Blogu' Stefanei Czeller

Lista scurtă pentru Premiile Galileo

2012-01-30T08:36:00.001+02:00

Iată că, după o primă rundă de votare, au fost anunţate titlurile rămase în competiţie pentru Premiile Galileo 2012.

„Cel mai bun volum”:

* Bogdan-Tudor Bucheru – Anotimpurile

* Ştefana Cristina Czeller – Cerneală şi sînge, Millennium Books

* Dan Doboş – Demnet, Media-Tech

* Costi Gurgu – Cronici de la capătul pămîntului, Millennium Books

* Liviu Radu – Singur pe Ormuza, Millennium Books

„Cea mai bună proză scurtă”:

* Aron Biro – Profeţii despre trecut (din antologia Steampunk: A doua revoluţie editată de Adrian Crăciun, Millennium Books)

* Oliviu Crâznic – Ultima clepsidră (din antologia Steampunk: A doua revoluţie editată de Adrian Crăciun, Millennium Books)

* Costi Gurgu – Mlaştinile din sud (din volumul Cronici de la capătul Pămîntului, Millennium Books)

* Costi Gurgu – Cetatea neagră (din antologia Steampunk: A doua revoluţie editată de Adrian Crăciun, Millennium Books)

* Michael Haulică – O hucă în minunatul Inand (din revista Galileo nr.3)

* Michael Haulică – Povestea lui Calistrat Hadîmbu din Vizireni, ucis mişeleşte de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureştilor (din antologia Steampunk: A doua revoluţie editată de Adrian Crăciun, Millennium Books)

* George Lazăr – De la ţigani (din antologia Steampunk: A doua revoluţie editată de Adrian Crăciun, Millennium Books)

„Cea mai bună antologie”:

* Steampunk: A doua revoluție – editor: Adrian Crăciun – Millennium, 2011

* Venus – editor: Antuza Genescu – Eagle & SRSFF, 2011

* Balaurul și Miorița – editor: Mihail Grămescu – Eagle, 2011

* Pangaia – editor: SRSFF – Eagle & SRSFF, 2010

* Premiile Galileo 2011 – editor: Horia Nicola Ursu – Millennium, 2011

Le mulţumesc tuturor celor care mi-au votat romanul. Dacă v-a plăcut cartea, contez în continuare pe suportul vostru! Iar dacă încă nu aţi citit-o, mai aveţi timp...

Campionii

2012-01-29T12:30:00.000+02:00

Nu mai e nevoie de cuvinte...

Alunecaţi cu spor, alunecaţi cu dor!

2012-01-27T14:09:00.000+02:00

Iată că a venit iarna şi la noi. E drept, situaţia nu e chiar aşa albastră ca-n sudul ţării, slavă Domnului! Nu avem troiene, în schimb nu ducem lipsă de patinoare ad hoc. Nu doar la mahala, ci şi în centrul Iaşului.

Pe trotuarul din faţa Secţiei Civile a Judecătoriei, de exemplu, nimeni nu s-a obosit azi să arunce o mână de nisip. Nici de la instanţă, nici de la unităţile comerciale sau asociaţiile de locatari de la blocurile cu bucluc. Trotuarul cu pricina, de altfel, este şi vara numai bun pentru o cursă cu obstacole, fiind în mare parte ocupat de maşinile care n-au loc pe carosabil.

Dacă mă gândesc bine, situaţia are logica ei strâmbă. Dacă tot ajungi să-ţi pui nădejdea în oarba cu balanţa, de ce n-ai avea şi tu vreo bubă? Un picior în ghips, să zicem… Poate aşa, şi judecătorii vor fi mai miloşi.

Mix literar

2012-01-23T13:22:00.000+02:00

Iată că a mai apărut o recenzie la romanul subsemnatei „Cerneală şi sânge”. Puteţi citi ce are de spus Ioan Todoran pe bookblog. Voi da un singur citat: „Romanul este construit foarte bine, omogen, cu personaje solide şi diverse, iar stilul autoarei este foarte cursiv, ritmul se păstrează pe tot parcursul romanului, iar suspansul este construit minuţios şi susţinut cu dibăcie”.

A început procesul de votare pentru premiile Galileo 2012, unde „Cerneală şi sânge” apare printre pretendenţi la „Cel mai bun volum”. Lista preliminară o găsiţi aici, la toate cele trei categorii.

A început Transformarea

2012-01-22T13:18:00.002+02:00

Întrebam nu demult ce au în comun un inel, un pumnal, o lumânare şi un motan. Iată şi răspunsul: sunt indicii care o vor ajuta pe Cristina Man să rezolve încă o enigmă sângeroasă şi să-şi confrunte demonii. Iar femeia care va şti răspunsurile la toate întrebările terifiante pe care i le pregătesc aliaţii şi duşmanii nu va fi chiar aceeaşi pe care o cunoaşteţi.

Iată deci şi anunţul promis, amânat din cauza evenimentelor politice care ne-au captat tuturor atenţia. Am aşternut pe hârtie primele pagini ale continuării la romanul care a văzut lumina tiparului anul trecut, “Cerneală şi sânge”. TRANSFORMAREA a început!

Legea-i doar pentru căţei?

2012-01-20T14:16:00.002+02:00

Oamenii au dreptul să-şi spună păsurile în stradă. Pentru asta s-a vărsat sânge în decembrie ’89 şi, într-o societate pauperizată, disperată, dreptul ăsta ajunge să ne fie singurul câştig. Sigur că protestele nu trebuie să degenereze în vandalism, iar jandarmii se află într-o poziţie ingrată, fiindcă şi ei sunt victimele măsurilor guvernamentale în aceeaşi proporţie ca românii ce-şi strigă oful. Şi totuşi…

Totuşi, obligaţia de a nu respecta legea nu le revine doar protestatarilor. Oamenii în uniformă ar trebuie să o se încadreze în normele ei în aceeaşi măsură. Ba chiar cu mai multă stricteţe, tocmai din cauza statutului lor de apărători ai legii. Când însă oamenii sunt ridicaţi de pe stradă la întâmplare, fără să se mai verifice cine a aruncat piatra, când românii sunt amendaţi doar fiindcă au strigat împotriva puternicilor zilei, sunt bătuţi şi băgaţi în dube în loc de ambulanţe, mesajul pe care îl transmite omul cu batonul e că legea-i doar pentru căţei.

Eu, care iau zilnic contact, în virtutea meseriei, cu jandarmi sau poliţişti şi credeam că zaresc OMUL ce poartă uniforma, nu pot decât să-mi spun că pană acum, poate, am avut vedenii. Dar mai ales să mă întreb de ce, când un ofiţer sub acoperire e umilit şi lovit de alţi poliţişti, procurorii strigă „Tortură!”, iar când este vorba despre demonstranţi cu oase rupte şi feţe însângerate, nu se autosesizează nimeni.

Poate atât jandarmii din stradă, cât şi superiorii lor, ar avea nevoie de o lecţie într-ale Codului Penal. Acesta defineşte tortura ca pe „fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane”. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă am trăi într-o Românie normală, jandarmii ar fi traşi la răspundere pentru tortură ori măcar pentru purtare abuzivă. Mă îndoiesc însă că asta se va întâmpla. Încă o dată, politicienii din spatele măsurilor represive fac o eroare capitală. Acţiunea pe principiul „întâi tragi, apoi întrebi” nu face decât SĂ LEGITIMEZE VIOLENŢELE. Iar acestea vor naşte alte mişcări de stradă, înrăindu-i şi pe cei mai moderaţi dintre protestatari. România riscă astfel să intre într-o spirală ce nu poate duce decât la o adevărată tragedie.

Dacă noi suntem viermii, voi sunteţi hoiturile!

2012-01-16T22:25:00.000+02:00

Un senator portocaliu se întreba retoric pe blog, într-o postare care ulterior a fost retrasă, dacă nu suntem nişte viermi care ne merităm soarta, fiindcă îndrăznim să protestăm împotriva Legii sănătăţii sau a lui Băsescu. Ei bine, senatorul cu pricina, care peste câteva luni se va milogi pentru voturile celor pe care i-a insultat grosolan, pare să aibă nevoie de ajutor medical măcar pentru pierderile sale de memorie.

Fiindcă a uitat că viermii ăştia, despre care vorbeşte cu atâta dispreţ, îi permit lui îmbuibarea. Tocmai ei asigură confortul întregului Legislativ, care-şi aprobă bugete mai mari în timp ce sărăcia năpădeşte ţara, care propune acte normative imbecile şi votează fără să ştie pentru ce ridică mâna, care şi-a făcut o practică din somnul în comodele băncuţe şi votul la trei mâini. Aceiaşi viermi îi oferă onor clasei politice posibilitatea de a-şi angaja toată cimotia în sistem, de a pune la cale afaceri bănoase şi ilegale pe bani publici, de a se plimba peste hotare fără să aducă vreun beneficiu ţării, de a uita pur şi simplu ce înseamnă să trăieşti în România reală, cea în care salariul şi nivelul serviciilor scad, iar taxele şi preţurile cresc.

Trebuie să-i recunoaştem totuşi politicianului portocaliu, al cărui nume nici măcar nu mai contează, curajul de a spune ce gândesc, probabil, mulţi dintre cei care au devenit demnitari cu ajutorul atâtor minciuni frumoase. Poate are şi dreptate. Om fi viermi, dacă ne-am lăsat atâta vreme călcaţi în picioare. Atunci însă, cei ca senatorul pe care l-a luat gura pe dinainte sunt hoituri. Da, el şi şleahta lui sunt cadavrele umblătoare ale speranţelor noastre! Când îşi vor găsi oare locul cuvenit?

Premiile Galileo 2012

2012-01-16T11:52:00.000+02:00

Redacţia revistei Galileo a anunţat începerea fazei de selecţie pentru cea de a doua ediţie a premiilor Galileo, care se decernează anual pentru cele mai bune volume cu autori români şi pentru cel mai bun text de proză scurtă publicat de un autor român în anul precedent. Printre romanele şi culegerile de autor luate în considerare la secţiunea Cel mai bun volum se numără şi cel al subsemnatei Cerneală şi sânge. Vor mai fi decernate premii pentru cea mai bună proză scurtă din 2011 şi cea mai bună antologie. Amănunte găsiţi pe blogul lui Horia Ursu.

Dincolo de strigăte şi de fum

2012-01-15T23:38:00.001+02:00

Pe măsură ce iluziile mele în privinţa democraţiei noastre postdecembriste s-au spulberat, a scăzut şi dorinţa de a comenta asupra evenimentelor scenei politice. Totuşi, protestele ultimelor zile m-au făcut să simt nevoia de a spune câteva adevăruri pe care nu le pot ascunde nici fumul sticlelor incendiare, nici ceaţa gazelor lacrimogene, nici scandările mulţimii, nici tăcerea laşă a celor care conduc o ţară în agonie.

O lecţie foarte importantă a protestelor, pe care ar trebui să şi-o însuşească în primul rând PDL, este că Traian Băsescu a devenit un produs politic expirat. E drept, ultima ieşire la rampă a preşedintelui a dovedit că nu pricepe încă asta. Traian Băsescu nu a pregetat să dojenească poporul ca în zilele bune, pentru că nu vrea să accepte înţelepciunea legii SALE. A mai demonstrat că nu-şi dă seama cât de disperată e naţia presupunând că retragerea legii de pe site-ul Ministerului Sănătăţii va rezolva lucrurile. Nu a făcut-o, ci a fost încă un afront pentru o mulţime care avea nevoie doar de un pretext ca să-şi reverse mânia. Iar pentru fiecare om ce a ieşit în stradă, aş pune pariu că sunt măcar zece dornici să ridice piatra.

Radicalizarea mesajului protestelor până la arderea pozelor şi sugerarea exterminării unor personaje ar trebui să fie ultimul semnal pentru PDL. Dacă vrea să obţină un scor cât de cât decent la alegeri, trebuie să se distanţeze de Traian Băsescu. E însă mai uşor de spus decât de făcut aşa ceva, în condiţiile în care ani de zile premierul Emil Boc a dovedit că-i lipseşte total coloana vertebrală. Iar o altă figură cheie PDL, cea ale cărei poşete şi rochii au înnebunit presa şi naţia, îi calcă vertiginos pe urme în mentalul popular unei alte Elene dintr-un cuplu odios.

Singurii care au vorbit zilele acestea au fost jandarmii. Au făcut-o în conferinţe de presă ori în stradă. Nu-mi place să fac predicţii într-o situaţie atât de volatilă, dar nu cred că a răspunde protestului, fie el şi minat de huligani, cu forţă brută în lipsa oricărui mesaj politic este o idee bună. Zilele următoare vor spune dacă am dreptate. Dar mie imaginea unui băiat care aruncă în jandarmi cu pietre mi se şterge mai repede de pe retină dacă e urmată de cea a unui om în uniformă sponind în bătaie cu bastonul un tânăr căzut la pământ. Să ne mai mirăm atunci că mulţi români privesc statul ca pe un organism hrăpăreţ, cu tendinţe represive şi dispreţ pentru legile pe care tot el le-a dat, ineficient când este vorba să răspundă nevoilor elementare ale cetăţenilor corecţi, dar mereu gata să ajute la îmbuibarea politicienilor? Ce le mai rămâne unor oameni puşi cu faţa la zid, după două decenii de libertate ce le-a adus doar insecuritate, decât să vrea să dărâme o ordine prin ea însăşi distructivă?

Se spune că istoria o scriu învingătorii. Dar cine vor fi ei? Lipsa alternativelor politice viabile este nu doar încă unul dintre vectorii haosului, ci adevărata tragedie a României de azi. În pieţe s-a strigat “Jos!”, nu “Sus!”, deşi şi-au făcut apariţia pe acolo şi vânătorii de voturi. Mulţi români au înţeles că “ai noştri” şi “ai voştri” vor fi întotdeauna “ai lor”, că demnitarii de toate culorile se scuipă în faţa camerelor şi-şi dau mâna când e vorba să ne spolieze, că promisiunile, doctrinele şi alianţele de azi valorează mâine mai puţin decât un rahat de maidanez. Pe oricine ai vota, nu o vei duce mai bine. Doar numele hoţului se va schimba.

Privind imaginile de la televizor, nu-mi rămâne decât să zâmbesc trist. Istoria o scriu învingătorii, dar România de azi are milioane de învinşi. Şi eu sunt unul dintre ei.

Ghicitoare

2012-01-15T13:24:00.001+02:00

Ce au în comun un inel, un pumnal, o lumânare şi un motan? Răspunsul va veni în curând, împreună cu un anunţ.

