpâni sau fără, sunt aplicate aşa de greu. Dar adevărul e că atitudinea acelei ONG-iste e un simptom al celei mai grave boli a societăţii mioritice. Şi anume, lipsa de răspundere pentru propriile acţiuni, o atitudine care depăşeşte cu mult situaţia câinilor vagabonzi. Da, în spitale mori cu zile, şi tot tu eşti vinovat. Clase întregi ale aceluiaşi liceu iau note de doi şi trei la bac, dar nu vezi vreun profesor să se întrebe cu ce a greşit. A devenit o axiomă ca niciun judecător sau procuror să nu plătească pentru erorile sale, să nu scoată din buzunar daunele dictate României aici ori la CEDO. Amărăştenii sunt jupuiţi, morţii primesc decizii de impunere, iar marii datornici sunt păsuiţi cu anii de Fisc sau chiar iertaţi. Din marile investiţii anunţate cu tam-tam dispar ţevile imediat ce se taie panglica şantierului, licitaţiile pentru orice se câştigă doar pe ochi frumoşi. Dar, fireşte, nu vezi vreun şefuleţ din aparatul de stat să-şi dea demisia de onoare. Orice s-ar întâmpla, oricum ar fi pe de o parte asuprit cetăţeanul şi pe cealaltă lăsat în voia sorţii, sistemul e de vină!
Aşa că da, într-un fel talibanii maidanezilor au dreptate. Iubim câinii mai mult decât oamenii. E şi logic! Ei nu ne pot cere să ne privim mai atent în oglindă. Şi atunci? Poate, ca să fim auziţi şi noi, ar trebui să începem să muşcăm.

3 septembrie 2013

Despre… nimic

Aţi încercat vreodată să staţi nemişcaţi şi să vă goliţi mintea? Să nu vă gândiţi la nimic. Nici măcar la faptul că nu trebuie să vă gândiţi. Eu da! Şi am constatat că  e al dracului de complicat. De fapt, e uimitor câte chestii încep să-ţi bâzâie prin creier, ca o armată de musculiţe atrase de rahatul tău existenţial. Fiecare are aşa ceva, nu? Ca să nu mai spun că, în general, vecinii aleg asemenea momente ca să mai bată şi ei într-o ţeavă, în copil, într-un şniţel… Na, ca oamenii! Aşa că, deocamdată, n-am succese deosebite de raportat pe frontul meditaţiei. Dar perseverez. 

2 septembrie 2013

Timpul schimbărilor


A venit şi toamna, când se numără... schimbările pe blog. Am de gând să modific aspectul acestui spaţiu virtual, nu şi adresa, că n-am bani pentru un domeniu simandicos. Aţi văzut deja că o serie de elemente din bara laterală au dispărut. Ele vor reapărea, mai bine organizate, în pagini dedicate. În privinţa schemei de culori încă nu m-am hotărât. Clar, partea mea gotică preferă fundalul întunecat. Varianta de acum e una provizorie, aşa că aştept sugestii de la voi, cei care poposiţi pe aici. Cum vi s-ar părea mai prietenos blogul? Ce secţiuni v-aţi dori să mai cuprindă? Comentaţi, nu vă sfiiţi! Chiar şi cele mai trăsnite idei vor fi analizate de subsemnata.

Arhivă blog