30 ianuarie 2015

Cu gândul la un mare actor...



Adică Andrei Mironov, de care mi-am adus azi brusc aminte. A murit în 1987, la doar 46 de ani. Filmele sale mi-au înfrumuseţat copilăria.


21 ianuarie 2015

Farlander sau patimile asasinului


Ce am mai citit zilele acestea? Farlander, de Col Buchanan, adică prima carte din seria Inima Lumii, de la Editura Trei. Nu e un fantasy pentru cei slabi de îngeri, lucru evident încă din faptul că eroul său principal, Ash, face parte dintr-o sectă de călugări asasini. Rolul lor e răzbunarea pentru moartea celor aflaţi sub protecţia ordinului.
Aşa începe primul volum, şi tot aşa se termină – cu o misiune de răzbunare. Ash ar putea fi considerat un antierou, dacă oponentul său n-ar putea fi caracterizat drept însuşi răul încarnat. Un oponent colectiv, un imperiu al crimei şi desfrâului, a cărui mână se întinde lacom peste lume, distrugând totul în cale. Aceste două tabere principale sunt creionate repede, chiar dacă avem destule linii de subiect de urmărit.

Ash, în pragul orbirii, chinuit de dureri debilitante de cap, îţi stârneşte compasiune de la început, în ciuda faptului că e, în cea mai bună formă a sa, un ucigaş perfect. Îi strângi pumnii şi mai tare odată ce-şi ia un ucenic, pe Nico, un puştan ce încearcă să supravieţuiască într-o lume a războiului, sărăciei, foametei. De la antrenamentul în mănăstire, acesta ajunge brusc implicat în cea mai periculoasă călătorie a maestrului...
Nu vă voi povesti cum se derulează ostilităţile, pentru a nu vă strica plăcerea scenelor de acţiune. Voi spune doar că volumul nu se mărgineşte la ele, ci ne face să medităm asupra politicii, a istoriei, a mecanismelor puterii şi ale războiului, a concepţiilor morale şi religioase. Şi vă voi sfătui să aveţi răbdare în momentele lente de creionare a lumilor, personajelor, conflictelor, mentalităţilor. Pentru că, atunci când finalul vine ca o lovitură de ciocan, lăsând atâtea necunoscute, veţi dori să citiţi mai mult.


15 ianuarie 2015

Descoperiri muzicale


Spaţiul muzical german nu prea mi-e cunoscut, aşa că, mai ales graţie altora, tot mai descopăr câte ceva. De data asta, Blutengel, o formaţie interzisă celor fără simţul umorului şi o afinitate pentru stilul gotic. O primă propunere, cu sonoritate modernă:


Şi ceva cu notă simfonico-vampirică:

5 ianuarie 2015

Un început de an muzical



Ca să începem anul muzical, un top revizuit al coloanelor sonore preferate. Aşadar…

10.  Star Wars – Marşul imperial

9. Pulp fiction (Girl, You'll Be a Woman Soon)

8. Ultimul mohican

7. For a few dollars more (Ennio Morricone)

6.  Equilibrium

5. Nothing Hill (Bill Withers)



4. Piraţii din Caraibe

3. Tot Nothing Hill (Elvis Costello)

2. Jurnalele vampirilor (Plumb – Cut)

1. Gladiatorul

Arhivă blog