Pacea lui Armaghedon (7)

2012-01-12T08:21:00.002+02:00

Redus la tăcere, Armaghedon se holbă la puţoi cum îşi îndesa plictisit hârtia în buzunar şi-şi aprindea încă o ţigară. Pe asfalt, sângele înconjurase capul zdrobit al Graţielei ca un nimb, dar ochii păstrau toată durerea şi teroarea unui păcătos sfârtecat de furcile iadului. Cu nasturii rupţi de izbitură, balonzaidul se desfăcuse, dezvelind sânii mari, mânjiţi de bucăţi de creier, şi părul creţ dintre picioare, pe care nu-l vopsise niciodată blond.

Fluierând în surdină, poliţistul o studia hulpav din rabla lui. Mercedesul ţâşni pe lângă Loganul hârbuit şi Armaghedon se feri în ultima clipă. Pe trotuarul de vizavi, o femeie ştirbă îşi făcea cruci mărunte.

-- La ce te uiţi, cucoană? se stropşi Armaghedon. Fă paşi, e treabă oficială!

Descărcarea mâniei îl dezmetici. Se întoarse spre agent.

-- Adu o pânză şi acoper-o, ce stai ca prostul! Şi să nu laşi pe nimeni să facă poze, auzi! Ai grijă să fie dusă la morgă şi ţine-ţi gura, dacă nu vrei să zbori chiar mâine din Poliţie.

În timp ce agentul căuta febril prin portbagaj, Armaghedon privi pentru ultima oară spre Graţiela. Îl luase cu durere de inimă, dar ochii săi căutau deja camerele de luat vederi. Trebuia să plece cât nu apărea vreun găozar.

Nu putea chema şoferul să-l ia de acolo, nici nu se simţea în stare să meargă cu tramvaiul. Oricum, era plin de drogaţi şi cerşetori. Până o identificau, până o căutau pe maică-sa în provincie, avea timp să se liniştească, să se întoarcă în apartamentul ei. Oricum trebuia să-şi strângă lucrurile de acolo.

Îi luă jumătate de oră să adune totul. Sirena maşinii mortuare abia se stinsese şi Armaghedon îşi şterse obrajii. Nici el nu ştia de ce plânge: fiindcă trupul pietros al Graţielei nu avea să se mai lipească vreodată de al său ori de obidă. Ghicea deja titlurile zeflemiste ale ziarelor de a doua zi, aglomeraţia cu miros de bâlci de la înmormântarea unde avea să afişeze o mină sobră, strângând delicat braţul mamei Graţielei şi ferm pe cele ale colegilor ei din cabinet. Era timpul să plece, dar îşi simţea ochii roşii şi mersul şovăitor. Scoase mobilul din buzunar şi formă numărul Corei.

-- Trimite-l pe Renato cu Fiatul ăla mic! A fost un accident...

Vocea i se sparse, dar se sili să-i povestească totul în fraze scurte. Cora nu puse întrebări de prisos şi nici nu încercă să-l consoleze.

Înainte de a închide uşa, privirea îi căzu pe haina de vulpe argintie. O împături neglijent şi o îndesă în geamantan. Ca să intre, trebui să scoată punga de cosmeticale.

-- Ţie nu-ţi mai trebuie, murmură. Doar n-o să se piardă bunătate de haină! O fură tablagiii de numa-numa... Nici măcar la mă-ta nu ajunge.

Maşina trase discret pe aleea din spate şi Armaghedon urcă fără să-i spună şoferului o vorbă. Când Fiatul demară, ceva îi zornăi în bunzunar. Armaghedon scotoci absent şi extrase o cutie mică. O deschise şi fixă pastilele albastre cu ochi răi.

-- Grijania mamii voastre! Tot la voi mă-ntorc...

Renato îşi drese glasul.

-- Ce-i? se răsti Armaghedon.

-- E ceva sub banchetă. De la Cora...

Aruncând pastilele în pungă, Armaghedon vârî palma dedesubt şi scoase o carte groasă.

-- Codul penal şi legile speciale, şopti.

Îşi aprinse un trabuc şi începu să răsfoiască tomul. La prima curbă, îi făcu semn lui Renato să dea drumul la radio. Primele note ale unei simfonii îl făcură să se încrunte.

-- Pune şi tu ceva mai vesel! spuse Armaghedon. Ce dracu, doar nu suntem la înmormântare!

„Cerneală şi sânge”, în format electronic

2012-01-11T08:23:00.001+02:00

Romanul subsemnatei, "Cerneală şi sânge", este disponibil de acum şi în format electronic (epub şi mobi), pe Elefant.ro. La aceeaşi librărie online veţi găsi alte nouă titluri editate de Millennium Books: volumele de povestiri Atingerea şi Anotimpurile de Bogdan Tudor Bucheru, Între bariere de Doru Stoica, Singur pe Ormuza şi Modificatorii de Liviu Radu, Povestiri fantastice de Michael Haulică, Povestiri de duminică de Mircea Opriță, de nuvela Adrenergic a lui Sebastian A. Corn, precum şi volumul de publicistică Nici Torquemada al lui Michael Haulică. Preţul unui volum electronic este de 9,99 lei, iar cele două volume semnate de Bogdan-Tudor Bucheru pot fi descărcate gratuit.

Pacea lui Armaghedon (6)

2012-01-08T08:43:00.002+02:00

Cora se ridică de pe canapea cu sprinteneala unei fetişcane. Rămas singur, Armaghedon se lăsă să cadă pe divan şi începu să-şi roadă unghiile.

-- Uite, se întoarse Cora cu o farfurioară şi un pahar îmbrobonit, în care sticleau cuburi de gheaţă. Mănâncă şi nu te mai gândi în seara asta la nimic! Nici la copoi, nici la popi, nici la legi...

Palma lui Armaghedon se opri la jumătatea drumului. Se ridică şi o sărută pe Cora pe obraz.

-- Eşti tare, mătuşă!

Bătrâna îl privi siderată.

-- Ce zici?

Armaghedon ţopăia copilăreşte.

-- Nu trebuie să ascund accidentul. Trebuie doar să...

***

Ministrul era tolănit în fotoliul preferat, iar Graţiela trudea, îngenuncheată în faţa lui. Televizorul avea sonorul dat la maximum. După doar două zile de dezbateri, pachetul de legi pentru reforma justiţiei a fost adoptat, săptămâna trecută, de camerele reunite. Este un record postdecembrist, mai ales că actul normativ are prevederi controversate, ca intrarea în legalitate a caselor de toleranţă. Reamintim că un alt proiect de lege pe această temă a fost respins anul trecut. Acum însă, deputaţii şi senatorii au considerat că prin impozitarea veniturilor obţinute din această activitate vor fi sporite considerabil încasările la bugetul statului, iar prestatoarele de servicii sexuale şi clienţii lor vor beneficia de confort şi securitate. Ne putem deci aştepta...

Cu un icnet, Armaghedon apăsă butonul mute de la telecomandă şi se lăsă în voia buzelor hrăpăreţe ale Graţielei. Îşi trecu degetele prin părul ei, simţindu-se la fel de armăsar ca în urmă cu douăzeci de ani, când încerca marfa înaintea clienţilor.

-- Da, sunt tare, mormăi. Da, Graţiela. Daaaa!

Graţiela se ridică, ingenuă şi perversă în acelaşi timp, şi Armaghedon îi surâse împăcat. Poate avea să uite cu totul de blestematele alea de pastile.

-- Săptămâna viitoare deschidem oficial stabilimentul. Violet... Ce zici, îţi place?

Graţiela se şterse pe bărbie şi se ridică.

-- Mie-mi place orice-ţi place ţie, Armi...

-- Ţi-am cumpărat ceva frumos.

Scoase cutia şi o urmări cum descoperă haina de blană de vulpe argintie. Ochii ei se rotunjiră de bucurie şi începu să bată din palme.

-- Vai, eşti un scump! Trebuie să sărbătorim! Şi tocmai acum am rămas fără băutură... Mă duc până jos să cumpăr ceva.

-- Nu-i nevoie, spuse Armaghedon.

Ea deja îmbrăcase un balonzaid bleu, adus de la Paris prin curier diplomatic. Nu avea nimic pe dedesubt.

-- Te rooog, Armi! E plăcerea mea să te răsplătesc fiindcă ai fost atât de bun cu mine.

Se aplecă peste umărul lui, atingându-i urechea cu buzele.

-- Şi mă excită peste poate să cobor aşa.

O lăsă să plece şi deschise iar sonorul televizorului. Într-o mahala de prin Botoşani se îmbulzeau tot felul de terfelogi la pomană, alimente expirate de doar câteva zile şi chiloţi purtaţi, aduşi o asociaţie de caritabilă. Oamenii îşi smulgeau pachetele din mâini, potoliţi doar de bastoanele jandarmilor. Armaghedon oftă satisfăcut.

-- Aşa, băiatule! Dă-i la gioale calicului!

Se gândi la Graţiela şi îşi simţi mădularul tresărind. Era iar gata de acţiune. De ce nu mai venea odată?

După un sfert de de oră, începu să se îngrijoreze. Nu avea de ce să stea atâta la magazin. De vreo zece ani nu mai vedeai cozi la supermarket. Închise televizorul şi începu să se îmbrace. Pe scări, o luă la fugă. Nu se opri decât la marcaj.

Sângele Graţielei mânjise liniile albe, iar Armaghedon ştiu că o pierduse pentru totdeauna, odată cu bărbăţia sa. Oprit ceva mai încolo, şoferul fuma liniştit o ţigară. Avea costum Armani şi se rezemase neglijent de Mercedesul alb, cu parbrizul spart. Nu părea să fi trecut de 19 ani. Lângă el, un poliţist completa tacticos formularul.

-- Amenda o puteţi plăti la jumătate, în primele 48 de ore.

Armeghedon se repezi la agent chiar când îi dădea şoferului hârtia.

- Ce faci, tablagiule?

Poliţistul îl privi bovin, îl recunoscu după câteva secunde şi păli.

-- Să trăiţi, domnule ministru! Care-i problema?

Armaghedon îl prinse de rever.

-- Care-i problema? Îi dai doar o amendă? A omorât-o pe femeia asta!

Poliţistul tuşi, evitându-i privirea.

-- Păi ştiţi şi dumneavoastră... Legea nouă... Nu mai e infracţiune... Nici măcar nu le luăm permisul... A intrat de azi în vigoare. (Va urma)

Pacea lui Armaghedon (5)

2012-01-06T15:21:00.001+02:00

Limuzina se opri în intersecţie. Strada era prea îngustă ca să încapă, iar şoferul nici măcar nu încercă vreo manevră. Armaghedon coborî şi traversă bucata de asfalt ciuruit, cu mâinile în buzunare. Casa cu două etaje şi acoperiş parcă făcut din staniol avea la toate geamurile jaluzele violet. Armaghedon sună de două ori şi, după o pauză scurtă, de încă trei ori. Un bâzâit prevesti deschiderea uşii. Privind scurt în spate, ministrul intră.

Holul, cu uşi roşii de o parte şi de alta, era luminat de o mulţime de veioze mov. Un miros dulceag îmbibase totul, chiar şi hainele malacului smead, îmbrăcat în blugi albi şi un tricou cu mânecile tăiate, proţăpit lângă uşă.

-- Cora? întrebă Armaghedon.

-- Bea o cafeluţă, răspunse malacul. E singură.

Armaghedon trecu pe lângă el spre scările spiralate, mărginite de o balustradă argintie. Urcă fără să se sprijine de balustradă şi intră fără să bată în prima încăpere de pe stânga. Pe divanul crem era întinsă o bătrână slabă şi aproape cheală, îmbrăcată într-un kimono negru cu puzderie de cocori.Ceaşca îi înţepeni în mână când îl văzu.

-- Ai demisionat? zise baba. A căzut guvernul? A dat canceru-n tine?

Armaghedon se aşeză lângă ea.

-- De ce te gândeşti numai la rele?

-- După patru ani, vii aici. N-are ce fi de bine. Cum afacerea e în regulă...

Armaghedon clătină din cap.

-- Nu cobi! murmură. E şi afacerea mea, pot veni aici când vreau.

_- Tu ai spus că e mai sigur aşa... Vrei o cafea sau o fată?

-- Nici una, nici alta. Aici am luat deciziile cele mai bune, care ne-au îmbogăţit pe amândoi. Aşa că ţine-ţi cloanţa şi lasă-mă să gândesc, Cora!

Bătrâna sorbi cu zgomot din cafea, fără să pară speriată.

-- Cum vrei...

Armaghedon rămase nemişcat aproape jumătate de oră, aparent studiind jaluzelele. Când o privi iar, Cora îşi flutura unghiile abia date cu ojă neagră.

-- N-am să fiu mereu ministru, spuse Armaghedon.

-- Păcat. În patru ani, nu ne-a călcat poliţia niciodată şi n-am dat un euroi şpagă.

Armaghedon luă sticluţa cu ojă de pe masa rotundă, cu un singur picior, şi începu s-o studieze în lumină.

-- Sondajele nu sunt bune. S-ar putea să pierdem, oricât am fura.

Bătrâna îl privi atent.

-- Chiar şi aşa, n-ar trebui să-ţi faci griji, Armaghedoane! La câte mizerii ştiai deja de la fete şi câte dosare ai adunat de când eşti la Interne...

Cu o clătinare din umeri, Armaghedon puse sticluţa la loc.

-- Poate da. Da mulţi abia aşteaptă să se întoarcă roata! Ş-or mai fi din servicii destui care dau pe goarnă opoziţiei. Nu se ştie niciodată cum stă treaba când se schimbă puterea. Am fi bine dacă toate astea s-ar pupa cu legea.

Bătrâna pufni, dar Armaghedon zări în ochii ei o urmă de îngrijorare.

-- Ai încercat, nu? Proiectul a picat. Ipocriţii ăia vin aici, dar se tem de popi. Să fentăm UE a fost uşor. S-au prins sticleţii şi mahării că-i mai bine când corb la corb nu-şi scoate ochii? Gata, nu-i corupţia! Dar de popăret se tem...

Armaghedon se ridică şi începu să ocolească divanul.

-- Dacă aş putea..., murmură. Dar cum să muşamalizez accidentul, când l-a văzut bulangiul ăla?

Cora îşi puse palmele la ceafă şi se întinse ca o pisică leneşă.

-- Eşti mintos, ai să găseşti o cale. Totdeauna te-ai descurcat. De ce crezi că ţi-am zis Armaghedon când te-am adunat de pe stradă? M-am uitat la tine ş-am simţit că nici dracul nu te-opreşte să faci banu grămadă... Nu vrei nişte dulceaţă de cireşe amare? O nebunie! Am adus mai multă pentru secretatul ăla şpanchi, de la Educaţie. Îi place s-o lingă de pe fete.

Armaghedon suspină.

-- Poate două linguriţe...

