30 martie 2017

Din nou, despre Satan

SATAN este, conceptual vorbind, o COLECŢIE de PRINCIPII FRACTALE. Credinţa într-un principiu se dovedeşte prin acţiune. Ea este cu atât mai apreciată, cu cât tentaţia e mai mare, iar principiul opus sau complementar, justificat.

22 martie 2017

Banc fantasy

Un demon călărea un grifon către piață. La semafor dă peste un sfinx cu două sacoșe pline.
- Ce ai cumpărat?
- Un kil de cartofi, trei vibratoare și 99 de perechi de șosete.
Demonul se uită bizar la sfinx.
- De ce?
- Că am hemoroizi.
- Ah, intervine grifonul, să nu uiți de măsline.

Balaureasă



Nu obișnuiesc să mă laud cu asta, dar am capacități de Medium. Încă din 2014, am început să văd fragmente ale fostelor mele vieți și, mai ales, morți. Azi am găsit locul unde am murit într-un ritual satanic.
După o asemenea experiență, știi că nu vei fi niciodată "zen". Totdeauna te va înfuria prostia celor care se joacă, bâjbâie prin "ocult" și cred că știu ce fac. Am decis să accept această emoție ca pe un factor constructiv în existența mea, în ciuda alienării pe care o aduce.
Dacă eram englezoaică, îmi ziceam Nazgul. Așa, mă voi considera un fel de Balaureasă.
Sună cool, nu? Mare lucru, limba română...

21 martie 2017

Bondisme 1

La semafor stau doi spioni. Unul e de la SRI, altul de la CIA. Băiatul cu ochi albaştri apasă butonul, să se facă verde. Americanul începe să râdă.
-- Ce râzi, bă?
-- Hahahahahah.... Ce prost eşti!
-- De ce, mânca-ţi-aş? (Agentul SRI e undercover şi pare minoritate naţională).
-- Te pun ăştia la plată, hăhăhă (Agentul CIA lucrează la consulat şi este idiot, dar pragmatic).
-- Să mă pună! zice patriotic agentul SRI. Eu cac bani, vând iconiţe...
Se face verde. SRI-istul se scarpină, scuipă, stă.
-- De ce nu trech, Piulă? zice americanul.
-- Tu primul! Eu, coaie, am uitat în ce direcţie...


Rutieră

Să te-ajute Butonul Verde!
Binecuvântată fie Trecerea de Pietoni!
Mare și roșu este indicatorul STOP.



20 martie 2017

M-am săturat să fiu înțeleaptă. Oricum, inteligența nu se măsoară în puncte, ci în acțiuni.



Regăsire



AB INITIO

Având în vedere experiențele oribile prin care am trecut de când am devenit interesată beletristic de ocultism, am un nou Scop.
VReau ca literatura despre Artele Negre, mai ales cea demonologică și demonolatrică, să reflecte Riscurile și Încercările acestei Căi.
Noul meu roman, la care scriu și voi scrie, servește acestui principiu. Toate vizitele mele în locuri unde se vând cărți, antichități și obiecte artistice vor urmări același scop. Blogul meu a avertizat deja despre multe. O va face în continuare, dar imagistic.
Eu mi-am pierdut libertatea, dar nu și onoarea. Alții nu au avut-o niciodată, și azi se laudă cu setea lor.
Eu beau SUC.

13 martie 2017

AiW



Despre "soartă"


"Soarta" este un drum
 jalonat de nevoile de moment ale spiritului, dar și ale organismului biologic. De aceea, nu poate exista precogniție funcțională, la nivel individual, mai mare de câteva minute. Totuși, pot fi anticipate evoluții sociale, prin extrapolare vizionară și prin observarea realității la nivel de matrice.
Din perspectiva parcursului existențial, prezentul e mereu factorul psihologic determinant. Un pas la stânga sau la dreapta, pentru a vedea o vitrină ori a evita un accident, nevoia de a mânca sau a face pipi, câteva replici cu un necunoscut pot schimba deci "soarta". N-o vom pricepe, poate, pe loc. Dar un lucru nu poate fi negat. Toate marile personalități au fost piloni ai realităților lor. Toate au avut și o cale individuală. Istoria, cultura, viața, așa cum le știm, sunt un caleidoscop de "amănunte".

