30 septembrie 2016

Asta înseamnă adevăr (Cu UPDATE)


UPDATE: Pentru că Iadul a constatat încălcarea Codului Onoarei de către simbioţi şi eşaloanele lor, actele sunt arse. Se acordă un credo

Fii ce eşti cu adevărat. Voinţa ta, nu masca, va mişca Universul.







 Actul satanic şi codul demonic încheiate de mine. Nu cred că mai e nevoie de comentarii.

29 septembrie 2016







Spuneam că mi-am luat un an sabatic ca să mai scriu un roman la care, iată, lucrez cu spor. Şi care începe aşa:
"Inspectorul Eugen Miclescu mai avea o singură ţigară şi cinci secunde de trăit. Nu că ar fi putut să scoată în ele ţigara şi să o aprindă, demonul îl imobilizase."
E un nou volum noir, a cărui acţiune se petrece în 2508, într-un altfel de Iaşi. Demonii sunt rasa alien care a cucerit fără luptă planeta şi au deschis-o şi altora, toţi folosind drept vase sau servitori trupurile umane. Aparenta sinucidere a unei prostituate aduce în târgul de la graniţa Protectoratului Demonic un prinţ al Iadului. Ancheta îl face pe prinţul Euronymous să lucreze împreună cu Eugen, poliţistul fost ocultist de la Moravuri, Teo, un necromager retras din afaceri, şi Marius, cel mai bătrân vampir din vechea gardă satanistă. Se deschide astfel poarta Misterelor şi a Schimbării. Cine e femeia moartă? A fost vorba despre o sinucidere sau o crimă? Cum e legată dispariţia ei de vechiul satanism şi de mititica sa figură, Radu Chaos? Ce s-a întâmplat cu Moştenirea vechilor turnuri? Şi, mai ales, spre ce i-a condus pe toţi pisica neagră? 








Ab initio, prieteni.

28 septembrie 2016

Despre mine şi satanism

De când am înţeles că port oasele lui Ştefan, Lord Satan, am tot negociat pentru viaţa mea ca vas, ceea ce inevitabil m-a adus la relaţia cu două curente majore - luciferianismul şi satanismul. Tot ca vas pentru o energie cu amprente demonice, vampirice şi alien reptilian, am înţeles cât de mult costă manifestarea independenţei, fie şi atunci când intelectual simbiotul tău e de acord cu tine. Am văzut cât rău face organizarea de tip militar sau religios, legând vasele de reguli ce le sugrumă, încet dar sigur, sufletele şi orice bucurie de a trăi, dar şi capacitatea de a împărtăşi altora din vasta lor experienţă fără coduri sau minciuni. De fapt, singurele momente cu adevărat luminoase, dincolo de contactul pur demonic sau vampiric, au fost cele în care vasele interlocutorilor mei au manifestat capacitatea de a ieşi din ordine, legăminte, tipare. Pentru cineva care trăieşte la nexusul unei multitudini de realităţi, ca mine, nimic nu e mai valoros decât o asemenea adaptabilitate la situaţii neprevăzute, de fapt garanţia supravieţuirii unei specii.
Din păcate, independenţa aduce, tocmai într-un mod de viaţă anchilozat, bici, umilinţă, distrugere şi moarte. Deşi tocmai sataniştii sunt cei care pot gestiona corect astfel de contacte, sunt puşi să rezolve situaţiile complicate, riscurile supreme, cu o mână legată la spate. Cum poate supravieţui satanismul? Revenind la vechile sale valori - onoare, curaj, magie, tarot, grija pentru vase, loialitate unei cauze care să merite unele sacrificii personale, dar să nu scuze crima şi cruzime.
Poate unii vor vedea aici amărăciunea cuiva care n-a fost primit cu un covor roşu. Şi da, ea există. Dar dincolo de asta, e tristeţea profundă a unei entităţi la fel de bătrâne ca noile sale oase, care vede risipită o resursă mult mai valoroasă decât o omenire cariată sufleteşte până în străfunduri sau rase alien ce acceptă cu inima uşoară degenerarea. Azi, după un dialog cu Ştefan, cu Lucifer, cu Char şi cu Magnus, am priceput că greşeam considerând satanismul singura casă a lui Satan sau luciferianismul singurul adăpost al unui Lucifer. Cei ca mine şi ca Ştefan trăiesc în realitate, în timp, în istorie. Jurământul meu a mers spre Iad, nu spre satanism. Interesele Iadului pot fi slujite doar de o mişcare care NU e doar o aglomerare de biserici şi legiuni, un hoţ de trupuri şi un măcelar, mutilând destine şi linii de timp.
Am tot respectul pentru cei cu care am vorbit şi au ales să mă distrugă fiindcă nu erau dispuşi să iasă dintr-un pătrat de hârtie. Ştiu că pe unii i-a durut ce mi-au făcut. Nu le port pică, dar nu voi fi niciodată ca ei. Pentru că am văzut demoni şi vampiri cărora le păsa mai mult de vas decât fraţilor lor satanişti. Şi asta nu e nici corect, nici moral, nici măcar înţelept din punct de vedere ocult. Karma loveşte mereu cu tesla în coaie.

Lecții de supraviețuire (18)

Nu regreta niciodată o greşeală. Ai făcut-o cu un scop, fie el şi misterios ţie. Dar înţelege-o, ca să ştii dacă e mereu greşeală. Istoria se construieşte din încercări şi erori, nu din marile reuşite.

27 septembrie 2016

Trooper







Екатерина









Că tot vorbeam despre sex...