-- Bine! Acuma ţi-aduc. (Va urma)

Pacea lui Armaghedon (4)

2012-01-05T11:25:00.002+02:00

Basil îşi şerse colţul gurii cu şerveţelul.

-- Chiar cu o patrulă de asta a intrat în bucluc finu-miu....

Armaghedon întoarse paharul din cristal roz, din serviciul păstrat doar pentru el.

-- M-aş bucura să vă pot da vreun sfat folositor, zise. Două minţi sunt totdeauna mai bune ca una. Cine ştie, poate dacă mai ceream vreun pont în februarie, avea şi proiectul ăla mai mult succes...

Basil începu să taie carnea cu o mină de canibal flămând.

-- Nu trebuie să renunţaţi aşa uşor la el, spuse. Chiar acum l-am recitit şi mi se pare foarte potrivit pentru momentul în care ne aflăm. Ajută şi bugetul, ajută şi structurile de ordine, ajută şi populaţia. S-au pripit colegii mei când l-au respins, s-au lăsat mânaţi de sentimente, nu de logică.

-- Da, şi eu zic la fel. Din păcate, am mâinile legate.

-- Cred că, dacă l-am repune pe ordinea de zi, colegii i-ar înţelege oportunitatea. Numai de s-ar găsi o soluţie procedurală pentru asta....

Armeghedon scuipă un bob de piper.

-- Da, e bună o discuţie d-asta de la suflet la suflet după o zi grea! Deja mă simt mai bine. Da vă văd tare necăjit. Ce-a păţit băiatul ăla?

Basil puse furculiţa deoparte.

-- Are maşină de maşină şi-i cam place să calce acceleraţia... A făcut un accident. E distrus acum, săracul! A trebuit să se interneze la Psihiatrie.

-- Înţeleg... Grav, accidentul?

-- A intrat în doi oameni pe marcaj... Poliţişti.

Armaghedon apucă paharul cu apă. Îl dădu tot pe gât şi îi făcu semn chelnerului să aducă nişte vin alb.

-- Răniţi? şopti.

-- Morţi amândoi.

Armaghedon trânti furculiţa în farfurie.

-- Pizda mă-sii! Unde s-a întâmplat?

-- Lângă Herăstrău... Azi la amiază. Partea proastă-i că era pe aproape nu-ş ce băgător de seamă din delegaţie.

Armaghedon se lăsă pe spate, cu ochii fixaţi pe tavan.

-- E foarte greu de dat un sfat în cazul ăsta.

-- Un om cu experienţa dumneavoastră...

-- Lăsaţi-mă să mă gândesc până mâine dimineaţă. (Va urma)

Pacea lui Armaghedon (3)

2012-01-04T08:54:00.002+02:00

La Cina, aproape toate mesele erau ocupate. Armaghedon Pătraşcu studie cu ochi de cunoscător adunătura de funcţionari de rang înalt, interlopi, manelişti şi cocote. Toţi se întâlneau în văzul lumii, pentru a demonstra că nu au nimic de ascuns. Probabil, trei sferturi purtau în buzunarele costumelor indecent de scumpe detectoare de microfoane.

Câţiva funcţionari de la prima masă se ridicară la vederea sa, nişte băieţi deştepţi de mai departe, implicaţi în afaceri cu ţigări şi petrol, de văzul lumii mari mecenaţi, fluturară din mâini prieteneşte. Mişcându-se majestuos, el le zâmbi tuturor. Mulţi l-ar fi vrut pe năsălie, pentru că îi avea la mână. Le ştia tuturor micile păcate şi marile potlogării, adunase atâtea filmuleţe şi hârtii compromiţătoare! Taine negre pentru zilele gri ale bătrâneţii. Secretele erau mai valoroase decât aurul, asta era lecţia care-l făcuse om pe şmecherul de cartier. Dar aveau oare să fie de ajuns? Odată cu prima pastilă înghiţită, îndoiala începuse să se insinueze în mintea sa. Şi nu ura nimic mai mult decât îndoielile .

-- Să trăiţi, dom’ ministru! Ce plăcere să vă avem printre oaspeşţi, se gudură maitre d’hotelul. Masa dumneavoatră vă aşteaptă.

Armaghedon înclină condescendent bărbia, pipăind detectorul ultimul răcnet din buzunarul de la piept, adus direct din Japonia, prin comandă specială. Nici serviciile secrete n-aveau aşa ceva. Nu vibra, deci totul era în regulă. Oricum, aparatul era doar o măsură de precauţie. Nimeni n-ar fi putut mişca în front fără ca el să ştie. Nu până la alegeri...

-- Deocamdată, doar o cafea tare, comandă fără să se uite la meniu. Aştept pe cineva.

-- Imediat, dom’ ministru, susură chelnerul.

Murmurul conversaţiilor, întrerupt de apariţa sa, se reluă înainte să i se aducă braziliana. Vedea privirile celorlalţi întorcându-se la el des. Sigur se întrebau ce pune la cale şi, mai ales, dacă e vreun câştig şi pentru ei. Calcule, calcule... Afacerea asta era mult mai babană decât ar fi putut bănui vreunul dintre ei. Gândul i se întoarse la curbura de iapă de rasă a posteriorului Graţielei. Probabil, îi cheltuia deja banii. Nu-i nimic, dacă ieşea treaba putea compensa cu vârf şi îndesat totul.

Senatorul Macarie se apropiase pe nesimţite şi Armaghedon se ridică, întinzându-i mâna. Zumzetul din localul de cinci stele se intensificase, dar ministrul se prefăcu că nu observă.

-- Seara bună, dom’ ministru. Îmi pare rău că m-aţi aşteptat. Tot cu băiatul ăla m-am chinuit....

Armaghedon îşi privi ceasul Cartier, bătut cu rubine. Era fix şapte.

-- Da n-aţi întârziat deloc, dom’ Basil. Eu am venit ceva mai devreme. Îmi place să mă amestec printre oameni, să le arăt că sunt tot un cetăţean obişnuit ca şi ei, dar am tot mai puţin timp pentru asta.

-- Sunteţi gentil ca întotdeauna...

Chelnerul se apropie tiptil, cu ochii apoşi mijiţi de curiozitate. O picătură de informaţie şi putea scoate bani buni de la hienele care le adulmecau urmele.

-- Mâncăm ceva? propuse Armaghedon. Poate un grătar cu salată...

-- Da, şi pentru mine la fel, spuse Basil. Şi adu nişte apă minerală, amice.

Chelnerul se îndepărtă cu o mină dezamăgită.

-- Cu întâlnirea asta, n-am avut timp nici să răsuflu, darămite să mănânc. Toate structurile noastre au fost mobilizate pentru delegaţia de la UE. Bine că se termină mâine toată tărăşenia!

Senatorul sorbi lung din paharul cu apă minerală.

-- Da, răspunderea-i mare. Am văzut că aveţi de toate. Patrule pe şosele, supraveghere din elicopter... Ce mai, o desfăşurare de forţe impresionantă.

Armaghdon surâse discret.

-- Ei, ne străduim şi noi. Mai ales la aşa un ceas de sărbătoare. (Va urma)

Vandalii rup o barieră

2012-01-03T14:41:00.000+02:00

Imagini surprinse de o cameră video, lângă Palatul de Justiţie (partea interesantă e la minutul 1 şi vreo 20 de secunde). Amănunte mâine, în Evenimentul.

Pacea lui Armaghedon (2)

2012-01-02T08:52:00.001+02:00

-- Graţiela, ia vino-ncoace, botoasă mică!

Şefa de cabinet îl lăsă să aştepte puţin. Încă era încruntată când îi trânti mapa pe birou.

-- Discursul...

-- Dă-l în mă-sa! spuse Armaghedon şi făcu vânt mapei. Hai să terminăm ce începusem!

-- Parcă nu era aşa de important.

-- Lasă, dragă, nu te mai supăra aşa! Hai, dă baloanele la tetea să se joace cu ele....

Graţiela se lăsă pipăită doar câteva secunde, după care se aşeză picior peste picior pe birou. Armaghedon îi simţi privirea coborând spre prohabul care se umflase.

-- M-ai stârnit, Armi, şi m-ai dat afară. Pentru un prăpădit din opoziţie...

Armaghedon îşi trecu palma peste pulpele ei pline, până la marginea fustei scurte.

-- Îmi pare rău, iubi. Las c-o să compensez.

Ea îşi lăsă pantoful să cadă din piciorul drept şi îşi puse talpa peste coapsa lui.

-- Cum?

Armaghedon se linse pe buze.

-- O bijuterie drăguţă?

Talpa ei îşi găsi drumul spre prohab.

-- Un colier...

-- Da, mormăi Armaghedon şi o trase spre el, ridicându-i fusta.

N-avea rost să se zgârcească. Ea avea totuşi douăzeci şi doi de ani şi era mult mai pricepută decât ştoarfele pe care le scoteau unii la produs pe post de dame de lux. De trei luni, de când o adusese de la Vaslui, nu mai avea nevoie de pastile. Graţiela habar n-avea că mandravela lui era tot mai obosită şi trebuia să profite de fiecare ocazie când dădea onorul, vorba doctorului de-l jupuise, mama lui de bou lihnit!

Termină cu un grohăit, iar Graţiela îi răspunse cu un geamăt adânc. Ţinu încă vreo cinci secunde ochii închişi, tremurând într-un orgasm atotstăpânitor care-l înnebunea, deşi îl bănuia de fiecare dată de falsitate. Uneori îşi spunea că e bizar ca tocmai el, prin patul căruia trecuseră atâtea trupuri de femei, să se lase stăpânit de o puţoiacă. Dar privind-o cum îşi trăgea fusta peste fesele perfecte, neacoperite vreodată de lenjerie, îşi spuse că merita fiecare euroi cheltuit cu ea. Se scotoci în portofel şi îi întinse banii.

-- În seara asta am treabă, îi spuse. Cumpără-ţi tu ce vrei, ieşi în oraş cu fetele...

Graţiela îi zâmbi dulce.

-- Cum spui tu, Armi. Ştii că te iubesc.

Îl sărută pe vârful nasului şi îşi vârî talpa în pantoful negru, cu tocul mai lung şi mai subţire decât creionul lui aurit, atenţie de la un mahăr din Turcia care vroia să prindă un contract baban. Din prag, Graţiela se întoarse şi îi făcu o bezea. Armaghedon se surprinse surâzând tâmp.

Rămas singur, deschise mapa şi privi scârbit paginile tipărite cu un corp de literă mare. Nu mai vedea aşa de bine, dar nu vroia să meargă şi la oftalmolog. Îi era suficientă o confirmare nenorocită şi scumpă a faptului că vârsta îl ajungea din urmă. Tuşi scurt şi începu să citească.

-- Doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi europeni. Întâlnirea noastră de astăzi vine într-un moment simbolic. Ministerul Internelor şi Justiţiei, în fruntea căruia mă aflu de aproape patru ani, a dus o luptă grea cu hidra corupţiei. Am avut şi momente de cumpănă, am pierdut poate bătălii, dar la trei decenii de la Revoluţie, putem spune cu mâna pe inimă că am câştigat războiul.... Ce porcărie! Tâmpiţi pot fi şi muiştii ăştia!

Până termină discursul, ceasul de pe perete arăta ora şase şi Armaghedon se ridică greoi. Vroia să facă un duş şi să se schimbe înainte de întâlnirea cu Basil. (Va urma)

Darul meu pentru voi: Pacea lui Armaghedon

2012-01-01T13:58:00.001+02:00

Cum mi-am primit unul dintre darurile programate de Crăciun tocmai în ultima zi din anul ce se duse, zic să încep 2012 cu un cadou pentru voi, toţi prietenii mei. Ce altceva decât o povestire ?

Cu un oftat, Armaghedon Pătraşcu îşi mută degetele de pe sfârcurile şefei de cabinet pe tăblia lucioasă şi rece a biroului. Graţiela îl privi întrebător, balansându-şi sânii ca două mingi de fotbal, dar Armaghedon îi făcu semn să se ridice din poala sa.

-- Trebuie să răspund! îi zise răguşit. Tu vezi care-i treaba cu discursul pentru mâine...

Ca un fluture speriat, Graţiela îşi coborî şi apoi îşi ridică genele rimelate gros, îşi aruncă pe spate părul care începea să-şi arate castaniul la rădăcini şi se îndreptă abrupt, aşezându-şi cu încetinitorul bluza de un roz pal. Armaghedon îi ocoli privirea şi apucă telefonul, făcând ghiulul de pe degetul mic de la mâna stângă să reflecte lumina chioară a neonului. Graţiela îi întoarse ostentativ spatele. Armaghedon o urmări cum face primul pas spre uşă, accentuând şerpeşte unduirea şoldurilor.

-- Da, se răsti în receptor, masându-şi tâmplele.

-- Bună ziua, dom’ Pătraşcu! Basil Macarie sunt. Sper că nu v-am prins într-un moment prost...

Armaghedon tresări când Graţiela trânti uşa.

-- Nu, nici pe departe, răspunse răguşit. Suntem doar amici vechi, încap fandoseli de-astea între noi? Ce mai faceţi, dom’ senator? Toate bune?

Basil tăcu cam cât să se scobească în nas Armaghedon.

-- Ei, nu chiar, îi reveni vocea senatorului când Armaghedon căuta batista, să-şi şteargă degetele. Tocmai am aflat o veste proastă.

-- Aşa...

Începea să miroasă o trebşoară groasă. Armaghedon aduse mai aproape cutia cu trabucuri cubaneze.

-- Nici nu mă priveşte pe mine, spuse Basil. E vorba de-un fin de-al meu. Băiat bun, doar ceva mai repezit. Aşa sunt tinerii ăştia...

Armaghedon îşi simţi trupul fremătând mai ceva decât atunci când pipăise sânii Graţielei. Negocierile îl stârniseră de când avea zece ani şi le purta la colţ de stradă, pentru câţiva poli.

-- Vremuri noi, ce să-i faci? spuse.

-- Ei, băiatul ăsta tare mi-e drag...

Armaghedon surâse. Parlamentarul de Vrancea, prosper proprietar de vie şi evazionist fiscal înrăit, era la al treilea mandat şi ştia foarte bine unde să se oprească. Armaghedon aşteptă deci invitaţia.

-- Ce-aţi zice să ne vedem la un pahar de vorbă, dom’ Pătraşcu? zise moale Macarie. Să mai uit şi eu de supărare.

-- Ştiu şi eu? Sunt tare ocupat, spuse Armaghedon şi trase primul fum. Trebuie să pregătesc şi raportul pentru întâlnirea finală...

-- Da, da, înţeleg. Treabă serioasă, cum să nu! Păcat, că n-am mai schimbat demult un cuvinţel. Ultima oară ne-am întâlnit când se discuta proiectul ăla de lege, parcă? Eu l-am găsit foarte oportun, m-am mirat că n-a trecut...

