26 noiembrie 2013

Despre lansarea Ozz (1)


Iată că m-am scuturat de oboseală destul cât să pot povesti despre lansarea celui de-al doilea roman al meu, Ozz, un thriller fantastic apărut la Editura Tracus Arte. După cum anunţam, aceasta s-a desfăşurat duminică, în cadrul Târgului internaţional de carte Gaudeamus.
Am plecat aşadar din Iaşi cu trenul de dimineaţă, ceea ce a însemnat trezirea pe la ora 4 şi destule emoţii pe drum, ca nu cumva să-mi facă draga de CFR pocinogul. Adică, să întârzie trenul cât să nu mai ajung la ora 15, la Romexpo. Am avut noroc însă şi-am sosit în Gara de Nord la timp, aşa că mi-am permis să aştept jumătate de oră autobuzul 105.
La Romexpo - aglomeraţie mare, lucru care dovedeşte că nu-i totul pierdut pentru piaţa românească de carte. M-am plimbat aşadar puţintel printre standurile ochioase, cu reduceri de până la 50 la sută, pe alocuri într-un vag miros de mici de la restaurantul interior al pavilionului. Şi m-am umplut din nou de invidie pentru bucureşteni, care au la dispoziţie un asemenea spaţiu generos de lansare, ba chiar am descoperit un stand cu volume în limba rusă! La standul Tracus Arte, mi-am căutat întâi romanul pe masa de prezentare. L-am găsit cu puţin ajutor de la un tânăr amabil, care mi-a zis foarte serios: “Am auzit că-i foarte bun! A câştigat un concurs”. Păi, să nu te înroşeşti la un asemenea compliment?
Apoi prin stomac au început să-şi ia zborul roiuri-roiuri de fluturi imperiali, nu de foame, ci de emoţie. Fiindcă venise ora să mă postez în spaţiul de lansare, alături de Cosmin Perţa, directorul Tracus Arte, şi de Eugen Lenghel, care a prefaţat volumul. Lângă noi, actorii a două lansări ce veneau la pachet cu Ozz - autorul celui de-al doilea volum câştigător, gălăţeanul Victor Cilincă, şi Ştefan Ghidoveanu, care a îngrijit antologia Ferestrele timpului, unde sunt şi eu prezentă cu o povestire. Obiectivele camerelor foto şi privirile asistenţei s-au fixat pe noi, am descoperit oameni dragi în public şi cuvintele au început să curgă...
S-au spus vorbe bune, pe care mi-aş fi dorit să le reţin cu precizie... matematică. Însă emoţia m-a împiedicat să fac asta, şi nici nu-mi puteam scoate omniprezentul pix de reporter la propria lansare! Totuşi, am reuşit să improvizez fără să mă bâlbâi ori să scap microfonul, lucru care m-a mirat chiar şi pe mine. Se pare că am făcut bine hotărând să nu mai pregătesc din tren un discurs, ca pentru lansarea primului roman. Nu de alta, dar cum v-am mărturisit atunci, oricum în 2011 mi s-a şters din minte tot ce pigulisem pe hârtie, imediat ce am luat microfonul. Apoi au venit felicitările, autografele şi mi-am dat seama că... gata! S-a terminat şi n-a durut deloc. Ba chiar a fost foarte bine! Mi-a rămas destulă vreme şi pentru o ceaşcă de cafea cu amici bucureşteni (şi nu numai), pe care, din păcate, nu-i voi vedea în persoană prea curând.
La final, le mulţumesc tuturor celor implicaţi în apariţia romanului, prietenilor care mi-au fost alături la lansare sau doar îi caută un loc în biblitecă, precum şi colegilor din presă care au contribuit la popularizarea evenimentului. Lectură plăcută, dragii mei!
O a doua postare, probabil mâine, va cuprinde doar imagini.



23 noiembrie 2013

Veniţi de luaţi... Ozz!