Nu există motiv mai prost pentru care să mori decât religia. Nu există minciună mai mare decât religia, mască a foamei şi psihopatiei unor rase de tot rahatul. Satanismul şi luciferianismul NU AU filon religios, ci utilitar. Şi doar aşa vor supravieţui unui sfârşit adus de propria înţepenire în trecut. O vor face acum sau niciodată, tăind şi arzând ce le ucide valorile şi ce distruge întreaga societate. Viaţa nu se trăieşte în genunchi, iar loialitatea se dovedeşte prin fapte, nu prin gesturi ceremoniale.
Cristina

Moartea e doar o trecere







25 septembrie 2016

Lecţii de supravieţuire (17)

* Descoperiţi-vă spiritele animale pentru moarte şi viaţă, pentru noapte şi zi. Contopiţi-vă cu ele, ca să vă exprimaţi plenar esenţa. Vă vor ajuta să luptaţi, să vânaţi, să creaţi, să distrugeţi, dar şi să aveţi măcar rare momente de pace în mijlocul celei mai îngrozitoare torturi. Spiritele mele sunt Lupul, Corbul, Pisica şi Dragonul.




24 septembrie 2016

Lecţii de supravieţuire (16)

* Învăţaţi să muriţi conştient.
Amintiţi-vă ce contează pentru voi, ca să reveniţi la viaţă, şi nu vă ruşinaţi dacă unele priorităţi dispar. Folosiţi o imagine, o mantra, o secvenţă melodică. La început, eu m-am gândit la cei despre care credeam că mă iubesc, la cărţile pe care le mai pot scrie, la un copac roz şi la cartofi prăjiţi.
Cărţile şi cartofii prăjiţi au rămas. Şi încăpăţânarea. De-a dracului nu mor, cum s-ar spune. Mai am multe de spus, de făcut, de scris, de desenat, de distrus şi de creat. Şi îmi place să fac sex. E de-a dreptul magic, nu?



22 septembrie 2016

Alegerea

Nicio durere nu e eternă, dacă înveți să trăiești cu ea. O astfel de durere e cunoscută din Vechime ca Soarele Negru.
 Niciun blestem nu e așa de puternic precum sadismul, pentru că e autoprovocat și automenținut. Un astfel de blestem se numește Flacăra Roșie.
În momentul de grație al nașterii unui Magus, femeie sau bărbat, acesta va avea două alegeri majore - ce salvează și ce distruge. Eu am ales să salvez Negrul și să distrug Roșul. În fond, era calea unui consum minim de energie.

Nu există zei. Doar bărbaţi i femei, masculi şi femele.
Lucifer

Open for business.
C.

Two Steps From Hell - Mythic







21 septembrie 2016

Ho Ophis - Satanata







Lecţii de supravieţuire (14)

Cumpăraţi foarte rar din supermarketuri şi doar ce nu găsiţi în altă parte.

Lecţii de supravieţuire (13)


* Ritualuri originale
E foarte posibil ca ritualurile să fie ori o parte importantă a vieţii voastre, ori ceva de care sunteţi atraşi în mod inconştient sau în care vi se cere implicarea. Fie că e vorba despre scopuri ce ţin de magie sau de dezvoltarea spirituală, ritualul trebuie adecvat individului pentru a funcţiona, şi nu invers. Dacă îl gândiţi doar voi, nu copiaţi structuri luate de aiurea! Dacă faceţi invocări, fiţi sinceri şi politicoşi, dar siguri că discutaţi cu cine trebuie. Dar despre asta va fi o lecţie specială.
Nu e nevoie de un cadru pompos, de instrumente luxoase, de ore petrecute în genunchi. Sexul nu este întotdeauna necesar, la fel şi vărsarea de sânge. Şi asta o spune un vampir (ha ha ha!). Dacă participarea mai multor indivizi nu e importantă, nu transformaţi totul în spectacol public, dar nici nu vă ascundeţi. Cadrul natural însă vă va ajuta, la fel şi accesorii preluate din mediu – pietre, lemne, flori, frunze, pene, fructe, precum şi elementele primordiale. Focul poate fi folosit şi ziua, şi noaptea. La fel şi fumul.

Nu trebuie multă vorbă. De fapt, la mine cele mai de impact şi chiar distructive ritualuri sunt acelea în care tot ce e de zis se spune doar în mintea mea. Pot desfăşura un astfel de proces magic la cimitir, în parc printre copaci, pe unul dintre podurile dinspre Bahlui, într-o casă părăsită, în dormitor, static ori în mişcare etc. Staţi concentraţi, dacă încearcă cineva să vă poştească ritualul alungaţi-l, altfel nu permiteţi întreruperi. Între patru pereţi, e bine să amenajaţi un altar, iar tarotiştilor le trebuie o masă. Schimbaţi des locul şi nu exageraţi, ca să nu cădeţi nici în ridicol, nici în risc nenecesar. 
A face ritualuri în stare de posesie totală sau transă este o idee foarte proastă. A le considera doar distracţie, una şi mai proastă. Când adunaţi din natură, nu luaţi mai mult decât vă este necesar. Totdeauna curăţaţi mâinile după terminarea procesului.