Armaghedon rânji larg. Lucrurile mergeau cât se poate de bine.

-- Ia staţi să-mi verific agenda, dom’ senator! Poate reuşim să ne strecurăm între două întâlniri.

Foşni puţin ziarul de pe masă, aproape de receptor.

-- Uite că avem noroc! Pe la şapte, la Cina?

-- Minunat! Aşa rămâne.

Armaghedon puse receptorul în furcă şi începu să fluiere. Termină trabucul şi apăsă butonul interfonului. (Va urma)

Noul an să vă aducă tot ce vă doriţi!

2011-12-31T16:00:00.000+02:00

The Hobbit, o primă privire aruncată în spatele cortinei

2011-12-29T12:02:00.000+02:00

Încă un an…

2011-12-27T13:37:00.000+02:00

Iată că am mai îmbătrânit cu un an. 365 de zile în care am lăcrimat, am râs, am asudat, m-am enervat, am oferit şi am căutat mângâiere, m-am resemnat, mi-am depăşit (ori nu) temerile, mi-am amintit şi am uitat, am înţeles că fericirea şi belşugul sunt relative, mi-am năşit speranţele şi le-am slujit drept călău iluziilor, am simţit fiorul îndumnezeirii într-o lume croită din CERNEALĂ ŞI SÂNGE. Ce-mi pot dori pentru anul următor? Poate o nouă TRANSFORMARE.

Christmas bizarre

2011-12-25T09:37:00.001+02:00

Astăzi, ascultaţi istorii de-ale mele la radio! (Update)

2011-12-24T09:54:00.001+02:00

Moşul SF, adică Ştefan Ghidoveanu, mi-a făcut un dar neaşteptat, pe care îl împart cu toţi prietenii mei. Astăzi, în emisiunea “Exploratorii zilei de mâine” de pe Radio România Cultural, veţi putea auzi texte scurte (şi inedite) de-ale mele, în lectura actorilor Cristina Deleanu şi Eugen Cristea. Va fi o premieră şi pentru mine, aşa că aştept cu interes. Daţi drumul la radio de la 13,15!

UPDATE: Iată că am stat lipită de radio pe parcursul întregii emisiuni, cu un surâs mai larg decât cel al lui Moş Crăciun. Actorii care au citit povestirile “Alo” şi “Asfinţit în Apuseni” merită felicitări. Au făcut o treabă excelentă! Cât despre mine, cu ajutorul Moşului SF, am mai bifat o experienţă, aceea de a auzi cuvintele mele rostite de cineva care s-a transpus perfect în pielea personajului, fie el terestru, venit din stele sau chiar... paranormal. Nu pot decât să le doresc tuturor celor care au contribuit la evenimentul radiofonic, dar şi vouă, care citiţi aceste rânduri, sărbători pline de bucurii!

Sărbători fericite tuturor!

2011-12-23T08:12:00.000+02:00

„Transformarea” şi alte veşti literare

2011-12-22T13:38:00.002+02:00

* Încă rumeg ideea unei continuări la romanul "Cerneală şi sânge". Până una alta, m-am oprit asupra unei variante de titlu – TRANSFORMAREA.

* În numărul pe decembrie al revistei Helion găsiţi o povestire a subsemnatei, "Tulburătoarea păţanie a unui fruntaş al muncii socialiste".

* Millennium Books plusează la oferta de Crăciun, aflată pe ultima sută de metri. Cumpăraţi unul dintre pachetele incluse în ofertă până la 24 decembrie şi veţi avea şansa să le câştigaţi pe toate celelalte! Dintre cei care vor trimite comenzi pentru unul sau mai multe pachete de Crăciun va fi extras un câştigător, căruia îi va fi expediat coletul via curier pe 27 decembrie.

* Nemira a început să trimită comenzile la "Dansul dragonilor", abia aştept să ajungă şi la mine.

Cum a învins vampirii spiritul Crăciunului

2011-12-18T21:01:00.001+02:00

Onor autorele scrie de zor, în dormitor, cu laptopul în poale. În meniul capitolului: vampiri, călugări războinici, o înfruntare sângeroasă şi ceva aluzii sexoase. Momentul culminant! Degetele zboară pe taste, autorele e transpus în bătălie. Dinţii vampirului se apropie de gâtul victimei sale, pofta de sânge îl copleşeşte. Se aude un zgomot sinistru şi autorele tresare. Din prag, de lângă uşa ale cărei balamale trebuie unse, mama autorelui zâmbeşte, cu cutia de globuri în braţe. “Pe care să le leg, roşii sau galbene?”, întreabă blajin mama. Inspiraţia autorelui se blegeşte brusc, învinsă de spiritul Crăciunului.

Venus şi alte delicii literare

2011-12-16T09:15:00.000+02:00

Azi, de la ora 17, la cenaclul ProspectArt (Centrul Calderon, str. Jean-Louis Calderon nr.39 din Bucureşti) vor fi lansate patru volume prezentate în avanpremieră la târgul de carte Gaudeamus de SRSFF şi Editura Eagle. Este vorba despre Insula pescăruşilor de Mircea Liviu Goga, Călătorie în Caprica de Mircea Opriţă, Chestionar pentru doamne care au fost secretatele unor bărbaţi foarte cumsecade de Liviu Radu, şi o antologie inedită, Venus – Povestiri erotice science fiction. În ea veţi regăsi şi o povestire a subsemnatei, Conspiraţia ologilor.

Arde o maşină

2011-12-15T14:31:00.000+02:00

Aseară, unui ieşean ghinionist i-a luat foc maşina în plină stradă. Din fericire, omul a reuşit să iasă la timp din VW la care s-au declanşat din senin airbagurile, apoi au izbucnit flăcările. Maşina s-a făcut scrum, deşi pompierii au venit destul de repede.

Norodul a ieşit, gură cască, la spectacol, iar subsemnata a filmat scena din bucătărie. Aşa cum i se cuvine unui jurnalist, principalul meu regret era legat de performanţele aparatului, dar şi de faptul că se închisese ediţia ziarului. Încă un filmuleţ, pe lângă cel de mai jos, găsiţi pe contul de YouTube.

Lumini de criză (2)

2011-12-14T07:54:00.002+02:00

Lumini... de criză

2011-12-11T11:18:00.003+02:00

Prădătorul din vis

2011-12-07T16:01:00.001+02:00

Am visat că mă urmărea un Archaeopteryx. Mă jucam de-a v-aţi ascunselea cu păsăroiul preistoric, ce părea flămând nevoie mare. Visul s-a terminat când mă aruncam în şanţ, sperând că o figură anonimă va alunga duşmanul cu focuri de puşcă. M-am trezit cu inima bubuind şi o dezamăgire similară celei trăite la întreruperea curentului chiar în mijlocul unui film bun.

Colegii îmi sugerează să caut semnificaţia aventurii onirice într-un dicţionar specializat. N-aş crede însă că există vreo intrare în dicţionarele de vise pentru prădătorul de acum 150 de milioane de ani... Oare urmează un vis cu un T Rex?

Crăciun Millennium

2011-12-06T14:14:00.003+02:00

Dacă vă gândiţi ce să (vă) dăruiţi de Crăciun, Millennium Books vine cu încă o ofertă de nerefuzat. Până pe 24 decembrie, pot fi cumpărate cu preţuri speciale pachetele:

* „LEGENDELE DUNEI” -- 125 LEI.

* „CRONICILE APOCALIPSEI” -- 40 LEI

* „LIVIU RADU” (Povestiri fantastice, Modificatorii, Singur pe Ormuza) -- 55 LEI

* „COMPANIA NEAGRĂ” -- 50 LEI

* „ANTOLOGII 1” (Steampunk, Cyberpunk şi Sfârşitul lumii) -- 74 LEI

* „ANTOLOGII 2” (Dansând pe Marte şi alte două antologii Millennium Fantasy & Science Fiction) -- 60 LEI.

* „TRADUCERI” (Nicola Griffith, Râul liniştit, Elizabeth Moon, Viteza întunericului, şi Norman Spinrad, Imagini de la ora unsprezece) -- 65 LEI

* „AUTORI ROMÂNI 2011” (Costi Gurgu, Cronici de la capătul pământului, Bogdan Tudor Bucheru, Anotimpurile, şi romanul subsemnatei Cerneală şi sânge) -- 65 LEI.

La fiecare pachet va sosi gratuit şi o carte surpriză. Moşule, fii pe fază!

Regăseşte-ţi sufletul, România!

2011-12-01T09:12:00.003+02:00

Cui să spui azi cuvintele de sărbătoare? Românului care şi-a căutat un trai decent aiurea, fiindcă în ţară n-are viitor? Politicianului turist între partide, rupt total de realitatea amară a “gloatei”? Orăşeanului resemnat să se întoarcă, în privinţa utilităţilor, în epoca de aur? Săteanului care şi-a furat singur căciula distrugând sistemele de irigaţii şi îşi petrece mai tot timpul la cârciumă? Esculapului dispus să lase bolnavul să moară ca un câine, în curtea spitalului? Profesorului cu trei la titularizare ori funcţionarului şpăgar? Băiatului de bani gata care zdrobeşte oamenii pe trotuar, cu maşina de lux a babacului? Sau, poate, românilor care-şi rup hainele ca să cumpere tigăi la reducere?

Da, azi e ziua naţională. Se cere o urare, însă vorbele vin greu. La mulţi ani, România! Dar România e o abstracţiune croită din oameni. Cu câţi dintre ei ne mândrim? Pe câţi dintre cei care, în ciuda sorţii potrivnice, îşi păstrează omenia măcar îi cunoaştem?

Le voi dori deci românilor să se uite mai des în oglindă şi să cugete mai adânc la necazul celorlalţi. Să trăim cu toţii ziua când primul paragraf al acestei postări va fi doar o amintire, iar exemplele de vrednicie în slujba neamului le vom căuta nu numai în cărţile de istorie. Regăseşte-ţi sufletul, România!

Dinozauri şi dispariţii misterioase de la Alcatraz

2011-11-30T14:47:00.000+02:00

Vampire Diaries au luat o pauză până la anul, dar asta nu înseamnă că ar fi penurie de seriale fantastice. Iată două recomandări promiţătoare.

Chestii păcătoase

2011-11-27T12:35:00.000+02:00

Dacă tot am contribuit la o antologie de SF erotic, iată şi un filmuleţ care le-ar putea stârni doamnelor/domnişoarelor gânduri păcătoase. Un număr de circ la bară. Ca să vă clătiţi ochii cu ceva frumos care, vorba ceea, şi lui Dumnezeu îi place.

Gaudeamus vă aşteaptă!

2011-11-25T12:25:00.006+02:00

La Bucureşti se desfăşoară, până la sfârşitul săptămânii, un adevărat regal literar, şi anume Târgul Internaţional Gaudeamus. Din motive diverse, nu voi ajunge acolo, dar le spun celor care vor avea drum la Romexpo că au ce cumpăra.

Editura Millennium Books le aduce cititorilor noul roman al lui Dan Doboş, DemNet, şi Abaţia (omnibus), precum şi titluri ca 1999: Premiile Hugo, Argonautica lui Mircea Opriţă şi Adrenergic, de Sebastian Corn. Toate noutăţile au preţuri reduse cu 20 la sută. Cei care încă nu au făcut-o pot cumpăra acum şi romanul subsemnatei, Cerneală şi sânge.

Mai mult, toţi cei care, în perioada 23-26 noiembrie, vor cumpăra de aici cărţi în valoare de minimum 50 lei vor avea şansa, în urma unei trageri la sorţi, de a câştiga un e-reader Kobo WiFi, încărcat, alături de cele 100 de titluri gratuite în limba engleză promise de distribuitori, şi cu nişte titluri Millennium din oferta Texarom.

La rândul său, Editura Eagle va lansa sâmbătă Insula pescăruşilor de Mircea Liviu Goga, Călătorie în Caprica de Mircea Opriţă, Chestionar pentru doamne care au fost secretatele unor bărbaţi foarte cumsecade de Liviu Radu, şi o antologie inedită, Venus – Povestiri erotice science fiction. Iată şi sumarul antologiei:

Prefaţă de Marian Truţă
Alfabetul spre Venus de Cristian Mihail Teodorescu
Conspiraţia ologilor de Ştefana Cristina Czeller
A de la Amsterdam de Silviu Genescu
Adevărul din privire de Ioana Vişan
Emanoil Popescu, supererou de Ştefan Ghidoveanu
Jucăriile pierdute de George Lazăr
Pata albă, cavaler argintiu, panteră blondă de Liviu Radu
Un fenomen trecător de Antuza Genescu.

Crăciun cu dragoni

2011-11-22T08:39:00.001+02:00

HBO lucrează la un nou sezon din Games of thrones, de fapt ecranizarea celei de a doua cărţi, Încleştarea regilor, din minunata serie Cântec de gheaţă şi foc a lui George R.R. Martin . Un prim clip din culisele producţiei a apărut, pentru a stârni fanii serialului şi îl puteţi urmări mai jos.

La rândul său, editura Nemira primeşte deja precomenzi pentru cel mai recent titlu din serie, Dans cu dragonii. Data anunţată de livrare este 12 decembrie, iar eu tocmai am apăsat pe butonul de finalizare a comenzii. Iupiii! Aştept un Crăciun cu dragoni.

Nesimţirea Eurosport

2011-11-19T16:36:00.000+02:00

Patinajul artistic e unul dintre puţinele sporturi de iarnă care îmi plac. În această după-amiază însă, nesimţirea Eurosport a reuşit să mă enerveze la culme. Pentru azi sunt programate trei finale de grand prix, iar canalul sportiv european s-a bătut cu pumnii în piept că le transmite integral şi în direct. Prima dintre ele, cea masculină, a început la ora 15,15. Numai că, deşi programul afişa cu totul altceva, Eurosport a găsit de cuviinţă să taie mai bine de jumătate din ea, oferind în schimb schi.

Măcar când s-a terminat acea finală, credeţi că s-a dat repede legătura la patinaj? Nu, bineînţeles!Am mai privit o vreme spectatorii foindu-se pe pârtie, apoi reclame la preaminunatele transmisii live ale Eurosport. Aşa s-a ajuns să vedem patinaj când mai erau de evoluat doar patru sportivi din zece. S-a gândit măcar prezentatorul să-şi ceară scuze pentru asta? Nici pe departe! De fapt, s-a comportant de parcă finala abia ar fi început. Nimeni n-a avut măcar atâta creier ca acum, în pauza de pregătire a gheţii dinainte de finala perechilor, să ne ofere în înregistrare ce am pierdut. În schimb, ni se reiau scene din programele de ieri. Bătaie de joc, ce mai!

Ai făcut un târg, onorează-l! Nu e Wall Street, e Iadul...