Aşadar, dragii mei, sunt pe picior de plecare spre Bucureşti. Unde vă aştept cu drag şi pe voi, duminică, la ora 15, la Romexpo, pentru lansarea romanului „Ozz”. Pentru cine n-a aflat încă, volumul apare în urma unui concurs organizat de Editura Tracus Arte şi este un thriller fantastic. Despre geneza sa am vorbit în postarea precedentă. Acum, doar ca să vă aţât puţin, un scurt fragment:
Timpul expirase. Am dat la o parte ceaşca şi mi-am lins uşor buzele.
-- Vreau să transmit un mesaj barosanului, am murmurat. Să-i cer o întâlnire... Urgentă.
Julien s-a încruntat. Nu foloseam cuvintele potrivite. Nu arătam respectul cuvenit. Am simţit o venă zbătându-mi-se pe obrazul stâng, cel cu pata roşie, perfect rotundă, de dimensiunea unei monede. 
-- Lucrurile nu merg aşa! mi-a răspuns Julien. Trebuie întâi să-ţi răscumperi întârzierea printr-o donaţie. Apoi, vei fi verificat. Dacă totul iese bine, vei fi chemat ca să săruţi inelul.
Am surâs strâmb. Parcă ceream un post într-o corporaţie multinaţională, nu într-o organizaţie clandestină.
-- Nu pentru asta am venit, am replicat.
Ochii lui Julien s-au îngustat şi buzele s-au strâns. Degetele mâinii lui drepte au început să bată darabana pe tejghea.
-- Ce vrei să spui, omule? a zis sec.
-- Ai înţeles foarte bine, am răspuns. Nu vreau să jur! Vreau doar să vorbesc cu el, într-o problemă care ne priveşte pe amândoi. Cred că vom putea ajunge la o înţelegere reciproc avantajoasă. Şi te rog să-i transmiţi mesajul exact cum l-am spus.
-- Ce problemă?
Mi-am încrucişat mâinile pe piept şi am clătinat din cap.
-- De viaţă şi de moarte. Cred că înţelege foarte bine conceptul, nu? Restul e doar pentru urechile lui. Aştept să mă contacteze, şi ar fi în interesul amândurora ca asta să se întâmple cât mai repede.
Mi-a urmărit cu atenţie gesturile când am scos portmoneul din buzunar. Am pescuit din el o carte de vizită şi am pus-o pe tejghea. A citit-o cu voce tare.
-- H.L... Simons, detectiv particular.
M-a privit lung.
-- Ţi s-a urât cu viaţa, H.L.? mi-a zis. Ştii ce se întâmplă cu cei care refuză protecţia organizaţiei? 

21 noiembrie 2013

Making of Ozz: Un roman care nu te lasă să dormi

Cine n-a auzit de „Vrăjitorul din Oz” al lui Frank Baum? Căutarea magicianului din Oraşul de smarald de către Dorothy şi amicii săi a fost una dintre istoriile care m-au fascinat încă de mică. Devenind adult, mi s-a spus că-i cazul să mă mut în lumea “adevărată”. Eu însă am refuzat cu obstinaţie să rup cordonul ombilical care mă lega de realitatea cealaltă, a eroilor şi a magicienilor, a creaturilor însetate de sânge şi a oamenilor de tinichea. Iar acum, le-am dăruit alte chipuri! Aşa s-a născut romanul Ozz, al cărui personaj principal este detectivul particular H.L. Simons, fiul unei prostituate de lux.
Cum se va termina cea mai dificilă anchetă a sa, am să vă las să descoperiţi singuri. Am să vă dezvălui totuşi un secret. Am scris cu sufletul la gură despre cazul de dispariţie care-i schimbă viaţa, aşa cum sper că veţi citi şi voi. Am aranjat decorul pentru un joc sângeros al puterii şi al crimei, cu o miză mult mai mare decât pare la prima vedere. Pagină cu pagină, am aruncat atâtea obstacole în calea eroului meu, i-am găsit duşmani atât de periculoşi şi stăpâni atât de neiertători, încât m-am întrebat chiar şi eu dacă va supravieţui. Suspansul mi-a adus destule nopţi nedormite şi momente bizare de documentare despre felurile în care, să zicem, îi poţi face rău cuiva. Au fost şi dimineţi în care, în drum spre slujbă, meditam nu asupra ştirilor zilei, ci a frecvenţei cu care se poate hrăni un vampir fără să ucidă. 
Rezultatul a fost, zic eu, unul pe măsură. Şi, în fond, ce se poate compara cu experienţa de a-ţi imagina urmăriri pe muchie de cuţit, schimburi de focuri, organizaţii secrete, indicii oribile şi încleştări dramatice ale voinţelor? Mai ales când stai în căldura dormitorului tău, cu laptopul în braţe şi o cafea aburindă pe noptieră… Monstrul suprem e chiar acolo, văzut dintr-o perspectivă nouă, te atinge cu vârfurile degetelor şi, în acelaşi timp, eşti în siguranţă! Sau, poate, nu?