Thomas Bergersen - Immortal







20 septembrie 2016

Lecţii despre supravieţuire (12)

* Spune adevărul.
Urât, dureros, şocant, umilitor, ieşit cu totul din ceea ce credeai doar cu un minut în urmă, periculos, mortal chiar... Adevărul e cea mai bună armă, când toate celelalte au eşuat. Adevărul e oglinda ta şi oglinda lumii. Poate că nu te va elibera din lanţurile create de alţii, dar te va elibera de propriile angoase stârnite de refuzul de a-l vedea sau pronunţa. Nu există lege, tabu, legământ, jurământ care să nu se facă ţăndări în faţa adevărului spus clar şi simplu, poate cu o doză de umor, poate cu lacrimi.
Vreţi să-l ştiţi pe al meu? Am doar suflete de bărbat în trup de femeie. Cel mai slab, muieresc, a fost oferit, pe bucăţi, pentru a-i salva pe alţii. Dar nu poţi salva un canibal de la autodistrugere. Şi nu există formă de canibalism mai cumplită decât să mănânci fericirea sau energia vitală a cuiva. Desigur, trebuie să fii retardat să încerci asta şi cu o entitate primordială, nemuritoare, pe deplin trezită şi mereu schimbătoare.
Şi, oricât aş încerca să rămân intens feminină prin erotism, nu ce fac în pat contează de fapt, ci cum acţionez când pun tălpile pe podea. Vânez canibali.

19 septembrie 2016

Lecţii de supravieţuire (11)


Cine are timp de jocuri psihologice pe internet sau intervenţii în realitate cu trucuri de câine de circ nu a fost niciodată cu adevărat în pericol. Nu ştie nici cum e să mori, nici cum e să lupţi pentru supravieţuire cu resursele fizice, sociale şi talentele unui singur trup. Şi nu ştie, fiindcă e luat periodic în posesie totală de entităţi al căror rang fie îi pune la dispoziţie diverse eşaloane, fie pur şi simplu îl apără din start de probleme şi îl lasă doar să se distreze.
 Un astfel de individ nu vă poate ajuta, dar nu merită a-l considera nici duşman. De fapt, dacă e un pericol pentru cineva, e pentru sine însuşi, fiindcă lipsit de protecţia unui simbiot alien, nu e capabil să reacţioneze rapid şi eficient. Simbiotul vampiric la bază, în schimb, e un luptător prin excelenţă. Iar la o negociere corectă, chiar dacă s-a transmutat în forma demonică, va oferi vasului un grad de independenţă care să nu-l oblige să parcheze, când e lăsat singur din orice motiv, pe locurile cu handicap.

Scriu, scriu...

Ca tot ziceam de un an sabatic. Scriu cu drag si spor. Lucrez chiar la doua proiecte in paralel - un roman noir si o carte despre tarot, total iesita din canoane. "Ochii din umbra". Am ajuns la pagina 42.

18 septembrie 2016

Lecţii de supravieţuire (10)

Învaţă când să rişti totul, când să înfrunţi ce te sperie şi când să fii prudent. Aparenta cedare a adversarului poate fi momeala spre o capcană. Imboldul de a intra undeva – o Chemare vampirică. 

Şi nu uita principalul. În situaţii similare, riscul se va manifesta clişeist, deci e previzibil. Prudenţa va acţiona diferit de fiecare dată. 



16 septembrie 2016

Lecţii de supravieţuire (7)

* Compromisul
Chiar şi atunci când împrejurările externe sau seniorii voştri vă impun o cale pe care nu aţi fi mers altfel, vă puteţi simţi bine. Nu înseamnă neapărat că trădaţi acele credinţe, coduri de comportament, norme morale sau sociale pe care le-aţi apărat la începutul călătoriei. Găsiţi mijlocul, nu căutaţi polii - bine ori rău, frumos ori urât, viaţă ori moarte. Ceva din voi rezonează cu noua cale, altfel nu aţi fi găsit-o

Lăsaţi să se aprindă flacăra unei vechi fantezii, a unui vis demult pierdut ori măcar pe cea a curiozităţii. Nu vă autoiluzionaţi însă! Vedeţi lucrurile aşa cum sunt, diferenţa dintre fantezie şi realitate va face lucrurile mai incitante.  Şi nu uitaţi cel mai important lucru. Compromisul e cheia supravieţuirii. Compromisul reciproc avantajos, nu cedarea absolută.

14 septembrie 2016

Lecţii de supravieţuire 6

* Felurile de refuz
Refuzul trebuie identificat, pentru a şti cum să reacţionaţi la el. Dacă e vorba despre pedeapsă sau lecţie de senior ori maestru, imposibilitatea de a vi se răspunde la acel moment, faptul că acea entitate nu e interesată de voi din motive fiziologice ori ce ţin de preferinţele ei, insistenţa poate fi salvare sau, dimpotrivă, prilej de noi suferinţe. Dacă doar se distrează cu voi un psihopat luciferian, legătura trebuie ruptă imediat.
Refuz blând:
- blocarea unor căi;
- silire la purtarea unor bijuterii de sclav/servitor de castă joasă;
- tăcere;
- temporizare;
- scoatere din ochiul public;
- determinarea de plecăciuni sau îngenuncheri;
- trimiterea de clone sau metamorfi la sex, eventual într-o formă mai puţin plăcută;
- scuipat public, bici alb sau muşcătură uşoară..