2011-11-18T15:29:00.000+02:00

Dialoguri savuroase în ultimul episod din Supernatural, în care Sam e îndopat cu elixirul dragostei de o fană păguboasă în viaţa amoroasă. Replica zilei, pe care o puteţi urmări mai jos, îi aparţine tartorului Iadului.

Ghici ghicitoarea mea... nudă

2011-11-17T08:43:00.001+02:00

Aseară urc în tramvai şi mă aşez pe banchetă, bucuroasă că n-am aşteptat prea mult. Când mă uit în stânga, văd un preot. În dreapta, un ins acuzat recent de o babă că ar fi vrut s-o violeze. Ghici ghicitoarea mea: care clipeşte şăgalnic spre mine? Bineînţeles, cel din urmă. Iar eu mă gândesc la pozele lui nud, pe care le-a dat o gazetă concurentă...Tot drumul am privit pe fereastră.

Când ziceai că le-ai auzit pe toate...

2011-11-14T08:41:00.000+02:00

... constaţi că românaşii noştri tot te mai pot uimi. După Paparuda sau Termopanu, am aflat de la Judecătorie alte două prenume “de succes”. Gânduil şi Vedeta. Vedeta Guţă. Oare ce urmează?

„Cerneală şi sânge”, la megareducere!

2011-11-13T11:00:00.003+02:00

După o veste bună pentru mine, iată una minunată pentru cititori. Promoţiile zilnice de la Millennium Books continuă. Până pe 14 noiembrie, la ora 12, puteţi cumpăra volumul de povestiri „Cronici de la capătul Pământului”, de Costi Gurgu, şi romanul subsemnatei, „Cerneală şi sânge”, la superpreţul de 42 de lei (faţă de 70 lei). În plus, dacă le comandaţi veţi primi şi o carte-surpriză, gratuit.

Pentru cei care n-au citit prezentarea romanului, un indiciu:

Gazetăria este una dintre cele mai periculoase meserii din lume. Dar anii petrecuţi pînă acum la un cotidian din Iaşi nu aveau cum să o pregătească pe ziarista Cristina Man pentru pericole sosite parcă din alte lumi. Răpiri brutale, victime torturate, cadavre sfîrtecate, coşmaruri nesfîrşite, prezenţe tulburi care împing la nebunie… Iar acesta este numai începutul unui calvar scris cu cerneală şi sînge…

Lectură plăcută!

Premiile Helion 2011

2011-11-12T08:27:00.003+02:00

Iată că au fost anunţaţi câştigătorii celei de-a 26-a ediţii a concursului de proză scurtă Helion.

Juriul a hotărât, şi în acest an, ca premiul I să nu se acorde.

Premiul al II-lea

BOGDAN CAZACU (comuna Şandra, jud. Timiş) pentru povestirile Toate componentele moşului şi Conversaţie între doi gândaci de bucătărie

FELIX TELE (Roşiori de Vede) pentru povestirea Marioneta

Premiul al III-lea

BALIN FERI (Bucureşti) pentru povestirea Fericitul viitor

LUMINITA VALENTINA MANOLE ( Bacau ) pentru povestirea Autobuzul

ŞTEFANA CRISTINA CZELLER ( Iasi ) pentru povestirea Tulburătoarea păţanie a unui fruntaş al muncii socialiste

Menţiuni au primit MIHAI MURARIU (Lugoj), EUGEN LENGHEL (Bucureşti) şi

FLAVIA CORALIA HOFNER - ŢĂRANU (Solca, jud. Suceava).

Să-i felicităm pe toţi câştigătorii şi să apreciem încă o dată efortul prestigioasei publicaţii timişorene, care păstrează tradiţia de peste două decenii.

Apocalipsa lui 11

2011-11-11T08:52:00.000+02:00

Azi, lumea se sfârşeşte pentru a N-şpea oară. De data asta, au sunat din trâmbiţă numerologii, iar televiziunile s-au grăbit să preia subiectul senzaţional. Apocalipsa lui 11 a devenit şi subiect de discuţie pe Facebook, deci e în trend, ce mai!

Evenimentul planetar ar urma să se întâmple la ora 11,11, dar nu e clar după al cui fus orar. Unii vorbesc despre o catastrofă, alţii spun că, de fapt, va urma o eră de pace şi înţelegere. Uitându-mă la gâlceava perpetuă din jurul nostru, zău că mai probabilă pare deschiderea porţii către alte lume. Mie uneia mi-ar plăcea să văd zburdând, pe lânga Palatul de Justiţie, un T Rex. Sau nişte extratereşti sexoşi. Orice-ar intra prin poarta aia, mai rău decât politicienii noştri nu prea are cum să fie.

Cuvintele altora

2011-11-09T09:22:00.002+02:00

De multă vreme mă bate gândul să postez din când în când citate ale autorilor preferaţi. Nu de alta, dar literatura rămâne singurul refugiu într-o ţară ca România anului 2011. Una în care esculapii sunt atât de câinoşi încât te lasă să mori în curtea spitalului, iar cei mai periculoşi răufăcători sunt în politică. Aşa că Bulgakov:

„Nu, nu, hegemon, a spus arestatul, încordându-se tot din cauza dorinţei de a convinge, umblă unul cu un pergament din piele de ţap în mână, şi scrie tot. Intr-o zi am aruncat un ochi pe pergamentul acela şi m-am îngrozit. Nu rostisem nimic din ce scria în el. L-am implorat: arde, pentru Dumnezeu, pergamentul tău! Dar mi l-a smuls din mână şi a fugit”.

Din Maestrul şi Margareta, scena întâlnirii între Pilat din Pont şi Isus.

Pierduţi între pagini

2011-11-08T07:54:00.000+02:00

Pe site-ul SRSFF găsiţi ultima povestire a subsemnatei. Sper să le fie pe plac tuturor celor pentru care răsfoirea unei cărţi înseamnă o aventură veşnic nouă. Pentru voi, „Cititorul”...

Factorul X şi blestemul mioritic

2011-11-07T13:27:00.002+02:00

Concursurile în care se pun în valoare talentul şi cunoştinţele de cultură generală sunt printre puţinele pe care le urmăresc. X Factor a intrat deci pe lista mea de emisiuni şi am descoperit astfel români cu voci minunate. Unii dintre aceştia, ajunşi pentru prima oară pe o scenă, fac de ruşine starletele noastre care nu ştiu decât să facă play back şi să-şi arate chiloţii. Iar astfel de oameni merită din plin şansa de a se afirma.

Dacă am rămas impresionată de concurenţi, prestaţia juriului e altă mâncare de peşte. E drept, cei trei membri ai săi îi susţin cât de bine pot pe concurenţii cărora le sunt mentori. Aş fi vrut totuşi mai puţine înţepături între ei şi mai multă obiectivitate, să nu văd pe ecran aceeaşi veşnică şi blestemată mâncătorie ce ne înconjoară zilnic.

Am să închei însă nu într-o notă pesimistă, ci cu un clip din ultima gală X Factor. Este vorba despre trupa Refresh, care două săptămâni la rând a avut prestaţii remarcabile.

O explozie de culoare

2011-11-03T08:24:00.001+02:00

Am dat întâmplător, pe net, de picturile unui artist bielorus, Leonid Afremov. Adevărate explozii de culoare, mişcare şi sentiment, mi-au înfrumuseţat dimineaţa. Iată şi două imagini, iar mai multe găsiţi aici.

Superofertă Millennium!

2011-10-31T16:00:00.002+02:00

Până pe 5 noiembrie, cărţile oferite de Millennium Books pot fi cumpărate cu o reducere substanţială – 40 la sută, cu o singură condiţie. Amănunte găsiţi aici. Printre titlurile puse la bătaie se numără şi romanul subsemnatei, Cerneală şi sânge.

Carne de ooom!

2011-10-29T09:48:00.000+03:00

Carne de ooom!

Vineri noapte, în jur de ora unsprezece. Sunt gata să adorm când un ţipăt mă face să tresar. “Acolo e carne de ooom!” După a doua serie de urlete, mă conving că am auzit bine şi mă ridic din pat ca să privesc pe geam.

Între liniile de tramvai, un bărbat gesticulează agitat şi strigă la taximetrişti. “Acolo e carne de om! Anunţaţi poliţia, vă roog!” Arată într-o parte şi mă holbez, aşteptând să zăresc hălcile de carne. Nu văd nimic, dar pe spaţiul verde de lângă blocul ANL e destul de întuneric cât să poţi ascunde vreo trei cadavre.

Bărbatul se apropie de staţia de taxi şi iese din raza mea vizuală. Îl mai aud bolborosind. “Nu vreau să fiu liber”, parcă ar spune. Apoi, liniştea e spartă doar de lătrăturile isterice ale câinilor. Mai aştept câteva minute la geam, dar nu zăresc vreo maşină de poliţie. Mă bag înapoi în pat, spunându-mi că omul o putea lua razna nu doar din pricina unor probleme de sănătate mintală, ci şi de la tărie ori etnobotanice. Într-un colţ al minţii rămâne totuşi o întrebare. Şi dacă?

Puţină muzică

2011-10-27T09:15:00.000+03:00

Un cântec superb, de la Piotr Nalici.

Să râdem... sadic

2011-10-26T09:33:00.000+03:00

Un roman de dragoste pe care-l voi reciti de nenumărate ori

2011-10-24T16:20:00.003+03:00

“Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen va rămâne, pentru totdeauna, printre cărţile mele preferate de dragoste, la concurenţă cu „Jane Eyre”. Şi asta chiar înseamnă mult pentru cineva care citeşte mai ales SF/fantasy, respectiv thriller.

Ecranizat de mai multe ori, volumul urmăreşte idila dintre două personaje aflate, după cum spune şi titlul, sub semnul mândriei şi al prejudecăţii. Bogatul mister Darcy se îndrăgosteşte, împotriva voinţei sale, de Elizabeth Bennett, o tânără ce provine dintr-o familie nu foarte avută. Ca să fie şi mai puţin probabilă apropierea celor doi, printre rudele lui Elizabeth se află personaje pe care nimeni nu şi le-ar dori în familie – un tată care se distrează în loc să impună codul de conduită al epocii, o mamă lipsită de tact şi chiar de bun simţ, care se gândeşte doar la cum să-şi mărite fetele. Iar trei din cinci sunt fie şturlubatice, cu ochii mereu după ofiţeri, fie urâte, debitând panseuri moralizatoare stupide şi oripilând asistenţa cu reprezentaţii artistice nesărate şi interminabile.

Atrăgătoarea şi cumintea Jane este insa sora de care amicul lui Darcy e fermecat imediat. În schimb, prima întâlnire dintre Elizabeth şi viitorul ei soţ nu are nimic plăcut, Darcy jignind-o pe tânără, iar următoarele lor conversaţii sunt în aceeaşi notă oarecum ostilă. Mai mult, Elizabeth începe să nutrească o afecţiune superficială pentru cel care se prezintă drept o victimă a lui Darcy, dar se dovedeşte până în final doar un vânător de zestre.

De ce mi-a plăcut cartea? Pentru că personajele sunt vii şi savuroase, iar idilele neconvenţionale. Fiindcă Elizabeth sau Jane nu gândesc, nu acţionează şi nu vorbesc în clişee. Iar Elizabeth e preferate mea. Nu se sfieşte să meargă prin noroi, să se înfiinţeze cu rochia murdară la poale la uşa vecinilor bogaţi pentru a-şi vizita sora bolnavă. Nu stă pe gânduri când e vorba să-i spună verde în faţă lucruri neplăcute lui Darcy, nu leşină de bucurie fiindcă a fost cerută de nevastă de un om cu o poziţie socială mult superioară, ci îi arată uşa. Suferinţa lui Jane, ignorată de omul iubit din pricina acţiunilor (mânate de bune intenţii, de altfel) aceluiaşi mister Darcy, nu are nimic din siropul greţos al altor romane.

Reunirea îndrăgostiţilor e gradată, urmând o linie psihologică veridică. Elizabeth vizitează domeniul familiei Darcy şi vede ce a pierdut. Cei doi se întâlnesc din întâmplare, iar încă îndrăgostitul fără speranţă Darcy renunţă la trufia sa şi reuşeşte să facă o impresie mult mai bună. Elizabeth are chiar bunul simţ să se întrebe dacă nu cumva noile ei sentimente pentru Darcy sunt impulsionate şi de castelul prin ale cărui odăi s-a plimbat. Ajutorul dat de Darcy pentru a evita ruşinea abătută asupra familiei de sora cea mică, dar şi pentru a-i reuni pe Jane şi mister Bingley vor ajuta la cimentarea legăturii. Din nou, personajele acţionează potrivit caracterului lor, dar şi mijloacelor de care dispun, fără a se apela la vreun deus ex machina.

Publicat în 1813, romanul mi se pare o lectură nu doar agreabilă, ci actuală. Găseşti în paginile sale ceva care să te pună pe gânduri în ce priveşte relaţiile de familie şi rolul părinţilor în viaţa copiilor, şansele unei legături între oameni cu poziţii sociale, educaţie şi interese diferite, corectitudinea primei impresii asupra celor din jurul nostru, însăşi esenţa pasiunii.

Citatul preferat rămâne acesta: „Sunt puţini aceia pe care-i iubesc cu adevărat şi mai puţini încă aceia despre care am o părere bună”.

Iar acest comentariu a fost scris pentru a răspunde provocării lansate aici.

Şi dac-ar curge iarăşi cerneală şi sânge

2011-10-23T13:30:00.002+03:00

Mă simt cumva vinovată faţă de personajele romanului meu, “Cerneală şi sânge”. Le-am lăsat soarta în cumpănă, odată cu a României create de mine. Şi le aşteaptă atâtea provocări, atâtea ameninţări pândesc din umbră, atâtea pericole născute nu doar din lumea exterioară, ci şi din însăşi natura lor, încât ar putea curge şi mai mult sânge!

Aşa că încep meditaţiile asupra subiectului cu un mic sondaj. De-ar fi să fie un nou roman...

Ce personaje v-au plăcut mai mult şi merită să se afle în prim plan?

Cine ar trebui să moară şi cine să supravieţuiască?

Prin ce locuri v-ar plăcea să ajungă acţiunea?

O nouă anchetă să fie punctul central al altui roman ori zbuciumata viaţă de familie a Cristinei?

Vă plac vampirii sau vârcolacii? V-ar suscita interesul alte făpturi supranaturale?

Poate, sondajul va continua...

1 la 0 pentru vampiri

2011-10-20T08:36:00.001+03:00

Episod dezamăgitor din Supernatural, în care fraţii se disculpă în faţa unui zeu egiptean. În schimb, The vampire diaries ne ţine în continuare cu sufletul la gură. Stefan a devenit cu adevărat malefic, Klaus a aflat cum poate produce hibrizi, iar un misterios jucător nou va intra în scenă. Şi vampirii muşcă, muşcă, muşcă...