Pentru cine n-a aflat încă, romanul Ozz apare la editura Tracus Arte. Volumul va fi lansat în cadrul Târgului internaţional Gaudeamus, duminică, 24 noiembrie, la ora 15, la Romexpo Bucureşti. 

18 noiembrie 2013

Mă curentez ca nebuna

În ultimele zile, mă curentez des, cam oriunde - şi nu vă gândiţi la prostii, da!? Scot un stick din geantă – şoc! Bag mâinile în apă – alt şoc! Îmi aşază coafeza prosopul pe spate – şoc şi groază! Oare care-o fi cauza de m-am umplut de energie statică? Mister. Soluţia e, cică, să evit frecarea (încă o dată, nu vă gândiţii la chestiuni neprincipiale)! Hmmm…  

16 noiembrie 2013

Paradisul femeilor


Galeriile Paradise e o ecranizare foarte liberă făcută de BBC după Zola. Romanul La paradisul femeilor se numără categoric printre preferatele mele din literatura franceză, dar faţă de serialul BBC am sentimentele amestecate. Exploatează doar latura romantică a naraţiunii, în vreme ce Zola avea şi o puternică tentă socială. În serial s-au cam pierdut liniile de subiect privind prăpastia dintre clase, efectele apariţiei magazinelor universale asupra micilor meşteri de cartier, dar şi viaţa mizeră a vânzătoarelor din astfel de magazine. Totuşi, e un spectacol agreabil, idila dintre patron şi Denise, vânzătoarea cu iniţiativă. Diseara, pe AXN White.  


15 noiembrie 2013

14 noiembrie 2013

Românisme (5): Aia cu angoasele transportului în comun

În studenţie, am auzit pe cineva vorbind despre intimitatea extremă a transportului în comun. Ideea asta mi-a revenit ieri, în cel mai neplăcut mod. Sfârşită de avalanşa de ştiri a zilei, mi-am urcat în fine dosul într-un tramvai, sperând la o călătorie fără evenimente. După câteva secunde, chiar aşa pierdută în gânduri cum eram, am remarcat o duhoare pătrunzătoare. Nu mi-a trebuit prea mult ca să-i găsesc şi sursa – un ins de vârsta a doua, cu tenul de-un rozaliu bahic şi pantalonii odorizaţi din belşug cu… pipi. Cum tramvaiul era plin ochi, n-am avut ce face decât să mă înclin uşurel în direcţia opusă. Nu că vreo cinci-şase centimetri în plus m-ar fi ajutat să scap de miros... În schimb, i-au dat ocazia moşului de pe extrema cealaltă să strănute pătrunzător şi să-mi umple mâna de scuipat. Sănătate curată!

13 noiembrie 2013

În sfârşit, ceva umor!



Pe cine nu exasperează calupurile de reclamă? Eu am ajuns chiar şi la premiera absolută şi absurdă de a mi se întrerupe un vis cu o astfel de pauză. Totuşi, mi-am găsit şi reclama preferată. Una nu doar cu mesaj, ci şi cu umor.