Refuz aspru, cu tortură şi posibilitate de alunecare spre psihopatie:
- spectacole de umilinţă publică;
- sugere totală de sânge sau energie;
- viol;
- canibalizare;
- aşezare în vitrina curvelor, deşi nu joci acest rol;
- lapidare;
- minciuni despre originea ta, rasă, statutul de original/clonă;
- silirea la moarte violentă sau de foame;
- schimbarea trecutului, cu aducerea de elemente de bici negru.
În primul caz, încercaţi să aflaţi cine v-a pedepsit şi de ce. Nu să-l impresionaţi, ci să-l înţelegeţi, iar din lecţiile oferite să vă îmbunătăţiţi talentele, personalitatea, energia, sufletul. Uneori, un refuz e un pas înainte, iar calea blocată ducea la pieire.
În a doua variantă, dacă evitarea torturii prin eforturile voastre nu e posibilă, vă recomand să luaţi legătura cumva cu seniorul, măcar şi pentru a înţelege dacă ceea ce vi se întâmplă e la ordinul său. Dacă nu, e datoria acestuia SĂ INTERVINĂ pentru a-şi proteja vasalul. Altfel, legământul făcut cu el nu are, de fapt, nicio valoare. Dacă seniorul nu poate fi contactat, iar supravieţuirea voastră e în pericol, îndepărtaţi psihopatul prin orice mijloace.

12 septembrie 2016

Lecţii de supravieţuire 5

* Lucifer
Pentru varianta psihopată, singura salvare este predarea aparentă, îngenuncherea fizică ori mentală pentru luarea în sine, apoi uciderea definitivă cu spaimă, durere de muşcătură, suc de lămâie şi mult fum. Nu suportă apa, dar pot călători în timp şi pot trage trupuri în planuri de buzunar. Îi doare la bască de cruci şi alte exorcisme stupide.
Pentru varianta de Vânător sau Tarotist, maeştri ai realităţii vampirice, e recomandată stabilizarea prin moarte calmă (exorcism la înţelegere) şi necromanţierea energiei reziduale prin sex ori emoţie autentică. La declanşarea reacţiei alergice, se ia Claritin, o dată pe ZI. Rezultatul va fi o variantă de Castiel sau de Satan, în funcţie de preţul karmic plătit în moarte de acel individ.
Pentru Gândacii nepsihopaţi, mult sex ajută la crearea unei alianţe cu întreaga specie, care de altfel va participa la actul în sine, prin oricine e îndeplinit. Luciferii arahnoizi au o fascinaţie pentru foc, din care se şi hrănesc. La ambele specii, hibridizarea nevoită, de transport, se previne prin frecarea cu elemente vegetale - frunze, boabe, iarbă.

Luciferii minori, cu tendinţe psihopate sau canibale, trebuie imediat puşi la punct. Atunci când li se arată care e locul lor adevărat şi că nu sunt în vârful lanţului trofic, au tendinţa să explodeze. Luciferii femele, de tip reaper sau succub, au retard şi comportament stereotic ciclic. Pot fi pur şi simplu ignoraţi, dar plesniţi peste bot dacă se obrăznicesc. Ei sunt insignifianţi pentru Rasa Alien în sine.









11 septembrie 2016

Ciara - Paint it, Black (Lyrics)







Lecţii de supravieţuire 4

* Hrana

Nu hrăni pe cine nu te lasă să mănânci, indiferent ce relaţie e între voi. Nu îţi subordona regimul alimentar poftelor altora, fie ei şi seniorii tăi. Întâi mănânci, apoi lucrezi. Nu îi consuma pe cei din aceeaşi rasă cu tine, sau vei degenera. Experimentează, folosind elementele, vegetalul şi carnea de animal, dar nu şi omul altfel decât pentru sânge. Carnea de om e calea spre transformarea în zombie.



10 septembrie 2016

Lecţii de supravieţuire 3

* Banii sunt importanţi, dar nu esenţiali.
Uneori, tot ce stă între tine şi moarte e o piatră. Sau o castană. Ori, în cel mai fericit caz, o lumânare. Atunci, tot ce ai sunt curajul, voinţa, inteligenţa şi imaginaţia ta. Niciuna dintre ele nu poate fi cumpărată, doar antrenată. Dacă ai un maestru, fie şi din umbră, e minunat. Dacă nimeni nu te îndrumă, învaţă din natură, de la cei din jur, din cărţi. Priveşte. Ascultă. Adună frunze, lemne, flori, pietre. Desenează. Construieşte, fie şi din beţe de chibrit. Înţelege semnele. Reţine-le şi modifică-le, dându-le noi sensuri, care să îţi folosească. Atunci când alţii văd în tine doar un gunoi, salvează-te! Într-o zi, poate tu vei fi supravieţuitorul, iar ei gunoiul.



The North remembers.

8 septembrie 2016

Magnus

Magnus este Maestrul meu.

Lecţii de Supravieţuire 2

* Nu doar sluji. 
Slujitori sunt mereu prea mulţi, prea obedienţi, prea dispuşi să moară. Trăieşte şi, la fiecare sarcină, găseşte măcar o clipă să te gândeşti şi la tine! Aşa vei atrage atenţia, nu prin moarte. Alege calea potrivită ca să DEVII. Şi nu dispera niciodată, oricât de greu ar fi. Chiar şi atunci când NU o vezi, calea există. Poate o vede altcineva. Poate te ajută din umbră, fără măcar să ştii. Dar când îţi vei da seama, ai grijă să-i răsplăteşti ajutorul.



6 septembrie 2016

Lecţii de Supravieţuire 1

* Fii un Vânător.

Nimic nu ţi se va da când ceri. Vei fi tratat ca un cerşetor de o armată de târfe proaste, chiar şi atunci când ai primit deja permisiunea să te înalţi. Vânează!