12 martie 2017

Eu



Anul trecut, în primăvară, am început apocalipsa mea personală. Iubeam naiv și s-a terminat relația dezastruos. Mi-am dat demisia de la ziarul unde lucram și am vrut să caut de lucru. Interviuri, cv-uri, chestii. Până am înțeles cum e cu căutatul, mi-am luat-o la greu. Ca să nu uit să gândesc, am scris și am explorat. Abia acum, privind în urmă, pricep câtă suferință am adunat și cât m-a transformat.
Credeam în multe iluzii. Luptam să supraviețuiesc. Am murit sau nu? Aproape nimic din ce eram ca individ nu mai există, deși arăt la fel. Mă uit la mine și mă întreb: Cine e străina asta? Ce voci umblă prin cotloanele minții ei?

ETALĂRI OBIŞNUITE, REPETABILE


* Ce mă ajută să supravieţuiesc - Ce mă împiedica - Ce nu are impact asupra şanselor mele de supravieţuire.

* Caracterizarea zilei (săptămânii, lunii, anului) - Ce am câştigat - Ce am pierdut.

* Ce mai pot introduce în meniu fără probleme - De ce să mă feresc - Motivele.

* Ce fel de sex pot face doar pentru propria plăcere - Cu cine - În ce fel.

* Ce activităţi nu îmi sunt interzise pentru timpul personal - Ce activităţi pot îmbina cu timpul seniorului - Ce activităţi îmi produc suferinţă.

* Pentru ce am fost pedepsit de senior - Descrierea pedepsei - Când sau cum se va termina (aici pot apărea patru cărţi).

* Cu cine m-am întâlnit - Ce vrea - De ce.

* Cu cine mă voi întâlni - Părţi bune - Părţi proaste ale momentului.

* Unde sunt trimis - De către cine - În ce scop.

* Cum pot îmbunatati viaţa de serviciu - Riscuri - Avantaje.

* Ce am uitat şi îmi este acum imperios necesar - Cum pot accesa amintirea fără a fi pedepsit - Pe cine va mai afecta şi cum.

* Ce hibridizare mi s-a făcut - Cum - Efecte.

* De ce hibridizare am nevoie pentru a mă vindeca - În ce mod o pot obţine - Ce efecte va avea.

* Ce nevoi are simbiotul - Cum să le asigur - Cum voi fi compensat.

* La ce ritual voi participa - Care va fi partea mea - Care va fi finalul pentru mine.

* Ce mi se poate cere la jurământ - Ce m-ar distruge - Ce m-ar salva.

* Ce simte X pentru mine - Ce ştie despre mine - Ce vrea de la mine.

* Ce face organizaţia (instituţia, legiunea, eşalonul, covenul) Y - Din ce motiv - Caracterizarea evoluţiei relaţiei cu mine.

* De ce sunt ignorat sau blocat - Pentru cât timp - Cum să procedez pentru a ieşi din blocaj mai repede.

*  Cum pot cere ajutor - De la cine - Ce mi se va cere.

* Ce mi se cuvine pentru serviciul prestat - Ce am primit - Cum voi primi restul.

* Trecut - Prezent - Viitor.

* Bine - Rău - Calea complexă.

* Ce din ce am făcut era la ordin - Ce era iniţiativa mea - Unde am exagerat.

* Factor de schimbare în viaţa mea - Factor de stabilitate - Factor de talion sau karma.

* Ce am de plătit în viaţă - Ce am de plătit în moarte - Ce am de plătit în trecere.

* Sunt viu sau mort - De ce - Cum să acţionez mai departe.

* Din ce plan am plecat - În ce plan am ajuns - Ce s-a schimbat.