12 noiembrie 2013

Prin America sfărâmată

Romanul lui Jim Crace Casa molimei se centrează pe călătoria unui cuplu printr-o Americă în ruine şi, cum sunt fan al istoriilor postapocaliptice, m-a prins de la prima pagină. Trebuie să spun însă că n-aş caracteriza volumul drept un SF, ci mai degrabă această căutare a Tărâmului Făgăduinţei stă sub semnul unui fel de realism fantastic.
Cadrul creat de Crace e simplu şi tragic. Nu ştim ce cataclism a schimbat cursul istoriei, dar efectele sale sunt covârşitoare. Oraşele Americii au devenit ruine, pământul e otrăvit, cunoştinţele de altădată s-au pierdut, lăsând oamenii pradă superstiţiilor, egoismului, impulsurilor distructive, dar şi forţelor naturii. "Nebunii", cei dornici de o viaţă mai bună îşi caută scăparea peste ocean, într-un loc mitic unde totul ar trebui să fie perfect.
Am empatizat cu eroii care se apropie pe acest drum al speranţei. Margaret, o bolnavă în convalescenţă care nu mai crede că-şi va găsi un soţ, şi Franklin Lopez, un fermier robust, dar sfios, mereu găsindu-se nevrednic în comparaţie cu fratele său mai mare. O mare pierdere le uneşte destinele, făcându-i să se descopere cu adevărat. Ca să urce pe un vapor, ca să-şi primească biletul la fericire, au destul de înfruntat - frigul, foamea, molimele, bandiţii, răutatea oamenilor vorba vine cumsecade, încorsetările religioase, propriile îndoieli şi slăbiciuni. Ce pierd şi ce găsesc pe drum, de câte ori trebuie s-o ia de la capăt, dar mai ales ce se întâmplă la finalul călătoriei, vă las să aflaţi singuri. Pentru mine, Casa molimei a fost o lectură plăcută. Un amestec, în dozele potrivite, de disperare şi speranţă, de real şi fantastic. 

10 noiembrie 2013

Cum m-am despărţit de Stephen King

Prozatorul şi criticul literar Voicu Bugariu a încheiat seria recenziilor pentru Galileo online tocmai cu romanul subsemnatei, Cerneală şi sânge, apărut în 2011 la Millennium Books. Într-un mod surprinzător, analiza sa face referire la o diferenţă de viziune asupra ororii între mine şi idolul meu literar, Stephen King. Iată un scurt citat din recenzie:
„Cerneală şi sânge este un roman frapant, menit s-o impună pe autoare printre liderii genului F&SF (horror) de la noi. (...) Marea calitate a autoarei este talentul de-a nu-şi plictisi cititorii. Ea ştie că genul ales nu permite divagaţiile şi introspecţiile prea lungi şi, drept urmare, produce fără oboseală episoade dătătoare de fiori”.

Ce mă deosebeşte de King, dar şi altele, citiţi aici. 

8 noiembrie 2013

Top total neserios. Şi sexy

Ca la final de săptămână, vă propun o postare total neserioasă, dedicată mai ales doamnelor şi domnişoarelor. Am întocmit topul personal al masculilor sexy de pe ecran, din generaţia momentului, dar şi din cele mai vechi. În ultimul caz, am avut în vedere momentul de glorie al acelui actor. Aşadar…
10. Iuri Solomin (sursă foto – www.cinemarx.ro)

9. Oleg Menşikov (sursă foto – http://www.menshikov-oleg.narod.ru)

8. Robert Redford (sursă foto – http://www.meredy.com)

7. Alain Delon (sursă foto – www.cinemarx.ro)

6. Viggo Mortensen (sursă foto – http://theredlist.fr)

5. Richard Armitage (sursă foto – http://de3de3.files.wordpress.com)


4. George Clooney (sursă foto – http://moviesback.com)

3. Ian Somerholder (sursă foto – http://images5.fanpop.com)

2. Orlando Bloom (sursă foto – http://www.freewebs.com)


Locul întâi şi coroniţa de campion absolut - Jansen Ackles (sursă foto – http://boyfashion2013.blogspot.com)

Propuneri, sugestii, reclamaţii?