Vânează posibilităţi, vânează produse care îţi pot oferi chiar şi o zi în plus, vânează întâlniri cu aspecte superioare, vânează realităţi care să te ajute, vânează chiar şi Moartea, dacă e nevoie, căci învăţând să mori, vei învăţa să supravieţuieşti. Moartea e doar un pod, o trecere, o uşă. Nu e o Cale pe care să păşeşti mereu, dar nici o sperietoare. Ea, pur şi simplu, este. Şi te ajută să Devii.
Dar când Vânezi, nu le fă rău altora, nu le fura prada, nu le tăia calea. Sau Moartea va veni după tine şi îţi va arăta ce e Dreptatea.


Supravieţuire


Sunt Maestru al Supravieţuirii. Şi aici, pe blogul MEU, veţi găsi de acum un capitol dedicat acestui subiect. Fiecare lecţie va fi scurtă şi la obiect, rezultatul supravieţuirii mele într-o lume de retardaţi care m-au socotit prea proastă să trăiesc. Şi m-au trecut pe Lista Morţii chiar şi atunci când stăpânii lor mi-au permis să trăiesc. fie şi în sclavie.
Şcoala s-a deschis.

Hello







2 septembrie 2016

Nopţile stranii ale lui Vasile Cotineaţă

Adunând cu batista transpiraţia îmbelşugată de pe chelia perfect netedă,  pe care doar lumina spectrală a lunii o putea face să lucească misterios, Vasile Cotineaţă îi zise Sevastiţei că se duce să joace table în parcul din centrul cartierului, cu băieţii. O aşteptă să mârâie puţin şi se strecură, cu pas de pisică, două străzi mai încolo, în garsoniera cu miros de mucegai a  lui Georgescu, tipul de la contabilitate, care îşi serba onomastica. Nu avea în plan să stea prea mult, altfel Sevastiţa, muiere oricum prea slobodă la gură, l-ar fi aşteptat în prag, cu mâinile în şolduri şi ochii slobozind fulgere. Vasile avea deci cele mai bune intenţii, prefăcute însă cu o uimitoare uşurinţă în alte cărămizi din pavajul iadului.