11 martie 2017

Portretul variantelor nefericite de “lup”


* Nu suportă să fie contrazişi, mai ales de către vampiri.
* Slujesc obedient demonilor.
* Nu îşi recunosc erorile, preferând să se autoretardeze sau să repete un tipar la infinit.
* Au o dorinţă obsesivă de control al oricărei situaţii.
* Manifestă agresivitate, chiar ferocitate la opunere.
* Consideră puterea factor primordial, iar conştiinţa sau morala – factori secundari sau slăbiciuni.
* Nu se pot concentra pe mai multe scopuri.
* Suferă de secretomanie.
* Nu pot înţelege nevoia de odihnă sau intimitate.
* Limitează prestanţa la formule sau gesturi medievale, fiind prizonierii propriilor ritualuri.
*  Nu pot lega relaţii sincere ori comunica dincolo de stabilirea unei linii ierarhice. Totul se rezumă la sex sau hrănire.
* Au probleme majore în a pricepe umorul sau ironia.
* Nu au răbdare să privească mai mult timp un individ, de aceea rar ajung la esenţe.
* Nu pot vedea distincţia între exerciţiu ori joc strategic şi pericol de distrugere a propriei specii.



La final de Primrose

Cineva a pus azi Câinii la treabă. Îi mulțumesc.
M-au ajutat să gust din nou cârnați vânătorești.
Am putut petrece ceva timp la un altar părăsit.
Mi-am recuperat Principiul Esențial.
Și, pentru un final ieșean, am regândit cuplul meu de proiecte. Beletristica și Tarotul sunt, de acum, indisolubil legate.
Vremea Disciplinei a început, în stradă și în librării.
Danke. Thank you. Merci. Mulțumesc.
Sunt aici, slujind cui trebuia.

OM

OM - resursă de hrană pentru Vampiri, resursă de muncă pentru E.T.I., resursă de servitute pentru prădători.
Creație de tip carnal artificial, nenatural.
ADN incomplet, dar perfectibil.
Intelect stabilit prin Loteria Hazardului și voia Stăpânului de Sistem, Nivel sau Realitate.

8 martie 2017

Banc ecumenic


Se întâlneşte un popă ortodox cu un mare preot satanic. Fiecare ţine o mapă.
- Tu ce ai, Cotineaţă? întrebă popa.
- Revista Hustler, material didactic pentru orgii.
- Ptiu, ptiu, ptiu, necuratule!
- Da tu ce duci?
- Eu? Sfânta Scriptură.
- Ce scrie în ea?
- Da cine dracu a citit-o?




Despre adevăr

"Adevărul poate fi întrezărit doar prin ochii morţii" - Dan Brown, Inferno.



6 martie 2017

Ochiul verde - ultimul citat



-- Avem motive să ne grăbim, a spus sec Adrian. Îngenunchează, Dragoş.
Era aproape la fel de nebunesc ca a-mi smulge inima sau a deveni amic cu Diavolul. Să rostesc nu ştiu ce text medieval, la Morgă, lângă o hârcă sfâşiată! Pur şi simplu, m-am blocat.
N-ai ce face. Aşa e ceremonialul. Şi eu m-am luptat până-n ultima zi, dar ei nu-ţi dau de ales.
Vocea Cristinei era blândă şi tristă, şi ceva din ea m-a făcut să mă las într-un genunchi. Charcoal nu se uita la noi, dar l-am auzit fornăind dispreţuitor.
-- Ambii, Dragoş.
De data asta, am încercat să rezist, dar o mână mi s-a aşezat grea pe umăr. Taximetristul.
-- Dacă vrei să trăieşti, a spus, ascultă-l, Diavole!
Să fi fost tonul poruncitor, slăbiciunea mea, altceva? Am cedat. Iar când am auzit vocea lui Adrian în minte, am repetat din reflex cuvintele, cu privirea plecată.
-- Lord Adrian, eu, Dragoş Cristea, îţi Jur pentru eternitate.
Am simţit o arsură pe umărul drept, dar cumva asta nu mai conta, în comparaţie cu umilinţa acelei poziţii. Mâna lui Charcoal s-a ridicat de pe mine, însă deja mă predasem voinţei lordului meu.
-- Voi fi al tău în spirit şi sânge, am continuat cu o voce tremurătoare, prin Semnul tău asupra mea.
Rezistă. Va fi mai bine.
Din nou, glasul Cristinei, şi cât aş fi vrut s-o cred! Dar nu aveam nevoie de un taximetrist, de o vrăjitoare sau de acum tăcutul Igor ca să ştiu că nu era decât o formă de placebo. Adrian a tăcut şi am dat să mă mişc.
-- Nu încă! Am trei reguli pentru tine, Dragoş Cristea, înainte să vedem dacă-ţi meriţi numele.
Am rostit cuvintele şoptite, de data asta, de Cristina.
-- Ascult şi mă supun.
-- Îmi vei arăta întotdeauna un respect desăvârşit, în cuvinte, privire şi poziţie. Nu vei trăda niciodată secretele încredinţate ţie. Vei urma calea trasată de mine, fără să te plângi de durerea ei. Aşa să fie! Acum te poţi ridica.
Am făcut-o mai greoi decât dacă mi s-ar fi înfipt o sabie în gât. Într-un scurt moment de luciditate, înainte să-mi folosesc toată puterea ca să nu mă podidească lacrimile, am priceput că viaţa mea fusese toată suptă. De atât fusese nevoie. O îngenunchere şi un jurământ de două fraze.