7 noiembrie 2013

Bugetarii primesc firimituri, toată ţara suferă

Cam asta e concluzia ultimelor măsuri anunţate de Guvern, după negocierile cu FMI. Creşterea salariului minim pe economie la 900 de lei nu înseamnă mare lucru pentru cei care vor beneficia de ea, şi nici nu se referă la toţi angajaţii români. De ce trebuie să fie un salariu minim pentru bugetari şi altul la privat, e o întrebare care încă îşi aşteaptă un răspuns corect, nu unul demagogic. Nu merită şi oamenii din sectorul care produce sau oferă servicii acelaşi nivel financiar ca bugetarii? Uneori, se vorbeşte la nivel oficial despre dorinţa de a nu crea greutăţi patronilor. Rahat! Mai firească şi de efect ar fi uşurarea jugului fiscal, care apasă greu peste grumazul sectorului privat şi al cetăţeanului. Asta, în vreme ce companiilor de stat li se iartă datoriile şi ineficienţa managerială cu o uşurinţă suspectă.
Revenind însă la creşterea cu bucluc, poate că bugetarii se vor bucura de ea, însă îi vor plăti şi preţul deloc mic. Nu doar ei însă, ci toţi românii. Ca să acopere gaura în buget, Guvernul inventează sau majorează taxe şi accize. Cea preconizată pentru combustibili, de exemplu, va avea efect de domino asupra tuturor preţurilor, plus că e un adevărat monument de ipocrizie. Bani pentru construcţia de autostrăzi ? Nu zău? Atunci cum rămâne cu rovigneta? Unde s-au dus banii ăia? Altă idee de-a dreptul sinistră e cea a impozitării conductelor de agent termic sau a stâlpilor de electricitate. Parcă nu erau destul de împovărătoare deja tarifele la utilităţi!

Înţeleg că guvernanţii noştri sunt strânşi de coaie de FMI. Mai pricep şi că pentru politicienii zilei e mult mai important nu doar ca palatele să-şi dea peste nas reciproc, ci şi ca partenerii aşa-zişi de guvernare să se sape fără ruşine. Dar la noi, amărăştenii care muncim din greu ca să le plătim huzurul de parlamentari, miniştri ş.a.m.d., chiar nu se gândeşte nimeni? Poate nu doar subiectul Roşia Montană merită proteste! 

6 noiembrie 2013

Lecturi şocante de noiembrie

Cred că v-aţi dat seama deja că sunt dependentă de cărţi. Aşadar, ce-am mai adunat pe noptieră? Printre ultimele din lista de achiziţii, două romane şocant de diferite. Până la momentul zero al lecturii, preiau prezentările lor de pe site-urile editurilor.

De la All: Maimuţa vine să-şi ia craniul, de Iuri Dombrovski
În Franţa ocupată de nazişti, profesorul Messonier, antropolog reputat şi autor al unei opere ştiinţifice menite să respingă teoriile rasiale şi rasiste ale pseudosavanţilor nazişti, intră în vizorul nemţilor. Animaţi de forţa brută a resentimentului, ocupanţii îi întorc viaţa pe dos pentru a-l obliga la o ruşinoasă retractare a întregii sale opere şi la o şi mai ruşinoasă colaborare. Sub imperiul puterii lor primitive, lumea se sparge în bucăţi, descoperirile ştiinţei devin simple unelte de propagandă, iar relaţiile dintre oameni – un joc de măşti pe viaţă şi pe moarte. Însă în acest roman noir, cu accente kafkiene, care îmbină intriga palpitantă a romanelor poliţiste cu profunzimea meditaţiilor filosofice, ţinta nu este numai totalitarismul nazist, ci orice regim totalitar şi orice ideologie care are nevoie de forţa pumnului pentru a guverna. 
 De la Trei: Cincizeci de umbre ale lui Grey, de E L James

Un roman erotic publicat întâi ca ebook şi devenit bestseller mondial. Anastasia Steele, studentă la filologie, îi ia un interviu lui Christian Grey, un tânăr om de afaceri de succes, pe care îl găseşte foarte atractiv şi de-a dreptul intimidant. Retrasă şi interiorizată, Ana este şocată să constate că, pentru prima dată în viaţă, este atrasă puternic de cineva. Christian o avertizează că trebuie să stea departe de el, iar ea nu face decât să-l dorească şi mai tare. Dar când descoperă gusturile erotice speciale ale acestuia, începe să ezite: dincolo de şarmul şi succesul de care se bucură, Christian Grey este un bărbat tulburat de demoni ascunşi şi ghidat de o excesiva nevoie de a-i controla pe ceilalţi. Va putea oare Ana să accepte sclavia sentimentală impusă de Christian? 