Închinând pahar după pahar din minunata ţuică de prune adusă de Georgescu de la frate-su, Vasile ajunse repede să privească oarecum detaşat perspectiva inevitabilului perdaf al Sevastiţei. Ea ştia să arunce urletele unul după altul, aproape fără pauză de respiraţie, cu vocea ei de soprană antrenată la restaurantul de mahala unde lucra ca ospătăriţă. El ştia să lase dojenile ei să se scurgă lin, fără a replica altfel decât printr-o bâţâială spăşită din cap.  Plecă deci pe două cărări abia când butelca se goli şi oaspeţii îşi terminară repertoriul de cântece răcnite fals, dar îngânate cu spor de cotarla lui Georgescu. Ajuns cu destulă dificultate la uşă, studie cu duioşia beţivului cheia scoasă tremurat din buzunar. Se lămuri repede că avea o problemă: broasca veche se tripla cu nesimţire ori de câte ori întindea cheia spre ea. De fiecare dată când eşua, se izbea cu zgomot de uşa vopsită într-un roz spălăcit, culoarea preferată a Sevastiţei. La a treia bufnitură, uşa se deschise şi silueta Sevastiţei se profilă în prag. Cele 90 de kilograme ale sale emanau destulă supărare cât pentru trei femei, iar Vasile înghiţi spăimos în sec.
- Frumos ţi-ai mai făcut de cap, n-am ce zice! urla deja Sevastiţa. Ai jucat table, ai? N-ai decât să dormi acolo unde-ai dat tablele pe băutură, Vasile, că în casă nu intri!
Uşa trântită cu un tunet olimpian nu lăsa loc de replică, dar Vasile, fire blajină din cale-afară, nu puse buclucul la inimă. Sevastiţa are suflet bun, doar gura spurcată, şi asta din cauza slujbei. Şi ce fetişcană timidă şi delicată era! Dar mie-mi place şi-aşa,  obişnuia să le spună cunoscuţilor, care dădeau din cap a îndoială.
Cum  noaptea de august era înăbuşitoare şi senină, Vasile ieşi din bloc, ajunse clătinat la prima băncuţă de sub tei şi se prăbuşi pe ea, adormind aproape instantaneu. Avut un vis ciudat în acea noapte, cu o femeie superbă care nu se putea sătura de el. Chiar şi în somn, i se păru straniu ca trupul său de ţâr, cu extremităţi bizar butucănoase, să stârnească dorinţe tulburi şi fierbinţi unei asemenea frumuseţi. Se trezi înţepenit, cu tot trupul pulsând dureros. Îl încerca un pregnant gust de cenuşă şi o oarecare slăbiciune, dar dădu din mână a pagubă. Nici nu se putea aştepta la altceva, după cele întâmplate. Slavă Domnului că nu-l snopise în bătaie vreun golan din aceia care îşi făceau veacul în parc!
Bătu sfios şi, de data asta, Sevastiţa îi deschise imediat. Vasile văzu din prima valijoara de lângă uşă şi o privi întrebător.
- Plec la ţară, îl anunţă sec Sevastiţa. Cineva trebuie să se ocupe de grădină, iar tu nu eşti de niciun folos...
Vasile miji ochii, încercând să se concentreze, în ciuda migrenei. Nu reuşi.
- Cum zici tu, dragă! bâigui înainte să fugă la baie şi să se curme de la mijloc deasupra closetului.
Când ieşi, Sevastiţa deja plecase. Nu se îngrijoră. Avea să se întoarcă, iar el trebuia să se pregătească pentru slujbă. Lumina îl cam deranja în dimineaţa aceea şi în drumul spre Trustul de construcţii tot căută partea umbroasă a trotuarului. La amiază, cuprins de un imbold subit, îşi cumpără nu fasole cu murături, ci o friptură în sânge. Restul zilei lucră ca de obicei, chiar dacă îl dureau cumplit capul şi braţele. Fu mulţumit că măcar şeful, domnul Tătărăscu, nu trecu pe la magazie, ca să-l trimită după cafea şi să facă glume pe socoteala bărbaţilor ţinuţi sub papuc. Iar pe măsură ce înainta în după-amiază, privi tot mai des pe geam, cuprins de un fel de nerăbdare.
Seara îl găsi acasă, tolănit pe canapea, doar într-un tricou destrămat prin partea de jos şi o pereche de boxeri cumpăraţi când Sevastiţa nu trecuse de 70 de kilograme. Enervat de bâzâitul monoton al televizorului, pe ecranul căruia o cucoană bâiguia ceva despre fazele lunii, deschise geamul larg şi trase aer în piept adânc, parcă respira prima oară. Apoi  închise ochii şi îşi imagină că zboară departe, pe deasupra parcului şi a statuii de voievod cu nasul spart, pe deasupra străzilor înguste şi a felinarelor sparte, a beţivilor care lălăiau în legea lor şi a maidanezilor care ridicau piciorul la roţile maşinilor. Se gândi ce frumos ar fi să planeze pe lângă şefu’ şi să-i dea curajos cu tifla. Ori să lase în urmă pentru totdeauna pisica teroristă a vecinului de la parter, trimisă afară noapte de noapte, ca să urle când o smotoceau spornic motanii din cartier.
Următorul lucru pe care îl simţi Vasile fu lumina soarelui pe piele. Era întins sub geamul încă deschis, fără chiloţi şi fără maieu, iar capul îl durea şi mai dihai decât de la ţuica lui Georgescu. Îşi privi mâinile şi le văzu pline de pete roşii, de parcă şi-ar fi petrecut ultimele ore la plajă. Înjură încet şi privi la ceas. Era în întârziere, şi totuşi nu îl încerca nici pe departe panica atunci când ajunse în staţia de autobuz.
Primul pe care îl văzu fu nea Teo, stăpânul pisicii urlătoare şi militar în retragere, a cărui statură impunătoare îl făcea de obicei să-l ocolească timid.
- Ce mai faci, nea Teo? îl bătu pe umăr jovial.
Omul se holbă la el de parcă era gata să-şi înghită proteza, apoi înălţă pumnul stâng, strâns ca pentru un meci de box.
- Sunt supărat foc. Mulţi golani mai sunt pe lumea asta! Nu le-ar mai muri mulţi înainte!
Ultimele cuvinte, vecinul le zise suflându-şi nasul într-o batistă roşie.
- Aoleu! Da cine te-a necăjit?
- Parcă eu ştiu cine a fost? Nişte satanişti d-ăştia de doi lei, derbedei fără Dumnezeu! Mi-au omorât-o pe Mitzura. Da şi eu le rup gâtul dacă-i prind!