Varza să trăiască!

2011-10-17T14:01:00.002+03:00

Azi am început să mă târâi pe la instanţe. Ceea ce înseamnă că piciorul s-a mai dezumflat, graţie foilor de varză. Leac băbesc garantat! Totuşi, nu a fost om cu care m-am întâlnit azi să nu mă întrebe ce am păţit, că am pasul melcului paralitic.

Oricum, m-am întors la redacţie cu tolba plină de ştiri şi privesc lucrurile filozofic. Totdeauna se poate şi mai rău...

Despre debutul literar

2011-10-15T10:52:00.000+03:00

n ultimul număr al Observatorului cultural, Michael Haulică, omul care a deschis multora drumul spre literatură, continuă seria de articole despre debuturile literare. De data aceasta, cu mărturisile mai multor autori din domeniul F&SF. Printre cei care au vorbit despre debutul lor se numără şi subsemnata. Mai multe, citiţi aici.

Bad juju?

2011-10-14T17:03:00.001+03:00

Săptămâna asta, mi-am luat ultimele zile de concediu. Să pozez de sărbătorile oraşului, să-mi mai pun în ordine gânduri pentru un proiect literar despre care nu vreau încă să vorbesc (să nu-l deochi!), să fac nişte shopping.

Ei bine, m-o fi lovit cineva cu vreun blestem, o fi atârnând deasupra capului meu nişte bad juju, că m-am ales cu o entorsă din acelea care te fac să strângi din dinţi de durere. Iată-mă deci în frumoasa zi de vineri, apogeul sărbătorilor, cu piciorul umflat şi vânăt, alternând un nou strat de gel calmant cu altul de foi de varză. Iar momentul întoarcerii la slujbă se apropie...

Sărbătorile Iaşului, în imagini (3)

2011-10-13T08:47:00.001+03:00

Pelerini care îmbucă pe unde apucă, vânzători de sfinţenie şi cerşetori puzderie.

Sărbătorile Iaşului, în imagini (2)

2011-10-12T09:09:00.002+03:00

Azi plouă, dar iată câteva poze de ieri, când soarele încă strălucea şi carnea sfârâia pe grătare.

Sărbătorile Iaşului, în imagini (1)

2011-10-11T11:55:00.001+03:00

Astăzi, despre partea religioasă a Sărbătorilor Iaşului. Moaştele Sfintei Parascheva au fost scoase azi în curtea catedralei metropolitane, iar credincioşii stau la rând să se închine, sub paza jandarmilor. În zvon cântări bisericeşti, unii fac şi o afacere.

Cine va fi rege-n Camelot?

2011-10-06T14:25:00.000+03:00

Iată că a început şi Camelot pe HBO. Deocamdată, trebuie să recunosc că regele Arthur nu m-a impresionat, deşi înţeleg motivul pentru care a fost ales un actor care nu dă deloc impresia de forţă. Cu Merlin e altă mâncare de peşte, Joseph Fiennes e printre actorii mei preferaţi. Una peste alta, un prim episod decent, cu ceva magie, ceva sex, ceva moarte şi puţină luptă. S-a terminat, fireşte, când lucrurile începeau să devină cu adevărat interesante. Să vedem ce va urma!

Hello, lume crudă!

2011-10-04T07:23:00.001+03:00

Episodul doi din Supernatural S7 ne-a adus monştri canibali cu mulţi dinţi, un Sam care nu mai ştie ce e real, Lucifer ori lupta alături de fratele său. Si un Dean care cu greu reuşeşte să-şi păstreze masca de băiat care are controlul situaţiei. Iar finalul... Of, abia aştept următorul episod!

Scurtă istorie eretică

2011-10-03T08:20:00.000+03:00

Lucifer şi Dumnezeu s-au privit lung peste norul care semăna cu un pui sugrumat.

-- De ce? a întrebat Lucifer.

-- De ce nu? Mă plictisesc, a răspuns Creatorul şi a împuns cerul cu degetul.

Fulgerele au sfâşiat nepăsătoare norul vineţiu şi s-au mutat la următorul. Cu graţie, Dumnezeu s-a topit printre picăturile grele de ploaie.

Rămas singur, Lucifer şi-a scos umbrela veche, portocalie şi a şoptit:

-- Prietene, e timpul!

Niciun tunet nu i-a acoperit glasul, nicio săgeată de lumină nu l-a atins. După o vreme pe care doar el o putea măsura, Lucifer a vorbit fără fereală:

-- Nu-ţi pierde speranţa, Noe! Va fi bine. Ştii de ce? E genial! De câte ori planul i se destramă, Dumnezeu zice că aşa a vrut de la început. Căci misterioase sunt căile Lui…

Amintindu-mi cele 17 clipe ale unei primăveri

2011-09-30T13:41:00.002+03:00

Când eram elevă de liceu, filmele de la televiziunea moscovită deveniseră singura alternativă la stupidele noastre programe. Am văzut atunci pentru prima oară serialul “Cele 17 clipe ale unei primăveri”. Ecranizare a unui roman tradus şi la noi, sub titlul “Valiza cu amprente”, acesta urmărea soarta unui spion rus insinuat în serviciile de contrainformatii hitleriste. Actiunea se petrece spre finalul celui de-al doilea război mondial. După atâţia ani, filmul rămâne încă printre preferatele mele, iar zilele astea am primit o veste tristă. După ce în 2009 s-a stins actorul care a jucat rolul principal, Viaceslav Tihonov, iată că a murit şi regizorul Tatiana Lioznova, “doamna de fier” a cinematografiei ruse.

Reflecţii rutiere cu,,, minijupă

2011-09-28T14:33:00.001+03:00

Iaşul rutier este imprevizibil, mai ales din perspectiva pietonului. Chiar şi edilii au reuşit să ne lase cu gura căscată, sărbătorind Ziua fără maşini prin… Raliul Iaşului. Într-o aglomerare urbană în care maidanezii învaţă să traverseze pe marcaj iar culoarea verde a semaforului nu garantează că nu vei fi zdrobit, ai şi o firavă certitudine. Aceea că minijupa îi va face pe 99 la sută dintre şoferi să-ţi dea prioritate la traversare. Pe bune!

Când ficţiunea îţi bântuie nopţile

2011-09-27T07:10:00.000+03:00

Vi s-a întâmplat să vi se lipească un personaj de suflet, să rezonaţi la drama lui ca la cea a unui prieten, uitând că e doar un caracter ficţional? Aşa am păţit eu cu Lucas North, din “Spooks”, şi nici măcar n-aş putea spune de ce tocmai acest suflet tulburat îmi bântuie nopţile. Poate, fiindcă frământările şi speranţele lui, reuşitele în lupta cu duşmanul, sunt doar o pauză între ani de tortură şi un sfârşit nemeritat, pe care i-l ştiu tot mai aproape. Căci sezonul 9 a fost deja difuzat când mă uit la cel cu numărul opt, iar finalul său aduce şi moartea lui Lucas.

Supernatural s-a întors!

2011-09-26T13:20:00.000+03:00

A fost şi episodul 1 al sezonului 7 din Supernatural. Cassiel, ca autoproclamat Dumnezeu, a făcut toţi banii, Sam e iarăşi cu mintea-n pioneze, Dean îi oferă Morţii murături ca să-l ucidă pe noul boss şi se uită la porno japonez ca să uite că oamenii în jur mor pe capete… Dacă sezonul 6 a avut şi momente dezamăgitoare, debutul acestuia e chiar promiţător. Cool!

Cristian Mihail Teodorescu – SF Doi

2011-09-25T14:57:00.002+03:00

De ceva vreme, mă bate gândul să scriu despre literatura SF românească a momentului, despre cărţile pe care le-am citit şi mi-au plăcut.

Am să încep cu un volum de povestiri primit recent chiar de la autorul său, Cristian Mihail Teodorescu. SF Doi are în sumar texte diferite şi ca temă, şi ca tonalitate. Este vorba despre Moartea domnului Teodorescu, Electronii sunt mai deştepţi decât noi, Bing bing, Larisa, Majoratul Ségolènei, Oraşul din ceaţă, Maestru imperial, Pisica Treişpe, Electro-magneto muza.

Cum înşir aici impresii subiective de lectură, am să mă refer doar la două dintre povestiri, preferatele mele de altfel. Cea care deschide volumul, Moartea domnului Teodorescu, este o distopie a cărei lectură stârneşte ba râsul, ba plânsul. Odată cu sfârşitul eroului din cauza apendicitei acute, boală incurabilă în Bucureştiul anului 2040, soţia sa are neplăcuta sarcină de a asista la ceea ce am putea numi culmea reciclării. Nu doar organele răposatului, de la richini şi ficat la testicule, piele ori creier, sunt recuperate. Resturile organice cărora nu li se găseşte altă utilizare sunt transformate în combustibil pentru maşini, iar lucrurile defunctului sunt şi ele predate statului. Finalul apoteotic vă las să-l descoperiţi singuri.

Cu Majoratul Ségolènei intrăm în cu totul altă lume, în care femeile sunt stăpâne absolute, în urma unei revoluţii economice. Bărbaţii sunt reduşi la stadiul de animale, „avortoni” furnizori de material genetic. Sperma lor este folosită pentru încărcarea Partandrilor, parteneri cu diverse componente electronice, uşor de schimbat printr-o simplă vizită la magazin. Numai că femeile nu sunt cu adevărat stăpânele planetei, iar eroina principală va avea parte de multe surprize şi, mai ales, alegeri dificile de făcut... Pentru un reprezentant al sexului tare, textul e cu adevărat surprinzător.

Mai multe şi mărunte

2011-09-23T13:23:00.002+03:00

* A apărut un nou număr al Gazetei SF, în care găsim proză de Liviu Radu, Florin Pîtea, Alexandru Ioan Despina, Teodora Gheorghe, Florin Dan Prodan, Cătălina Fometici şi varianta revăzută şi adăugită a unei povestiri a subsemnatei, al cărei erou principal e un vrăjitor.

* Pe site-ul SRSFF, un fragment interesant din ghidul de creative writing al scriitoarei canadiene de origine română Nina Munteanu, „Scriitor de ficţiune: fii publicat, apucă-te de scris !” Volumul e în curs de apariţie la editura Paralela 45.

* Superoferta editurii Millennium Books intră pe ultima sută de metri. Până pe 25 septembrie, AtelierKult: povestiri fantastice, Dansînd pe Marte şi ale povestiri, Millennium 1: Fantasy & Science Fiction, Steampunk: a doua revoluţie, Sfîrşitul lumii şi Premiile Galileo 2011 pot fi achiziţionate la jumătate de preţ. Singura condiţie e să comandaţi cel puţin două titluri. La fiecare comandă, veţi primi gratuit antologia Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (editor Horia Nicola Ursu).

* Muzeul Literaturii Române din Iaşi lansează editia a II-a a Concursului Naţional de proză "Mihail Sadoveanu", care se va desfăşura în perioada 4-6 noiembrie. Pot participa autori de până la 40 de ani, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor şi nu au debutat editorial cu volume de proză. Alte amănunte, aici.

La Palatul de Justiţie, ca la Zoo

2011-09-22T13:31:00.001+03:00

Nu mă refer la fauna umană, deşi e bogată şi, uneori, de-a dreptul feroce. Dacă nu demult am văzut un câine maidanez la grupul sanitar al Judecătoriei, ieri pe podeaua sălii de şedinţe penale de la Curtea de Apel se zăreau pene. Gri, albe, mari, mici… Probabil, un porumbel cu oareşce apetit infracţional a făcut peste noapte o vizită frauduloasă, printr-un geam uitat deschis. Mă întreb ce animal urmează. Poate o pisică?

Vampire diaries, sezonul 3

2011-09-19T11:23:00.000+03:00

A inceput! Si am avut in primul episod de toate – decapitari, un varcolac torturat, un vampir care face sex supranatural cu un varcolac, suferinta din dragoste a iubitei unui vampir bun devenit rau de tot, fantome si un final care te lasa in suspans total…

Mă puteţi citi participând la încă un concurs Millennium

2011-09-16T15:42:00.000+03:00

Bebe şi Nicu, adică echipa FanSF, au mai pregătit un concurs în care Millennium Books pune la bătaie cinci antologii :

* Sfârşitul lumii: Povestiri despre Apocalipsă

* Steampunk : A doua revoluţie

* Premiile Galileo 2011

* Millennium Fantasy & Science Fiction

* AtelierKult: Povestiri fantastice

Citiţi aici cum puteţi câştiga concursul. În volumele de la numărul doi şi trei, găsiţi şi povestiri ale subsemnatei. Noroc!

Spooks şi o întrebare amară

2011-09-15T11:54:00.000+03:00

Un serial de televiziune mi-a prilejuit zilele acestea meditaţii destul de amare asupra naturii umane. Spooks urmăreşte misiunile unor agenţi MI 5, iar în sezonul cu numărul şapte, Lucas North, personajul interpretat de actorul Richard Armitage, intră în forţă pe scenă. Am descoperit după ce am văzut episodul al treilea, în care Lucas îşi aminteşte cum a fost interogat de serviciile speciale ruse, că Armitage a fost de acord să treacă printr-o experienţă îngrozitoare.

Artistul britanic s-a supus de bunăvoie unei torturi practicate pe scară largă şi de amicii noştri americani în războiul cu teroriştii, simularea de înec. Armitage a discutat cu experţi din FSB şi CIA şi s-a lăsat convins că metoda are mai degrabă efecte psihologice, fiind una… umană. Filmarea scenelor respective s-a dovedit însă cumplită. Actorul a fost legat de o scândură, cu capul în jos, i s-a pus o cârpă pe gură şi s-a turnat apă peste el. A rezistat doar cinci, maxim zece secunde. “Când plângeam ca să se termine, nu mă prefăceam”, a povestit Armitage. Aici, puteţi vedea despre ce vorbeşte.

Când ştii că scena a fost filmată fără efecte speciale sau dublură, impactul emoţional e şi mai profund. Te face însă să te gândeşti serios la cei care au suferit nu doar câteva secunde, în numele unui adevăr pe care fiecare tabără îl consideră absolut. Oare noi, oamenii, chiar suntem în stare să ne facem orice unii altora?

Oliviu Crâznic, despre "Cerneală şi sânge"

2011-09-14T13:28:00.003+03:00

Pe blogul său, scriitorul Oliviu Crâznic dedică o însemnare din seria consacrată vampirismului în literatura română romanului subsemnatei, "Cerneală şi sânge". Mai multe, citiţi aici.