4 noiembrie 2013

"Dacic parc" sau istoria care pândeşte după colţ

Dacic Parc nu e chiar un roman SF. Da, volumul porneşte de la motivul călătoriei în timp, însă doar pentru a face o analiză necruţătoare a politicii şi a societăţii româneşti, ducând prezentul atât de cunoscut nouă doar cu un pas mai departe. Maşina care transportă personajele din trecut e doar o altă modalitate de a-şi asigura nemurirea pentru Preşedinte, cel care ştie să-şi asigure adulaţia maselor, sfidând legea şi Vestul. Fiindcă doar reduta asta i-a rămas necucerită, după ce a învăţat la perfecţie jocul dictaturii sub masca democraţiei. Credincios acestui joc, Preşedintele îşi deghizează dorinţa de a învinge timpul chemându-l în secolul XXI pe Mihai Viteazul şi debitând tirade despre măreţia poporului român. În acel moment, omul de stat pare perfect stăpân pe situaţie. Ţara e la degetul său mic, are interceptări cu toţi aliaţii şi duşmanii, împarte posturile şi arestează oamenii după bunul plac. Sună cunoscut, nu? 
Scena întâlnirii dintre atotputernicul Preşedinte şi Mihai Viteazul nu e nici ea în cheie SF. Nu avem parte de explicaţii ştiinţifice, ci de un scurt moment de acţiune, de fapt un preambul oarecum previzibil al evenimentelor cumplite ce vor veni. Forţe diverse se trezesc, dovedind cât de şubredă e până şi cea mai complexă maşinărie de stat atunci când e mânuită de oameni incompetenţi sau acţionând doar după propria agendă. În evoluţia aiuritoare a evenimentelor îşi vâră coada eminenţa cenuşie Iacint Popescu, Generalul doar aparent lipsit de ambiţii, adversarul de odinioară al Preşedintelui, Căpitanul, dar şi istoricul vânător de posturi sau complotistul. Vedem cum fiecare preia la un moment dat ştafeta pentru a aduce România mai aproape de dezastru, în vreme ce populaţia e doar o masă amorfă, fără reacţie, căutând cu disperare un alt tătuc. Iar finalul romanului, pe care n-am să vi-l dezvălui, pare o prevestire pentru noi, cei care răsfoim azi cartea lui Bogdan Teodorescu. Fiindcă asta e lumea în care trăim şi, cu ori fără dispozitive infernale, istoria care pândeşte după colţ. Per total, Dacic parc e o lectură în timpul căreia zâmbeşti amar şi după care te cam strânge în spate.   

3 noiembrie 2013

Conspiraţia fierbătoarelor


Ca să funcţionez cum trebuie, îmi trebuie şi mie, ca oricărui om, o cafea. Pe care, din motive de gust şi cost, o prepar cel mai adesea la serviciu, dintr-un “trei în unu". Am însă senzaţia că am devenit, în ultima săptămână, victima unei conspiraţii a… fierbătoarelor. Pe primul l-am găsit stricat, când m-am întors din concediu. Cum? Mister! Al doilea am reuşit eu să-l fac bucăţi, după doar trei zile. Mi s-a rupt în două când îl ştergeam, de parcă aş fi fost Xena, prinţesa războinică. Al treilea s-a dovedit defect azi, deci de prima oară când l-am băgat în ibric. Oare universul vrea să-mi spună ceva? 

1 noiembrie 2013

Printre ferestrele timpului


Iată că Moşul SF ne-a dezvăluit coperta şi sumarul celei de-a doua antologii pe care a pregătit-o. De data aceasta, una tematică, după cum o arată şi titlul – Ferestrele timpului. Veţi regăsi în volumul scos de editura Tracus Arte proză de Adrian Buzdugan, Roxana Brînceanu, Eugen Lenghel, Eugen Cadaru, Ioana Vişan, George Lazăr, Oliviu Crâznic, Narcisa Stoica, Liviu Radu, Cristina Ghidoveanu, Aron Biro, Ana-Veronica Mircea, Ciprian Mitoceanu, Antuza Genescu şi Florin Pîtea. Iar la numărul 4 – o povestire a subsemnatei, Dincolo de aripile corbului. Cât priveşte coperta, eu una o consider absolut superbă. Voi ce spuneţi?


Arhivă blog