Vasile l-ar fi consolat pe vecin, dar tocmai venea autobuzul, aşa că se despărţi de el cu încă o bătaie încurajatoare pe umăr. Fluieră tot drumul, atent totuşi să nu lase soarele să-i atingă pielea deja prea sensibilă şi coborî sprinten din autobuz înainte să oprească de tot. În birou intră cu paşi mari. Cum se întâmplă de obicei când întârzii, imediat dădu nas în nas cu şeful. Bărbatul de vreo 50 de ani, cu faţa galbenă şi acreala suferinzilor de icter, îl ţintui cu privirea de parcă ar fi vrut să-i dea foc.
- Ia te uită, ai catadicsit să apari! Acum se vine la treabă, Cotineaţă?
În loc să se facă mic, Vasile rânji cu toată gura, în care simţea parcă mai mulţi dinţi decât de obicei.
- Dacă mi-aţi simţit lipsa înseamnă că sunt indispensabil! Ce-aţi zice de-o mărire de salariu?
Domnul Tătărăscu, îmbrăcat ca de obicei într-un costum de cioclu, întâi încremeni, apoi se înroşi ca racul fiert.
- Ai înnebunit, Cotineaţă? Ţi s-a urât cu binele? Vrei să primeşte luna asta doar jumătate de salariu? Vezi să nu te pună Sevastiţa la colţ, pe coji de nucă!
Vasile simţi crescând în el o furie imposibil de stăpânit. Îl apucă încetişor de braţ pe şef, apropiindu-şi faţa de a lui.
- Ştii ceva, dom’ Tătărăscu… Ia-ţi slujba asta de rahat şi bagă-ţi-o cât mai adânc în cur, că eu nu mai am nevoie de ea!
Vasile îi dădu un singur brânci gălbejitului şi îl lipi de perete. Rămase cu o bucată de rever în palmă şi, încă suduind, o aruncă pe podea. Apoi, tot mânios, făcu stânga-mprejur. Ieşi cu pas săltat din clădire, coti la întâmplare pe o stradă, apoi pe încă una, pe a treia, până văzu un anunţ pe poarta unui depozit de materiale de construcţii: «Căutăm paznic de noapte ». Ştiu din prima că e o slujbă numai bună pentru el.
- Ştiu şi eu, dom’ Cotineaţă? se scărpină în cap mai-marele depozitului. Nu prea pari forţos, fără supărare. Ce faci dacă vin hoţii? Că marfa noastră e la mare căutare…
Vasile se uită în jur, zări un sac de ciment de vreo 40 de kilograme şi-l aruncă în aer de parcă ar fi fost o surcică. În cinci minute, băteau palma, fără să-l întrebe nimeni de acte ori de ce plecase de la vechea slujbă.
Se întoarse bucuros acasă şi adormi imediat, în dormitorul cu jaluzelele trase. Se trezi abia când soarele apunea, arămind acoperişurile şi auzi gânguritul unui porumbel care aterizase pe pervaz. Mai rapid decât o pisică, Vasile ajunse lângă ghemul de pene şi îl prinse în pumn. Îl privi ca şi cum nu mai văzuse zburătoare, apoi îl apropie de buze şi, cât ai zice peşte, îşi înfipse dinţii în gâtlejul lui. Pasărea palpită puţin între degetele sale, dar se potoli pe măsură ce sângele i se scurgea din trup. Când porumbelul îşi dădu duhul, Vasile, cu buzele încă roşii de sânge, se holbă uimit la trupuşorul frânt din mâinile sale. Într-o fracţiune de secundă, îşi aminti ce se întâmplase cu Mitzura. Se linse pe buze şi se uită în oglinda care îi dezvăluia o imagine dureros de familiară. Doar ochii apoşi se bulbucau mai abitir decât de obicei, iar smocurile de păr negru din urechi, pe care uitase să le taie sâmbătă, erau zburlite ca blana unui animal înfricoşat.
În seara următoare, înainte de a se duce la slujbă, făcu un ocol la biblioteca din cartier. Ochelarista de la ghişeu, pe care o simţea mai seacă decât un pachet de biscuiţi expiraţi de vreo cinci ani, îl privi curioasă. Nu era de mirare, nu-l mai văzuse pe acolo. Îl ajută să se înscrie cu aerul cuiva care doar îşi omoară timpul, dar Vasile nu se supără. Se simţea oarecum nesigur între rafturile bucşite de cărţi groase, pe care nu le citise.
- Aţi dori să împrumutaţi ceva chiar azi? îl intrebă femeia.
- Da. Poate mă puteţi ajuta. Aş vrea...
- Aşa?
O undă de dispreţ se strecurase în vocea ei.
- Aş vrea ceva despre...
Lăsă iar fraza în suspensie, de parcă s-ar fi jenat să rostească un cuvânt indecent. Căuta încă vorbele potrivite pentru imaginea din mintea sa, când o văzu albindu-se la faţă.
- O clipă...
Se împletici între rafturi, aruncând priviri rapide şi disperate spre ieşirea pe care i-o bloca Vasile. Adună tremurat un braţ de tomuri rufoase, în vreme ce el îi zâmbea încurajator şi puţintel nelămurit.
- Cred că astea vă trebuie, zise aproape şoptit, fără să ridice privirea de la nasturii de pe bluză.
- Cât timp le pot ţine? se interesă cuminte Vasile.
- Cât vreţi, zise femeia şi împinse cărţile spre el. De fapt, nu mai e nevoie să le aduceţi înapoi.
Când plecă, auzi zăvorul închizându-se şi pe bibliotecară izbucnind necontrolat în plâns.
În  noaptea aceea citi pe rupte, între ronduri. Dimineaţă era însă şi mai confuz şi încercă să se dumirească în singurul fel care-i trecea prin minte: cumpărându-şi de la birtul Sevastiţei o porţie zdravănă de sarmale cu mămăliguţă. Aburinde şi înecate în smântână, le înghiţi aproape pe nemestecate şi termină micul dejun cu un râgâit răsunător. De-a dracului, se plimbă apoi o oră întreagă prin soare, deşi începea să-l ia cu somn şi chelia îl ustura puţin.
Chiar lângă scară, se întâlni cu vecinul. Avea ochii roşii şi cearcăne adânci.
- Neaţa! Cum o duci, nea Teo?
- Rău, dom’ Cotineaţă, rău! Toate celea mă dor, da nu mă las. Prind eu perverşii până la urmă!
- Perverşii? întrebă Vasile, trăgându-se mai la umbră.
- Ticăloşii ăia de-o omorâră pe Mitzura. Vedem noi care pe care… De-o fi ultimul lucru pe care-l fac, tot îi găbjesc!