Întâlnire suprarealistă la Judecătorie

2011-09-13T17:00:00.001+03:00

Între două procese, o vizită scurtă la baia Judecătoriei. Când ies, dau nas în nas cu un câine. Mic, puţin crăcănat, negru, destul de murdar, dar vioi. Evident, maidanez. Deloc intimidat că, vorba organelor de ordine, nu-şi justifică prezenţa acolo.

Trece tacticos pe lângă mine şi se uită care cabină e liberă. Încercată de un fior suprarealist, îi zic jandarmului (care ar trebui să păzească intrarea) că au un musafir nepoftit. Primesc un răspuns umoristic: "O fi având şi el proces". Mă duc la Tribunal, întrebându-mă unde ţinea maidanezul citaţia.

Amintiri din altă viaţă

2011-09-12T12:47:00.003+03:00

Încă un an şcolar începe azi. Privind la tinerii pentru care prima zi de cursuri s-a încheiat la mall, îmi dau seama că suntem două specii diferite. În deja îndepărtata mea viaţă şcolărească, uniforma nu era un subiect de dispută legislativă, pe Moş Crăciun îl chema Moş Gerilă şi pe lista lui nu intrau nici măcar în cele mai demente vise MP3 playerul, laptopul sau chiar telefonul mobil, iar admiterea la facultatea însemna garanţia succesului în viaţă. Privind în urmă nici cu mânie, dar nici cu duioşie, dau peste frânturi de amintiri ca acestea:

* Când am avut parte de prima coroniţă, în clasa întâi, am refuzat s-o scot până acasă. Fiindcă vremea era urâtă, am ajuns s-o port peste haina de ploaie. La vreme respectivă deja nu-l mai credeam pe bunicul când îmi spunea că ploaia înseamnă că fac pipi îngeraşii...

* Până să descopăr să sunt sublim de afonă, în ciclul primar adică, obişnuiam să cânt din toţi bojocii. Am reuşit astfel să sperii un student venit în practică la clasa noastră. După aceea, am învăţat doar să mimez la ore. Pe chestia asta, era să ajung să… cânt în cor!

* Ca să ne pedepsească dacă eram prea zburdalnici, învăţătoarea ne lua cravata de pionier şi ne-o ascundea în dulap. Când am ajuns la gimnaziu, metodele de disciplinare au început să varieze. Profesorul de chimie i-a dat jos pantalonii unui coleg mai şmecheraş.

* În vacanţele petrecute la Jupiter ori Venus, suprema opulenţă mi se părea să bei Cola din cutie. În studenţia deja democratică, m-am îmbuibat de băutura americană, probabil pentru a compensa poftele copilăriei. Îngheţata cea mai bună, în schimb, încă mi se pare cea în pahar de vafe.

* Unul dintre primele momente când am simţit că mi se face o nedreptate a fost la rezumatul baladei lui Toma Alimoş. Maică-mea încă îmi verifica lecţiile şi a sărit în sus văzând ideea principală „Toma îşi adună maţele şi le prinde cu chimirul”. Am încercat să-i explic că amănuntul este esenţial, dar n-am avut câştig de cauză. Momentul mi se pare şi azi important pentru caracterizarea lui Toma...

* Am pregătit pentru o oră de dirigenţie un megatext despre tinereţea revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Când am ajuns la pasajul cu ochii lui vultureşti, m-a pufnit râsul.

* În clasa a noua, la practică (aveam şi de-asta, deşi eram la Colegiul Naţional) am meşterit piuliţa fluture şi am făcut recensământul animalelor. Registrul pe care-l căram prin cartierul Galata era cam la fel de mare ca mine. Tot atunci, o profesoară ne verifica zilnic panglica...

* Într-a zecea, scăpaţi în paradisul democratic, am învăţat câtă încredere poţi avea în cuvintele politicienilor. Petre Roman ne-a spus că treapta a doua „practic s-a desfiinţat”. Am fost ultima generaţie care a susţinut examenul. Acelaşi examen mi-a prilejuit şi o confruntare cu părinţii. Eu voiam să dau la umană, ei la reală. A fost ultima oară când a câştigat mama.

Fotografia e de la absolvirea liceului.

Muzică furioasă, film cu mulţi pumni şi-un actor rău, da bun!

2011-09-09T14:41:00.000+03:00

Umor criminal pe ogorul presei

2011-09-08T12:44:00.002+03:00

Dialog între doi colegi, în aşteptarea conferinţei de presă despre o crimă între interlopi :

-- Auzi, mai ai cuţitul ăla în maşină?

-- Normal că da! Mai am şi cadavrul ăla…

Între timp, crima cu pricina s-a fumat, nu mai e nici de glumă. A întrecut-o prostituata moartă din portbagaj, găsită după un accident rutier. Autopsia nu e gata, deci misterul continuă. Şi se mai întreabă unii de unde-mi vin ideile.

Câştigaţi-mă la concurs!

2011-09-04T12:02:00.002+03:00

Bebe şi Voicu, simpaticii fani sf, mă pun la bătaie într-un concurs literar. Cititorul norocos care va răspunde până miercuri, la ora 20, corect la întrebarea „La ce dată a debutat noul blog al editorului de la Millennium Books, Metatexte?” va intra în posesia a cinci romane. Câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi, iar lista include şi volumul de debut al subsemnatei:

* Ştefana Czeller – Cerneală şi sânge

* Bogdan Tudor Bucheru – Anotimpurile

* Liviu Radu – Singur pe Ormuza

* Costi Gurgu – Cronici de la capătul Pământului

* George Lazăr – Îngerul păzitor.

Succes!

Tradiţii în ploaie

2011-09-03T08:41:00.002+03:00

Trei poeţi despre dragoste

2011-09-02T14:23:00.002+03:00

Anna Ahmatova

Мне больше ног моих не надо,

Пусть превратятся в рыбий хвост!

Плыву, и радостна прохлада,

Белеет тускло дальний мост.

Не надо мне души покорной,

Пусть станет дымом, легок дым,

Взлетев над набережной черной,

Он будет нежно-голубым.

Смотри, как глубоко ныряю,

Держусь за водоросль рукой,

Ничьих я слов не повторяю

И не пленюсь ничьей тоской...

А ты, мой дальний, неужели

Стал бледен и печально-нем?

Что слышу? Целых три недели

Все шепчешь: «Бедная, зачем?!»

Мarina Ţvetaeva

Мне нравится, что вы больны не мной,
Мне нравится, что я больна не вами,
Что никогда тяжелый шар земной
Не уплывет под нашими ногами.
Мне нравится, что можно быть смешной -
Распущенной - и не играть словами,
И не краснеть удушливой волной,
Слегка соприкоснувшись рукавами.
Мне нравится еще, что вы при мне
Спокойно обнимаете другую,
Не прочите мне в адовом огне
Гореть за то, что я не вас целую.
Что имя нежное мое, мой нежный, не
Упоминаете ни днем, ни ночью - всуе...
Что никогда в церковной тишине
Не пропоют над нами: аллилуйя!
Спасибо вам и сердцем и рукой
За то, что вы меня - не зная сами! -
Так любите: за мой ночной покой,
За редкость встреч закатными часами,
За наши не-гулянья под луной.
За солнце не у нас над головами, -
За то, что вы больны - увы! - не мной,
За то, что я больна - увы! - не вами!

Aleksandr Sergheevici Puşkin

Я вас любил: любовь еще, быть может,
В душе моей угасла не совсем;
Но пусть она вас больше не тревожит;
Я не хочу печалить вас ничем.
Я вас любил безмолвно, безнадежно,
То робостью, то ревностью томим;
Я вас любил так искренно, так нежно,
Как дай вам бог любимой быть другим.

A venit toamna...

2011-09-01T13:31:00.002+03:00

Viol cu biscuiţi

2011-08-31T15:54:00.001+03:00

Ultima zi de vară şi de vacanţă judecătorească. Dimineaţa-i frig ca la sfârşitul lui septembrie. În tramvai ascult muzici şi număr bobocii literari ai ultimelor luni. Constat că, în vara asta, am terminat povestiri doar cu sula-n coaste (ori pentru un concurs, ori pentru site-ul SRSFF şi proiecte în derulare la MB).

Pe blog am postat mainstream curat. De nuvela fantasy pe care mi-o doresc roman nu m-am atins de când m-am accidentat şi-am stat la pat. Nunta lui Borcea m-a adus la marginea depresiei. Poate ar trebui să-mi mai zdrelesc ceva ca să-mi revină cheful de scris?

Pe frontul ziaristic, e drept, muncesc în draci, că totdeauna în vacanţă e mai greu să produci ştiri. La amiază se amestecă deci pe monitorul meu nişte spioni, un ucigaş şi (se poate altfel într-o zi productivă?) doi violatori. Nici măcar ăştia nu mă inspiră. Aşa că scriu despre ei ronţăind biscuiţi cu cremă de cacao. Parcă după al doilea merge violul mai bine.

Concluzionez că şi mâine e o zi, până îmi dau seama că se întorc judecătorii în săli, recte voi avea şi mai puţin timp. Vine toamna, naţiune!

Un nou sezon vampiresc se apropie...

2011-08-30T16:05:00.002+03:00

Prea mult negru…

2011-08-26T16:07:00.002+03:00

În prag de toamnă, mi-am schimbat la faţă blogul. Am eliminat linkurile la povestirile din vechiul Nautilus, care nu mai sunt funcţionale. Am adăugat nişte site-uri ce merită vizitate. Mi-am ales un fundal negru. De ce?

Am trăit multă vreme cu speranţa într-un poimâine iluzoriu, cu istoriile de succes de Dincolo. Într-o seară, a venit şi conştientizarea târzie a faptului că, aici, oricât de muncitor şi talentat eşti, oricât de dispus să-ţi sacrifici o halcă prea mare poate din viaţă pentru profesia sau pasiunile tale, tot nu poţi visa la o viaţa ca a lor. A şmecherilor din politică, din sport, din…Nu vei fi ca ei. Niciodată!

Mă simt îmbătrânind la sfârşitul ăsta de vară şi mă descopăr obosită, furioasă, îngrozită de viitorul care se năpusteşte feroce peste noi. Mi-e sufletul negru.

La o şuetă cu diavolul

2011-08-24T15:46:00.000+03:00

Cine şi ce spune, citiţi aici. Ca să vă deschid apetitul, iată şi un mic fragment :

În dimineaţa aceea înnorată de luni, diavolul urcă în autobuz la aceeaşi staţie cu ea. Arăta cam la douăzeci de ani, avea fese bombate şi ochii săi dădeau un nou înţeles cântecului despre albastrul infinit. Coarnele portocalii, cam cât degetul mic al Sorinei, erau ascunse pe jumătate de pletele castanii, înfoiate de vântul jucăuş.

Vă place ori ba, nu vă sfiiţi să comentaţi!

Migrena (5)

2011-08-18T14:27:00.003+03:00

Sunt întins pe o canapea, într-un birou înghesuit. Peste faţa mea e aplecat un poliţai slăbănog, cu miros de ţăran. S-a umplut oraşul de ei în ultimii ani! Cum cei mai mulţi au mintea unei oi, îşi găsesc uşor slujbe la stat. Se fac poliţişti, de exemplu. Sau jandarmi. Dar izul de ceapă şi bălegar rămâne.

Mă ridic încet, încercând să ignor greaţa şi senzaţia că în următoarea secundă creierul îmi va eploda. Dacă tot a apărut ţărănoiul ăsta, poate măcar voi scăpa de coşmar.

-- Numele? latră la mine.

Nu-i iese mai mult de un cuvânt deodată?

-- Dorel, reuşesc cu greu să-mi descleştez buzele. Numele de familie nu i-l ştiu.

Se uită cruciş de încordare. Ce n-a înţeles şi ăsta?

-- Al cui? mă întreabă.

De unde a venit, de la Cucuieţii din Vale, unde ţăranii îşi violează progeniturile de două ori pe zi? Da, aşa l-or fi conceput şi pe el, cu o tăvăleală scurtă în fân, între două sticle de vin de surcele. Vorbesc mai rar, ca pentru tâmpiţi.

-- Al trogloditului care m-a atacat. Presupun că vreţi să-i daţi o amendă. Deşi cred că nu i-ar strica să stea măcar o noapte la răcoare.

Poliţistul clatină din cap. Doamne, ce nătâng e!

-- Amendez pe cineva, aşa-i. Dar nu pe agentul de pază. Numele dumneavoastră?

E nebun? Vrea să mă amendeze pe mine? În ce ţară trăim... Cum să nu-ţi vină să-ţi iei lumea-n cap?

-- E un abuz! strig. Eu sunt partea vătămată aici!

-- Actul dumneavoastră de identitate, vă rog! ridică tonul.

I s-a urcat puterea la cap prostului. Are nevoie de cineva care să-i reamintească locul.

-- Ce vină am eu, băşinosule, că nu pricepi o situaţie simplă? Du-te şi repetă clasa a doua! Poate până la optzeci de ani treci de ciclul primar!

-- Nene, potoleşte-te sau schimbăm foaia, îmi zice gângav. Dă-mi buletinul!

S-a obrăznicit de tot, neandertalianul. Mă ridic de pe canapea.

-- Băi tâmpitule, vezi că n-am păscut vacile împreună! Ce citeşti tu, hârtia roz de la budă? Sigur e mai pilduitoare decât miile de pagini pe care le-am citit eu doar pentru un curs!

I se bulbucă ochii şi începe să gesticuleze dezordonat.

-- Gata! Mergem şi la secţie!

I-auzi! Te pomeneşti că vrea să-mi pună şi cătuşe! Impotent complexat... I-o fi zis maică-sa, când mulgea oile, că ajunge mare sculă. De când şi-a dat seama că nu e aşa, se răzbună pe cei mai deştepţi ca el. Cu mine n-o să-i meargă!

-- Pe mă-ta s-o duci la secţie, fascistule!

Se întinde după baston. Ce fel de zi e şi asta? Chiar am devenit o ţară a degeneraţilor? Sunt eu ultima minte normală din România? Aşa se pare. E timpul să spun nu imbecilităţii, ţărănismului, abuzurilor. Îi smulg bastonul. O perdea roşie mi se lasă peste ochi.

Am ultimul cuvânt. Ce bizar sună, ultimul cuvânt! Judecătorul se uită la mine ca la o specie nouă de gândac. Ce-aş putea zice ca să-mi înţeleagă drama? Oricum, are faţă de corupt.

-- Nu voiam să-l omor. Aveam o migrenă îngrozitoare...

Migrena (4)

2011-08-17T12:00:00.003+03:00

În sfârşit, am scos-o din înţepeneală! Să rezolve problema, că în clipa asta vreau doar să ajung acasă. N-a fost o zi prea bună. Ce să faci, e plină România de tâmpiţi...

Dorel se dovedeşte un vlăjgan cu mustăţi pleoştite şi uniformă de paznic. Are un aer important de parc-ar fi măcar academician.