5 martie 2017

FORMULAR DE VERIFICARE-ÎNFIINŢARE A RELIGIILOR

AD IBITUM




NUME: ..................................................................................................................

STĂPÂN: ..............................................................................................................

IDEI PRINCIPALE: ............................................................................................

SENTIMENTE STÂRNITE: ..................................................................................

ACŢIUNI PRECONIZATE: ...................................................................................

GRUP ŢINTĂ (DEMOGRAFIC, SOCIAL, ISTORIC): .....................................

METODE DE COMUNICARE: ...............................................................................

OBIECT SAU FIGURĂ DE VENERARE: .............................................................

COD DE COMPORTAMENT PENTRU SCLAVI: ..................................................

CADRU ISTORIC DE REFERINŢĂ: ...................................................................

RELAŢIE CU VAMPIRISMUL: ...........................................................................

MODURI DE CONFESIUNE: .................................................................................

OBIECTE/ ARTEFACTE/ SITURI: ......................................................................

GRAD DE SINCERITATE: .....................................................................................

GRAD DE INTELIGENŢĂ DE ATINS: ...............................................................

METODE DE VERIFICARE A LOIALITĂŢII MEMBRILOR: ......................

.....................................................................................................................................

FENOMENE SUPRANATURALE ADMISE: .....................................................


METODE DE EDUCAŢIE ADMISE PENTRU SCLAVI: ................................

...................................................................................................................................

IMAGINI DE REFERINŢĂ: ................................................................................

RELAŢIE CU ALTE RELIGII DE MASCĂ: .....................................................

GESTICĂ ADMISĂ: .............................................................................................

TIP DE DISCURS PUBLIC: .................................................................................

ARIE DE RĂSPÂNDIRE: .....................................................................................

LIMBAJ SCRIS: ..................................................................................................

CUVINTE/ PRINCIPII: ...............................................................................

FORME DE RESPECT FAŢĂ DE SUPERIORI: .............................................

PEDEPSE: .............................................................................................................

RECOMPENSE: ....................................................................................................

CEREMONIALURI: .............................................................................................

LĂCAŞURI: ...........................................................................................................

ELEMENTE:.........................................................................................................

MAGIE/ ARTE: .....................................................................................................

MESAGERI/ MESAJE: ........................................................................................

CĂRŢI DE REFERINŢĂ/ PILDE: .......................................................................

MISTERE: ..............................................................................................................

LEGIUNI: ..............................................................................................................

ROLURI: .................................................................................................................

OMENS: ..................................................................................................................

CONDUCERE: .......................................................................................................

FORME DE ASUMARE A RĂSPUNDERII PENTRU CONDUCĂTORI:

 ...................................................................................................................................


Spoq face pipi.

4 martie 2017

RCV



Banc blasfemic


Ajunge Moise la Dumnezeu, care mânca semințe.
 - Am venit să aflu poruncile, zice.
 - Ce e cărțoiul ăla?
 - O să fie o chestie șmecheră, lungă și groasă, numită Biblia.
 - Păi, poruncile sunt trei. Te fut. Iar te fut. Şi după aia, te mai fut o dată.
 - Oh, zice Moise, țeapă. Îmi ajungea un bilet de tramvai.



1 martie 2017

Cea mai mare iluzie e omenirea. "Uman" e doar un cod folosit de necromageri pentru marcarea timpului general.
1 martie 2017

Arhivă blog