Dând din umeri, Vasile îşi luă la revedere. N-avea inimă să-i zică vecinului că pierde nopţile degeaba. Urcă scările greoi, cu pleoapele lipindu-se şi se aruncă direct în pat, fără să se mai dezbrace. Dormi tun până când începu să-l încerce o slăbiciune la lingurică. Şi chelia îl durea mai tare. Se studie în oglindă şi zări un fel de arsură chiar în mijlocul ei, mare cât un bănuţ. Stropindu-se cu apă rece pe faţă, începu să recapituleze cu voce tare cele citite, ca la şcoală.
- Nu trebuie să crezi chiar toate prostiile pe care le auzi despre lorzii nopţii, răsună o voce gravă în spatele său.
Se întoarse şi o văzu, aşezată picior peste picior pe pervaz, pe femeia din visele sale. Avea forme voluptuoase şi ochi negri, umbriţi de gene lungi.
- E adevărat, aşa-i? Sunt vampir acum? o întrebă cu voce şovăitoare. 
- Da, îi răspunse ea, privindu-l pe jumătate ironic şi pe jumătate cu milă.
- Deci sunt nemuritor? îngână Vasile.
Nu se simţea speriat, ci mai degrabă îl încerca o emoţie resemnată, ca înainte de bacalaureatul pe care-l trecuse cu chiu cu vai.
- Ei, nici chiar nemuritor! Ai să trăieşti vreo 300 de ani, dacă ai grijă la dietă şi nu exagerezi cu usturoiul. Crede-mă, e de ajuns, mai ales pentru cineva cu înfăţişarea ta.
Vasile nici măcar nu observă jignirea.
- Dar toate istoriile...
Femeia îl privi lung, aplecându-se conspirativ spre el.
- Dacă mă întrebi pe mine, legendele astea sunt un fel de publicitate proastă. Le-au scornit nişte tipi cu prea multă imaginaţie şi prea puţini centimetri acolo unde contează. E incredibil cum le-au dat crezare oamenii, ba chiar au ajuns să le înflorească şi ei. A mai venit şi deşteptul ăla de Stoker, cu inepţiile lui despre Dracula... Închide gura, dragă, că arăţi stupid! Am venit să văd ce faci, dar cred că eşti bine. Pot să plec cu inima împăcată. Nu mă căuta, că n-are rost.
Vasile reuşi să-i pună o ultimă întrebare.
- Tu m-ai prefăcut, nu? De ce tocmai pe mine?
O uşoară roşeaţă coloră obrajii femeii.
- Uite, îţi zic sincer: găsisem în parc un drogat şi m-am cam ameţit cu sângele lui. După aia te-am auzit sforăind şi mi s-a părut că eşti aşa de urât, că devii simpatic. În fine, e greu să aştepţi gândire logică de la cineva care se îndopase cu destul canabis cât pentru trei, ba a mai gustat şi nişte ţuiculiţă de la tine. Să nu-mi porţi însă pică, Vasile! Ai să vezi că viaţa ţi se va schimba doar în bine. 
Vasile nu mai zise nimic, doar lăsă să cadă pe pat şi o urmări cum dispare. În nopţile următoare, se convinse că putea face lucruri despre care englezoiu ăla n-avea habar. Ba chiar se distră de minune urmărind un hoţ ghinionist prin depozit şi vreo două străzi mai încolo. Citi apoi la gazetă, cu gâlgâit de haz milos, că le-a povestit psihiatrilor cum l-a atacat un liliac uriaş, cu urechi clăpăuge şi chelie strălucitoare.
Întoarcerea Sevastiţei îl găsi deci pe Vasile cu moralul ridicat.
- De ce nu eşti la slujbă? întrebă femeia imediat ce aşeză pe podea paporniţa cu legume.
- Acum lucrez noaptea!
Sevastiţa se uită la el cruciş.
- De când au treabă magazionerii noaptea? Ce prostii spui?
- Nu mai sunt magazioner, sunt paznic!
- Eşti paznic? Ce-ai făcut, netotule, cât am lipsit, de te-au dat afară? Te-ai dus beat la slujbă?
Vasile se ridică de pe canapea şi o fixă. Nu avea nevoie să se uite în oglindă ca să ştie că ochii săi scânteiau într-un fel pe care Sevastiţa nu-l mai văzuse.
- Eşti o femeie bună, dragă, dar trebuie să-ţi pui lacăt la gura asta spurcată.
Sevastiţa desfăcu buzele larg, fără să scoată vreun sunet. Vasile fu într-o secundă lângă ea şi îşi înfipse colţii în carnea ei moale. Nu bău prea mult sânge, doar câteva picături, ca ea să înţeleagă că nu e de joacă şi el e de acum stăpânul casei. Sevastiţa leşină, probabil mai mult de surpriză decât de spaimă. Vasile o întinse pe pat şi aşteptă răbdător la căpătâiul ei. Sevastiţa se trezi cu un geamăt şi, văzându-l aplecat deasupra ei, înţepeni mai tare decât statuia desfigurată a lui vodă.
- Vezi tu, Sevastiţo, de acum sunt vampir şi nu mai poţi să mă ţii sub papuc!
Se studiară unul pe altul îndelung şi Vasile o lăsă să se vadă cu ochii lui, aşa cum fusese în ultimii ani şi demult, când i-a dăruit primul bucheţel de ghiocei. Iar când femeia vorbi, părea încercată de un fel de ruşine, dar şi de o stranie mândrie.
- N-am să mai fiu aşa de guralivă, dacă nici tu n-ai să-ţi vâri colţii în mine.
- Vreau doar să trăim în linişte, Sevastiţo! Dacă însă crezi că nu poţi trăi alături de mine aşa cum sunt, spune-o! Voi pleca şi te voi lăsa în pace.
Urmă un minut lung de tăcere. Sevastiţa îşi cumpănea răspunsul.
- Doar pe tine te am, Vasile. Ai fost un bărbat bun, doar că n-ai ştiut niciodată să pui piciorul în prag. Poate vei şti acum! Dar n-ai să-mi sugi sângele...
- Niciodată! Deşi în ultimii ani, tu mi-ai cam supt vlaga.
Sevastiţa zâmbi cum o făcea pe vremuri.
- Nimeni nu-i perfect, Vasile dragă! Numai să-mi explici cum e treaba cu vampirii ăştia, să ştiu ce să gătesc...
În nopţile următoare, Vasile tot ateriză pe pervazul bucătăriei, cu câte un buchet de flori. Iar pe la sfârşitul lui august, Sevastiţa îi mângâie încetişor chelia.
- Vasile Cotineaţă, eşti un adevărat lord al nopţii! Ţi-am pregătit o tochitură cum îţi place ţie…
Uitându-se la formele ei generoase, Vasile îşi zise că, până la urmă, chiar avea de ce să-i mulţumească necunoscutei. Vasile Cotineaţă, lordul nopţii. Sună bine!  



Arhivă blog