-- Domnu' face scandal, îi zice fufa. Şi-a băut apa înainte să ajungă la casă, iar acum nu o ia scannerul...

Ia te uită, scârba! Dorel se întoarce spre mine şi mă priveşte bovin.

-- Haideţi la birouri, să lămurim treaba, îmi spune.

Îmi sare muştarul de tot.

-- Ce treabă să lămurim? Ce-i cu voi, oameni buni? Ar trebui să cer despăgubiri pentru felul cum se lucrează în mizeria asta de magazin. Măcar o lună de cumpărături gratis! Presupunând că aş vrea să-mi mai calce piciorul pe aici...

Paznicul îşi lasă palma pe umărul meu drept. Cine s-o fi crezând şi ăsta?

-- Domnu’, dacă nu vă potoliţi, chemăm Poliţia. Haideţi la birouri, să discutăm!

Mă scutur de palma lui slinoasă.

-- Şi, mă rog, ce-am avea noi de discutat? Învăţăturile unei maimuţe analfabete? Dacă le pot pricepe... La urma urmei, am la CV doar două facultăţi, nişte masterate şi un doctorat!

Vlăjganul se încruntă. Oare are destui neuroni ca să mă înţeleagă? Mă îndoiesc.

E cazul să pună cineva punct unei situaţii absurde. Eu, dacă neghiobii aştia nu sunt în stare să o facă. Mă întind peste bandă şi trec fructele pe la scanner. Arunc apoi banii pentru ele şi pentru apă spre casieră. O monedă de cincizeci de bani o loveşte în obraz. Ups! Las’ c-o merită.

Casiera icneşte şi tâmpitul mă prinde de braţ. De data asta, strânge cât să-mi simt pielea învineţindu-se. Apoi încearcă să mă târască undeva spre stânga. E-te-te! N-am de gând să mă las umilit de un imbecil tare-n pumni. De aia de duce dracului ţara asta, fiindcă oamenii inteligenţi se lasă terorizaţi.

Îi dau cu boncancul la gleznă. Să vadă el că şi intelighenţia se poate apăra! Scoate un spray şi jetul îmi vine drept în faţă. Ce...? (Va urma)

Migrena (3)

2011-08-16T13:46:00.002+03:00

Până la urmă, n-am să iau portocale. Mai bine nişte lămâi şi vreo două kiwi. Au conţinut bogat de vitamina C. Pun fructele în pungă şi plec fără să mă uit înapoi. Nu mă mai apuc să caut ceai, mă duc direct la casă.
-- Aţi deschis sticla, zice casiera şi mă priveşte nătâng.
-- Ştiu, îi răspund. Ce contează? Doar n-am băut şi eticheta.
Senzaţia că o grămadă de pitici nebuni joacă rubgy în capul meu n-a dispărut. Şi doar pastilele astea ar trebui să acţioneze repede!
-- Politica magazinului..., începe.
-- Mă doare undeva de politica magazinului, spun. Puneţi-o la socoteală şi gata! Mă grăbesc.
De unde le-o fi adunând pe femeile astea? Parcă e concurs de prostie la angajare. Fufa dă ochii peste cap şi trece sticla goală peste scanner. Nu piuie. Mai încearcă o dată. La fel.
-- Nu o ia, zice.
Dau din umeri. Mă crede orb sau imbecil?
-- De ce-ar fi treaba mea? Rezolvaţi problema!
Bate codul în casă. Tot nimic. Oftează parcă-i într-o telenovelă, probabil singura producţie cinematografică pe care o pricepe.
-- Vedeţi? Dacă nu o desfăceaţi, aduceam altă sticlă. Aşa, ce facem?
Încep să mă enervez iar. Mă apuc de tâmple, de parcă aş putea potoli piticii.
-- Nu mai abera, femeie! Când ai avut dreptate? La ce bob de mazăre ai în loc de creier, e imposibil să ai vreodată dreptate. În universul ăsta şi încă în vreo douăzeci paralele!
-- Domnu', vă rog să vorbiţi frumos! se răsteşte. Eu doar v-am atras atenţia...
Tropăie rău, pigmeii ăia! Îmi imaginez că un vânător de capete îi doboară unul după altul, dar nu mă ajută. Îmi imaginez că vânătorul taie capul casierei. După ce a violat-o de vreo zece ori pe toate părţile. Zâmbesc răuprevestitor.
-- De aia ai ajuns vânzătoare, că n-ai trecut mai departe de tabla înmulţirii! Deşi, dacă stau să mă gândesc, probabil şi aia a fost prea mult pentru cineva cu un IQ de găină. Probabil ai intrat la magazin după ce ţi-ai dat fustele-n cap...
Potopit de atâta prostie răuvoitoare, dau cu pumnul în bandă. Toanta sare într-o parte.
-- Doreeel! strigă de să-mi spargă timpanele. (Va urma)

Migrena (2)

2011-08-15T12:15:00.002+03:00

Scot sticla din frigiderul bucşit. Ce rece e! O să mă doară şi dinţii până-mi trece capul, dar nu mai suport durerea cât să caut alta, mai aproape de temperatura normală. Degetele deja îmi tremură când sfâşii ambalajul pastilelor. Pun pe limbă două hapuri deodată şi înghit pe nerăsuflate jumătate din apă.

De alături, de la vinuri, o moşnegărie se holbează, dezvelindu-şi dizgraţios proteza care pare second hand. Mă înec şi scuip pe mine restul de Borsec. Îl privesc scurt, dorindu-mi să-i trag măcar un cot în stomac, după exemplul istericei de la farmacie. Te caută moartea pe-acasă, băşinosule! Nu vezi că te desclei la fiecare pas? Uite ce-ai făcut! Cred că înţelege mesajul fără cuvinte şi o ia la picior ca un iepure sperios.

Mă duc glonţ la raionul de fructe. O ţaţă şi-a proptit căruciorul în mijlocul drumului şi, bineînţeles, blochează tocmai portocalele. Le pipăie tacticos pe toate şi-mi vine s-o iau la palme. N-ai auzit de porcină, cucoană? Ar trebui! Ai ochi de scroafă. Şi forme de scroafă. Se mai îngraşă omul, da’ chiar aşa? Vede că o privesc şi îmi zâmbeşte. O fi crezând că-i irezistibilă, toanta...

Uite că a terminat. Ba nu, le ia din nou la rând... Pân-aici! Îi împing uşurel căruciorul ca să-mi fac loc. Se aude un zgomot ciudat şi cade o pungă. Imediat, începe să curgă o zeamă din ea. Surâsul se şterge de pe faţa porcelinei.

-- Ce faci, domnule? Unde te crezi? strigă la mine.

Surâd, cu toată durerea. Felul în care i s-au adunat buzele într-un rât stacojiu e comic rău de tot. Când s-o fi uitat ultima oară în oglindă? Mă prinde de mânecă.

-- Ţi se pare hazliu, nesimţitule? zice, împrăştiind salivă. Să-mi plăteşti ouăle sparte!

Asta-i chiar culmea, să mă atace în plin magazin! Încerc totuşi să-mi păstrez calmul. Doar suntem oameni, vorba vine fiinţe superioare, nu animale. Cel puţin unii dintre noi. Îi desprind degetele şi geme, dar habar n-am de ce.

-- Cucoană, mie cine-mi plăteşte timpul pierdut aşteptând? o întreb. Şi riscul să-mi transmiţi cine ştie ce virus? Depăşeşte mult costul ouălor ălora amărâte!

Ţaţa s-a înroşit toată şi îşi freacă palma. Închide şi deschide gura fără scoată un sunet, privind pierdută balta de sub coş. Aşa-i trebuie balenei, dacă nu are cei şapte ani de acasă! Era suficient să aşeze normal căruciorul şi nu se întâmpla nimic. (Va urma)

Migrena (1)

2011-08-14T11:31:00.002+03:00

În ultima vreme, perioadele de tăcere de pe blog au fost destul de mari. Vacanţa e de vină, dar nu fiindcă aş fi tândălit. Oricum, azi postez prima parte a unui text care nu are nimic fantastic în el. Personajul vi se pare cunoscut?

Din cauza moşnegăriilor ălora sinistre, m-am căptuşit cu o migrenă îngrozitoare. Taca-taca, taca-taca, toată ziua! De ce nu ies la pensie? Ne-am săturat să-i vedem cum îşi poartă trupurile băşinoase şi minţile ramolite pe holurile universităţii... Dar nu, trebuie să strângem din dinţi, să le ridicăm oasanale şi să aşteptăm să crape! Şi să le ascultăm zilnic amintirile. Le tot morfolesc printre gingiile uscate, ca pe nişte zgârciuri de pui supte la nesfârşit. Îmi provoacă o senzaţie de greaţă, ca glumele proaste de la revelioane, reluate încă o săptămână. Nici pe stradă nu scapi de relicve ceauşiste. Nici în tramvai. Nici la farmacie. De aia eu, cu vreo treizeci şi ceva de ani mai tânăr, dar în mai multă suferinţă, mă scurg pe lângă tejghea. Unde-o fi dreptatea în asta?

Poate reuşesc să mă strecor pe lângă ruina cu pardesiu de pe vreme lui Pazvante cât îşi caută reţeta în poşeta oribilă, de culoarea vomei. Ce-o fi adunat acolo, hârtii de la tomberon? Ori, poate, e ecologistă. Vrea să salveze o pădure. Sau să-i rămână lemn de sicriu.

-- Nu te împinge, tinere! mă apostrofează cu glas de uşă neunsă.

Îşi înfige cotul ascuţit în stomacul meu. E încă puternică, baba...

-- Doamnă, nu vă enervaţi, îi zic politicos. La vârsta dumneavoastră, nu vă face bine. Doamne fereşte, vă cedează inima!

Se holbează la mine şi bărbia începe să-i tremure, dar tot nu mă lasă să trec. Chiar nu vede că mi-e rău?

-- Îmi trebuie doar nişte nurofen, îi zic. Nu durează mult.

Nimic! Parcă a prins rădăcini în linoleum.

-- Ai răbdare! mormăie. Eşti tânăr, în putere, nu ca mine.

Am trecut deja pe pertu? Doar n-o să mă terorizeze o babă care pute a naftalină! Probabil, am fost prea gentil.

-- Cucoană, spun, poţi să aştepţi cinci minute! Tot la cimitir ajungi.

Se prinde de inimă. Aşa-s babele, le place teatrul ieftin. Profit de moment şi o depăşesc. La ţanc!

-- Trei nurofene, vă rog! îi zic farmacistei, încercând un zâmbet chinuit.

De ce s-o fi uitând aşa urât la mine? Nesimţită! Şi aştia din servicii, nu s-au dezvăţat de apucăturile Epocii de aur. Îmi aruncă pe masă pastilele de parcă aş fi cerşetor. Şi doar te ustură la buzunar flecuşteţele astea!

În spate, baba horcăie, dar n-am timp de dramoleta ei. Capul mă doare şi mai rău. Mă uit după sticla de apă. Formidabil, a apucat-o tot baba! O secundă, mă gândesc să fac ceva pe tema asta. Dup-aia îmi zic că n-are rost. Farmacista a fugit la ea, vezi dragă Doamne îngrijorată. Ce s-o mai ajuţi, pe năsălie direct! Las’ că-i supermarketul după colţ. Iau un Borsec, e sănătos. Poate şi nişte fructe sau ceai de sunătoare pentru acasă. Cică ajută. (Va urma)

Aşteptând sezonul 7 din Supernatural

2011-08-10T08:25:00.000+03:00

Despre un câine special

2011-08-05T08:33:00.000+03:00

Pe site-ul srsff găsiţi o povestioară proaspătă de-a mea, despre un câine special. Lectură plăcută!

Suspans pe pâine

2011-07-26T08:12:00.000+03:00

Cum serialele fantasy preferate au luat vacanţă, mă delectez cu Prison Break. Trebuie să-mi ridic pălăria în faţa scenariştilor sezonului 2, care reuşez să păstreze suspansul pe parcursul fiecărui episod, într-un ritm ameţitor, cu întorsături inedite de situaţie. Rămâi cu răsuflarea tăiată în aşteptarea următorului episod, fără ca evenimentele să pară neverosimile, în condiţiile în care firele acţiunii s-au răsfirat şi decorul s-a schimbat. Ce mai, suspans pe pâine!

Cristian Mihail Teodorescu despre "Cerneală şi sânge"

2011-07-18T13:16:00.002+03:00

Cristian Mihail Teodorescu scrie azi, pe site-ul SRSFF, despre romanul subsemnatei, „Cerneală şi sânge”. Preiau doar un scurt fragment:
Romanul Ştefanei Cristina Czeller mi s-a părut mai mult decât decent, bine lucrat, finisat. Un debut absolut promiţător (nu sunt nici primul, nici ultimul care o afirmă).

Mai multe, citiţi aici. Impresiile sale de lectură conţin şi un rezumat destul de detaliat, aşa că, dacă încă n-aţi terminat cartea ori vă pregătiţi să o cumpăraţi, săriţi peste fragmentul respectiv.

Să-ţi calci pe ochi

2011-07-17T10:07:00.001+03:00

Pe ochi? Nu chiar, dar pe aproape. Iulie ăsta chiar că-i cu ghinion pentru mine. Tocmai când îmi făceam ceva planuri pentru ieşiri la iarbă verde, piscină etc., am păţit-o. Nici măcar n-am pe cine mă supăra. Decât pe mine care, zăpăcită cum sunt, am intrat ieri cu piciorul drept direct într-o treaptă.

Ocazie cu care mi-am zdrelit un deget. Nu deasupra, ci în partea pe care calci. Plăcut, nu? N-a sângerat mult, s-a oprit până am ajuns acasă. Dar azi sunt încă în stadiul de “rănit din războaie soldatul se-ntoarse”. Adică doar mă şontâcăi de la pat/fotoliu la calculator ori la baie. Dacă uit şi apăs pe degetul cu pricina, simt că-mi calc pe ochi. Ei, ar trebui să mă consolez cu gândul că am să fiu în cunoştinţă de cauză dacă scriu despre răni în talpă.

Apă şi soare

2011-07-16T07:52:00.001+03:00

Canicula m-a cam dat peste cap zilele astea. Aşa că am visat la răcoare..

RomCon 2011

2011-07-13T08:50:00.000+03:00

Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy şi Atlantykron Summer Academy of Learning organizează, în perioada 5 – 7 august 2011, Consfătuirea Naţională RomCon 2011 – O nouă speranţă

Programul evenimentului şi alte amănunte suplimentare le găsiţi aici.

Din păcate, n-am primit concediu anul ăsta când îmi doream, aşa că eu nu voi ajunge pe insulă. Le urez însă zile productive celor care o vor face, fiindcă programul se anunţă interesant.